Capitolul 8

Rolul vostru ca părinţi

1–3. a) Ce efect poate avea asupra părinţilor naşterea unui copil? b) De ce este important atît pentru tată, cît şi pentru mamă să-şi înţeleagă rolul lor de părinţi?

MULTE evenimente din viaţă ne influenţează într-o măsură foarte limitată. Altele au un efect major şi de durată. Naşterea unui copil face parte, în mod evident, din ultima categorie. Pentru un soţ şi o soţie, viaţa nu va mai fi niciodată la fel ca înainte. Deşi foarte mică, noua personalitate din cămin se va face simţită printr-o voce şi o prezenţă care nu pot fi ignorate.

² Pentru părinţi, viaţa ar trebui să fie mai bogată şi mai fericită. Dar acest lucru reprezintă o încercare, iar pentru a obţine cele mai bune rezultate, încercarea trebuie trecută de ambii părinţi. A fost nevoie de amîndoi pentru a concepe copilul şi amîndoi veţi avea un rol vital în dezvoltarea lui după ce acesta se naşte. Necesitatea unei cooperări sincere, strînse — şi umile — nu a fost niciodată mai mare.

³ Înţelegerea rolului pe care-l are fiecare dintre părinţi şi a modului cum se pot armoniza aceste roluri ar trebui să vă ajute mult în satisfacerea necesităţilor copilaşului vostru, producînd rezultate fericite. Este nevoie de echilibru. Chiar dacă mintea se străduieşte să fie raţională, adesea sentimentele împing lucrurile în dezechilibru. Am putea tinde spre extreme, de la prea puţin la prea mult şi iarăşi la prea puţin. Este de dorit ca tatăl să-şi exercite autoritatea, dar, dacă exagerează în această privinţă, devine tiranic. Este bine ca mama să participe la educarea şi  disciplinarea copiilor, dar faptul de a-şi asuma aceste îndatoriri pînă la excluderea tatălui subminează structura familiei. Binele este bun, dar un lucru bun poate deveni rău dacă este împins pînă la extrem. — Filipeni 4:5.

ROLUL HOTĂRÎTOR AL MAMEI

4. Care sînt cîteva dintre lucrurile de care are nevoie un copil din partea mamei sale?

⁴ Un nou-născut este total dependent de mama sa pentru necesităţile sale imediate. Dacă ea îi satisface cu iubire aceste necesităţi, copilul se simte în siguranţă (Psalmul 22:9, 10). El trebuie bine hrănit, ţinut curat şi la căldură; dar satisfacerea necesităţilor fizice nu este totul. Necesităţile afective sînt tot atît de importante. Dacă copilul nu primeşte iubire, devine nesigur. O mamă poate învăţa în scurt timp cît de mare este, în realitate, această necesitate atunci cînd copilul pretinde atenţie. Dar dacă plînsul lui este ignorat cu regularitate, copilul se poate îmbolnăvi. Dacă el este lipsit de afecţiune o perioadă lungă de timp, acest lucru l-ar putea traumatiza pe plan afectiv pentru tot restul vieţii sale.

5–7. Potrivit unor cercetări recente, cum este influenţat un bebeluş de iubirea şi atenţia mamei sale?

⁵ Experimentele realizate în multe locuri diferite au confirmat acest fapt: Bebeluşii se îmbolnăvesc şi chiar mor dacă sînt lipsiţi de iubirea exprimată prin vorbire şi atingere, mîngîieri şi îmbrăţişări (compară cu Isaia 66:12; 1 Tesaloniceni 2:7). Cu toate că şi alţii pot face aceste lucruri, în mod logic şi mai presus de orice îndoială, mama, în al cărei uter a venit la viaţă şi a fost hrănit în primele luni de existenţă, este cea mai potrivită să le facă. Există o interdependenţă naturală între mamă şi copil. Dorinţa ei instinctivă de a-l ţine strîns la piept pe copilul nou-născut corespunde căutării instinctive a copilului după pieptul ei.

