După Luca 7:1-50

7  După ce a spus poporului tot ce a avut de spus, a intrat în Capernaum. 2  Un centurion avea un sclav la care ținea foarte mult și care era grav bolnav, pe moarte.+ 3  Când a auzit despre Isus, a trimis la el niște bătrâni ai iudeilor ca să-l roage să vină și să-i vindece sclavul. 4  Ei au venit la Isus și au început să-l roage stăruitor: „Merită să faci aceasta pentru el, 5  fiindcă iubește națiunea noastră și el a fost cel care ne-a construit sinagoga”. 6  Isus a plecat cu ei; dar, când era aproape de casă, centurionul a trimis niște prieteni să-i spună: „Domnule, nu te deranja să vii, fiindcă nu sunt demn să te primesc sub acoperișul meu.+ 7  Eu nu m-am considerat demn nici măcar să vin la tine. Dar spune un cuvânt și slujitorul meu se va vindeca. 8  Pentru că și eu sunt un om aflat sub autoritatea altora și am soldați în subordine; și îi spun unuia: «Du-te!» și se duce, și altuia: «Vino!» și vine, și sclavului meu: «Fă asta!» și face”. 9  Când Isus a auzit aceste lucruri, a rămas uimit și, întorcându-se spre mulțimea care îl urma, a zis: „Vă spun că nici chiar în Israel n-am găsit o credință atât de mare”.+ 10  Când cei trimiși de centurion s-au întors acasă, l-au găsit pe sclav sănătos.+ 11  La scurt timp după aceea, Isus a plecat spre un oraș numit Nain, iar discipolii săi și o mare mulțime îl însoțeau. 12  Când a ajuns aproape de poarta orașului, iată că era adus afară un mort, singurul fiu al unei femei,+ care era și văduvă. Cu ea erau foarte mulți oameni din oraș. 13  Când Domnul a văzut-o, i s-a făcut milă de ea+ și i-a zis: „Nu mai plânge!”.+ 14  Apoi s-a apropiat și a atins targa pe care era mortul, iar cei care o duceau s-au oprit. Atunci el a spus: „Tinere, îți zic: Scoală-te*!”.+ 15  Și mortul s-a ridicat în capul oaselor și a început să vorbească, iar Isus i l-a dat mamei lui.+ 16  Atunci toți au fost cuprinși de uimire* și au început să-l glorifice pe Dumnezeu, zicând: „Un mare profet s-a ridicat în mijlocul nostru”+ și „Dumnezeu și-a îndreptat atenția spre poporul său”.+ 17  Vestea aceasta referitoare la el s-a răspândit în tot ținutul din jur și în toată Iudeea. 18  Ioan a aflat toate aceste lucruri de la discipolii săi.+ 19  Atunci Ioan i-a chemat pe doi dintre ei și i-a trimis la Domnul ca să-l întrebe: „Tu ești Cel care trebuie să vină+ sau să așteptăm pe altcineva?”. 20  Când au ajuns la el, bărbații i-au zis: „Ioan Botezătorul ne-a trimis la tine să te întrebăm: «Tu ești Cel care trebuie să vină sau să așteptăm pe altul?»”. 21  În ceasul acela, el i-a vindecat pe mulți oameni chinuiți de boli,+ de afecțiuni grave și de spirite rele și le-a dăruit vederea multor orbi. 22  Și le-a răspuns: „Duceți-vă și spuneți-i lui Ioan ce ați văzut și ați auzit: Acum orbii văd,+ șchiopii umblă, leproșii sunt curățați, surzii aud+ și morții sunt sculați, iar săracilor le este anunțată vestea bună.+ 23  Fericit este cel care nu găsește motiv de poticnire în mine”.+ 24  După ce au plecat mesagerii lui Ioan, Isus a început să le vorbească mulțimilor despre Ioan: „Ce ați mers să vedeți în pustiu? O trestie legănată de vânt?+ 25  Ce ați mers să vedeți? Un om îmbrăcat în haine scumpe*?+ Cei ce poartă haine elegante și trăiesc în lux sunt în case regale. 