Salt la conţinut

Salt la cuprins

Este televizorul un bun babysitter?

Este televizorul un bun babysitter?

Este televizorul un bun babysitter?

UNEORI, părinţii ar putea fi tentaţi să-şi lase copiii în faţa televizorului, în timp ce ei îşi văd de activităţile zilnice. Cum ar putea acest lucru să-i afecteze pe micuţi?

„Chiar şi copiii foarte mici pot fi influenţaţi de mesajele de ordin afectiv transmise prin intermediul televizorului“, se spune în ziarul The New York Times. Într-un studiu recent, câţiva copii în vârstă de un an au urmărit secvenţe filmate în care o actriţă avea diferite reacţii faţă de o jucărie. În ziar se spune: „Când reacţia actriţei era de teamă, copiii evitau să se joace cu jucăria respectivă, iar probabilitatea ca ei să devină neliniştiţi, încruntaţi, ostili sau să plângă era mai mare. Când actriţa arăta entuziasm, copiii erau mai dispuşi să se joace cu acea jucărie“.

Evident, televizorul îi influenţează pe copii. Dar care ar putea fi efectele pe termen lung? Dr. Naoki Kataoka, profesor de pediatrie la Colegiul Medical Kawasaki, din Kurashiki (Japonia), a ţinut sub observaţie mai mulţi copii care sunt foarte tăcuţi şi a căror faţă aproape că nu exprimă nimic. Toţi se uitaseră la televizor sau la programe video pentru o perioadă lungă de timp. Un băieţel de doi ani avea un vocabular limitat şi nu putea să comunice cu ceilalţi. Încă de la vârsta de un an, în fiecare zi, de dimineaţă până seara, el se uitase la programe video. Urmând sfatul doctorului, mama băiatului nu l-a mai lăsat să se uite la casete video şi a început să se joace cu el. Numai în felul acesta vocabularul băiatului a început să se dezvolte. Cu siguranţă, părinţii trebuie să comunice cu copiii lor.

Iehova Dumnezeu, Fondatorul familiei, a scos în evidenţă importanţa celei mai bune comunicări. Cu mult timp în urmă, el i-a spus poporului său: „Să le întipăreşti [cuvintele lui Dumnezeu] fiilor tăi şi să vorbeşti de ele când vei fi acasă, când vei pleca în călătorie, când te vei culca şi când te vei scula“ (Deuteronomul 6:7). Părinţii, nu televizorul, sunt cei care, prin cuvânt şi faptă, le pot oferi copiilor cea mai bună instruire potrivit ‘căii pe care trebuie s-o urmeze’! — Proverbele 22:6.