toți oamenii: Lit. „toată carnea”. Expresia grecească din acest verset apare și în Lu 3:6. Acolo sunt citate cuvintele din Is 40:5, unde este folosită o expresie ebraică cu același sens. (Compară cu nota de studiu de la Ioa 1:14.)

să ajungă să te cunoască pe tine: Sau „să asimileze cunoștință despre tine”, „să continue să te cunoască pe tine”. Verbul grecesc ginṓskō are sensul de bază „a cunoaște”, iar aici este la timpul prezent, exprimând o acțiune continuă. El poate desemna procesul care constă în „a asimila cunoștință despre cineva”, „a ajunge să cunoști mai bine pe cineva”. Verbul poate include și ideea de a face un efort continuu pentru a cunoaște mai bine o persoană deja cunoscută. În acest context, el se referă la faptul de a ne întări relația cu Dumnezeu acumulând tot mai multă cunoștință despre Dumnezeu și despre Cristos și având o încredere tot mai mare în ei. Desigur, această cunoștință presupune mai mult decât a ști cine este o persoană sau care este numele ei. Ea include și faptul de a cunoaște ce îi place și ce îi displace, precum și valorile și normele sale. (1Io 2:3; 4:8)

lumea: Aici, termenul grecesc kósmos se referă, din câte se pare, la omenire ca întreg. (Compară cu nota de studiu de la Ioa 17:24.)

Le-am dezvăluit numele tău: Discipolii lui Isus cunoșteau deja numele lui Dumnezeu și îl foloseau. Ei îl vedeau și îl citeau în sulurile Scripturilor ebraice care se găseau în sinagogi. De asemenea, îl vedeau și îl citeau în Septuaginta, o traducere în greacă a Scripturilor ebraice, folosită în predare. (Vezi Ap. A5 și C1.) În Biblie, cuvântul „nume” face uneori referire și la persoana însăși, la reputația ei și la tot ce spune acea persoană că este. (Vezi nota de studiu de la Mt 6:9; compară cu Re 3:4, n.s.) Isus a făcut cunoscut numele lui Dumnezeu nu doar folosindu-l, ci și dezvăluind Persoana care poartă acest nume: scopurile, acțiunile și calitățile sale. Întrucât Isus fusese „lângă Tatăl”, nimeni nu putea explica mai bine decât el cine este Tatăl. (Ioa 1:18; Mt 11:27) „Numele” lui Dumnezeu a căpătat astfel o semnificație mai profundă pentru primii continuatori ai lui Isus.

lume: În acest context, termenul grecesc kósmos se referă, din câte se pare, la omenirea înstrăinată de Dumnezeu și separată de congregația lui Cristos, alcătuită din adevărații săi continuatori. (Vezi nota de studiu de la Ioa 15:19.)

au respectat: Sau „au ascultat de”, „au urmat”. În acest context, termenul grecesc teréō poate însemna și „a asculta în mod constant”, „a acorda atenție”.

lume: În acest context, termenul grecesc kósmos se referă la oamenii care nu sunt slujitori ai lui Dumnezeu, la societatea umană nedreaptă, înstrăinată de Dumnezeu. (Compară cu nota de studiu de la Ioa 15:19.)

Tată sfânt: În Biblie, această expresie apare doar aici și este folosită ca formulă de adresare către Iehova. Ea nu este utilizată niciodată cu referire la o ființă umană. (Compară cu Mt 23:9.)

numelui tău, pe care mi l-ai dat: Numele „Isus” este echivalentul numelui ebraic „Ieșua” (sau, în variantă mai lungă, „Iehosua”), care înseamnă „Iehova este salvare”. Astfel, numele lui Isus includea numele divin. În acest capitol, Isus subliniază de două ori că a făcut cunoscut numele lui Iehova. (Ioa 17:6, 26) În Biblie, cuvântul „nume” face uneori referire și la persoana însăși, la reputația și la calitățile ei, precum și la tot ce spune acea persoană că este. (Vezi notele de studiu de la Mt 6:9; Ioa 17:6.) Prin urmare, pe lângă faptul că a purtat un nume care includea numele divin, se pare că numele lui Iehova i-a fost dat lui Isus și în alte sensuri. De exemplu, Isus a reflectat în mod perfect personalitatea Tatălui său. (Ioa 14:9) În plus, el a venit în numele Tatălui său și a înfăptuit lucrări de putere în numele Lui. (Ioa 5:43; 10:25)

