Sentimente de înțelegere și de compătimire față de cei aflați în suferință, în nevoi ori în necaz sau față de un om sau un animal maltratat. Aceste sentimente sunt însoțite de dorința de a aduce alinare. Unul dintre termenii ebraici care transmit ideea de milă și compasiune este verbul ḥamál, care înseamnă „a i se face milă”; „a arăta sau a avea compasiune”; „a cruța” (Ex 2:6; Mal 3:17; Ier 50:14). Substantivul ebraic la plural raḥamím face referire la „milă” sau „îndurări” (Ge 43:14; 1Cr 21:13; Ps 40:11; vezi ÎNDURARE). În limba greacă, verbul oikteírō înseamnă „a arăta milă” (Ro 9:15), iar substantivul oiktirmós descrie sentimentul lăuntric de milă, compasiune sau îndurare tandră (Ro 12:1; 2Co 1:3; Flp 2:1; Col 3:12; Ev 10:28). Verbul grecesc splagkhnízomai înseamnă „a fi cuprins de milă sau compasiune”, „a avea milă”. Acest termen derivă din substantivul splágkhna, care înseamnă literalmente „intestine” (Fa 1:18). Întrucât emoțiile puternice pot fi resimțite în zona abdominală, substantivul splágkhna e folosit adesea cu sensul figurat de „afecțiune tandră” sau „compasiune tandră” (1Io 3:17; vezi AFECȚIUNE).

Cel mai remarcabil exemplu în ce privește manifestarea milei și compasiunii este însuși Iehova. Lucrul acesta reiese clar din modul în care le-a purtat de grijă israeliților. El nu numai că a avut sentimente profunde de compasiune față de ei în timpul necazurilor lor în Egipt, dar i-a și eliberat din mâna asupritorilor și le-a purtat de grijă cu iubire în pustiu (Is 63:7-9). După ce israeliții s-au stabilit în Țara Promisă, chiar dacă au fost de multe ori infideli, Iehova a plecat urechea la strigătele lor după ajutor și i-a eliberat de repetate ori din mâna dușmanilor (Ju 2:11-19).

Însă, cu timpul, israeliții s-au cufundat atât de mult în nelegiuire, încât nu mai era nicio speranță că se vor căi. Ei au practicat idolatria la scară națională și au adus idoli chiar în sanctuarul lui Iehova, profanându-l. Și-au bătut joc de profeți și au disprețuit cuvântul lui Iehova. Cel Preaînalt nu le mai putea arăta milă. Prin urmare, i-a dat în mâna regelui Nebucadnețar, aducând asupra lor judecata cu privire la care îi avertizase prin profeți (2Cr 36:15-17; Ier 13:14; 21:7; Eze 5:11; 8:17, 18).

Pe lângă faptul că arată milă, Iehova Dumnezeu îi poate stimula și pe oameni să arate milă și compasiune. Cunoscând acest lucru, regele Solomon s-a rugat ca, în cazul în care israeliții aveau să fie duși în robie din cauza infidelității lor, Iehova să trezească mila celor ce aveau să-i ia captivi (1Re 8:50). Legat de răspunsul la această rugăciune, psalmistul a scris sub inspirație: „[Iehova] a făcut ca [israeliții] să trezească mila tuturor celor ce-i țineau prizonieri” (Ps 106:46). Astfel, după un anumit timp, Iehova a adus în țară o rămășiță a poporului, care manifesta căință (Ier 33:26; Ezr 1:1-4). Iar în armonie cu voința lui Iehova, regele Artaxerxes i-a permis lui Neemia să reconstruiască Ierusalimul (Ne 1:11–2:6).

Isus Cristos a reflectat în mod perfect personalitatea Tatălui său. El a simțit milă față de mulțimi – și aceasta chiar și când a trebuit să renunțe la momentele sale de odihnă – „pentru că erau jupuite și aruncate încoace și-ncolo ca niște oi fără păstor” (Mt 9:36; Mr 6:34). Când a văzut suferinzi – orbi, leproși și persoane îndoliate –, Isus a fost cuprins de milă și a intervenit în mod miraculos pentru a-i ajuta (Mt 14:14; 20:30-34; Mr 1:40, 41; Lu 7:12, 13). Tot din milă, Fiul lui Dumnezeu a hrănit în mod miraculos mulțimile care erau cu el de trei zile și care nu aveau ce mânca (Mt 15:32-38; Mr 8:2-9).

Continuatorii lui Cristos pot urma exemplul său și al Tatălui său ajutându-i de bunăvoie și cu bucurie pe cei aflați în necazuri și primindu-i cu căldură pe toți cei ce se căiesc cu sinceritate și se întorc la Iehova (Mt 18:21-35; Lu 10:30-37; 15:11-32). Procedând astfel, ei pot fi siguri că Cel Atotputernic le va arăta mereu îndurare (Mt 5:7).

Situații în care nu este potrivit să manifestăm milă și compasiune. Toți cei care ajung să-l cunoască cu adevărat pe Iehova și se străduiesc să-l imite arată compasiune (Ef 4:32–5:1). Totuși, există și situații în care nu este potrivit să arătăm milă și compasiune. Dacă cineva persistă în păcat și acționează în mod voit contrar căilor drepte ale lui Iehova, ar fi greșit să manifestăm compasiune încercând să-l scutim de pedeapsa pe care o merită (De 13:6-11; Ev 10:28).

Dacă cedăm presiunilor de a arăta compasiune când acest lucru este împotriva voinței lui Dumnezeu, putem suferi consecințe grave. Să ne gândim ce s-a întâmplat în cazul regelui Saul. Sosise timpul ca judecata divină să fie executată împotriva amaleciților, primii care îi atacaseră pe israeliți fără motiv după plecarea acestora din Egipt. Lui Saul i se poruncise să nu arate milă față de amaleciți. Dar el a cedat presiunilor exercitate de supușii lui și nu a respectat întru totul porunca lui Iehova. De aceea, Iehova l-a respins ca rege (1Sa 15:2-24). Ca să nu ajungem să facem o greșeală ca a lui Saul și să pierdem aprobarea divină, trebuie să cultivăm apreciere profundă pentru căile drepte ale lui Iehova și să căutăm ca, mai întâi de toate, să-i fim loiali lui Dumnezeu.