Deuteronomul 10:1-22
10 În timpul acela, Iehova mi-a zis: «Taie-ți două table de piatră asemenea celor dintâi+ și urcă la mine pe munte; să-ți faci și o arcă* de lemn.
2 Eu voi scrie pe aceste table cuvintele care erau pe primele table, pe care le-ai spart, iar tu să le pui în arcă».
3 Am făcut deci o arcă din lemn de acacie, am tăiat două table de piatră asemenea celor dintâi și am urcat pe munte cu cele două table în mână.+
4 Apoi el a scris pe table cuvintele pe care le scrisese înainte,+ Cele zece porunci*,+ pe care Iehova vi le spusese de pe munte, din mijlocul focului,+ în ziua adunării*;+ și Iehova mi le-a dat.
5 M-am întors, am coborât de pe munte+ și, așa cum îmi poruncise Iehova, am pus tablele în arca pe care o făcusem, unde sunt și acum.
6 Apoi israeliții au plecat de la Beerot Bene-Iaacan la Mosera. Acolo a murit și a fost înmormântat Aaron,+ iar Eleazar, fiul său, a început să slujească în locul lui ca preot.+
7 De acolo au plecat la Gudgoda, iar de la Gudgoda, la Iotbata,+ un ținut cu văi în care curg torente*.
8 În timpul acela, Iehova a pus deoparte tribul lui Levi+ ca să poarte arca legământului lui Iehova,+ să stea înaintea lui Iehova pentru a-i sluji și să binecuvânteze poporul în numele său,+ așa cum fac ei și astăzi.
9 De aceea, lui Levi nu i s-a dat nici parte, nici moștenire cu frații săi. Iehova este moștenirea lui, așa cum i-a spus Iehova, Dumnezeul tău.+
10 Eu am stat pe munte la fel ca prima oară, 40 de zile și 40 de nopți,+ iar Iehova m-a ascultat și de data aceea.+ Iehova n-a mai vrut să vă nimicească.
11 Apoi Iehova mi-a zis: «Pregătește-te de plecare și pornește în fruntea poporului, pentru ca ei să intre în țara cu privire la care le-am jurat strămoșilor lor că le-o voi da și să o ia în stăpânire».+
12 Și acum, Israel, ce altceva îți cere Iehova,+ Dumnezeul tău, decât să te temi de Iehova, Dumnezeul tău,+ să umbli întru totul pe căile sale,+ să-l iubești, să-i slujești lui Iehova, Dumnezeul tău, cu toată inima ta și cu tot sufletul* tău+
13 și să respecți poruncile și legile lui Iehova pe care ți le poruncesc astăzi spre binele tău?+
14 Iată că ale lui Iehova, Dumnezeul tău, sunt cerurile, chiar și cerurile cerurilor*, și pământul, cu tot ce este pe el.+
15 Cu toate acestea, numai de strămoșii tăi s-a apropiat Iehova și numai față de ei și-a arătat iubirea; astfel, v-a ales pe voi, urmașii lor,+ dintre toate popoarele, așa cum vedeți astăzi.
16 Acum, purificați-vă inima*+ și nu mai fiți atât de încăpățânați*!+
17 Căci Iehova, Dumnezeul vostru, este Dumnezeul dumnezeilor+ și Domnul domnilor, Dumnezeul cel mare, puternic și de temut*, care nu tratează pe nimeni cu părtinire+ și nu ia mită.
18 El le face dreptate orfanului de tată și văduvei+ și îl iubește pe locuitorul străin,+ dându-i hrană și îmbrăcăminte.
19 Să-l iubiți și voi pe locuitorul străin, căci ați fost locuitori străini în țara Egiptului.+
20 De Iehova, Dumnezeul tău, să te temi, lui să-i slujești,+ de el să te alipești și pe numele lui să juri.
21 Pe el să-l lauzi.+ El este Dumnezeul tău, care a făcut pentru tine toate aceste lucruri mărețe și impresionante, pe care le-ai văzut cu ochii tăi.+
22 Când strămoșii tăi au coborât în Egipt, erau 70* la număr,+ iar acum Iehova, Dumnezeul tău, te-a făcut la fel de numeros ca stelele cerurilor.+
Note de subsol
^ Sau „ladă”.
^ Lit. „Cele zece cuvinte”; cunoscute și ca Decalogul.
^ Sau „congregației”.
^ Sau „cerurile cele mai înalte”.
^ Lit. „circumcideți-vă prepuțul inimii”.
^ Lit. „nu vă mai înțepeniți gâtul”.
^ Sau „care inspiră o teamă reverențioasă”.
^ Sau „70 de suflete”.