 ⁶ Cercetările au dovedit că creierul unui nou-născut este foarte activ şi că dezvoltarea lui intelectuală este favorizată atunci cînd îi sînt stimulate simţurile pipăitului, auzului, văzului şi mirosului. Cînd un copil suge, el percepe căldura şi mirosul pielii mamei sale. El priveşte aproape încontinuu faţa ei în timp ce ea îl alăptează. El îi aude nu numai vocea în timp ce ea îi vorbeşte sau îi cîntă, ci şi bătaia inimii ei, un sunet pe care l-a auzit încă pe cînd se afla în uter. Într-o publicaţie norvegiană, specialista în psihologie infantilă, Anne-Marit Duve, notează:

„Întrucît activitatea pupilelor indică clar gradul de activitate a creierului, avem motive să credem că un grad superior de stimulare a pielii, un grad superior de contact — contactul cu ocazia alăptării nefiind cel mai neînsemnat — poate stimula activitatea cerebrală, care, la rîndul ei, poate duce la o mai mare capacitate intelectuală la vîrsta adultă“.

⁷ Astfel, atunci cînd bebeluşul simte în mod frecvent atingerea mamei, în timp ce ea îl ia în braţe, îl strînge la piept, îi face baie şi îl şterge, stimularea pe care o primeşte joacă un rol important în dezvoltarea lui şi în ce priveşte felul său de a fi de mai tîrziu. Chiar dacă faptul de a te scula noaptea şi a-ţi petrece timpul pentru a linişti un copil care plînge pare să nu fie cea mai plăcută îndeletnicire, cunoaşterea foloaselor de mai tîrziu poate compensa în mod considerabil somnul pierdut.

ÎNVĂŢÎND SĂ IUBEASCĂ PRIN FAPTUL CĂ ESTE IUBIT

8–10. a) Ce învaţă un bebeluş din iubirea mamei sale? b) De ce este important acest lucru?

⁸ Faptul că bebeluşul este iubit are o importanţă vitală pentru dezvoltarea lui afectivă. El învaţă să iubească prin faptul că este iubit, prin prezentarea unor exemple de iubire. Vorbind despre iubirea  pentru Dumnezeu, la 1 Ioan 4:19 se spune: „Noi Îl iubim pentru că El ne-a iubit întîi“. Primele lecţii de iubire îi revin, în principal, mamei. Mama se apleacă deasupra copilului aflat în pătuţul lui, îşi pune mîna pe pieptul lui şi-l leagănă cu gingăşie în timp ce-şi apropie faţa de cea a copilului şi-i spune: ‘Te-am prins! Te-am prins!’ Copilul, desigur, nu înţelege cuvintele (care nici nu sînt în realitate prea logice). Dar el dă din picioruşe şi gîngureşte cu încîntare pentru că recunoaşte că mîna jucăuşă şi tonul vocii îi spun în mod limpede: ‘Te iubesc! Te iubesc!’ El este liniştit şi se simte în siguranţă.

⁹ Bebeluşii şi copiii mici cărora li se arată iubire o apreciază şi, imitînd această iubire, ei o practică, punîndu-şi braţele lor micuţe în jurul gîtului mamei şi dîndu-i sărutări înflăcărate. Sînt încîntaţi de răspunsul plin de o caldă afecţiune pe care îl culeg, drept urmare, de la mama lor. Ei încep să înveţe lecţia vitală că există fericire atît în a dărui iubire, cît şi în a o primi, că semănînd iubire o vor culege înapoi (Faptele 20:35; Luca 6:38). Dovezile atestă că, dacă nu a cultivat ataşament faţă de mamă de la o vîrstă fragedă, mai tîrziu copilul ar putea constata că îi este foarte greu să cultive un ataşament profund şi devotament faţă de alţii.

¹⁰ Întrucît copiii încep să înveţe imediat după naştere, primii ani sînt cei mai importanţi. În cursul acestor ani, iubirea mamei este hotărîtoare. Dacă reuşeşte să o manifeste faţă de el şi să-l înveţe iubirea — nu indulgenţa — ea poate face un bine durabil; dacă nu reuşeşte, poate face un rău durabil. Faptul de a fi o bună mamă este una dintre activităţile cele mai problematice, dar şi pline de satisfacţii pe care le poate avea o femeie. În pofida multelor ei tensiuni şi solicitări, oare ce „carieră“ profesională oferită de lume ar putea măcar să se apropie de  aceasta în ce priveşte semnificaţia şi satisfacţia ei de durată?

