Exodul 19:1-25
19 În a treia lună de la ieșirea israeliților din țara Egiptului, în aceeași zi*, ei au ajuns în pustiul Sinai.
2 Au plecat din Refidim,+ au ajuns în pustiul Sinai și și-au așezat tabăra în pustiu. Israelul și-a așezat corturile acolo, în fața muntelui.+
3 Apoi Moise a urcat la adevăratul Dumnezeu. Iehova l-a chemat de pe munte+ și i-a zis: „Iată ce să-i spui casei lui Iacob, israeliților:
4 «Ați văzut ce le-am făcut egiptenilor+ ca să vă port pe aripi de acvilă și să vă aduc la mine.+
5 Și acum, dacă veți asculta din toată inima de glasul meu și veți respecta legământul meu, veți deveni proprietatea mea specială* dintre toate popoarele,+ fiindcă tot pământul este al meu.+
6 Veți fi un regat de preoți și o națiune sfântă pentru mine».+ Acestea sunt cuvintele pe care trebuie să li le spui israeliților”.
7 Moise s-a dus deci și i-a chemat pe bătrânii poporului și le-a spus toate aceste cuvinte pe care i le poruncise Iehova.+
8 Apoi tot poporul a răspuns într-un glas: „Suntem gata să facem tot ce a spus Iehova”.+ Moise i-a transmis imediat lui Iehova răspunsul poporului.
9 Și Iehova i-a zis lui Moise: „Iată că voi veni la tine într-un nor întunecos, pentru ca poporul să audă când vorbesc cu tine și să creadă mereu și în tine”. Și Moise i-a spus lui Iehova cuvintele poporului.
10 Apoi Iehova i-a zis lui Moise: „Du-te la popor și sfințește-l azi și mâine, iar ei să-și spele veșmintele.
11 Să fie pregătiți pentru a treia zi, căci în a treia zi Iehova va coborî pe muntele Sinai sub privirile întregului popor.
12 Să stabilești limite pentru popor de jur împrejurul muntelui și să le spui: «Aveți grijă să nu urcați pe munte și să nu atingeți poalele lui. Oricine va pune piciorul pe munte va fi omorât negreșit.
13 Nimeni să nu-l atingă pe cel vinovat; acesta va fi omorât cu pietre sau străpuns*. Indiferent că este om sau animal, nu va trăi».+ Dar, când se va suna din cornul de berbec,+ vor putea să urce pe munte”.
14 Apoi Moise a coborât de pe munte la popor și a început să sfințească poporul, iar ei și-au spălat veșmintele.+
15 El a spus poporului: „Pregătiți-vă pentru a treia zi. Să nu aveți relații intime*”.
16 În dimineața celei de-a treia zile au fost tunete și fulgere, un nor gros+ a acoperit muntele și s-a auzit un sunet foarte puternic de corn. Și tot poporul din tabără a început să tremure.+
17 Atunci Moise a scos poporul din tabără pentru a-l întâlni pe adevăratul Dumnezeu și ei s-au oprit la poalele muntelui.
18 Tot muntele Sinai fumega, pentru că Iehova coborâse pe el în foc;+ și fumul se ridica la fel ca fumul unui cuptor și tot muntele se cutremura foarte tare.+
19 În timp ce sunetul cornului devenea tot mai puternic, Moise vorbea, iar adevăratul Dumnezeu îi răspundea*.
20 Așadar, Iehova a coborât pe muntele Sinai, pe vârful muntelui. Iehova l-a chemat pe Moise pe vârful muntelui și Moise a urcat.+
21 Iehova i-a zis atunci lui Moise: „Coboară și avertizează poporul să nu încerce să-și croiască drum ca să-l vadă pe Iehova; altfel, mulți dintre ei vor muri.
22 Iar preoții*, care se apropie cu regularitate de Iehova, să se sfințească, pentru ca Iehova să nu-i lovească*”.+
23 Atunci Moise i-a zis lui Iehova: „Poporul nu va urca pe muntele Sinai fiindcă ne-ai avertizat deja când mi-ai spus: «Să stabilești limite în jurul muntelui și să-l sfințești»”.+
24 Însă Iehova i-a spus: „Du-te, coboară și apoi urcă din nou împreună cu Aaron; dar preoții și poporul să nu-și croiască drum ca să urce la Iehova, ca nu cumva el să-i lovească”.+
25 Moise a coborât deci la popor și le-a spus toate acestea.
Note de subsol
^ Din câte se pare, este vorba despre ziua în care au plecat din Refidim.
^ Sau „prețioasă”.
^ Posibil, străpuns cu o săgeată.
^ Lit. „Să nu vă apropiați de o femeie”.
^ Lit. „îi răspundea cu o voce”.
^ Se referă, probabil, la capii de familie.
^ Lit. „să nu izbucnească împotriva lor”.