una: Sau „în unitate”. Aici, Isus s-a rugat ca adevărații săi continuatori să fie „una”, colaborând pentru realizarea unui scop comun, așa cum el și Tatăl său sunt „una”, lucrând împreună și având același mod de gândire. Ideile exprimate în această rugăciune amintesc de cuvintele lui Isus din Ioa 10:30. Acolo, Isus spune că el și Tatăl ‘sunt una’ în ce privește modul în care se îngrijesc de discipolii săi, de „oile” pe care i le-a dat Tatăl. (Ioa 10:25-30; 17:2, 9) Termenul grecesc redat aici prin „una” este de genul neutru (indicând un lucru), nu de genul masculin (indicând o persoană). (Vezi nota de studiu de la Ioa 10:30.)

fiul distrugerii: În acest context, expresia se referă la Iuda Iscariot. Întrucât l-a trădat în mod deliberat pe Fiul lui Dumnezeu, el merita distrugerea veșnică, nu era demn să fie înviat. Aceeași expresie este folosită în 2Te 2:3 cu referire la „omul nelegiuirii”. În limbile originale ale Bibliei, expresia „fiu al” este uneori folosită în sens figurat pentru a desemna o persoană care adoptă o anumită conduită sau manifestă o anumită trăsătură. De exemplu, în Biblie găsim expresiile: „fii ai Celui Preaînalt”, „fii ai luminii și fii ai zilei”, „fiii Regatului”, „fiii celui rău”, „fiu al Diavolului” și „fiii neascultării”. (Lu 6:35; 1Te 5:5; Mt 13:38; Fa 13:10; Ef 2:2) Expresia „fiu al” poate indica și judecata pe care o primește o persoană sau consecințele pe care le suferă pentru că adoptă o anumită conduită sau manifestă o anumită trăsătură. De exemplu, în 2Sa 12:5, expresia redată prin „merită să moară” înseamnă literalmente „este un fiu al morții”. Iar în Mt 23:15, expresia „un fiu al Gheenei”, care apare în textul original, este folosită cu privire la cineva care merită distrugerea veșnică. Din câte se pare, acesta a fost sensul cu care a folosit Isus expresia „fiul distrugerii” când a vorbit despre Iuda Iscariot. (Vezi nota de studiu de la Mt 23:15 și Glosarul, „Gheenă”.)

lumea: În acest context, termenul grecesc kósmos se referă la oamenii care nu sunt slujitori ai lui Dumnezeu, la societatea umană nedreaptă, înstrăinată de Dumnezeu. Ioan este singurul evanghelist care consemnează că Isus a spus despre discipolii săi că nu fac parte din lume, sau nu aparțin lumii. În ultima noapte petrecută cu apostolii săi fideli, Isus a mai exprimat această idee de două ori. (Ioa 15:19; 17:16)

Sfințește-i: Sau „Fă-i sfinți”, „Pune-i deoparte”, adică pentru a-i aduce un serviciu sacru lui Dumnezeu. Când continuatorii lui Isus ascultă de adevărul din Cuvântul lui Dumnezeu, ei sunt sfințiți, sau purificați. (1Pe 1:22) Astfel, ei „nu fac parte din lume”, deosebindu-se de oamenii care nu se conformează adevărului lui Dumnezeu. (Ioa 17:16)

cuvântul tău este adevărul: Cuvântul lui Iehova prezintă lucrurile așa cum sunt în realitate: dezvăluie calitățile, scopurile și poruncile lui Iehova, precum și adevărata stare în care se află omenirea. Potrivit rugăciunii lui Isus, Cuvântul divin al adevărului arată ce trebuie să facă o persoană ca să fie sfințită, sau pusă deoparte, de Iehova pentru serviciul său și să rămână în această stare de sfințenie.