ROLUL ESENŢIAL AL TATĂLUI

11. a) Cum poate tatăl să-şi întipărească rolul său în mintea copilului? b) De ce este esenţial acest lucru?

¹¹ Este natural că, în cursul vîrstei fragede a copilului, mama joacă un rol proeminent în viaţa lui. Dar, încă de la naşterea copilului, şi tatăl ar trebui să aibă un loc în lumea acestuia. Chiar cînd copilul este doar un sugar, tatăl poate şi trebuie să fie implicat, avînd grijă uneori de el, jucîndu-se cu el, liniştindu-l cînd plînge. În felul acesta tatăl se întipăreşte în mintea copilului. Pe măsură ce timpul trece, rolul tatălui ar trebui să dobîndească treptat mai multă importanţă. Dacă aşteaptă prea mult pentru a începe, acesta poate fi debutul unei probleme care va ieşi la suprafaţă îndeosebi cînd copilul va deveni adolescent şi disciplinarea va deveni mai dificilă. Adolescentul poate avea în mod special nevoie de ajutorul tatălui său. Dar dacă între ei nu s-a stabilit dinainte o relaţie bună, prăpastia care s-a creat într-o perioadă de ani de zile nu poate fi depăşită în cîteva săptămîni.

12, 13. a) Care este rolul tatălui în familie? b) Cum poate fi influenţat punctul de vedere al copilului referitor la autoritate de îndeplinirea corectă a responsabilităţilor din partea tatălui?

¹² Indiferent dacă copilul este băiat sau fată, influenţa calităţilor masculine ale tatălui poate avea o contribuţie esenţială în dezvoltarea unei personalităţi armonioase, echilibrate. Cuvîntul lui Dumnezeu arată că tatăl trebuie să fie capul familiei. El este răspunzător de întreţinerea lor din punct de vedere material (1 Corinteni 11:3; 1 Timotei 5:8). Dar, „omul nu trăieşte numai cu pîine, ci . . . omul trăieşte cu orice exprimare a gurii lui Iehova“. În ceea ce-i priveşte pe copiii săi, tatălui i se porunceşte ‘să continue să-i instruiască în disciplina şi sfatul autoritar  al lui Iehova’ (Deuteronomul 8:3, NW; Efeseni 6:4, NW). Chiar dacă motivaţia lui ar trebui să fie afecţiunea naturală pentru copilul său, mai presus de toate însă, sentimentul responsabilităţii faţă de Creatorul său este cel care ar trebui să-l îndemne să facă tot ce-i stă în putinţă pentru a-şi îndeplini misiunea divină încredinţată.

¹³ Alături de căldura, tandreţea şi compasiunea pe care o exprimă mama, tatăl poate contribui cu o influenţă stabilizatoare de întărire şi îndrumare înţeleaptă. Modul în care îşi îndeplineşte misiunea încredinţată de Dumnezeu poate avea un efect însemnat asupra atitudinii de mai tîrziu a copiilor faţă de autoritate, atît umană, cît şi divină, şi anume dacă o vor respecta, şi cît de bine vor putea lucra sub îndrumarea altuia fără să se irite sau să se revolte.

14. Ce efect poate avea asupra fiului sau fiicei sale un bun exemplu din partea tatălui?

¹⁴ În cazul unui fiu, exemplul tatălui şi modul lui de a trata problemele pot determina în mare măsură dacă băiatul aflat în creştere va fi un bărbat slab şi nehotărît, sau plin de bărbăţie, ferm, manifestînd curajul convingerii şi dispoziţia de a-şi asuma responsabilitatea. Ele pot influenţa încă ceva: ce fel de soţ sau tată va deveni băiatul în cele din urmă — rigid, fără judecată şi aspru, sau echilibrat, plin de discernămînt şi binevoitor. Dacă în familie există o fiică, influenţa tatălui ei şi relaţia dintre ei poate afecta întreaga ei concepţie asupra sexului masculin şi fie va favoriza, fie va împiedica succesul ei viitor în căsătorie. Efectul acestei influenţe paterne începe din copilărie.

