După Luca 18:1-43
Note de studiu
o ilustrare: Sau „o parabolă”. (Vezi nota de studiu de la Mt 13:3.)
necesitatea de a se ruga mereu: Doar Luca menționează ilustrarea consemnată în versetele 2-8. Aceasta demonstrează o dată în plus că evanghelia sa pune un accent deosebit pe rugăciune. (Lu 1:10, 13; 2:37; 3:21; 6:12; 9:28, 29; 11:1; 18:1-8; 22:39-46; 23:46)
un judecător: Probabil că Isus se referă aici la un judecător sau la un magistrat numit de romani. Din câte se pare, judecătorul din ilustrare nu făcea parte din sistemul judiciar evreiesc, întrucât tribunalul evreiesc era format din cel puțin trei bărbați. În plus, judecătorul nu se temea de Dumnezeu și n-avea respect față de niciun om, adică nu-i păsa de ceea ce gândeau alții.
nu respect niciun om: În acest context, expresia înseamnă a nu fi preocupat de opinia publică sau a nu-i păsa prea mult de ceea ce gândesc alții. (Vezi nota de studiu de la Lu 18:2.)
să mă bată întruna la cap: Lit. „să mă lovească sub [adică sub ochi] până la sfârșit”. Termenul grecesc hypōpiázō, care apare aici, înseamnă „a lovi în față”, „a învineți ochiul”. În acest verset este folosit, fără îndoială, cu sens figurat și înseamnă a agasa încontinuu pe cineva sau a-l aduce la exasperare. Unii erudiți consideră că acest verb transmite ideea de a strica reputația cuiva. Așa cum este folosit în acest context, el descrie sentimentele judecătorului, care, la început, a refuzat să asculte rugămintea văduvei, dar apoi s-a simțit îndemnat să acționeze datorită insistenței ei. (Lu 18:1-4) Ilustrarea nu spune că Dumnezeu se aseamănă cu judecătorul nedrept, ci, mai degrabă, îi pune în antiteză. Dacă acest judecător nedrept a făcut în cele din urmă ceea ce este drept, cu atât mai mult Dumnezeu va face dreptate! Asemenea văduvei, slujitorii lui Dumnezeu trebuie să-i ceară ajutorul cu insistență. Dumnezeu, care este drept, le va răspunde la rugăciuni, făcându-le dreptate. (Lu 18:6, 7)
acest fel de credință: Sau „această credință”. Lit. „credința”. Folosirea în limba greacă a articolului hotărât înaintea cuvântului „credință” arată că Isus nu vorbea despre credință în general, ci despre un anumit fel de credință, ca a văduvei din ilustrare. (Lu 18:1-8) Aceasta include atât credința în puterea rugăciunii, cât și credința că Dumnezeu le va face dreptate aleșilor săi. Se pare că Isus a lăsat fără răspuns întrebarea cu privire la credință pentru ca discipolii să mediteze la calitatea propriei credințe. Ilustrarea despre rugăciune și credință era deosebit de oportună deoarece Isus tocmai vorbise despre încercările prin care aveau să treacă discipolii săi. (Lu 17:22-37)
templu: Cei care mergeau la templu să se roage nu intrau în Sfânta sau în Sfânta Sfintelor, ci aveau acces doar în curțile templului. Cei doi evrei din ilustrare se aflau, foarte probabil, în una dintre aceste curți. (Vezi Ap. B11.)
extorcatori: Sub conducerea romană, încasatorii de impozite evrei se făceau deseori vinovați de extorcare. Funcția pe care o ocupau le dădea numeroase ocazii de a se îmbogăți în mod necinstit (și, fără îndoială, de a-i îmbogăți și pe superiorii lor romani), în detrimentul poporului. Se pare că Isus a făcut referire la această practică în ilustrarea sa când a vorbit despre fariseul care se considera drept și care se lăuda înaintea lui Dumnezeu că nu este extorcator.
postesc de două ori pe săptămână: Chiar dacă în Legea mozaică nu apărea termenul „a posti”, în general se crede că porunca de ‘a se mâhni’ o dată pe an, în Ziua Ispășirii, includea și postul. (Le 16:29, n.s.; Nu 29:7, n.s.; Ps 35:13) Cu timpul, au fost stabilite și alte posturi anuale pentru comemorarea dezastrelor naționale. Însă fariseii obișnuiau să postească „de două ori pe săptămână”, în a doua și a cincea zi a săptămânii. Ei voiau ca toți să vadă cât sunt de pioși. (Mt 6:16) Potrivit unor lucrări de referință, zilele alese de ei pentru a posti erau zilele de târg, când în oraș venea multă lume. Fariseii posteau și când aveau loc evenimente speciale la sinagogă și când se întruneau tribunalele locale.
