Mândrie disprețuitoare; îngâmfare; aroganță. Trufia este opusul umilinței. Sensul de bază al termenilor grecești și ebraici traduși prin „trufaș” și „trufie” este a părea „înalt”, „înălțat”, „semeț”, „superior”. O persoană trufașă se consideră superioară celorlalți. În consecință, o astfel de persoană pretinde de obicei să i se acorde mai multă onoare și atenție decât i se cuvin și îi tratează pe alții într-un mod lipsit de respect, insolent.

O stare a inimii. Trufia este un defect serios, adânc înrădăcinat, nu doar o reacție greșită de moment. Isus a menționat trufia alături de crimă, hoție, blasfemie și alte nelegiuiri și a spus că ele ies „dinăuntru, din inima oamenilor”. (Mr 7:21, 22) Maria, mama lui Isus, a spus că Iehova „i-a împrăștiat pe cei care sunt trufași în planurile inimii lor”. (Lu 1:51) Într-o rugăciune, David i-a spus lui Iehova: „Inima mea nu este trufașă”. (Ps 131:1; Is 9:9; Da 5:20)

Chiar și o persoană care i-a slujit lui Dumnezeu cu o inimă umilă poate deveni trufașă din cauza bunăstării, a puterii, a frumuseții, a succesului, a înțelepciunii sau a laudelor primite. Regele iudeu Ozia a fost o astfel de persoană. El a domnit cu dreptate și s-a bucurat mulți ani de binecuvântarea lui Iehova. (2Cr 26:3-5) Însă Biblia afirmă: „Când a devenit puternic, inima i s-a umplut de trufie, spre propria-i distrugere, și i-a fost infidel lui Iehova, Dumnezeul său, intrând în templul lui Iehova ca să ardă tămâie pe altarul tămâiei”. (2Cr 26:16) Ozia a îndrăznit să îndeplinească sarcini preoțești, deși Iehova le interzisese regilor să facă acest lucru, păstrând astfel autoritatea regală separată de cea preoțească.

Pentru un timp, bunul rege Ezechia s-a lăsat dominat de trufie, trăsătură care se pare că i-a influențat și pe supușii săi. Datorită binecuvântării lui Iehova, Ezechia ajunsese un rege foarte apreciat, însă nu a recunoscut că tot meritul pentru aceasta îi revenea lui Dumnezeu. În a doua carte a cronicilor se spune: „Dar Ezechia n-a arătat recunoștință pentru binele care i se făcuse, căci inima i s-a umplut de trufie. Astfel, mânia s-a abătut asupra lui și asupra lui Iuda și a Ierusalimului”. Din fericire, el și-a revenit și și-a corectat atitudinea greșită. Relatarea continuă: „Totuși, Ezechia s-a umilit după ce inima i se umpluse de trufie și la fel au făcut și locuitorii Ierusalimului, iar mânia lui Iehova nu s-a abătut asupra lor în zilele lui Ezechia”. (2Cr 32:25, 26; compară cu Is 3:16-24; Eze 28:2, 5, 17.)

Dumnezeu se opune trufiei. Cei trufași sunt dezagreabili în ochii oamenilor onești, însă, și mai grav, ei se află în opoziție cu Iehova Dumnezeu. (Iac 4:6; 1Pe 5:5) Trufia este o nebunie și un păcat (Pr 14:3; 21:4), iar Iehova este împotriva celor trufași și îi umilește. (2Sa 22:28; Iov 10:16; 40:11; Ps 18:27; 31:18, 23; Is 2:11, 17) Cine nu renunță la trufie își atrage distrugerea. Națiunea antică Moab, care s-a ridicat cu trufie împotriva lui Dumnezeu și a poporului său, a fost redusă la nimic. (Is 16:6; 25:10, 11; Ier 48:29) Nici regatul celor zece triburi ale lui Israel nu a fost scutit de pedeapsă când poporul a devenit trufaș și nerușinat. (Is 9:8-12)

Să ne păzim de trufie. Prin urmare, ar trebui să fim foarte atenți să nu-i facem loc trufiei în inima noastră. În special cei care își ating cu succes obiectivele sau cei care primesc mai multe responsabilități trebuie să se păzească de trufie. Aceștia trebuie să țină minte că „mândria merge înaintea căderii și spiritul trufaș înaintea poticnirii”. (Pr 16:18) Cei care permit ca trufia să se dezvolte în inima lor pot ajunge dominați de ea. În acest caz, Iehova ʻîi lasă în voia minții lor, pe care el o dezaprobăʼ, și consideră că aceștia merită să moară. (Ro 1:28, 30, 32) Acestui pericol trebuie să i se acorde atenție în special în „zilele din urmă”, perioadă caracterizată, printre altele, de trufie. (2Ti 3:1, 2)

O persoană care dorește să fie aprobată de Dumnezeu trebuie să evite și vorbirea lingușitoare, întrucât aceasta i-ar putea face pe alții să devină trufași. Un proverb spune: „Cel care își lingușește semenul întinde un laț pentru piciorul acestuia”. (Pr 29:5) Cel ce vorbește lingușitor nu-i face rău doar semenului său („gura lingușitoare provoacă distrugere”; Pr 26:28), ci își atrage și dezaprobarea lui Dumnezeu. Apostolul Pavel s-a străduit să evite atât vorbirea lingușitoare, cât și trufia. (1Te 2:5, 6)