15, 16. a) Ce responsabilitate în privinţa învăţării copiilor îi este conferită tatălui de către Biblie? b) Cum poate fi îndeplinită aceasta?

¹⁵ Cît de amplă este responsabilitatea tatălui de a-şi învăţa copiii se arată în instrucţiunile date de Dumnezeu  poporului său la Deuteronomul 6:6, 7: „Şi poruncile acestea, pe care ţi le dau astăzi, să le ai în inima ta; să le întipăreşti fiilor tăi şi să vorbeşti de ele cînd vei fi acasă, cînd vei pleca în călătorie, cînd te vei culca şi cînd te vei scula“.

¹⁶ Nu doar cuvintele în sine care se găsesc în Cuvîntul lui Dumnezeu trebuie imprimate zilnic în mintea copilului, ci şi mesajul pe care îl conţin ele. Ocazii se găsesc întotdeauna. Florile din grădină, insectele din aer, păsările sau veveriţele din copaci, scoicile de pe ţărmul mării, conurile de brazi de pe munţi, stelele care strălucesc pe cerul nopţii — toate aceste minuni vorbesc despre Creator, iar tu ar trebui să le explici copiilor tăi înţelesul declaraţiilor lor. Psalmistul a scris: „Cerurile spun slava lui Dumnezeu şi întinderea lor vesteşte lucrarea mîinilor Lui. O zi istoriseşte alteia acest lucru, o noapte îl face cunoscut altei nopţi“ (Psalmul 19:1, 2). Fiind atent să utilizeze aceste lucruri şi îndeosebi să se îndrepte asupra aspectelor zilnice ale vieţii ilustrînd şi scoţînd în evidenţă principiile drepte şi arătînd înţelepciunea şi foloasele sfaturilor lui Dumnezeu, tatăl poate zidi în mintea şi inima copilului său cea mai importantă bază pentru viitor: nu numai convingerea că Dumnezeu există, ci şi că el ‘îi răsplăteşte pe cei care îl caută cu seriozitate’. — Evrei 11:6, NW.

17, 18. a) Cum ar trebui un tată să-şi disciplineze copiii? b) Ce anume este mai eficient decît fixarea multor reguli?

¹⁷ Disciplinarea face şi ea parte din rolul tatălui. „Care este fiul pe care nu-l disciplinează tatăl?“, este întrebarea pusă la Evrei 12:7. Dar el are obligaţia să facă acest lucru într-un mod care să nu ajungă la extreme, supracorectîndu-l pînă la iritare sau chiar pînă la tracasare. Cuvîntul lui Dumnezeu le spune taţilor: „Nu întărîtaţi pe copiii voştri, ca să nu se descurajeze“ (Coloseni 3:21). Restricţiile sînt necesare,  dar uneori putem înmulţi şi extinde regulile pînă cînd ele devin împovărătoare şi descurajatoare.

¹⁸ Fariseii din timpurile antice erau iubitori ai regulilor; ei acumulaseră o mulţime de reguli şi produseseră o recoltă de ipocriţi. Este o slăbiciune umană să crezi că problemele pot fi soluţionate numai prin stabilirea de reguli suplimentare; dar experienţa vieţii dovedeşte limpede că adevărata soluţie este sensibilizarea inimii. Aşadar, fii moderat în ce priveşte regulile; caută mai degrabă să întipăreşti principii, concentrîndu-te în direcţia pe care o urmăreşte Dumnezeu: „Voi pune legile Mele în mintea lor şi le voi scrie în inimile lor“. — Evrei 8:10.

