Cartea Isaia îl preamărește pe Iehova, „Sfântul lui Israel”, această expresie fiind folosită de 25 de ori. De asemenea, cartea îl identifică în mod clar pe Mesia, sau Unsul lui Iehova, prin care poporul lui Dumnezeu avea să fie salvat.

Primul verset al cărții Isaia afirmă că aceasta conține „viziunea lui Isaia, fiul lui Amoț, pe care a avut-o cu privire la Iuda şi Ierusalim”. Așadar, deși cartea conține profeții cu privire la multe națiuni, acestea nu trebuie privite ca o antologie lipsită de coeziune ce reunește judecăți împotriva acestor națiuni. Mai degrabă, ele sunt o serie de profeții care au avut un efect direct asupra regatului lui Iuda și asupra Ierusalimului.

Contextul istoric. Isaia 1:1 spune că Isaia a primit aceste viziuni în zilele lui Ozia, ale lui Iotam, ale lui Ahaz și ale lui Ezechia, regii lui Iuda. Această perioadă a fost marcată de tulburări pe plan internațional și de efectele dezastruoase ale închinării false practicate de iudei. La puțin timp după ce Isaia a devenit profet, regele Ozia a fost lovit de lepră și a murit, după ce, plin de înfumurare, a încercat să îndeplinească o îndatorire ce le revenea preoților. (2Cr 26:16, 19-21) Scripturile spun că, în timpul domniei lui Iotam, fiul lui lui Ozia, deși regele făcea ce este drept, „poporul se strica tot mai mult”. (2Cr 27:2; 2Re 15:34)

Regele Ahaz, care a domnit 16 ani, a dat un exemplu rău poporului: el a practicat închinarea la Baal, care consta, printre altele, în jertfe umane. Iuda „îi era foarte infidel lui Iehova”. (2Cr 28:1-4, 19) Tot în această perioadă, regele Siriei și regele Israelului au încheiat o alianță și au asediat Ierusalimul; din această cauză, Ahaz, nesocotind sfatul profetului Isaia, i-a cerut sprijin militar lui Tiglat-Pileser al III-lea. (2Re 16:5-8; Is 7:1-12) Astfel, Ahaz ‘a făcut dintr-un braț de carne tăria lui și inima lui s-a îndepărtat de Iehova’. (Ier 17:5) Asiria a încheiat o alianță cu Iuda, dar, bineînțeles, scopul ei era de a dobândi mai multă putere. Armata asiriană a cucerit Damascul, capitala Siriei, și se pare că i-a dus în exil pe locuitorii Israelului apostat ce trăiau la est de râul Iordan. (1Cr 5:26)

Mai târziu, când nu a mai plătit tribut Asiriei, Samaria a fost asediată, iar locuitorii ei au fost deportați. (2Re 16:9; 17:4-6; 18:9-12) Astfel, regatul celor zece triburi a fost distrus, Iuda fiind acum înconjurat din toate părțile de națiuni păgâne. Conducătorii asirieni au continuat operațiunile militare din regiunea vestică, atacând orașe din Iuda și din alte țări vecine. Sanherib chiar a cerut capitularea Ierusalimului. Dar, sub domnia lui Ezechia, situația din Iuda se schimbase. Ezechia și-a pus încrederea în Iehova, iar Iehova a acționat în favoarea lui. (2Re 18:5-7; Is cap. 36, 37)

Isaia a devenit profet în timpul domniei regelui Ozia, care a început în 829 î.e.n. și și-a continuat serviciul până în timpul domniei lui Ezechia, care s-a încheiat în jurul anului 717 î.e.n. Isaia capitolul 6, versetul 1 afirmă că Isaia a primit însărcinarea divină consemnată în acest capitol „în anul morții regelui Ozia” (c. 778 î.e.n.); totuși, este posibil ca Isaia să fi consemnat informațiile anterioare înainte de momentul indicat de Scripturi. În capitolul 36, versetul 1, se spune că „în al paisprezecelea an al regelui Ezechia” (732 î.e.n.), Sanherib a trimis o armată împotriva Ierusalimului și a fost înfrânt. Pe lângă asediul ce amenința Ierusalimul și eliberarea orașului, Isaia consemnează și întoarcerea lui Sanherib la Ninive și asasinarea lui. (Is 37:36-38) Dacă aceste informații de natură istorică au fost scrise de Isaia și nu au fost adăugate mai târziu, ele ar putea fi un indiciu că Isaia a slujit ca profet și după cel de-al 14-lea an al domniei lui Ezechia. Potrivit cronicilor asiriene și babiloniene (a căror credibilitate este îndoielnică), se pare că Sanherib a mai domnit 20 de ani după campania împotriva Ierusalimului. Tradiția evreiască, o altă sursă a cărei veridicitate poate fi pusă la îndoială, spune că Isaia a fost tăiat în două cu ferăstrăul la porunca regelui Manase. (Nu există nicio dovadă că Pavel s-ar fi referit la Isaia, așa cum cred unii, în Evrei 11:37.) (Is 1:1)

Există și alte repere ce ne ajută să încadrăm în timp anumite porțiuni ale cărții Isaia. De exemplu, capitolul 7, versetul 1 spune că Pecah, regele Israelului, a urcat la Ierusalim ca să facă război împotriva lui. Deși Ahaz a domnit din 761 până în 746 î.e.n., domnia lui Pecah s-a încheiat în jurul anului 758 î.e.n.; așadar, aceste evenimente trebuie să fi avut loc înainte de 758 î.e.n. Isaia 14:28 afirmă că un mesaj de judecată împotriva Filistiei a fost anunțat „în anul morții regelui Ahaz”, adică 746 î.e.n. Aceste repere istorice ne ajută să plasăm evenimentele din cartea Isaia pe axa timpului.