arată bunăvoință față de mine: Sau „îndură-te de mine”. Termenul grecesc tradus prin „arată bunăvoință” apare doar de două ori în Scripturile grecești creștine și are legătură cu ideea de împăcare, sau ispășire. În Ev 2:17 (vezi și n.s.) este redat prin „să ofere o jertfă de împăcare [ispășire]”, sau „să facă ispășire”.
pruncii: Sau „nou-născuții”. Termenul grecesc folosit aici (bréphos) se referă la copii foarte mici, sugari sau chiar copii nenăscuți. (Lu 1:41; 2:12; Fa 7:19; 2Ti 3:15, „pruncie”; 1Pe 2:2) În relatările paralele din Mt 19:13 și Mr 10:13 apare un termen grecesc diferit (paidíon), care este folosit nu numai cu privire la nou-născuți și la sugari (Mt 2:8; Lu 1:59), ci și cu privire la fiica de 12 ani a lui Iair (Mr 5:39-42). Faptul că evangheliștii folosesc termeni grecești distincți ar putea sugera că în acea ocazie erau prezenți copii de vârste diferite. Se pare însă că Luca se concentrează asupra copiilor foarte mici, sau ‘pruncilor’.
ca un copilaș: Vezi nota de studiu de la Mr 10:15.
Bunule Învățător: Vezi nota de studiu de la Mr 10:17.
Isus i-a zis: Isus a văzut că acel conducător era sincer și, așa cum se arată în Mr 10:21, „a simțit iubire pentru el”. Însă, dându-și, probabil, seama că acest bărbat trebuia să cultive mai mult sacrificiu de sine pentru a deveni discipol, Isus i-a spus: Vinde tot ce ai și împarte câștigul săracilor. Spre deosebire de Petru și de alții care lăsaseră totul pentru a-l urma pe Isus, acest tânăr n-a fost dispus să renunțe la bunurile sale pentru a deveni discipol. (Mt 4:20, 22; Lu 18:23, 28)
mai ușor pentru o cămilă să treacă prin urechea unui ac de cusut: Isus a folosit aici o hiperbolă ca să transmită o lecție importantă. Așa cum o cămilă nu poate trece prin urechea unui ac, tot așa un bogat nu poate să intre în Regatul lui Dumnezeu dacă continuă să pună bogățiile mai presus de relația sa cu Iehova. Isus n-a vrut să spună că niciun om bogat nu va moșteni Regatul, întrucât a adăugat: „Ce este imposibil pentru oameni este posibil pentru Dumnezeu”. (Lu 18:27) Termenul belóne, tradus prin „ac de cusut”, apare în Scripturile grecești creștine doar aici. El era folosit uneori cu referire la un ac chirurgical. În relatările paralele din Mt 19:24 și Mr 10:25 apare termenul grecesc rhaphís, tradus prin „ac”; acesta provine dintr-un verb care înseamnă „a coase”.
sistemul viitor: Sau „era (epoca) viitoare”. Termenul grecesc aiṓn, care are sensul de bază „eră”, se poate referi la o stare de lucruri sau la particularitățile unei anumite perioade, epoci sau ere. Isus face aici referire la era viitoare când cei fideli se vor bucura de viață veșnică sub domnia Regatului lui Dumnezeu. (Mr 10:29, 30; vezi Glosarul, „Sistem(e)”)
urcăm la Ierusalim: Vezi nota de studiu de la Mt 20:17.
va fi scuipat: Vezi nota de studiu de la Mr 10:34.
Ierihon: Primul oraș canaanit de la vest de râul Iordan cucerit de israeliți. (Nu 22:1; Ios 6:1, 24, 25) Acest oraș antic a fost în cele din urmă abandonat, dar, după întoarcerea evreilor din exilul babilonian, în acel loc s-a construit alt oraș evreiesc, deoarece acolo se găsea o sursă bună de apă (ʽAin es-Sultan). Pe vremea lui Isus exista un oraș nou, roman, construit la aproximativ 2 km sud de vechiul oraș evreiesc. Aceasta ar putea explica de ce în relatările lui Matei și Marcu referitoare la același episod se spune că Isus ‘ieșea din Ierihon’ (Mt 20:29; Mr 10:46), iar în relatarea lui Luca se spune că se apropia de Ierihon. Este posibil ca Isus să fi vindecat omul orb în timp ce ieșea din orașul evreiesc și se apropia de orașul roman. (Vezi Ap. B4 și B10.)
un orb: În relatarea lui Matei (20:30) sunt menționați doi orbi. Marcu (10:46) și Luca menționează unul singur. Se pare că ei se concentrează asupra lui Bartimeu, al cărui nume apare doar în relatarea lui Marcu.
Fiul lui David: Numindu-l pe Isus „Fiul lui David”, orbul a recunoscut în mod deschis că el era Mesia. (Vezi notele de studiu de la Mt 1:1, 6.)