TATĂL ŞI MAMA SÎNT PARTENERI

19. Ce anume s-ar putea face pentru a asigura o bună comunicare în familie?

¹⁹ Tatăl este cel care asigură de obicei cele necesare vieţii, iar cînd vine acasă de la lucru s-ar putea să fie obosit şi chiar să mai aibă şi alte îndatoriri de îndeplinit. Dar el trebuie să-şi facă timp pentru soţia şi copiii săi. El trebuie să comunice cu familia sa, să-şi rezerve timp pentru a discuta cu membrii ei şi pentru a întocmi împreună proiecte referitoare la destindere sau excursii cu familia. În felul acesta este consolidată unitatea şi solidaritatea familiei. Probabil că înainte de apariţia copiilor, el şi soţia sa au petrecut mult timp în afara căminului. Dar a continua în felul acesta, făcînd vizite într-un loc sau altul şi întorcîndu-se poate la ore tîrzii, ar însemna că ei nu trăiesc la înălţimea responsabilităţii lor de părinţi. Acest lucru ar fi foarte dezavantajos pentru copiii lor. Mai devreme sau mai tîrziu, părinţii vor plăti pentru lipsa lor de regularitate şi responsabilitate. La fel ca în cazul adulţilor, copiilor le merge mai bine atunci cînd în viaţa lor există o stabilitate şi o regularitate de bază; aceasta contribuie la sănătatea lor intelectuală,  fizică şi afectivă. Rutina zilnică a vieţii de familie îşi va aduce aportul ei deplin de vicisitudini fără ca părinţii să mai adauge în mod inutil altele. — Compară cu Matei 6:34; Coloseni 4:5.

20. Cînd este vorba de disciplinarea copiilor, ce pot face părinţii astfel încît să fie uniţi în eforturile lor?

²⁰ Tatăl şi mama trebuie să coopereze în a se ocupa de copii, în a-i învăţa, în a le fixa restricţii, în a-i disciplina, în a-i iubi. ‘O casă dezbinată împotriva ei însăşi nu poate dăinui’ (Marcu 3:25). Este bine ca părinţii să discute disciplinarea care trebuie acordată; ei pot evita atunci să-i aibă pe copii martori ai unei eventuale lipse de unitate în ce priveşte modul de disciplinare. Faptul de a nu proceda astfel ar putea să-i îndemne pe copii să încerce metoda ‘dezbină şi stăpîneşte’. Este adevărat, s-ar putea întîmpla ca într-o anumită ocazie, unul dintre părinţi să reacţioneze pripit sau la mînie şi să administreze o disciplinare exagerată care, după o examinare a tuturor factorilor, probabil nici să nu fi fost necesară în realitate. Ar putea fi posibil ca părinţii să discute despre acest lucru în particular şi apoi, părintele care a acţionat în mod neînţelept poate decide personal cum să îndrepte lucrurile în cazul copilului. Sau, acolo unde această discuţie în particular nu este posibilă, părintele care consideră că a-l susţine pe partenerul său ar însemna să susţină o nedreptate s-ar putea exprima în felul următor: ‘Înţeleg de ce eşti supărat, şi eu aş fi la fel. Dar s-ar putea să existe un lucru pe care tu l-ai scăpat din vedere, şi anume că . . .’, după care îi poţi clarifica aspectul pe care l-a trecut probabil cu vederea. Aceasta poate avea un efect liniştitor fără să creeze dezbinare sau dezacord în prezenţa copilului care a primit disciplinarea. Aşa cum spune proverbul inspirat: „Prin prezumţie se pricinuieşte doar luptă, dar înţelepciunea este  cu cei care se consultă împreună“. — Proverbele 13:10, NW; vezi şi Eclesiastul 7:8.

21. Ar trebui ca disciplinarea să fie lăsată numai în seama unuia dintre părinţi? De ce răspundeţi astfel?

²¹ Scripturile ebraice arată că disciplinarea provine din două surse: „Ascultă, fiul meu, învăţătura tatălui tău şi nu lepăda îndrumările mamei tale!“ Scripturile greceşti creştine se exprimă la fel: „Copii, ascultaţi în Domnul de părinţii voştri, căci aceasta este drept“. Uneori tatăl consideră că disciplinarea copiilor este o sarcină ce-i revine soţiei sale. Sau, o soţie ar putea să-şi însuşească concepţia opusă şi să nu facă nimic mai mult decît să-l ameninţe pe copilul care se comportă incorect cu cuvintele: ‘Aşteaptă numai, pînă cînd vine acasă tatăl tău!’ Dar dacă există dorinţa de a avea o familie fericită şi fiecare părinte vrea să primească iubire şi respect din partea copiilor, îndatoririle trebuie împărţite. — Proverbele 1:8; Efeseni 6:1.