mă sfințesc: Sau „mă pun deoparte”, „mă păstrez sfânt”. Isus a fost sfânt când s-a născut ca om (Lu 1:35) și a rămas sfânt pe parcursul întregii sale vieți pământești (Fa 4:27; Ev 7:26). Întrucât a trăit în mod ireproșabil și și-a dat viața ca jertfă de răscumpărare, Isus a făcut posibil ca discipolii săi să fie sfințiți, sau puși deoparte pentru serviciul lui Dumnezeu. De aceea, Isus i-a putut spune Tatălui său în rugăciune că se sfințea în folosul lor. Continuatorii lui Isus sunt sfințiți prin intermediul adevărului dacă pășesc fidel pe urmele lui și trăiesc în armonie cu adevărurile pe care le-a predat el și cu adevărurile din Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia. (Ioa 17:17; 2Ti 2:20, 21; Ev 12:14) Cu toate acestea, ei nu sunt sfințiți pe baza propriilor merite, ci prin intermediul lui Isus Cristos. (Ro 3:23-26; Ev 10:10)

una: Sau „în unitate”. Isus s-a rugat ca adevărații săi continuatori să fie „una”, colaborând pentru realizarea unui scop comun, așa cum el și Tatăl său sunt „una”, lucrând împreună și având același mod de gândire. (Ioa 17:22) În 1Co 3:6-9, Pavel descrie acest gen de unitate care există între slujitorii creștini când colaborează unii cu alții și cu Dumnezeu. (Vezi 1Co 3:8 și notele de studiu de la Ioa 10:30; 17:11.)

să fie făcuți perfecți în unitate: Sau „să fie complet unificați”. În acest verset, Isus asociază unitatea perfectă cu faptul de a fi iubit de Tatăl. Aceasta este în armonie cu Col 3:14, unde se spune: „Iubirea . . . este o legătură perfectă a unității”. Această unitate perfectă este, desigur, relativă. Ea nu elimină toate diferențele de personalitate; fiecare creștin are propriile capacități, propriile obiceiuri și propria conștiință. Însă continuatorii lui Isus sunt uniți în ce privește acțiunile, convingerile și învățăturile. (Ro 15:5, 6; 1Co 1:10; Ef 4:3; Flp 1:27)

întemeierea lumii: Termenul grecesc tradus aici prin „întemeierea” este redat prin „a concepe” în Ev 11:11, unde este folosit împreună cu termenul „urmaș”. În expresia „întemeierea lumii”, el se referă, probabil, la conceperea și nașterea de copii de către Adam și Eva. Isus asociază „întemeierea lumii” cu Abel, după cât se pare primul om care putea fi răscumpărat și primul al cărui nume a fost scris „de la întemeierea lumii în sulul vieții”. (Lu 11:50, 51; Re 17:8) Aceste cuvinte pe care Isus i le adresează Tatălui său în rugăciune confirmă că Dumnezeu îl iubea de mult timp pe Fiul său unic-născut, dinainte ca Adam și Eva să aibă urmași.

Eu le-am făcut cunoscut numele tău: La finalul rugăciunii sale, Isus repetă ideea exprimată în Ioa 17:6. (Vezi nota de studiu de la Ioa 17:6.) Totuși, în cele două versete apar verbe grecești diferite: în Ioa 17:6 este folosit verbul phaneróō („a dezvălui”, „a revela”), în timp ce în Ioa 17:26 este folosit verbul gnōrízō („a face cunoscut”). Sensul acestor două verbe este foarte asemănător, astfel că ambele pot fi traduse prin „a face cunoscut”. (Vezi n.s. de la Ioa 17:6.) În Biblie, a face cunoscut numele unei persoane presupune a dezvălui numele propriu-zis, dar și ceea ce reprezintă el: reputația persoanei și tot ce declară ea că este. (Vezi nota de studiu de la Mt 6:9; compară cu Re 3:4, n.s.) Isus a făcut cunoscut numele lui Dumnezeu nu doar folosindu-l, ci și dezvăluind Persoana care poartă acest nume: scopurile, acțiunile și calitățile sale. Aici, Isus adaugă: și îl voi mai face cunoscut, cuvinte care ar putea fi redate de asemenea prin „și voi continua să îl fac cunoscut”. Numele lui Dumnezeu avea să capete astfel o semnificație tot mai profundă pentru continuatorii lui Isus.