Un singur scriitor. În perioada modernă, unii critici ai Bibliei au afirmat că această carte nu ar fi fost scrisă în totalitate de Isaia. Unii susțin că pasajele cuprinse între capitolele 40 și 66 ar fi fost scrise de o persoană necunoscută care ar fi trăit spre sfârșitul exilului evreilor în Babilon. Alți critici nu iau deloc în considerare alte părți ale cărții, susținând că nu au fost scrise de Isaia. Dar Biblia însăși dezminte astfel de afirmații.

Scriitorii inspirați ai Scripturilor grecești creștine i-au atribuit „profetului Isaia” materialul cuprins acum între capitolele 1 și 39, dar și cel din capitolele 40 la 66. Ei nu au sugerat niciodată că ar fi existat doi bărbați cu numele Isaia sau că numele scriitorului unei părți a cărții nu ar fi fost cunoscut. (Pentru exemple, compară Mt 3:3 și 4:14-16 cu Is 40:3 și 9:1, 2; Ioa 12:38-41 cu Is 53:1 și 6:1, 10.) În plus, în numeroase locuri din Scripturile grecești creștine, scriitorii îi atribuie pasaje citate din partea a doua a cărții Isaia nu vreunui scriitor necunoscut, ci „profetului Isaia”. (Compară Mt 12:17-21 cu Is 42:1-4; Ro 10:16 cu Is 53:1.) Însuși Isus Cristos, când a citit din „sulul profetului Isaia” în sinagoga din Nazaret, a citit din Isaia 61:1, 2. (Lu 4:17-19)

Mai mult, sulul cărții Isaia găsit la Marea Moartă (IQIs^a, despre care se crede că a fost copiat spre sfârșitul secolului al II-lea î.e.n.) conține dovezi că scribul care l-a copiat nu știa nimic despre presupusa împărțire a profeției la sfârșitul capitolului 39. El a început capitolul 40 pe ultimul rând al coloanei de scriere pe care se termină capitolul 39.

De-a lungul secolelor, cartea Isaia nu a fost împărțită în două sau mai multe părți, ci a fost păstrată ca lucrare unitară. Capitolul 40 este o continuare firească a capitolului 39, întrucât Isaia 39:6, 7 constituie în mod evident o trecere la cele ce urmează.

Cei care atribuie cartea mai multor scriitori cred că ar fi fost imposibil ca Isaia să fi prezis cu aproape două secole înainte că un conducător pe nume Cirus avea să îi elibereze pe evrei din exil; prin urmare, ei susțin că această profeție ar fi fost scrisă mai târziu, cel puțin după ce Cirus și-a început campania de cuceriri. (Is 44:28; 45:1) Dar acești critici nu înțeleg importanța pasajelor în discuție, ce evidențiază capacitatea lui Iehova de a prezice evenimentele care au legătură cu poporul său. Cu aproape 200 de ani înainte, această profeție a consemnat numele bărbatului care avea să cucerească Babilonul și să-i elibereze pe evrei. Împlinirea acestei profeții avea să constituie dovada caracterului său inspirat. Ea nu reprezenta viziunea personală a lui Isaia despre viitor, ci, așa cum el însuși scrie, profeția conține ‘ce a spus Iehova’. (Is 45:1) Totuși, și dacă atribuie această parte a cărții unui alt scriitor, criticii mai întâmpină o problemă. De ce? Deoarece această parte a cărții a prezis cu lux de amănunte evenimente din viața și serviciul pământesc al lui Mesia, Isus Cristos, lucruri care s-au împlinit și mai târziu. Împlinirea lor dovedește clar că profeția lui Isaia este o carte inspirată de Dumnezeu, nu o antologie de lucrări ale unor impostori.

Din același motiv, cei care neagă că Isaia a scris capitolele 40 la 66 neagă de obicei și că el este autorul capitolului 13, care profețește distrugerea Babilonului. Totuși, capitolul 13 începe cu precizarea: „Judecată împotriva Babilonului, pe care Isaia, fiul lui Amoț, a văzut-o în viziune”. Evident, este vorba despre același „Isaia, fiul lui Amoț” menționat în primul verset al capitolului 1.

Intertextualitate. Scrierile lui Isaia se împletesc cu multe alte părți ale Bibliei. La aproape un secol de la perioada în care a trăit Isaia, Ieremia a scris cărțile 1 și 2 Regi și este interesant de remarcat că relatarea din 2 Regi 18:13 la 20:19 consemnează evenimentele găsite și în Isaia, capitolele 36 la 39. Și alți profeți se referă la unele lucruri despre care a scris Isaia, iar alți scriitori ai Bibliei fac referire în repetate rânduri la scrierile lui Isaia.

Printre cele mai remarcabile și mai citate profeții din cartea Isaia se numără cele care dau detalii despre Mesia. Așa cum se arată în tabelul alăturat, scriitorii inspirați ai Scripturilor grecești creștine au citat aceste profeții sau le-au aplicat în mod direct la Isus. Este interesant faptul că Isus Cristos și apostolii săi au citat adesea din Isaia pentru a-l identifica pe Mesia.

Această trecere în revistă nu cuprinde toate locurile în care alți scriitori inspirați ai Bibliei au citat din profeția lui Isaia, dar scoate în evidență câteva dintre cele mai cunoscute profeții ale lui Isaia. Aceste profeții, ca și restul cărții, îl preamăresc pe Iehova, Sfântul lui Israel, cel care își salvează poporul prin intermediul Fiului său.