26  Atunci ce ați mers să vedeți? Un profet? Da, vă spun, el este profet, și chiar mai mult decât un profet.+ 27  El este cel despre care s-a scris: «Iată că îl trimit pe mesagerul meu înaintea ta*, iar el va pregăti calea înaintea ta».+ 28  Vă spun că printre toți cei născuți de femei nu este niciunul mai mare decât Ioan, dar cel care este mai mic în Regatul lui Dumnezeu este mai mare decât el”.+ 29  (Când au auzit lucrul acesta, tot poporul și încasatorii de impozite au spus că Dumnezeu este drept, căci fuseseră botezați cu botezul lui Ioan.+ 30  Dar fariseii și cei care erau experți în Lege nesocotiseră voința* lui Dumnezeu cu privire la ei+ refuzând să fie botezați de el.) 31  „Cu cine aș putea deci să-i compar pe oamenii din această generație și cu cine se aseamănă ei?+ 32  Se aseamănă cu niște copilași care stau în piață și strigă unii la alții: «V-am cântat din flaut, dar n-ați dansat, ne-am tânguit, dar n-ați plâns». 33  Tot așa, a venit Ioan Botezătorul, care nu mănâncă pâine și nu bea vin,+ și totuși ziceți: «Are demon!». 34  A venit Fiul omului, care mănâncă și bea, și totuși ziceți: «Iată un om mâncăcios și băutor de vin, un prieten al încasatorilor de impozite și al păcătoșilor!».+ 35  Cu toate acestea, înțelepciunea se recunoaște după roadele ei*.”+ 36  Și unul dintre farisei îl ruga să ia masa cu el. Astfel, Isus a intrat în casa fariseului și s-a așezat* la masă.+ 37  Și iată că o femeie cunoscută în oraș ca păcătoasă a aflat că el lua masa* în casa fariseului și a adus un vas de alabastru cu ulei parfumat.+ 38  Ea s-a așezat în spatele lui, la picioare, și a început să plângă; îi uda picioarele cu lacrimile ei și i le ștergea cu părul ei. De asemenea, îi săruta cu tandrețe picioarele și turna pe ele ulei parfumat. 39  Văzând acest lucru, fariseul care îl invitase și-a zis: „Dacă omul acesta ar fi cu adevărat profet, ar ști cine este femeia care îl atinge și ce fel de femeie este ea, o păcătoasă”.+ 40  Atunci Isus i-a zis: „Simon, vreau să-ți spun ceva”. El a zis: „Spune, Învățătorule!”. 41  „Doi oameni îi erau datori unui om care îi împrumutase: unul îi datora 500 de dinari, iar celălalt, 50. 42  Întrucât nu aveau de unde să plătească, el i-a iertat cu mărinimie pe amândoi. Care dintre ei îl va iubi mai mult?” 43  Simon i-a răspuns: „Cred că cel căruia i-a iertat mai mult”. El i-a zis: „Ai răspuns corect”. 44  Apoi s-a întors spre femeie și i-a zis lui Simon: „Vezi femeia aceasta? Eu am intrat în casa ta și tu nu mi-ai dat apă ca să-mi fie spălate picioarele. Dar această femeie mi-a udat picioarele+ cu lacrimile ei și mi le-a șters cu părul ei. 45  Tu nu m-ai sărutat, dar, de când am venit aici, această femeie n-a încetat să-mi sărute picioarele cu tandrețe. 46  Tu nu mi-ai turnat ulei pe cap, dar această femeie mi-a turnat ulei parfumat pe picioare. 47  De aceea, îți spun că păcatele ei, deși multe*, sunt iertate,+ pentru că a iubit mult.+ Dar cui i se iartă puțin iubește puțin”. 48  Apoi i-a zis femeii: „Păcatele îți sunt iertate”.+ 49  Atunci cei care stăteau* la masă cu el și-au zis unul altuia: „Cine este acest om care iartă până și păcatele?”.+ 50  Dar el i-a zis femeii: „Credința ta te-a salvat.+ Mergi în pace!”.