22. Ce ar trebui să se evite atunci cînd se dă răspuns la solicitările unui copil, şi de ce?

²² Copiii trebuie să vadă cooperarea strînsă a părinţilor lor în această privinţă şi dispoziţia fiecăruia de a-şi asuma responsabilitatea sa. Dacă un copil care solicită ceva îl aude întotdeauna pe tatăl său spunînd: ‘Du-te şi întreab-o pe mama’, sau dacă mama transmite în mod invariabil decizia înapoi tatălui, atunci, părintele care constată că cererea pretinde din partea sa un răspuns negativ este pus în postura de om rău. Desigur, pot exista împrejurări în care tatăl poate spune: ‘Da, poţi să te duci puţin afară — dar consultă-te întîi cu mama, să vezi cînd va fi gata cina’. Sau mama poate considera uneori că, deşi ea nu găseşte nimic de obiectat la o anumită solicitare a copilului, ar trebui să se exprime şi soţul ei asupra problemei respective. Dar amîndoi vor fi atenţi să observe ca în nici un caz să nu-l încurajeze  sau să-i permită copilului să-i pună în opoziţe unul cu altul pentru a-şi atinge obiectivul. Soţia înţeleaptă se va feri totodată să-şi utilizeze partea ei de autoritate într-un stil de întrecere, încercînd prin intermediul indulgenţei să cîştige cea mai mare parte din afecţiunea copilului în defavoarea soţului ei.

23. Luarea deciziilor în familie îi aparţine numai tatălui?

²³ În realitate, în ce priveşte deciziile familiale, există domenii în care fiecare membru al familiei poate avea o opţiune care merită o consideraţie specială. Tatăl are responsabilitatea să hotărască în probleme care vizează bunăstarea generală a familiei, aceste hotărîri fiind luate adesea după ce a discutat cu ceilalţi şi acordînd consideraţie dorinţelor şi preferinţelor lor. Mama poate lua decizii cu privire la bucătărie şi la multe alte probleme gospodăreşti (Proverbele 31:11, 27). Pe măsură ce cresc, copiilor li s-ar putea permite să ia anumite decizii în ce priveşte domeniul lor de joacă, alegerea unui articol de îmbrăcăminte sau alte lucruri personale. Dar părinţii trebuie să exercite suficientă supraveghere pentru a observa dacă sînt respectate principii sănătoase, dacă nu este periclitată siguranţa copiilor şi dacă nu sînt încălcate drepturile altora. În felul acesta copiilor li se poate da un început treptat în luarea deciziilor.

ESTE UŞOR SĂ FIŢI ONORAŢI CA PĂRINŢI?

24. Ce responsabilitate le revine părinţilor avînd în vedere faptul că copiii trebuie să-i onoreze pe tatăl şi pe mama lor?

²⁴ Copiilor li se spune: „Să cinsteşti [onorezi, NW] pe tatăl tău şi pe mama ta” (Efeseni 6:2; Exodul 20:12). A face acest lucru înseamnă pentru ei totodată să onoreze porunca lui Dumnezeu. Faceţi voi ca acest lucru să fie uşor pentru ei? Ca soţie, ţie ţi se spune să-ţi onorezi şi să-ţi respecţi soţul. Nu-ţi este oare foarte greu să faci acest lucru dacă eforturile lui de a trăi în armonie cu cerinţele Cuvîntului lui  Dumnezeu referitoare la el sînt mici sau inexistente? Ca soţ, tu trebuie să-ţi iubeşti şi să-ţi onorezi soţia ca pe un ajutor drag. Nu este oare dificil acest lucru dacă ea nu este dispusă să coopereze? Uşuraţi-le deci copiilor voştri sarcina de a asculta porunca lui Dumnezeu de a vă onora pe voi, părinţii lor. Cîştigaţi-le respectul furnizîndu-le un cămin paşnic, un bun ansamblu de norme, exemple excelente prin propria voastră comportare, o învăţătură şi educaţie sănătoasă şi o disciplinare iubitoare cînd este nevoie.

