Pești
Dumnezeu i-a adus în existență împreună cu alte animale acvatice în cea de-a cincea zi de creare. (Ge 1:20-23) Deși i s-a permis să mănânce pește doar după Potop, omul trebuia să stăpânească peste aceste viețuitoare încă de la început. (Ge 1:28; 9:2, 3) Dar, în loc să-și exercite în mod corect stăpânirea peste animale, unii oameni, a căror gândire a devenit „deșartă”, au ajuns să venereze creația. (Ro 1:20-23) De exemplu, Ea, zeul babilonian al apelor, era înfățișat jumătate om, jumătate pește; Atargatis era o zeiță-pește siriană; iar, în Egipt, anumite specii de pești erau considerate sacre și unii pești erau chiar mumificați. Desigur, închinarea la pești era interzisă în legea dată de Dumnezeu Israelului. (De 4:15-18)
A fost cât se poate de potrivit ca Isus Cristos, „Fiul omului” (Mt 17:22), care stăpânea și peste pești, să-și demonstreze în două ocazii puterea umplând în mod miraculos plasele de pescuit ale apostolilor. (Ps 8:4-8; Ev 2:5-9; Lu 5:4-7; Ioa 21:6) Când i s-a cerut să plătească taxa pentru templu, Isus și-a exercitat din nou stăpânirea asupra peștilor, spunându-i lui Petru: „Du-te la mare, aruncă undița și ia primul pește care va veni. Când îi vei deschide gura, vei găsi o monedă de un stater. Ia-o și dă-le-o pentru mine și pentru tine”. (Mt 17:24-27)
Peștii ca hrană. Peștele, un aliment foarte hrănitor și ușor de digerat, era, după cât se pare, o parte importantă a dietei egiptenilor, precum și a sclavilor evrei, întrucât fiii lui Israel și mulțimea ce îi însoțea în pustiu tânjeau după peștele pe care obișnuiau să-l mănânce în Egipt. (Nu 11:5) Așadar, a fost o lovitură grea pentru economia Egiptului când peștii din Nil au murit pentru că Iehova a transformat apele Egiptului în sânge. (Ex 7:20, 21)
Peștele a continuat să fie o sursă importantă de hrană pentru israeliți după ce s-au stabilit în Țara Promisă. O poartă a Ierusalimului era numită „Poarta Peștilor”, lăsând să se înțeleagă că acolo sau în apropiere era o piață de pește. (2Cr 33:14) Ulterior, așa cum menționează Neemia, tirienii vindeau pește la Ierusalim chiar și în sabat. (Ne 13:16)
Peștele era de obicei fript sau sărat și uscat și se mânca adesea cu pâine. Foarte probabil, peștele cu care Isus a hrănit în mod miraculos 5 000 de bărbați o dată, iar mai târziu 4 000 de bărbați, în afară de femei și copii, era uscat și sărat. (Mt 14:17-21; 15:34-38) După învierea sa, Isus a mâncat pește fript pentru a le arăta apostolilor că nu vedeau un spirit, iar altă dată a pregătit un mic dejun cu pâine și pește fript la foc de cărbuni. (Lu 24:36-43; Ioa 21:9-12)
Peștii din Israel. Cu excepția Mării Moarte, apele interioare ale Palestinei abundă în pește. Printre varietățile întâlnite aici se numără plătica, crapul, bibanul, dar și specii mai rare, cu incubație orală, precum Chromis simonis. Masculul acestei specii adună icrele în gură, circa 200, iar puii rămân acolo timp de câteva săptămâni după eclozare.
Anumite specii de pești trăiesc chiar și în apele sărate care izvorăsc în împrejurimile Mării Moarte, dar aceștia nu supraviețuiesc în apa mării. Cauza a fost atribuită concentrației mari de clorură de magneziu din Marea Moartă. Apele repezi ale Iordanului, în special când se atinge nivelul critic de inundație, deplasează în Marea Moartă mase întregi de pești, care, dezorientați, devin hrană pentru păsările de pradă, iar peștii morți care sunt aruncați pe țărm ajung hrană pentru păsările necrofage. Ce contrast izbitor cu viziunea profetului Ezechiel în care un torent ieșea de la templul lui Iehova și vindeca apele Mării Moarte, dând naștere unei industrii piscicole înfloritoare! (Eze 47:1, 8-10)
Curați și necurați. Deși înțelepciunea regelui Solomon cuprindea cunoștințe despre natură, inclusiv despre pești (1Re 4:33), în Scripturi nu este menționată nicio specie de pești. Totuși, Legea făcea distincție între animalele acvatice curate și cele necurate. Numai animalele acvatice cu înotătoare și solzi erau curate din punct de vedere ceremonial și puteau fi consumate; astfel erau excluse cele cum ar fi somnul, anghila, chișcarul, calcanul, rechinul și crustaceele, dintre care multe trăiesc în zone cu ape reziduale și materie în descompunere și sunt adesea contaminate cu bacteriile care cauzează febra tifoidă și paratifoidă. (Le 11:9-12) De aceea, pescarii israeliți trebuiau să separe peștii buni de cei necomestibili, așa cum a subliniat Isus în ilustrarea despre năvod. (Mt 13:47, 48)
Peștele care l-a înghițit pe Iona. Chiar dacă însuși Fiul lui Dumnezeu a confirmat exactitatea relatării despre Iona, care a fost înghițit de un ‘pește uriaș’, acest episod este deseori citat cu scopul de a discredita veridicitatea relatării biblice. (Mt 12:40) Desigur, nu trebuie să uităm că Biblia spune doar că „Iehova a trimis un pește mare ca să-l înghită pe Iona”, dar nu specifică tipul de pește. (Ion 1:17) Cu siguranță, există animale marine care pot înghiți un om, printre acestea numărându-se rechinul alb și cașalotul. (Vezi Mammals of the World, de E. P. Walker, revizuită de R. Nowak și J. Paradiso, 1983, vol. II, p. 901; Australian Zoological Handbook, Peștii din Australia, de G. P. Whitley, Sydney, 1940, Partea 1 – Rechinii, p. 125.)
În limbajul figurat. În Scripturi, oamenii sunt uneori asemănați cu peștii. Convocatorul i-a comparat cu peștii pe oamenii ‘prinși în cursă în timpul nenorocirii’ ca peștii în mreajă. (Ec 9:12) Isus Cristos și-a numit continuatorii pescari de oameni și a asemănat persoanele drepte cu peștii buni, iar pe cele rele cu peștii răi, care sunt aruncați. (Mr 1:17; Mt 13:47-50; vezi VÂNĂTOAREA ȘI PESCUITUL.)