Note de subsol

^ Sau „Trezește-te”.
^ Sau „teamă”.
^ Sau „moi”.
^ Lit. „înaintea feței tale”.
^ Sau „sfatul”, „îndrumarea”.
^ Sau „este dovedită dreaptă de toți copiii ei”.
^ Sau „s-a întins”.
^ Sau „era întins la masă”.
^ Sau „mari”.
^ Sau „erau întinși”.

Note de studiu

Un centurion: Ofițer din armata romană care avea în subordine circa 100 de soldați. (Vezi Glosarul.)

a trimis la el niște bătrâni ai iudeilor: Relatarea paralelă din Mt 8:5 spune că la Isus ‘a venit un centurion’. Se pare că unii dintre bătrânii iudeilor au intermediat între centurion și Isus. Doar Luca menționează acest detaliu.

La scurt timp după aceea: În unele manuscrise apare expresia „În ziua următoare”, însă redarea din acest verset se găsește în mai multe manuscrise vechi.

Nain: Oraș galileean situat la circa 35 km S-V de Capernaum, de unde se pare că plecase Isus. (Lu 7:1-10) Nainul, menționat doar aici în Scripturile grecești creștine, corespunde actualului sat Nein, aflat pe panta nord-vestică a dealului More, la circa 10 km S-S-E de Nazaret. În prezent, satul este destul de mic, dar ruinele din zonă arată că, în primele secole ale erei noastre, a fost mai mare. Nainul era situat într-un cadru natural încântător, de unde se putea vedea Câmpia Izreelului. Aici a avut loc prima dintre cele trei învieri înfăptuite de Isus, consemnate în Biblie; celelalte două au avut loc în Capernaum și în Betania. (Lu 8:49-56; Ioa 11:1-44) Cu aproximativ 900 de ani în urmă, în orașul învecinat Sunem, Elisei îl înviase pe fiul unei sunamite. (2Re 4:8-37)

poarta orașului: Termenul grecesc pólis („oraș”) este folosit de trei ori cu referire la Nain. Deși termenul desemnează de obicei un oraș împrejmuit cu ziduri, nu se știe sigur dacă Nainul era înconjurat de un zid. În cazul în care orașul nu era fortificat, este posibil ca „poarta” Nainului să fi fost pur și simplu spațiul dintre case pe unde trecea drumul care intra în oraș. Însă unii arheologi consideră că Nainul era înconjurat de un zid. Indiferent cum au stat lucrurile, probabil că Isus și discipolii săi au întâlnit cortegiul funerar la „poarta”, sau la intrarea în Nain, dinspre est, întrucât pe acolo se mergea spre mormintele de pe panta dealului, aflate la S-E de actualul Nein.

singurul: Termenul grecesc monogenḗs, redat în mod obișnuit prin „unic-născut”, înseamnă „singurul de felul lui”, „unul singur”, „singurul de un anumit gen sau dintr-o anumită categorie”, „unic”. El descrie legătura dintre un fiu sau o fiică și părinții săi. În acest context, are sensul de copil unic. Același termen grecesc este folosit cu referire la „singura” fiică a lui Iair și la singurul fiu al unui bărbat, pe care Isus l-a vindecat. (Lu 8:41, 42; 9:38) Septuaginta utilizează termenul monogenḗs cu privire la fiica lui Iefta, despre care se spune: „Ea era singurul său copil. În afară de ea, nu mai avea niciun fiu și nicio fiică”. (Ju 11:34) În scrierile apostolului Ioan, monogenḗs apare de cinci ori cu referire la Isus. (Vezi notele de studiu de la Ioa 1:14; 3:16, unde se explică sensul acestui termen când este folosit cu privire la Isus.)

i s-a făcut milă: Sau „a simțit compasiune”. Verbul grecesc splagkhnízomai, tradus prin „a i se face milă”, este înrudit cu termenul splágkhna, care înseamnă „intestine”. Acest verb descrie un sentiment profund, o emoție intensă. În limba greacă este unul dintre termenii care transmit cel mai intens sentimentul de compasiune.

doi dintre ei: Relatarea paralelă din Mt 11:2, 3 spune simplu că Ioan Botezătorul și-a trimis „discipolii”. Luca specifică numărul lor.

leproșii: Vezi nota de studiu de la Mt 8:2 și Glosarul, „Lepră”.

botezul: Termenul grecesc báptisma înseamnă „cufundare”, „scufundare”. (Vezi notele de studiu de la Mt 3:11; Mr 1:4.)

nu mănâncă pâine și nu bea vin: Vezi nota de studiu de la Mt 11:18.

