Capitolul 14

Regele domneşte!

1, 2. (a) Prin ce are anul 1914 o importanţă mai mare decît cea pe care i-o atribuie istoricii? (b) Cum anunţase The Watch Tower (Turnul de veghere) anul 1914 cu ani înainte?

INCONTESTABIL, anul 1914 a marcat o cotitură în afacerile naţiunilor şi ale omenirii în general. Dar acest an are o semnificaţie mult mai importantă decît cea pe care i-o atribuie majoritatea istoricilor. Acesta este, de fapt, timpul cînd au avut loc evenimente extraordinare care au legătură cu ’venirea‘ Regatului lui Dumnezeu. De altfel, cu ani înainte, nişte oameni care au studiat cu atenţie Biblia au aşteptat acest an cu o mare nerăbdare. De ce?

² Cu circa 34 de ani înainte de această dată, periodicul Zion’s Watch Tower and Herald of Christ’s Presence anunţase, în ediţiile sale din decembrie 1879 şi martie 1880, că anul 1914 este o dată marcată în profeţiile biblice. Un articol apărut în numărul din iunie 1880 atrăgea atenţia asupra apropierii sfîrşitului „timpurilor păgînilor (Luca xxi. 24)“. Deşi n-a înţeles întreaga însemnătate a evenimentelor care aveau să survină atunci, scriitorul acestui articol a arătat totuşi că după cronologia biblică, o perioadă de „şapte timpuri“, sau 2 520 de ani, de domnie exercitată de naţiunile păgîne, perioadă care a început o dată cu prima distrugere a Ierusalimului antic, trebuia să se termine în „1914 e.n.“. El a scris: „Lunga perioadă de 2 520 de ani şi (. . .) experienţa amară [a poporului lui Dumnezeu] sub domnia fiarelor [guvernele omeneşti, Dan. vii] sînt limpede reprezentate în Dan. iv prin cele «şapte  timpuri» ale lui Nabucodonosor şi prin experienţa sa amară printre animale.“ Dar ce sînt aceste „şapte timpuri“?

INTERPRETAREA UNUI VIS

3. Ce adevăr important este enunţat in Daniel 4:25 ?

³ Capitolul 4 din cartea biblică a lui Daniel descrie un vis profetic extraordinar care arată că „Cel Preaînalt este Stăpînitor în regatul omenirii şi că îl dă cui vrea el“ (Daniel 4:25). Cel care a avut acest vis este Nabucodonosor, regele Babilonului; şi el i l-a povestit profetului Daniel pentru a i-l interpreta.

4–6. (a) Ce vis a avut Nabucodonosor? (b) Cum l-a interpretat Daniel? (c) Cum s-a împlinit? (d) Ce a recunoscut Nabucodonosor după ce a fost restabilit?

⁴ Nabucodonosor a văzut în viziune un copac imens care era vizibil pînă la extremitatea pămîntului. Acesta asigura hrană şi adăpost pentru toţi. Dar „un sfînt“ din ceruri anunţă hotărîrea de tăiere a copacului şi legatrea trunchiului său cu legături de fier şi de aramă, care erau metalele cele mai rezistente cunoscute în acea vreme. Peste copacul menţinut în această stare urmau să treacă „şapte timpuri“.

⁵ Interpretînd această viziune profetică, Daniel a explicat că, în toată măreţia lui acest copac îl reprezintă pe Nabucodonosor. Acesta trebuia tăiat sau înjosit. Vor trece astfel „şapte timpuri“ în cursul cărora Nabucodonosor va fi ca animalele cîmpului. Cu toate acestea, aşa cum copacul nu a fost distrus complet, la fel şi regele va fi restabilit pe tronul său la sfîrşitul celor „şapte timpuri.“ — Daniel 4:19–27.

