Carte a Scripturilor ebraice care relatează evenimentele petrecute în timpul guvernării lui Neemia în Iuda și în perioada dinaintea acesteia. (Ne 5:14; 13:6, 7) Cuvintele introductive ale acestei relatări inspirate, scrisă în mare parte la persoana întâi, îl indică pe „Neemia, fiul lui Hacalia” drept scriitor al cărții. (1:1)

Perioada la care se referă și momentul scrierii. Luna chislev (noiembrie – decembrie) a anului „al douăzecilea” este primul reper temporal al relatării. (Ne 1:1) Din Neemia 2:1 reiese că acesta trebuie să fi fost al douăzecilea an de domnie al lui Artaxerxes. Evident, în acest caz, al douăzecilea an nu este calculat începând din luna nisan (martie – aprilie), altfel luna chislev nu ar fi putut preceda luna nisan (menționată în Ne 2:1) a aceluiași al douăzecilea an. Așadar, este posibil ca Neemia să fi calculat altfel timpul, considerând începutul anului lunar în luna tișri (septembrie – octombrie), întocmai cum evreii din prezent încep calcularea anului civil. O altă posibilitate este ca domnia regelui să se fi calculat de la data întronării sale. Aceasta este o variantă plauzibilă, deși scribii babilonieni au continuat să calculeze anii de domnie ai regilor persani din nisan până în nisan anul următor, fapt dovedit de tăblițele lor cuneiforme.

Consemnările istorice demne de încredere și împlinirea profețiilor biblice arată că luna nisan a celui de-al douăzecilea an de domnie al lui Artaxerxes a fost în 455 î.e.n. (Vezi PERSIA, PERSANI [Domniile lui Xerxes și Artaxerxes].) Prin urmare, luna chislev care a precedat luna nisan a celui de-al douăzecilea an a fost în toamna lui 456 î.e.n., iar al treizeci și doilea an de domnie al lui Artaxerxes (ultima dată menționată în Neemia 13:6) a inclus o parte din 443 î.e.n. Așadar, cartea Neemia se referă la perioada de timp dintre luna chislev, anul 456 î.e.n., până cândva după 443 î.e.n.

Neemia a plecat din Ierusalim în al treizeci și doilea an de domnie al lui Artaxerxes. La întoarcere sa, evreii nu îi mai sprijineau pe preoți și pe leviți, încălcau legea sabatului, mulți se căsătoriseră cu femei străine, iar copiii proveniți din aceste căsătorii nici măcar nu vorbeau limba ebraică. (Ne 13:10-27) Deoarece situația poporului se deteriorase atât de mult, este logic să conchidem că Neemia a lipsit o perioadă destul de lungă. Însă nu se poate spune cu exactitate la cât timp după anul 443 î.e.n. s-a încheiat scrierea cărții Neemia.

În armonie cu alte cărți biblice. Cartea Neemia îl preamărește pe Iehova Dumnezeu, prezentându-l drept Creator (Ne 9:6; compară cu Ge 1:1; Ps 146:6; Re 4:11), un Dumnezeu care răspunde la rugăciunile sincere ale slujitorilor săi (Ne 1:11–2:8; 4:4, 5, 15, 16; 6:16; compară cu Ps 86:6, 7) și Apărătorul poporului său (Ne 4:14, 20; compară cu Ex 14:14, 25). El este „un Dumnezeu al iertării, binevoitor și îndurător, încet la mânie și bogat în bunătate iubitoare” (Ne 9:17; compară cu Nu 14:18), ʻDumnezeul cerurilor, Dumnezeul cel mare și de temut, care ține legământul și bunătatea iubitoare față de cei ce îl iubesc și respectă poruncile saleʼ. (Ne 1:5; compară cu De 7:9, 10, 21)

În cartea Neemia se fac multe trimiteri la Lege, cum ar fi prevederile despre: nenorocirile aduse de neascultare și binecuvântările aduse de căință (Le 26:33; De 30:4; Ne 1:7-9), împrumuturi (Le 25:35-38; De 15:7-11; Ne 5:2-11), încheierea căsătoriilor cu străinii (De 7:3; Ne 10:30), sabate, eliberarea de datorii (Ex 20:8; Le 25:4; De 15:1, 2; Ne 10:31), focul de pe altar (Le 6:13; Ne 10:34), Sărbătoarea Colibelor (De 31:10-13; Ne 8:14-18), acceptarea moabiților și a amoniților în congregația lui Israel (De 23:3-6; Ne 13:1-3), zeciuielile, primele roade și contribuțiile. (Ex 30:16; Nu 18:12-30; Ne 10:32-39)

Unele informații istorice din această carte apar și în alte locuri în Scripturile ebraice. (Ne 9:7-35; 13:26; compară Ne 13:17, 18 cu Ier 17:21-27) În plus, unele pasaje biblice sunt ilustrate de evenimente istorice consemnate în cartea Neemia. Spre exemplu, Psalmii 123 și 129 au o paralelă istorică în ceea ce au simțit Neemia și ceilalți evrei când reconstruiau zidurile Ierusalimului. (Ne 4:1-5, 9; 6:1-14) Iehova și-a îndeplinit voința prin Artaxerxes atunci când a făcut ca regele să-i permită lui Neemia să reconstruiască zidurile Ierusalimului; aceasta ilustrează cuvintele din Proverbele 21:1: „Inima regelui este ca niște râuri de apă în mâna lui Iehova. El o îndreaptă oriunde îi place”. (Ne 2:4-8)

