Ligă, sau confederație, formată din zece orașe (numele provine din termenii grecești déka și pólis, care înseamnă „zece” și, respectiv, „oraș”). „Decapole” desemna și regiunea în care se aflau majoritatea acestor orașe (Mt 4:25).

După ce Alexandru cel Mare a cucerit Siria și Palestina în aproximativ 332 î.e.n., în aceste teritorii s-au format colonii grecești. Din câte se pare, coloniile au fost întemeiate de veterani din armatele lui Alexandru, cărora li s-au alăturat ulterior imigranți vorbitori de limbă greacă. Multe dintre aceste colonii s-au dezvoltat pe locul unor foste orașe evreiești, în timp ce altele au fost construite pe teritorii nelocuite, îndeosebi la est de Iordan. Coloniile au prosperat în timpul domniei seleucizilor (din Siria) și a ptolemeilor (din Egipt), dar dominația macabeilor în Iudeea (care a început să se contureze din aprox. 168 î.e.n.) a constituit o mare amenințare la adresa independenței lor relative. Deși în aceste orașe locuiau, fără îndoială, mulți evrei, ele reprezentau centre ale culturii grecești și erau organizate după modelul orașelor grecești, neavând deci nimic în comun cu obiectivele macabeilor. În 63 î.e.n., când Pompei a cucerit și a reorganizat Palestina, ele au intrat sub protecția Romei și au primit un statut privilegiat. Deși continuau să fie supuse Romei și autorității provinciei Siria și trebuiau să plătească impozite și să trimită bărbați pentru serviciul militar, aceste orașe elenistice puteau să bată monedă proprie și se bucurau de o mare autonomie.

Constituirea ligii. În perioada cuprinsă între cucerirea Palestinei de către Pompei și moartea lui Irod cel Mare (aprox. 1 î.e.n.), zece dintre aceste orașe elenistice au format o alianță, sau confederație, cunoscută cu numele „Decapole”. Din câte se pare, orașele au format această alianță cu scopul de a menține relații comerciale strânse, reciproc avantajoase, și de a se apăra de forțele antielenistice din Palestina sau de atacurile triburilor nomade din regiunile deșertice de la est. Termenul „Decapole” apare prima dată în Scripturile grecești creștine, iar apoi în scrierile lui Josephus și ale lui Pliniu cel Bătrân (care au trăit în sec. I e.n.). Pliniu a enumerat următoarele orașe ca fiind cele zece orașe inițiale ale ligii: Damasc, Filadelfia, Rafana, Scythopolis, Gadara, Hippos, Dion, Pella, Galasa (Gherasa) și Canatha. Dar el a recunoscut că existau și alte opinii (Naturalis Historia, V, XVI, 74). Dintre orașele menționate, doar Scythopolisul (Bet-Șean) se afla la vest de Iordan; datorită poziției sale strategice, Scythopolisul controla accesul în valea Esdraelon (Izreel), o importantă punte de legătură cu coasta mediteraneană și cu porturile de acolo. Damascul, situat departe în nord, în Siria, era inclus în ligă fără îndoială deoarece era un centru comercial important. Filadelfia (antica Raba, actualul Amman) era cel mai sudic oraș dintre cele zece, situat la doar 40 km N-E de capătul nordic al Mării Moarte. Celelalte orașe se aflau în regiunea fertilă a Galaadului sau în regiunea învecinată Basan. Se crede că majoritatea orașelor se aflau pe principalele drumuri din această zonă sau în apropierea lor. Canatha corespunde, probabil, cu Chenatul, menționat în Numerele 32:42.

În secolul al II-lea e.n., Ptolemeu a enumerat 18 orașe ca făcând parte din „Decapole”. De aici se poate trage concluzia că acest nume a ajuns să fie folosit cu un sens mai larg și că numărul orașelor ce aparțineau ligii a variat de-a lungul timpului. Unii erudiți sunt de părere că Abila, menționată de Ptolemeu, și nu Rafana, s-a numărat printre cele zece orașe inițiale. Indiferent cum au stat lucrurile, se pare că regiunea Decapole nu a avut granițe bine delimitate și că autoritatea orașelor ligii nu se extindea și asupra teritoriilor dintre ele, ci se limita la teritoriul ce aparținea fiecărui oraș în parte.

Decapole și serviciul lui Isus. Printre cei adunați în Galileea să audă învățăturile lui Isus au fost și oameni din Decapole (Mt 4:25), dar nu există nicio mențiune că Isus ar fi petrecut timp în vreunul dintre aceste orașe elenistice. Isus a ajuns în regiunea Decapole în timpul serviciului său din Galileea, când a traversat Marea Galileii și a intrat în ținutul gherasenilor (sau gadarenilor, potrivit cu Mt 8:28) (Mr 5:1). Însă aici, după ce Isus a expulzat niște demoni și le-a permis să intre într-o turmă de porci, care s-au înecat în mare, oamenii din orașul apropiat și din ținutul dimprejur „l-au implorat [pe Isus] să plece din regiunea lor”. El a plecat, dar omul care fusese eliberat de demoni le-a depus mărturie rudelor sale, așa cum i-a poruncit Isus, și a făcut cunoscut miracolul în Decapole (Mr 5:2-20). Potrivit opiniei unor erudiți, faptul că în zonă existau turme de porci constituie o dovadă în plus că acolo se făcea simțită o puternică influență neevreiască.

După Paștele din 32 e.n., când se întorcea dintr-o călătorie făcută în regiunea Tirului și a Sidonului (Fenicia), Isus s-a îndreptat „spre Marea Galileii, trecând prin regiunea Decapole” (Mr 7:31). Undeva în această regiune el a vindecat un om surd și cu un defect de vorbire, iar apoi a hrănit în mod miraculos 4 000 de bărbați (Mr 7:32–8:9).

Istoria ulterioară. Potrivit lui Eusebiu, înainte de distrugerea Ierusalimului din 70 e.n., creștinii din Iudeea, dând atenție avertismentului profetic al lui Isus, au fugit la Pella, un oraș din Decapole, din regiunea muntoasă a Galaadului (Lu 21:20, 21; Istoria bisericească, III, V, 3).

Deși influența elenismului a fost resimțită în mai multe orașe din Palestina, ea a fost deosebit de puternică în orașele din Decapole. Mărturie a puternicei influențe lăsate asupra lor de cultura greacă, precum și a bogăției lor stau impresionantele ruine ale teatrelor, amfiteatrelor, templelor, termelor, apeductelor și altor construcții din Gherasa (actualul Jarash) și din alte orașe. Se crede că orașele din Decapole au atins apogeul în secolul al II-lea e.n. și că liga a început să se destrame în secolul următor.