În timpul lui Isaia, israeliții apostați le aduceau închinare „dumnezeului norocului” (ebr., gad) și „dumnezeului destinului” (ebr., mení). Închinătorii la acești zei întindeau o masă cu mâncare și băutură în cinstea lor. Iehova i-a avertizat pe israeliții idolatri că îi va destina sabiei, adică aveau să moară înjunghiați. (Is 65:11, 12)

Asirienii și babilonienii pregăteau frecvent mâncare și băutură în cinstea dumnezeilor lor. Locuitorii Haranului făceau jurăminte ‘Domnului Norocului’, în speranța că el le va accepta. Într-un comentariu asupra textului din Isaia 65:11, Ieronim a scris că „în toate orașele, dar mai cu seamă în Egipt și în Alexandria, exista un vechi obicei idolatru ca, în ultima zi din ultima lună a anului lor, oamenii să întindă o masă cu tot felul de bucate și cu o cupă de vin dulce, amestecat, ca să aibă noroc de rod bogat fie în anul trecut [posibil cu referire la însămânțările din acel an], fie în anul următor”. (Corpus Christianorum, Series Latina, LXXIII A, S. Hieronymi presbyteri opera, Pars 1, 2A, Turnhout, Belgia, 1963, p. 754.)