Termenul ebraic gan și termenul grecesc kḗpos fac referire la o suprafață de pământ cultivată și adesea irigată. Grădinile din timpurile biblice erau de obicei împrejmuite de un gard cu spini sau de un zid de piatră sau de pământ, de-a lungul căruia se aflau probabil spini. (Cân 4:12)

În general, grădinile despre care se vorbește în Biblie erau destul de diferite de cele întâlnite de regulă în Occident. Multe dintre ele semănau mai degrabă cu un parc în care creșteau diferite tipuri de copaci, printre care se numărau tot felul de pomi fructiferi (Ec 2:5; Am 9:14; Cân 6:11), precum și plante aromatice și flori. (Cân 6:2) Acestea erau bine udate de cursuri de apă sau cu ajutorul unor instalații de irigații, fiind deseori străbătute de cărări șerpuitoare. Grădinile mai mici erau uneori cultivate de o singură familie. De exemplu, regele Ahab a vrut via lui Nabot pretinzând că dorea să o transforme într-o grădină de legume. (1Re 21:2)

Astfel de grădini se aflau de obicei în afara orașului, cu excepția grădinilor regilor sau ale oamenilor foarte bogați. Grădina regală era probabil situată chiar în afara zidurilor de sud-est ale Ierusalimului, lângă locul unde Zedechia și oamenii săi au încercat să fugă din oraș în timpul asediului caldeenilor. (2Re 25:4; Ne 3:15) Josephus vorbește despre un loc numit Etham aflat la aproximativ 13-16 km distanță de Ierusalim și pe care îl descrie ca „fiind bogat în grădini încântătoare și în izvoare” și unde regele Solomon obișnuia să-și conducă singur carul. (Antichități iudaice, VIII, VII, 3) Grădina din Susa, în care regele Ahașveroș a dat un ospăț care a durat șapte zile, în al treilea an de domnie, cu siguranță a fost foarte mare și frumoasă. (Es 1:1-5)

În Babilon Grădinile suspendate din Babilon au constituit una dintre cele șapte minuni ale lumii antice. Regele Nebucadnețar le-a construit pentru a-i face pe plac soției sale, o prințesă originară din Media, un ținut cu relief deluros, care tânjea după locurile muntoase din care provenea și căreia îi displăcea peisajul monoton din regiunea Babilonului. Se spune că Nebucadnețar a construit aceste grădini sub forma unor terase etajate, în trepte, și a acoperit acest munte de piatră cu suficient pământ care să-i poată susține chiar și pe cei mai înalți copaci. La ultimul nivel, a fost construit un rezervor care era alimentat din apele fluviului Eufrat printr-un sistem de tip pompă cu șurub.

În Egipt În timp ce se aflau în Egipt, se pare că israeliții au cultivat mici grădini de legume. Deuteronomul 11:10 menționează că ei irigau aceste grădini cu piciorul, adică foloseau piciorul fie pentru a acționa o roată de apă, fie pentru a direcționa apa prin intermediul unor canale pe care le deschideau și le închideau cu ajutorul unor diguri de pământ, apa putând astfel să ajungă în toate părțile grădinii.

Ghetsimani Grădina Ghetsimani, aflată în fața Ierusalimului, pe Muntele Măslinilor, de cealaltă parte a văii Chedronului, era locul unde Isus Cristos obișnuia să meargă pentru a fi singur cu discipolii săi. În această grădină s-a retras Isus după ce a mâncat ultimul Paște împreună cu ei și a instituit Cina Domnului. Acolo, îndepărtându-se puțin de discipoli, el s-a rugat cu fervoare și apoi un înger l-a întărit. Iuda, trădătorul lui Isus, cunoscând obiceiul acestuia, a condus o gloată în grădina Ghetsimani, unde l-a trădat pe Isus cu o sărutare. (Mt 26:36, 46-49; Lu 22:39-48; Ioa 18:1, 2)