⁶ Aceasta i s-a întîmplat întocmai lui Nabucodonosor. El a fost înjosit şi a devenit ca un animal izgonit dintre oameni şi a ajuns să mănînce vegetaţie. Aceste „şapte timpuri“ au durat, după toate aparenţele, şapte ani, în cursul cărora Nabucodonosor a avut o experienţă amară  printre animale. Părul său a devenit lung ca penele de vultur, iar unghiile sale ca ghiarele păsărilor. În cele din urmă, el şi-a redobîndit raţiunea şi tronul. Văzînd acestea el a lăudat pe „Regele cerurilor“, recunoscîndu-l ca Cel ce într-adevăr stăpîneşte şi al cărui „regat este din generaţie în generaţie“. — Daniel 4:28–37.

7–9. (a) În ce profeţie a vorbit Isus despre sfîrşitul timpurilor păgînilor? (b) Ce întrebări prezintă un foarte mare interes pentru noi?

⁷ Dar ce legătură există între toate acestea şi anul 1914?

„TIMPURILE FIXATE ALE NAŢIUNILOR“

⁸ Cînd a descris semnul încheierii sistemului de lucruri, Isus Cristos a declarat:

„Ierusalimul va fi călcat în picioare de naţiuni pînă se vor împlini timpurile fixate ale naţiunilor“ (Luca 21:24).

Isus vorbea aici de „naţiuni“ păgîne, adică neiudaice. Expresia „timpurile păgînilor“ se găseşte în cîteva traduceri ale Bibliei, printre care şi în cea de Crampon (1905). Mulţi oameni şi-au pus următoarele întrebări: Ce sînt „timpurile pagînilor“ sau „timpurile naţiunilor“? La ce perioadă de timp se gîndea Isus? Cînd a început aceasta şi cînd trebuia să se sfîrşească?

⁹ Noi am văzut deja că marea profeţie a lui Isus care tratează „semnul“ are o semnificaţie foarte importantă pentru noi astăzi. Trebuie aşadar să cunoaştem şi răspunsul la aceste întrebări.

CE SEMNIFICĂ „IERUSALIMUL“?

10–12. (a) Conform opiniei unui biblist, ce au prefigurat evenimentele petrecute între anii 29 şi 70 e.n.? (b) Ce semnificaţie mai largă poate primi „Ierusalimul“ în Luca 21:24 ? (c) Ce ne spune în legătură cu aceasta o enciclopedie? (d) Ce reprezintă deci „Ierusalimul“?

¹⁰ Comentînd profeţia lui Isus, profesorul A.T. Robertson * zice că Isus s-a servit de „distrugerea templului  şi a Ierusalimului, care a avut loc în acea generaţie, în 70 e.n., ca de un simbol al celei de-a doua venire a sa şi al sfîrşitului lumii sau al terminării vîrstei.“ Noi ne putem pune deci această întrebare: În afară de ceea ce s-a întîmplat cu Ierusalimul în anul 70 e.n., ce semnificaţie mai mare şi pe termen mai lung putea Isus să atribuie „Ierusalimului“ în Luca 21:24 ?

¹¹ Isus considera Ierusalimul drept capitala Israelului, oraşul în care regii unşi de Iehova în linia de succesiune a lui David, au şezut „pe tronul lui Iehova“, guvernînd ca regi pentru Iehova Dumnezeu. Templul din acest oraş era, la fel, centrul închinării adevărate pentru tot pămîntul (1 Cronici 28:5; 29:23; 2 Cronici 9:8). Cyclopædia de M’Clintock şi Strong declară: „Ierusalimul a devenit reşedinţa imperială a regelui întregului Israel. Templul, numit adesea «casa lui Iehova», constituia în acelaşi timp reşedinţa Regelui regilor, şeful suprem al Statului teocratic (. . .) Ierusalimul nu era de fapt important pe plan politic, nu era capitala unui imperiu puternic care să dirijeze afacerile altor state, dar ocupa o foarte înaltă poziţie în perspectivele strălucite pe care le anunţa David cînd îşi afirma credinţa în venirea unui Mesia [Psalmi 2:6; 110:2].“ — Volumul IV, pagina 838.