încasatorilor de impozite: Vezi nota de studiu de la Mt 5:46.

roadele ei: Sau „copiii ei”. Aici, înțelepciunea este personificată și descrisă ca având copii. În relatarea paralelă din Mt 11:19 se spune că înțelepciunea are ‘lucrări’. „Copiii” înțelepciunii, sau lucrările ei – adică conduita și lucrările drepte ale lui Ioan Botezătorul și ale lui Isus –, au dovedit că acuzațiile aduse acestor doi bărbați erau false. Era ca și cum Isus ar fi spus: „Uitați-vă la conduita și la lucrările noastre drepte și veți vedea că acuzațiile care ni se aduc sunt false”.

a intrat în casa fariseului: Dintre cei patru evangheliști, doar Luca consemnează că unii farisei l-au invitat pe Isus să mănânce cu ei și că el a acceptat invitațiile. Celelalte ocazii sunt menționate în Lu 11:37; 14:1.

o femeie cunoscută . . . ca păcătoasă: Biblia arată că toți oamenii sunt păcătoși. (2Cr 6:36; Ro 3:23; 5:12) Prin urmare, termenul ‘păcătos’ este folosit aici cu un sens mai restrâns. El se referă, din câte se pare, la cei cunoscuți că practicau păcatul, fie ducând o viață imorală, fie comițând diferite infracțiuni. (Lu 19:7, 8) Expresia grecească redată prin „cunoscută . . . ca” înseamnă literalmente „care era”. Dar, potrivit contextului, se pare că aici se referă la o trăsătură distinctivă sau la reputația unei persoane ori la categoria socială din care face parte. Numai Luca spune că această femeie păcătoasă, posibil o prostituată, a turnat ulei pe picioarele lui Isus.

Doi oameni îi erau datori: Evreii din secolul I e.n. cunoșteau bine relația dintre creditori și datornici, astfel că Isus s-a referit uneori la această relație în ilustrările sale. (Mt 18:23-35; Lu 16:1-8) Numai Luca consemnează ilustrarea despre cei doi datornici, unul având o datorie de zece ori mai mare decât a celuilalt. Isus a făcut această ilustrare din cauza atitudinii lui Simon, gazda sa, față de femeia care a turnat ulei parfumat pe picioarele lui. (Lu 7:36-40) Isus a comparat păcatul cu o datorie foarte mare, imposibil de înapoiat, și a evidențiat următorul principiu: „Cui i se iartă puțin iubește puțin”. (Lu 7:47; vezi notele de studiu de la Mt 6:12; 18:27; Lu 11:4)

dinari: Dinarul era o monedă romană de argint care cântărea circa 3,85 g și avea imprimat pe o parte chipul Cezarului. După cum se arată în Mt 20:2, în zilele lui Isus, cei ce lucrau în agricultură primeau de regulă un dinar pentru o zi de muncă de 12 ore. (Vezi Glosarul, „Dinar”, și Ap. B14.)

apă ca să-mi fie spălate picioarele: În vechime se călătorea mai ales pe jos, așa cum se întâmplă și astăzi în multe părți ale lumii. Unii oameni de rând mergeau desculți, însă majoritatea purtau sandale, care constau într-o talpă simplă și niște curele de piele. Când intra în casă, o persoană își dădea jos sandalele. Era o dovadă elementară de ospitalitate ca stăpânul casei sau un slujitor să spele picioarele oaspetelui. Dacă nu i se spălau picioarele, cel puțin i se aducea apă pentru a și le spăla singur. (Ge 18:4; 24:32; 1Sa 25:41; Lu 7:37, 38)

Tu nu m-ai sărutat: În timpurile biblice, sărutul era o dovadă de afecțiune sau de respect. A săruta putea însemna a-i da cuiva un sărut pe buze (Pr 24:26, n.s.), pe obraz sau, în cazuri excepționale, a-i săruta picioarele (Lu 7:37, 38, 44, 45). Sărutul era ceva obișnuit nu doar între rude de sex opus (Ge 29:11; 31:28), ci și între rude de sex masculin (Ge 27:26, 27; 45:15; Ex 18:7; 2Sa 14:33). De asemenea, sărutul era un gest de afecțiune între prieteni apropiați. (1Sa 20:41, 42; 2Sa 19:39)