Locuri de înmormântare Uneori, grădinile erau folosite drept locuri de înmormântare. Manase și fiul său Amon au fost înmormântați în grădina lui Uza. (2Re 21:18, 25, 26) Și Isus la rândul său a fost îngropat într-o grădină, într-un mormânt de amintire nou. (Ioa 19:41, 42) Tot în grădini, israeliții infideli care practicau idolatria aduceau jertfe zeilor păgâni stând printre morminte și mâncând lucruri respingătoare, motiv pentru care Iehova a declarat că urma să îi judece. (Is 65:2-5; 66:16, 17)

Grădina Edenului Cea mai cunoscută grădină din istorie este grădina Edenului. Se pare că aceasta era o zonă delimitată, fără îndoială, de granițe naturale. Situată „în Eden, spre răsărit”, grădina avea o intrare în partea estică. După păcatul lui Adam, pentru ca omul să nu poată ajunge la pomul vieții aflat în mijlocul grădinii, Iehova a pus la intrarea în grădină heruvimi împreună cu „lama în flăcări a unei săbii”. (Ge 2:8; 3:24) Grădina era bine udată de către un râu care izvora din mijlocul grădinii și care apoi se despărțea în patru fluvii. În această grădină asemănătoare unui parc, se aflau „tot felul de pomi plăcuți la vedere și cu rod bun de mâncat”, precum și alte plante, animale și păsări. Adam trebuia să o cultive și să o îngrijească, iar în cele din urmă să o extindă în timp ce îndeplinea porunca dată de Dumnezeu de ʻa supuneʼ pământul. Această grădină era un sanctuar, un loc în care Dumnezeu comunica cu Adam și Eva, era o locuință perfectă pentru ei. (Ge 2:9, 10, 15-18, 21, 22; 1:28; 3:8-19; vezi PARADIS)

În Biblie nu se menționează cât timp heruvimii au păzit drumul spre pomul vieții. Este posibil ca această măsură să fi rămas în vigoare până la Potop, adică timp de 1 656 de ani după crearea lui Adam. Întrucât Adam și Eva au fost alungați din cauza neascultării, pentru că au mâncat din pomul interzis al cunoașterii binelui și răului, grădina nu a mai fost îngrijită ajungând în cele din urmă să se deterioreze. Sau este posibil ca grădina să fi fost distrusă la Potop. (Vezi EDEN nr. 1.)

La secole după Potop, Lot a făcut referire la frumusețea grădinii Edenului când a privit ținutul Iordanului numindu-l „o regiune bine udată . . . ca grădina lui Iehova”. (Ge 13:10) Iehova a avut grijă de Țara Promisă păstrând-o ca moștenire pentru Israel. Moise o pune în contrast cu Egiptul, unde israeliții trebuiau să irige o grădină de legume, descriind Țara Promisă drept o țară udată de „ploaia cerurilor”. (De 11:10-12)

Sensuri figurate Când a avertizat Iuda prin intermediul lui Ioel, Iehova a vorbit despre „un popor numeros și puternic” care avea să devasteze țara, transformând-o dintr-un ținut „ca grădina Edenului” într-o întindere pustie. (Ioe 2:2, 3) În schimb, cei care fac voința lui Iehova și au aprobarea sa sunt asemănați cu o grădină bine udată. (Is 58:8-11) Așa aveau să stea lucrurile și cu poporul de legământ al lui Iehova după întoarcerea din exilul babilonian. (Is 51:3, 11; Ier 31:10-12)

În Ezechiel 28:12-14 se spune că „regele Tirului” a fost în grădina Edenului și „pe muntele sfânt al lui Dumnezeu”. Aflat pe culmile muntelui Liban cu ai săi renumiți cedri, regele, care era împodobit cu veșminte maiestuoase și cu splendoare regală, era ca și cum s-ar fi aflat în grădina Edenului și pe un munte al lui Dumnezeu.

Păstorul din Cântarea Cântărilor își aseamănă iubita, pe Sulamita, cu o grădină plină de orice fruct bun și de orice lucru plăcut, frumos și încântător. (Cân 4:12-16)