Capitolul 77

O problemă privitoare la moştenire

OAMENII ştiu, fără îndoială, că Isus serveşte masa în locuinţa fariseului. De aceea, mii de persoane se adună afară, aşteptându-l pe Isus să iasă. Spre deosebire de fariseii care i se opun lui Isus şi caută să-l prindă spunând ceva greşit, oamenii îl ascultă plini de apreciere.

Adresându-se mai întâi discipolilor săi, Isus le spune: „Păziţi-vă de aluatul fariseilor, care este făţărnicia!“ Aşa cum demonstrase în timpul mesei, întregul sistem religios al fariseilor este plin de ipocrizie. Dar, chiar dacă răutatea fariseilor se ascunde, poate, în spatele unei aparenţe de religiozitate, în cele din urmă, ea va fi demascată. „Nu este nimic acoperit care nu va fi descoperit, nici ascuns care nu va fi cunoscut.“

În continuare, Isus repetă încurajarea pe care le-o adresase celor doisprezece atunci când i-a trimis într-un tur de predicare în Galileea. El spune: „Să nu vă temeţi de cei care ucid trupul şi după aceea nu mai pot face nimic“. Isus îi asigură pe continuatorii săi că, întrucât Dumnezeu nu uită nici măcar o singură pasăre, nu-i va uita nici pe ei. El declară: „Când vă vor duce înaintea sinagogilor, înaintea căpeteniilor şi înaintea autorităţilor, . . . Duhul Sfânt vă va învăţa chiar în timpul acela ce trebuie să vorbiţi“.

Un om din mulţime ia cuvântul. „Învăţătorule, cere acesta, spune fratelui meu să împartă cu mine moştenirea.“ Legea lui Moise stabileşte că fiului întâi-născut îi revin două părţi din moştenire, aşadar nu ar trebui să existe nici un motiv de ceartă. Dar, după cât se pare, acest om doreşte mai mult decât partea sa legală de moştenire.

Isus refuză pe drept cuvânt să se implice. „Omule, cine M-a pus pe Mine judecător sau împărţitor peste voi?“, întreabă el. Apoi, el dă mulţimii acest sfat esenţial: „Vedeţi şi păziţi-vă de orice fel de lăcomie de bani; căci viaţa cuiva nu stă în belşugul avuţiei lui“. Da, indiferent cât de multe bunuri ar putea avea cineva, trebuie, în cele din urmă, să moară şi să lase totul. Pentru a sublinia acest fapt, precum şi pentru a arăta nebunia celui care nu îşi face o bună relaţie cu Dumnezeu, Isus se foloseşte de o ilustrare. El explică:

„Pământul unui om bogat rodise mult. Şi el se gândea în sine şi zicea: «Ce voi face? Fiindcă nu mai am loc unde să-mi strâng roadele.» «Iată», a zis el, «ce voi face: îmi voi strica hambarele şi voi zidi altele mai mari; acolo voi strânge toate roadele şi toate bunurile mele; şi voi zice sufletului meu: „Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea şi înveseleşte-te!“» Dar Dumnezeu i-a zis: «Nebunule! Chiar în noaptea aceasta ţi se va cere înapoi sufletul; şi lucrurile pe care le-ai pregătit, ale cui vor fi?»“

Isus trage această concluzie: „Tot aşa este şi cu cel care îşi adună comori pentru el şi nu se îmbogăţeşte faţă de Dumnezeu“. Chiar dacă s-ar putea ca discipolii să evite capcana acumulării de bogăţii, din cauza îngrijorărilor zilnice ale vieţii ei ar putea fi distraşi cu uşurinţă să nu-i mai slujească lui Iehova din tot sufletul. De aceea, Isus se foloseşte de această ocazie pentru a repeta sfatul excelent pe care l-a dat cu aproximativ un an şi jumătate în urmă în Predica sa de pe munte. Adresându-se discipolilor săi, el le spune:

„Nu vă îngrijoraţi cu privire la viaţa voastră, ce veţi mânca, nici cu privire la trupul vostru, cu ce vă veţi îmbrăca. . . . Priviţi la corbi: ei nu seamănă, nici nu seceră, n-au nici cămară, nici grânar; şi Dumnezeu îi hrăneşte. . . . Priviţi cum cresc crinii: ei nu torc, nici nu ţes; totuşi, vă spun că nici Solomon, în toată slava lui, n-a fost îmbrăcat ca unul din ei. . . .

Să nu căutaţi ce veţi mânca sau ce veţi bea şi nu vă frământaţi mintea; căci toate aceste lucruri, popoarele lumii le caută [cu aviditate, NW]. Tatăl vostru ştie că aveţi nevoie de ele. Căutaţi mai întâi împărăţia [regatul, NW] lui Dumnezeu şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra“.

Aceste cuvinte ale lui Isus merită o consideraţie atentă îndeosebi în perioadele de dificultăţi economice. Cine se îngrijorează în mod exagerat de necesităţile sale materiale şi începe să-şi încetinească activităţile spirituale, demonstrează de fapt că nu are încredere în capacitatea lui Dumnezeu de a se îngriji de slujitorii Săi. Luca 12:1–31; Deuteronomul 21:17.

▪ După cât se pare, de ce face omul acela cererea referitoare la moştenire, şi ce avertisment dă Isus?

▪ Ce ilustrare foloseşte Isus, şi în ce scop?

▪ Ce sfat repetă Isus, şi de ce este acesta potrivit?