Multimedia

Case regale
Case regale

Când Isus a vorbit despre cei ce locuiau în „case regale” (Lu 7:25) sau în „casele regilor” (Mt 11:8), e posibil ca ascultătorii săi să se fi gândit la numeroasele palate luxoase construite de Irod cel Mare. În fotografia alăturată se pot vedea ruinele unei părți din palatul de iarnă pe care acesta l-a construit în Ierihon. Complexul includea o sală de recepție cu coloane (care măsura 29 m pe 19 m), curți cu coloane ce aveau camere de jur împrejur, precum și terme prevăzute cu sisteme de încălzire și de răcire. Palatul avea și o grădină terasată. Este posibil ca acest palat să fi ars în timpul unei revolte care a avut loc cu câteva decenii înainte să-și înceapă serviciul Ioan Botezătorul. Ulterior, a fost reconstruit de Arhelaus, fiul lui Irod.

Flaut din os
Flaut din os

În timpurile biblice, flautele erau făcute din diferite materiale: trestie, os sau fildeș. Flautul era unul dintre cele mai populare instrumente muzicale. Se cânta la flaut la evenimentele fericite, precum ospețe sau nunți (1Re 1:40; Is 5:12; 30:29); copiii imitau acest obicei când se jucau în locurile publice. Dar la flaut se cânta și la evenimentele triste. Bocitorii erau deseori acompaniați de flautiști, care cântau melodii triste. Fragmentul de flaut prezentat în fotografie a fost găsit în Ierusalim, într-un strat de moloz care datează din perioada distrugerii Ierusalimului de către romani. Acest fragment măsoară aproximativ 15 cm lungime și, din câte se pare, a fost făcut dintr-un os al piciorului unei vite.

Piață
Piață

Unele piețe, precum cea din imagine, erau amplasate de-a lungul drumului. Deseori, vânzătorii scoteau atât de multă marfă în stradă, încât blocau traficul. Pe lângă alimente proaspete, din piață se puteau cumpăra articole de uz casnic, vase de lut și articole scumpe de sticlă. Întrucât la vremea aceea nu existau răcitoare, oamenii trebuiau să meargă la piață în fiecare zi pentru a cumpăra alimentele necesare. Acolo, cei ce mergeau la cumpărături puteau afla diverse știri de la negustori sau de la cei aflați în trecere prin localitate, copiii se puteau juca în voie, iar cei care nu aveau unde să muncească așteptau să primească ceva de lucru. În piață, Isus a vindecat bolnavi, iar Pavel a predicat. (Fa 17:17) În schimb, scribii și fariseii, care erau plini de mândrie, mergeau în aceste locuri publice ca să fie remarcați și salutați de oameni.

Vas de alabastru
Vas de alabastru

Inițial, aceste vase mici de parfum, asemănătoare unor vaze, erau făcute dintr-o piatră ce se găsea în apropierea orașului Alabastron, din Egipt. Această piatră, un tip de carbonat de calciu, a ajuns să fie numită „alabastru”. Vasul din fotografie a fost descoperit în Egipt și datează din perioada 150 î.e.n. – 100 e.n. Existau însă și vase făcute dintr-un material mai ieftin, precum ghipsul obișnuit, care semănau cu cele de alabastru; și acestea erau numite vase de alabastru întrucât erau folosite în același scop. Totuși, uleiurile și parfumurile mai scumpe se păstrau în recipiente făcute din alabastru autentic. Cu un astfel de ulei a fost uns Isus în două ocazii: o dată în casa unui fariseu din Galileea și a doua oară în casa lui Simon, leprosul, în Betania.

BIBLIA – TRADUCEREA LUMII NOI (EDIȚIA DE STUDIU)
Luca 7
Română
Citiți Biblia online
https://cms-imgp.jw-cdn.org/img/p/1001070103/univ/art/1001070103_univ_sqr_xl.jpg
nwtsty