¹² Faptul că regii care l-au succedat pe David au stat pe „tronul regalităţii lui Iehova“, subliniază concludent că regalitatea era de fapt a lui Dumnezeu. Regatul lui Israel, avînd capitala la Ierusalim, era un regat prefigurativ al lui Dumnezeu. „Ierusalimul“ reprezenta deci Regatul lui Dumnezeu.

13, 14. Cînd şi cum a început să fie „călcat în picioare“ Ierusalimul din Luca 21:24 ?

¹³ Să ne amintim din nou cuvintele lui Isus: „Şi Ierusalimul va fi călcat în picioare de naţiuni pînă se vor împlini timpurile fixate ale naţiunilor“ (Luca  21:24). Cînd a început să fie „călcat în picioare“ Ierusalimul? Evident, cu mult timp înainte de naşterea lui Isus în Betleem, căci succesorii regelui David încetaseră de mult timp să domnească la Ierusalim. Dinastia regilor succesori ai lui David a luat sfîrşit cînd Zedechia a fost detronat de invadatorii babilonieni sub comanda lui Nabucodonosor.

¹⁴ Relatarea istorică exactă a Bibliei raportează ce s-a întîmplat din cauza atitudinii incorecte a poporului şi a regelui Zedechia. Ea spune: „Furia lui Iehova s-a ridicat împotriva poporului său, pînă ce n-a mai existat nici o vindecare. El l-a făcut deci să se ridice împotriva lor pe regele caldeenilor, care le-a ucis tinerii cu spada (. . .) El [Dumnezeu] a dat totul în mîna sa [a lui Nabucodonosor]. Şi toate ustensilele, mari şi mici, ale casei adevăratului Dumnezeu şi tezaurele casei lui Iehova, şi tezaurele regelui şi ale prinţilor săi, pe toate el le-a dus în Babilon. Şi a ars casa adevăratului Dumnezeu şi a dărîmat zidul Ierusalimului“ (2 Cronici 36:11, 12, 16–20). Pe atunci a început sa fie „călcat în picioare“ Ierusalimul.

„CĂLCAT ÎN PICIOARE“ — PÎNĂ CÎND?

15–17. (a) Cine a pierdut „dreptul legal“ la regatul lui David şi cum? (b) Cine avea să primească acest drept şi pentru cît timp? (c) Ce întrebare este potrivit să se pună? (d) De ce este convenabil să lăsăm pe Daniel să răspundă la aceste întrebări?

¹⁵ Profetul Ezechiel a anunţat căderea regelui Zedechia, ultimul succesor al lui David care a domnit peste Ierusalimul pămîntesc, cu următoarele cuvinte:

„Iată ce a zis Domnul Suveran Iehova: «Îndepartează turbanul şi scoate coroana. Nu va mai fi la fel (. . .) Voi face o ruină, o ruină, o ruină. Iar cît despre aceasta, cu certitudine ea nu va fi a nimănui pînă cînd va veni acela care are dreptul legal şi lui vreau eu să i-o dau.»“ — Ezechiel 21:26, 27.

 ¹⁶ Deşi regele Zedechia a pierdut atunci „dreptul legal“ la regatul davidic, Mesia cel promis urma să primească din nou acest „drept“ şi să domnească „pe vecie“ în Regatul lui Dumnezeu (Luca 1:32, 33). Dar cît timp avea să treacă pînă la începerea domniei Regatului mesianic, care fusese prefigurat prin regatul pămîntesc al lui Israel care-şi avea capitala la Ierusalim?