25. Ce probleme se pot ivi atunci cînd părinţii nu sînt uniţi în ce priveşte modul în care trebuie educaţi copiii?

²⁵ „Mai bine doi decît unul, observa regele Solomon, căci iau o răsplată cu atît mai bună pentru munca lor“ (Eclesiastul 4:9). Cînd doi oameni merg împreună şi unul cade, celălalt este alături şi-l ajută să se ridice. Astfel, şi în familie, soţul şi soţia se pot sprijini şi încuraja reciproc în îndeplinirea rolurilor lor. În foarte multe domenii în care este implicată calitatea lor de părinţi rolurile se suprapun şi acest lucru este spre folosul unităţii familiei. Copiii ar trebui să-i apropie pe părinţi, unindu-i într-o activitate comună de educare. Dar uneori se pot ivi chestiuni care creează disensiuni cînd este vorba despre modul în care trebuie educat şi disciplinat copilul. Uneori, o soţie îl copleşeşte pe copil cu atît de multă atenţie încît soţul se simte neglijat, ba chiar ofensat. Acest lucru poate afecta atitudinea sa faţă de copil. El poate fie să se manifeste rece faţă de copil, fie să-l copleşească, la rîndul lui, cu afecţiune, diminuîndu-şi însă atenţia faţă de soţia sa. Cînd soţul sau soţia nu menţin echilibrul este plătit un preţ scump.

26. Ce s-ar putea face pentru a-l împiedica pe un copil mai mare să devină gelos atunci cînd mama trebuie să dedice mult timp unui copil nou-născut?

²⁶ O altă problemă se poate ridica atunci cînd există deja un copil şi mai apare unul. Mama trebuie să  petreacă foarte mult timp cu copilul nou-născut. Pentru ca celălalt copil să nu se simtă neglijat şi să fie gelos, tatăl ar putea să-i acorde acestuia mai multă atenţie.

27. Cum pot fi ajutaţi copiii pe plan spiritual atunci cînd unul dintre partenerii conjugali este necredincios?

²⁷ Categoric, mai bine doi decît unul, dar şi unul înseamnă mai mult decît nici unul. Este posibil ca, din cauza împrejurărilor, mama să fie aceea care trebuie să-şi crească singură copiii, fără ajutorul unui tată. Sau, tatăl s-ar putea confrunta cu aceeaşi încercare. De multe ori există cămine dezbinate din punct de vedere religios în care unul dintre părinţi, în calitate de slujitor al lui Iehova Dumnezeu, are încredere deplină în sfaturile Bibliei, iar celălalt nu. Acolo unde soţul este un creştin dedicat, în calitate de cap al familiei, el are mai mult control asupra liniei de conduită care trebuie urmată în educarea şi disciplinarea copiilor. Totuşi, s-ar putea să fie necesar să dea dovadă de multă răbdare, stăpînire de sine şi perseverenţă; ar trebui ca el să fie ferm acolo unde există probleme serioase, dar raţional şi amabil chiar dacă este provocat şi să fie flexibil ori de cîte ori vor permite împrejurările. Dacă soţia este cea credincioasă, şi deci este supusă soţului, modul ei de a proceda va depinde mult de atitudinea lui. Este el doar un om fără interes faţă de Biblie, sau se opune atît faptului ca soţia lui să-şi practice convingerile, cît şi străduinţelor ei de a preda aceste convingeri copiilor? Dacă el manifestă opoziţie, ea trebuie să se bizuie pe conduita pe care a evidenţiat-o apostolul: Prin modul exemplar în care soţia îşi îndeplineşte îndatoririle şi prin atitudinea ei plină de respect, soţul ei poate fi ‘cîştigat fără cuvînt’. Ea se va folosi, de asemenea, de orice ocazie care-i stă la dispoziţie pentru a-şi educa copiii conform principiilor biblice. — 1 Petru 3:1–4.

 ATMOSFERA DE ACASĂ

28, 29. Ce fel de atmosferă familială este de dorit, şi de ce?

