Numerele 3:1-51

3  Aceștia au fost urmașii* lui Aaron și ai lui Moise în ziua în care Iehova a vorbit cu Moise pe muntele Sinai.+ 2  Numele fiilor lui Aaron au fost Nadab, întâiul născut, și Abihu,+ Eleazar+ și Itamar.+ 3  Acestea au fost numele fiilor lui Aaron, preoții unși, care fuseseră învestiți* pentru a sluji ca preoți.+ 4  Însă Nadab și Abihu au murit înaintea lui Iehova când au adus foc nepermis înaintea lui Iehova+ în pustiul Sinai; ei n-au avut fii. Dar Eleazar+ și Itamar+ au slujit în continuare ca preoți împreună cu Aaron, tatăl lor. 5  Și Iehova i-a zis lui Moise: 6  „Adu-i pe leviți+ și pune-i să stea înaintea preotului Aaron, iar ei să-i slujească.+ 7  Ei să-și îndeplinească responsabilitățile față de el și față de toată adunarea înaintea cortului întâlnirii înfăptuindu-și serviciul ce ține de tabernacol. 8  Să se îngrijească de toate ustensilele+ cortului întâlnirii și să-și îndeplinească responsabilitățile față de israeliți ocupându-se de tot ce ține de tabernacol.+ 9  Să-i dai pe leviți lui Aaron și fiilor lui. Ei îi sunt dați lui ca daruri dintre israeliți.+ 10  Să-i numești pe Aaron și pe fiii lui, iar ei să-și îndeplinească sarcinile preoțești.+ Orice persoană neautorizată* care se va apropia să fie omorâtă”.+ 11  Iehova i-a spus în continuare lui Moise: 12  „Iată că îi iau pe leviți dintre israeliți în locul tuturor întâilor născuți* ai israeliților+ și leviții vor fi ai mei. 13  Căci toți întâii născuți sunt ai mei.+ În ziua în care i-am omorât pe toți întâii născuți din țara Egiptului,+ i-am sfințit pentru mine pe toți întâii născuți din Israel, de la om până la animal.+ Ei să fie ai mei. Eu sunt Iehova”. 14  Iehova i-a mai zis lui Moise în pustiul Sinai:+ 15  „Înregistrează-i pe fiii lui Levi după casele lor părintești și după familiile lor. Să-i înregistrezi pe toți cei de sex bărbătesc de la o lună în sus”.+ 16  Moise i-a înregistrat deci, așa cum îi poruncise Iehova. 17  Numele fiilor lui Levi au fost Gherșon, Chehat și Merari.+ 18  Numele fiilor lui Gherșon, după familiile lor, au fost Libni și Șimei.+ 19  Fiii lui Chehat, după familiile lor, au fost Amram, Ițehar, Hebron și Uziel.+ 20  Fiii lui Merari, după familiile lor, au fost Mahli+ și Muși.+ Acestea au fost familiile leviților după casele lor părintești. 21  Din Gherșon au provenit familia libniților+ și familia șimeiților. Acestea au fost familiile gherșoniților. 22  Numărul tuturor celor de sex bărbătesc de la o lună în sus care au fost înregistrați a fost de 7 500.+ 23  Familiile gherșoniților își așezau tabăra în spatele tabernacolului,+ spre vest. 24  Căpetenia casei părintești a gherșoniților era Eliasaf, fiul lui Lael. 25  Responsabilitatea fiilor lui Gherșon+ cu privire la cortul întâlnirii era să se îngrijească de tabernacol și de cort,+ de învelitoarea lui,+ de perdeaua*+ de la intrarea în cortul întâlnirii, 26  de pânzele împrejmuirii+ curții, de perdeaua*+ de la intrarea în curtea din jurul tabernacolului și al altarului, de funiile lui și de tot serviciul care avea legătură cu acestea. 27  Din Chehat au provenit familia amramiților, familia ițehariților, familia hebroniților și familia uzieliților. Acestea au fost familiile chehatiților.+ 28  Numărul tuturor celor de sex bărbătesc de la o lună în sus a fost de 8 600; ei aveau responsabilitatea de a se îngriji de locul sfânt.+ 29  Familiile fiilor lui Chehat își așezau tabăra pe partea dinspre sud a tabernacolului.+ 30  Căpetenia casei părintești a familiilor chehatiților era Elițafan, fiul lui Uziel.