¹⁷ Iehova Dumnezeu ştia cît timp avea să treacă şi a putut să indice această perioadă de timp în Cuvîntul său aşa cum a profeţit multe alte lucruri viitoare. În cuvintele sale referitoare la „încheierea sistemului de lucruri“, Isus s-a referit de mai multe ori la profeţia lui Daniel în care Dumnezeu anunţase cu precizie numeroase evenimente care trebuia să aibă loc în cer şi pe pămînt. (Compară Matei 24:3, 15, 21, 30 cu Daniel 9:27; 11:31; 12:1; 7:13.) Profeţia celor „şaptezeci de săptămîni“ raportată în Daniel 9:24–27, nu indică oare momentul exact al primei veniri a lui Mesia? Nu ar fi logic ca acelaşi profet să ne reveleze şi momentul celei de-a doua veniri a lui Mesia? Această informaţie profetică care ne interesează direct o găsim în capitolul al patrulea al cărţii lui Daniel.

ÎMPLINIREA PRINCIPALĂ

18. (a) Care este probabil motivul pentru care analele profane nu vorbesc despre nebunia lui Nabucodonosor? (b) De ce ar trebui să ţinem seama de ceea ce spune, în acest caz, Cuvîntul lui Dumnezeu?

¹⁸ Noi am tratat deja prima împlinire simbolică a profeţiei lui Daniel asupra celor „şapte timpuri“ şi am notat că aceasta a avut loc atunci cînd Nabucodonosor şi-a pierdut facultăţile mintale timp de şapte ani propriu-zişi. Nu ar trebui să ne surprindă că istoria profană * nu ne furnizează nici un detaliu asupra celor şapte ani în timpul cărora Nabucodonosor nu şi-a  exercitat regalitatea. De fapt, este bine cunoscut că cronicarii Egiptului, Asiriei şi Babilonului antic omiteau să consemneze în analele lor tot ce ar fi putut deranja pe monarhi. Acesta este, de altfel, unul din motivele pentru care aceste anale nu sînt atît de demne de crezare cum este Cuvîntul inspirat al lui Dumnezeu. Aceasta ne dă asigurarea că viziunea primită în vis de Nabucodonosor s-a împlinit exact. Cuvintele profeţiei lasă totodată să se înţeleagă că ea trebuia să cunoască o altă împlinire mult mai importantă, ceea ce s-a şi petrecut. Cum?

19. De ce este logic ca această viziune să ne ajute la fixarea duratei timpurilor păgînilor?

¹⁹ Să notăm că visul despre care este vorba a fost dat regelui Babilonului însuşi, celul care a servit la răsturnarea regatului prefigurativ al lui Dumnezeu de pe pămînt şi la stabilirea domniei mondiale a păgînilor sau neiudeilor. După toate aparenţele, această viziune a fost dată nu la mulţi ani după acea întorsătură de importanţă capitală, cînd Israelul a încetat să mai fie un regat simbolic prin intermediul căruia Iehova îşi exercita domnia. În plus, capitolul patru din cartea Daniel subliniază în mai multe rînduri punctul esenţial al profeţiei, adică faptul că ’Cel Preaînalt este Stăpînitor în regatul omenirii, şi că îl dă cui vrea el‘ (Daniel 4:17, 26, 34, 35). Noi avem deci toate motivele să examinăm această viziune pentru a obţine informaţii în legătură cu timpul cît va dura stăpînirea pămîntului de către naţiuni sau păgîni.

20. Ce întrebare să ne punem, şi unde putem găsi răspunsul?

²⁰ Dacă socotim din momentul cînd regatul prefigurativ al lui Dumezeu — care avea ce rege un descendent al lui David — a fost răsturnat, cît timp urma să se scurgă pînă ce Dumnezeu avea să-şi exercite din nou domnia sa prin intermediul unui regat care să vină prin  linia regală a lui David şi al cărui rege să fie Mesia? Capitolul 4 din cartea lui Daniel permite determinarea duratei timpurilor păgînilor sau a „timpurilor fixate ale naţiunilor“ în cursul cărora aceste naţiuni aveau să calce în picioare „Ierusalimul“, adică Regatul lui Dumnezeu. — Luca 21:24.

