5 Cât despre timpuri și perioade, fraților, nu este nevoie să vi se scrie nimic,
2 pentru că voi știți foarte bine că ziua lui Iehova+ vine întocmai ca un hoț noaptea.+
3 Când vor zice: „Pace și securitate!”, atunci o distrugere neașteptată va veni brusc peste ei,+ ca durerile nașterii peste femeia însărcinată, și nicidecum nu vor scăpa.
4 Dar voi, fraților, nu sunteți în întuneric, pentru ca ziua aceea să vă surprindă așa cum lumina zilei i-ar surprinde pe hoți,
5 fiindcă toți sunteți fii ai luminii și fii ai zilei.+ Noi nu suntem nici ai nopții, nici ai întunericului.+
6 Așadar, să nu dormim, cum fac ceilalți,+ ci să stăm treji+ și să rămânem lucizi.+
7 Fiindcă cei care dorm dorm noaptea și cei care se îmbată se îmbată noaptea.+
8 Dar noi, care suntem ai zilei, să rămânem lucizi și să ne îmbrăcăm cu platoșa credinței și a iubirii, având drept coif speranța salvării,+
9 pentru că Dumnezeu nu ne-a ales pentru mânie, ci pentru obținerea salvării+ prin Domnul nostru Isus Cristos.
10 El a murit pentru noi,+ astfel încât, fie că suntem treji, fie că dormim, să putem trăi alături de el.+
11 Prin urmare, continuați să vă încurajați unii pe alții și să vă zidiți unii pe alții,+ așa cum de fapt și faceți.
12 Acum, fraților, vă rugăm să arătați respect față de cei care lucrează din greu în mijlocul vostru, vă conduc în lucrarea Domnului și vă sfătuiesc.
13 Să le arătați apreciere într-un mod cu totul deosebit și să-i iubiți datorită lucrării lor.+ Fiți în pace unii cu alții!+
14 De asemenea, fraților, vă îndemnăm să-i avertizați pe cei dezordonați,+ să le vorbiți consolator celor deprimați, să-i sprijiniți pe cei slabi și să fiți răbdători față de toți.+
15 Aveți grijă ca niciunul dintre voi să nu întoarcă rău pentru rău,+ ci urmăriți întotdeauna ce este bine unii față de alții și față de toți ceilalți.+
16 Bucurați-vă întotdeauna!+
17 Rugați-vă mereu!+
18 Aduceți mulțumiri pentru orice lucru!+ Aceasta este voința lui Dumnezeu cu privire la voi, care sunteți în unitate cu Cristos Isus.
19 Nu stingeți focul spiritului!+
20 Nu disprețuiți profețiile!+
21 Verificați toate lucrurile+ și țineți cu tărie la ce este bun!
22 Abțineți-vă de la orice fel de răutate!+
23 Fie ca Dumnezeul păcii să vă sfințească pe deplin! Și fie ca spiritul, sufletul și corpul vostru să fie păstrate întregi și ireproșabile în orice privință în timpul prezenței Domnului nostru Isus Cristos.+
24 Cel care vă cheamă este fidel și, cu siguranță, va face lucrul acesta.
25 Fraților, continuați să vă rugați pentru noi!+
26 Salutați-i pe toți frații cu o sărutare sfântă!
27 Vă cer solemn în numele Domnului ca această scrisoare să le fie citită tuturor fraților!+
28 Bunătatea nemeritată a Domnului nostru Isus Cristos să fie cu voi!
Note de studiu