Atât cartea Ezra (2:1-67), cât și Neemia (7:6-69) prezintă numărul exilaților din fiecare familie sau casă care s-au întors cu Zorobabel din exilul babilonian. Ambele relatări sunt în concordanță, menționând un total de 42 360 de israeliți întorși din exil, pe lângă sclavi și cântăreți. (Ezr 2:64; Ne 7:66) Însă există diferențe în ce privește numărul de exilați menționați pentru fiecare familie sau casă, iar însumarea acestor numere, în fiecare relatare, duce la un total mult mai mic decât 42 360. Mulți erudiți pun aceste diferențe pe seama erorilor făcute de scribi. Deși acest aspect nu poate fi ignorat în totalitate, există și alte explicații plauzibile pentru aceste diferențe.

Este posibil ca Ezra și Neemia să-și fi compilat listele bazându-se pe surse diferite. Spre exemplu, Ezra a folosit probabil un document care îi enumera pe toți cei ce s-au înregistrat pentru a se întoarce în țara natală, în timp ce Neemia a folosit probabil copia unui document ce îi enumera pe toți cei care chiar s-au întors. Din moment ce nici măcar unii preoți nu și-au putut dovedi genealogia (Ezr 2:61-63; Ne 7:63-65), nu ar fi exagerat să credem că și alți israeliți au avut aceeași problemă. Prin urmare, numărul total de 42 360 ar putea fi alcătuit din membrii fiecărei familii, plus mulți alții care nu și-au putut demonstra descendența. Totuși, unii au putut mai târziu să își dovedească genealogia reală. Aceasta ar putea explica cum o diferență între numere poate rezulta în același total.

[Chenarul de la pagina ]

IDEI IMPORTANTE DIN NEEMIA

Evenimente legate de reconstruirea zidurilor Ierusalimului și înlăturarea practicilor greșite din rândul evreilor

Se referă la o perioadă care începe la peste 80 de ani după întoarcerea evreilor din exilul babilonian

Zidurile Ierusalimului sunt reconstruite în ciuda opoziției

În Susa, Neemia află că zidurile Ierusalimului zac în ruină; el se roagă lui Iehova pentru ajutor și îi cere regelui persan Artaxerxes permisiunea de a merge să reconstruiască orașul și zidurile; Artaxerxes acceptă (1:1–2:9)

Ajuns la Ierusalim, Neemia inspectează într-o noapte zidurile distruse, apoi le comunică iudeilor intenția de a le reconstrui (2:11-18)

Trei conducători străini, Sanbalat, Tobia și Gheșem, se opun reconstruirii; la început încearcă cu batjocuri, apoi conspiră pentru a lupta împotriva Ierusalimului; Neemia îi înarmează pe lucrători, iar aceștia continuă construcția (2:19–4:23)

Comploturile împotriva lui Neemia eșuează, iar zidul este finalizat în 52 de zile (6:1–19)

Zidul este inaugurat; în timpul ceremoniei, două coruri mari şi procesiuni pentru cântările de mulțumire defilează pe zid în direcții opuse, întâlnindu-se la templu; poporul se bucură foarte mult (12:27–43)

Se face ordine în Ierusalim

După terminarea zidului, Neemia montează porțile Ierusalimului și dă sarcini portarilor, cântăreților și leviților; îi numește pe Hanani și Hanania conducători ai orașului (7:1-3)

Neemia începe să înregistreze genealogia poporului; el găsește cartea cu listele genealogice ale celor care s-au întors din Babilon cu Zorobabel; preoții care nu își pot dovedi genealogia sunt înlăturați din preoție ʻpână nu se ridică preotul cu Urimul şi Tumimulʼ (7:5-73)

Deoarece Ierusalimul este subpopulat, unul din zece israeliți este desemnat să locuiască în oraș (7:4; 11:1, 2)

Se fac eforturi pentru a îmbunătăți spiritualitatea evreilor

Evreii bogați consimt să înapoieze bunurile luate abuziv ca dobândă de la frații lor săraci (5:1-13)

Ezra citește Legea într-o adunare publică, iar unii leviți o explică; poporul plânge, dar este îndemnat să se bucure deoarece este o zi sfântă; un alt motiv de bucurie este că au înțeles ce li se citea (8:1-12)

În ziua următoare, citind Legea, poporul află despre Sărbătoarea Colibelor; sărbătoarea este celebrată cu mare bucurie (8:13-18)

Urmează o adunare unde poporul mărturisește păcatele națiunii și analizează modul în care Iehova a tratat Israelul de-a lungul timpului; de asemenea, jură să respecte Legea, să nu încheie căsătorii cu străinii și să se achite de îndatoririle legate de întreținerea templului și de serviciul de acolo (9:1–10:39)

După inaugurarea zidului, Legea este citită din nou în public; când înțeleg că amoniții și moabiții nu trebuie acceptați în congregație, israeliții se separă de „mulțimea de oameni de tot felul” (13:1-3)

După o absență îndelungată, Neemia se întoarce la Ierusalim, unde situația se înrăutățise; el curăță sălile de mese, poruncește oferirea zeciuielilor pentru leviți și cântăreți, impune respectarea sabatului și îi condamnă pe cei care s-au căsătorit cu femei străine (13:4-30)