21. Ce arată Daniel 4:15–17 şi Iov 14:7 privitor la situaţia care a urmat după căderea lui Zedechia?

²¹ Această perioadă de timp a început cu anul cînd Nabucodonosor a înlăturat pe regele Zedechia de pe tronul din Ierusalim. De atunci, suveranitatea lui Iehova, reprezentată prin dinastia regilor iudei, a fost tăiată. Ea a fost legată, aşa ca trunchiul încercuit cu fier al copacului pe care l-a văzut în vis Nabucodonosor. Naţiunile păgîne, comparabile cu nişte animale, şi-au exercitat dominaţia asupra întregului pămînt. Dar mai exista o speranţă pentru „copac“. El avea să germineze iarăşi. Şi atunci cei vii vor şti că „Cel Preaînalt este Stăpînitor în regatul omenirii.“ — Daniel 4:15–17; Iov 14:7; vezi şi Isaia 11:1, 2; 53:2.

22. Cînd şi cum se va dezvolta din nou „copacul“ care reprezintă Regatul?

²² În acest regat restaurat, Cel Preaînalt domneşte prin intermediul lui Mesia al său. Dar lucrul acesta nu s-a întîmplat atunci cînd el a apărut prima dată, ca om perfect pe pămînt şi cînd evreii l-au batjocorit şi au refuzat să-l accepte ca rege. Cu toate acestea, legăturile care încercuiau trunchiul „copacului“ au fost luate, şi „copacul“, adică Regatul, a înmugurit din nou cînd „cel de cea mai umilă condiţie dintre oameni“ a ajuns în gloria sa pentru a fi Regele ceresc al oamenilor tuturor naţiunilor. Aceasta s-a petrecut atunci, la sfîrşitul timpurilor păgînilor, cînd regatul lumii a devenit „regatul Domnului nostru şi al Cristosului său“. — Apocalips 11:15; Daniel 4:17, 25.

 DURATA CELOR „ŞAPTE TIMPURI“

23. De ce trebuie ca timpurile păgînilor să se prelungească pînă în zilele noastre?

²³ Evident, cele „şapte timpuri“ aplicate la timpurile păgînilor trebuie să fie mult mai lungi decît şapte ani reali. Să nu uităm că Isus a vorbit de împlinirea sau sfîrşitul acestor timpuri ale păgînilor în legătură cu „încheierea sistemului de lucruri“ (Luca 21:7, 24; Matei 24:3). Aceste „şapte timpuri“ trebuie deci să se prelungească pînă în vremea noastră. Dar cît au durat ele exact?

24. Cum putem explica durata celor „şapte timpuri“?

²⁴ Dacă examinăm capitolul 12 din Apocalips observăm că, în versetele Ap 12:6 şi 14,  1 260 de zile corespund cu „un timp, şi timpuri, şi jumătatea unui timp“, altfel spus, 1 + 2 + ¹/₂, adică cu trei timpuri şi jumătate. În consecinţă „un timp“ corespunde cu 360 de zile sau 12 luni lunare de 30 de zile fiecare. „Şapte timpuri“ echivalează cu 2 520 de zile, dar după modalitatea biblică şi profetică de a calcula, adică „o zi pentru un an“, este vorba în realitate de o perioadă de 2 520 de ani (Numeri 14:34; Ezechiel 4:6). Aceasta este deci durata celor „şapte timpuri“, timpurile păgînilor.

