[Lucru dedicat unui scop sacru; Lucru interzis]

Munte identificat cu cel mai înalt munte din vecinătatea Palestinei, numit de arabi Jebel esh-Sheikh (însemnând, din câte se pare, „Muntele Bătrânului”) sau Jebel eth-Thalj (însemnând „Muntele Zăpezii”). Fără îndoială că muntele a primit aceste nume deoarece are vârful acoperit cu zăpadă aproape tot timpul anului, zăpadă ce ar putea fi asemănată cu părul alb al unui om bătrân. În vechime, sidonienii îl numeau „Sirion”, iar amoriții „Senir” (De 3:8, 9). Se pare că numele „Senir” desemna și o parte a lanțului Antiliban (1Cr 5:23). Un alt nume folosit cu referire la muntele Hermon era „Sion” (a nu se confunda cu muntele Sion de lângă Ierusalim) (De 4:47, 48). Psalmistul a menționat Hermonul împreună cu Taborul, spunând despre acești munți că ‘strigau de bucurie în numele lui Iehova’ (Ps 89:12).

Muntele Hermon, care constituie capătul sudic al lanțului Antiliban, atinge o altitudine de 2 814 m și se întinde de la nord la sud pe o distanță de circa 30 km. Piscurile sale sunt legate între ele printr-un platou (Ps 42:6). Muntele este alcătuit din roci calcaroase, cu aflorimente de bazalt pe versantul estic și pe cel vestic. La altitudine mai înaltă, muntele este complet lipsit de vegetație; doar din loc în loc se întâlnesc arbuști pitici. La altitudini mai joase cresc brazi, pomi fructiferi și arbuști. Pe pantele mai joase dinspre vest și sud se cultivă viță-de-vie.

Când cerul este senin, de pe vârful Hermonului se poate vedea o mare parte din Palestina. Priveliștea este superbă: la vest se văd munții Liban, câmpia Tirului și Marea Mediterană; la sud-vest, muntele Carmel; la sud, Valea Iordanului, precum și bazinul Hula și Marea Galileii; iar la est, câmpia Damascului.

Zăpada de pe înălțimile Hermonului favorizează condensarea vaporilor de apă în timpul nopții, astfel că se formează rouă din abundență. Naturalistul H. B. Tristram (sec. al XIX-lea) făcea următoarea observație: „N-am mai văzut niciodată atâta rouă: totul era îmbibat cu apă, iar corturile nu ne-au fost de prea mare ajutor” (The Land of Israel, Londra, 1866, p. 608, 609). Roua înviorătoare a Hermonului împiedică uscarea vegetației pe parcursul îndelungatului sezon secetos (Ps 133:3; vezi ROUĂ). Zăpada de pe muntele Hermon constituie principala sursă de alimentare a Iordanului.

În vechime, muntele Hermon era habitatul unor animale sălbatice precum leii și leoparzii (Cân 4:8), iar relativ recent aici s-au văzut vulpi, lupi, leoparzi și urși bruni sirieni.

Muntele Hermon a constituit granița de nord a Țării Promise (Ios 12:1; 13:2, 5, 8, 11). Heviții, care locuiau la poalele lui, au fost înfrânți de Iosua (Ios 11:1-3, 8, 16, 17). Este posibil ca Hermonul să fi fost muntele unde a avut loc transfigurarea lui Isus (Mt 17:1; Mr 9:2; Lu 9:28; 2Pe 1:18), deoarece, cu puțin timp înainte de acest eveniment, Isus se afla în Cezareea lui Filip, un loc din apropierea Hermonului (Mr 8:27; vezi BAAL-HERMON; TRANSFIGURARE).