+ 31  Responsabilitatea lor era să se îngrijească de Arcă,+ de masă,+ de lampadar,+ de altare,+ de ustensilele+ folosite pentru slujirea în locul sfânt, de perdea*+ și de tot serviciul care avea legătură cu acestea.+ 32  Căpetenia principală a leviților era Eleazar,+ fiul preotului Aaron, care îi avea în supraveghere pe cei ce își îndeplineau responsabilitățile de la locul sfânt. 33  Din Merari au provenit familia mahliților și familia mușiților. Acestea au fost familiile lui Merari.+ 34  Numărul tuturor celor de sex bărbătesc de la o lună în sus care au fost înregistrați a fost de 6 200.+ 35  Căpetenia casei părintești a familiilor lui Merari era Țuriel, fiul lui Abihail. Ei își așezau tabăra pe partea dinspre nord a tabernacolului.+ 36  Sarcina fiilor lui Merari era să aibă grijă de cadrele de scândură+ ale tabernacolului, de drugii lui,+ de stâlpii lui,+ de suporturile lui cu scobitură, de toate ustensilele lui+ și de tot serviciul care avea legătură cu acestea,+ 37  precum și de stâlpii împrejmuirii curții și de suporturile lor cu scobitură,+ de țărușii lor și de funiile lor. 38  În fața tabernacolului, spre est, adică în fața cortului întâlnirii, spre răsărit, își așezau tabăra Moise, Aaron și fiii lui. Ei aveau responsabilitatea să se îngrijească de sanctuar, ca îndatorire în folosul israeliților. Orice persoană neautorizată* care se apropia trebuia să fie omorâtă.+ 39  Toți leviții de sex bărbătesc de la o lună în sus pe care Moise și Aaron i-au înregistrat după familiile lor, la porunca lui Iehova, au fost 22 000. 40  Apoi Iehova i-a zis lui Moise: „Înregistrează-i pe toți întâii născuți de sex bărbătesc ai israeliților de la o lună în sus,+ numără-i și fă o listă cu numele lor. 41  Ia-i pe leviți pentru mine în locul tuturor întâilor născuți ai israeliților+ și ia animalele domestice ale leviților în locul tuturor întâilor născuți ai animalelor domestice ale israeliților.+ Eu sunt Iehova”. 42  Moise i-a înregistrat pe toți întâii născuți ai israeliților, așa cum îi poruncise Iehova. 43  Numărul tuturor întâilor născuți de sex bărbătesc de la o lună în sus, înregistrați cu numele, a fost de 22 273. 44  Iehova i-a spus în continuare lui Moise: 45  „Ia-i pe leviți în locul tuturor întâilor născuți ai israeliților și ia animalele domestice ale leviților în locul animalelor lor domestice; și leviții să fie ai mei. Eu sunt Iehova. 46  Ca preț de răscumpărare+ pentru cei 273 de întâi născuți ai israeliților care sunt în plus față de numărul leviților,+ 47  să iei 5 sicli* de fiecare,+ după siclul standard al locului sfânt*. Un siclu este 20 de ghere*.+ 48  Să le dai banii lui Aaron și fiilor lui ca preț de răscumpărare pentru cei ce sunt în plus față de numărul leviților”. 49  Astfel, Moise a luat banii primiți ca preț de răscumpărare de la cei ce erau în plus față de cei răscumpărați de leviți. 50  A luat banii de la întâii născuți ai israeliților: 1 365 de sicli, după siclul standard al locului sfânt. 51  Apoi Moise le-a dat lui Aaron și fiilor lui banii luați ca preț de răscumpărare, potrivit cuvântului* lui Iehova, așa cum îi poruncise Iehova lui Moise.

Note de subsol

Lit. „generațiile”.
Lit. „ale căror mâini fuseseră umplute”.
Lit. „Orice străin”, adică un bărbat care nu făcea parte din familia lui Aaron.
Lit. „fiecărui întâi născut care deschide pântecele”.
Sau „paravanul”.
Sau „paravanul”.
Sau „paravan”.
Lit. „Orice străin”, adică un nelevit.
Un siclu echivala cu 11,4 g. Vezi Ap. B14.
Sau „după siclul sfânt”.
O gheră echivala cu 0,57 g. Vezi Ap. B14.
Lit. „gurii”.

Note de studiu

Multimedia