²⁸ Rolul ambilor părinţi este să creeze o atmosferă familială plină de iubire. Dacă copiii o simt, ei nu-şi vor ascunde incertitudinile sau greşelile în interiorul lor din cauza fricii de a vorbi cu părinţii. Ei ştiu că pot comunica, că pot fi înţeleşi şi că problemele vor fi tratate cu consideraţie iubitoare (compară cu 1 Ioan 4:17–19; Evrei 4:15, 16). Căminul va oferi nu doar un acoperămînt, ci şi un loc de refugiu. Afecţiunea părintească va face ca spiritualitatea copiilor să crească şi să înflorească.

²⁹ Nu puteţi cufunda un burete în oţet şi să vă aşteptaţi să se îmbibe cu apă. El nu poate absorbi decît ceea ce este în jurul lui. Buretele va absorbi apă numai dacă este cufundat în ea. Şi copiii absorb ceea ce îi înconjoară. Ei simt atitudinile şi observă lucrurile care se practică în jurul lor şi le absorb asemenea unui burete. Copiii percep simţămintele voastre, indiferent că ar fi tensiuni nervoase sau o linişte relaxată. Chiar copiii mici absorb calităţile atmosferei din familie, fapt pentru care o atmosferă plină de credinţă, iubire, spiritualitate şi încredere în Iehova este inestimabilă.

30. Ce întrebări ar putea să-şi pună părinţii pentru a constata dacă le furnizează copiilor lor o îndrumare excelentă?

³⁰ Întrebaţi-vă: Care sînt normele pe care speraţi să le respecte copilul vostru? Voi, părinţii, le respectaţi? Ce anume susţine familia voastră? Ce fel de exemplu îi oferiţi copilului? Vă plîngeţi de alţii, le găsiţi greşeli, îi criticaţi, insistaţi asupra gîndurilor negative? Astfel de copii vreţi să aveţi? Sau aveţi norme înalte pentru familia voastră, trăiţi în armonie cu ele şi pretindeţi ca şi copiii voştri să facă la fel? Înţeleg ei că pentru a fi membru al acestei familii trebuie îndeplinite anumite cerinţe, că o anumită conduită  este acceptată, iar anumite acţiuni şi atitudini nu? Copiii doresc să aibă siguranţa că nu sînt nişte intruşi, de aceea permiteţi-le să se simtă aprobaţi şi apreciaţi atunci cînd respectă normele familiei. Oamenii înclină să se comporte conform cu ceea ce se aşteaptă din partea lor. Consideraţi-l pe copil rău şi el vă va dovedi probabil că aveţi dreptate. Aşteptaţi binele din partea lui, iar voi încurajaţi-l să trăiască în armonie cu acesta.

31. Prin ce trebuie să fie susţinută întotdeauna îndrumarea părintească?

³¹ Oamenii sînt judecaţi mai degrabă conform acţiunilor lor decît conform cuvintelor pe care le spun. Copiii, de asemenea, s-ar putea să nu acorde la fel de multă atenţie cuvintelor, cît acordă acţiunilor, iar adesea depistează cu promptitudine orice ipocrizie. Prea multe cuvinte le-ar putea produce confuzie copiilor. Fiţi atenţi ca vorbele voastre să fie susţinute de punerea lor în practică. — 1 Ioan 3:18.

32. Ale cui sfaturi ar trebui respectate întotdeauna?

³² Fie că eşti tată, fie că eşti mamă, rolul tău constituie o încercare. Dar încercarea poate fi trecută cu rezultate fericite prin respectarea sfaturilor provenite de la Furnizorul vieţii. Îndepliniţi-vă rolul încredinţat cu conştiinciozitate, ca pentru El (Coloseni 3:17). Evitaţi extremele, păstraţi-vă echilibrul şi „caracterul vostru raţional să fie cunoscut de toţi“, inclusiv de copiii voştri. — Filipeni 4:5, NW.

[Întrebări de studiu]

 [Legenda ilustraţiei de la pagina 100]

Privirea, atingerea şi tonul vocii mamei îi spun copilului ei: „Te iubesc“

 [Legenda ilustraţiei de la pagina 104]

Îţi planifici activităţi cu copiii?