[ebr. péșet, piștáh; gr. línon]

Plantă cultivată încă din Antichitate, din ale cărei fibre se obține țesătura cu același nume. Inul (Linum usitatissimum) are o înălțime cuprinsă între 30 și 120 de cm. Tulpina subțire a plantei, cu frunzele sale liniare, verde-deschis, este ramificată numai în partea superioară. La capătul fiecărei ramuri se găsește o floare cu cinci petale, de culoare albastru-închis sau albastru-deschis (rareori de culoare albă). (IMAGINE, vol. 1, p. 544, engl.)

Când inul „era în floare”, el putea fi recoltat (Ex 9:31), fie prin smulgere, fie prin secerare. Apoi, inul era pus la uscat. Este posibil ca acesta să fi fost scopul cu care Rahav așezase mănunchiuri de in pe acoperișul casei sale din Ierihon. (Ios 2:6)

Probabil, evreii prelucrau inul folosind metoda descrisă în secolul I e.n. de Pliniu cel Bătrân în lucrarea sa Naturalis Historia (Vol. III, XIX, III, 17, 18, p. 278, 279, Polirom, 2002) și reprezentată în picturile antice de la Beni Hasan, din Egipt. După îndepărtarea semințelor, tijele de in erau băgate complet în apă și ținute la fund cu ajutorul unor greutăți, astfel încât să nu plutească. Apa făcea ca partea lemnoasă să putrezească și să elibereze fibrele. După ce partea exterioară, sau coaja, se desprindea de pe tije, acestea erau scoase din apă și puse la soare, fiind întoarse frecvent, până se uscau complet. Inul era bătut apoi cu ciocane de lemn pe niște lespezi de piatră, iar fibrele erau separate și curățate prin pieptănare. Fibrele apropiate de coajă, care aveau o calitate inferioară, se foloseau pentru lămpi. (Vezi Is 42:3; 43:17; Mt 12:20.) În schimb, fibrele din interior, mai albe și de o calitate mai bună, se torceau, după care firele rezultate erau rafinate, fiind supuse unor lovituri repetate pe o piatră dură.

Se crede că terenurile joase și solul aluvionar, caracteristice Egiptului, sunt foarte potrivite pentru cultivarea inului. În Antichitate, țara Egiptului era bine-cunoscută pentru inul său de calitate. De aceea, plaga de grindină trimisă de Iehova, plagă ce a distrus culturile de in și de orz, a reprezentat o lovitură puternică pentru economia țării. (Ex 9:23, 31) Mai târziu, într-o judecată rostită împotriva Egiptului, Isaia (19:9) a menționat că printre egiptenii care aveau să se rușineze se numărau și ‘cei ce lucrau cu in pieptănat’.

Biblia face referire deseori la firul sau la țesătura de in. (Ex 25:4; Ju 15:14) Majoritatea veșmintelor pe care le purtau evreii erau făcute din lână sau din in. (Le 13:47; Pr 31:13, 22; Os 2:5, 9) Legea interzicea ca israeliții care nu erau preoți să poarte haine din fire de lână și de in țesute împreună. (De 22:11) Inul era folosit și la confecționarea brâurilor (Ier 13:1) și a pânzelor de corabie (Eze 27:7). Fără îndoială, israeliții își torceau și își țeseau propriul in, însă importau in și din Egipt. (Pr 7:16, NW)

Calitatea inului era variabilă. De exemplu, Biblia vorbește despre „in fin” și „țesături fine”. (Eze 16:10; 27:16) Oamenii bogați, regii și oficialii de rang înalt purtau veșminte făcute dintr-un in de calitate superioară. (Ge 41:42; 1Cr 15:27; Es 8:15; Lu 16:19) Iosif, un om bogat din Arimateea, a înfășurat corpul lui Isus într-o pânză de in fină și curată. (Mt 27:57-59)

Din in fin, tors de femeile israelite, au fost confecționate cele 10 pânze de cort ale tabernacolului, perdeaua care separa Sfânta de Sfânta Sfintelor, paravanul de la intrarea în tabernacol, pânzele care împrejmuiau curtea și paravanul de la intrarea în curte. (Ex 35:25; 36:8, 35, 37; 38:16, 18) Inul fin răsucit a fost folosit și pentru a realiza cordonul, efodul și pectoralul marelui preot. (Ex 39:2, 3, 5, 8) De asemenea, robele celorlalți preoți au fost făcute din in fin. (Ex 39:27-29) Se pare că perdelele și veșmintele folosite în sanctuar au fost realizate în principal din in, împodobit apoi cu broderii din lână vopsită și din aur. (Ex 35:35; 38:23)

Sens figurat. Babilonul cel Mare este descris ca fiind îmbrăcat în in fin, în purpuriu și în stacojiu, simboluri ale luxului. (Re 18:16) În schimb, în cazul miresei lui Cristos, se arată în mod clar că inul fin cu care este înveșmântată reprezintă „faptele drepte ale sfinților”. În mod similar, despre armatele cerești se spune că sunt îmbrăcate în in fin, alb și curat, ceea ce sugerează că ele poartă război cu dreptate. (Re 19:8, 11, 14; vezi și Da 10:5; Re 15:6)