25. Cum ne ajută cei „şaptezeci de ani“ despre care vorbeşte Ieremia 25:11 să stabilim începutul timpurilor păgînilor?

 ²⁵ Cuvîntul lui Dumnezeu ne ajută să determinăm data calendaristică ce corespunde începutului timpurilor naţiunilor. După cum am spus deja, Iehova a permis babilonienilor să deporteze pe poporul său, să distrugă Ierusalimul şi templul acestuia, să îndepărteze pe Zedechia de pe „tronul regalităţii lui Iehova“ şi să ducă pe iudei în exilul babilonian (1 Cronici 28:5). Evenimentele care au avut loc imediat după aceea, „în luna a şaptea“, i-au determinat pe cîţiva iudei care rămăseseră în ţară să fugă în Egipt, astfel că Iuda a devenit complet pustie (2 Regi 25:1–26; Ieremia 39:1–10; 41:1—43:7). Prin profetul său Ieremia, Iehova anunţase că această stare de pustiire va dura 70 de ani (Ieremia 25:8–11); după care el va face ca eroarea lor să mărturisească contra regelui Babilonului şi va aduce pe poporul său în acest loc, adică în ţara sa. — Ieremia 25:12; 29:10.

26. (a) La ce a fost martor Daniel, şi ce a înţeles el? (b) Cum putem să determinăm luna şi anul cînd s-a împlinit profeţia restaurării dată prin Daniel? (c) Care este mai exact această dată?

²⁶ Daniel însuşi a trăit un mare număr de ani în exilul din Babilon. În noaptea cînd oraşul a căzut în mîinile medoperşilor, el a fost martor ocular la împlinirea propriilor sale cuvinte profetice ca şi ale altor profeţii pronunţate contra Babilonului (Daniel 5:17, 25–30; Isaia 45:1, 2). După părerea istoricilor, oraşul a căzut în octombrie 539 î.e.n. La scurt timp după aceea, Daniel a înţeles, citind profeţia lui Ieremia, că cei 70 de ani de captivitate şi dezolare pentru Ierusalim aveau să se termine peste puţină vreme (Daniel 9:2). Avea dreptate, căci în primul an al domniei sale al cărei debut majoritatea istoricilor îl pun în primăvara lui 538 î.e.n., Cirus Persanul a emis un decret care permitea evreilor să se întoarcă în ţara lor, pentru a o popula din nou şi pentru a reconstrui acolo templul lui Iehova (2 Cronici  36:20–23; Ezra 1:1–5). Relatarea biblică inspirată ne spune că evreii au răspuns prompt la decretul lui Cirus şi „cînd a sosit luna a şaptea, fiii lui Israel erau în oraşele lor“ (Ezra 3:1). După calendarul nostru, aceasta era în octombrie 537 î.e.n., dată care marchează deci sfîrşitul celor 70 de ani de pustiire anunţaţi înainte.

27. (a) Cînd au început cei 70 de ani şi cu ce eveniment? (b) Care este durata celor „şapte timpuri“, şi cînd trebuia să se termine acestea? (c) Ce altă mare profeţie a început să se împlinească la această dată? (d) Ce n-a încetat să facă The Watchtower (Turnul de veghere) timp de mai bine de un secol?

²⁷ Această informaţie istorică este foarte importantă pentru noi, căci ea ne permite să determinăm începutul „timpurilor fixate ale naţiunilor“. Dacă cei 70 de ani de pustiire pentru Iuda şi Ierusalim s-au terminat în anul 537 î.e.n., ei au început în anul 607 î.e.n., cînd Zedechia a încetat să mai stea pe „tronul regalităţii lui Iehova“ la Ierusalim. Această dată marchează deci începutul timpurilor naţiunilor. Socotite cu începere din octombrie 607 î.e.n., cele „şapte timpuri“ sau 2 520 de ani ne duc la începutul lui octombrie 1914 e.n., dată în care, după cum am văzut deja, a început să se împlinească marea profeţie a lui Isus asupra „încheierii sistemului de lucruri“. Informaţiile demne de crezare din Cuvîntul lui Dumnezeu permit să se ajungă la această concluzie, care a fost susţinută de Watch Tower (Turnul de veghere) timp de mai bine de un secol.

28, 29. (a) Care caracteristică a scrierilor istorice lumeşti ne îndreptăţeşte să-i fim recunoscători lui Iehova pentru amănuntele păstrate în Cuvîntul său? (b) De ce avem motive temeinice să fixăm sfîrşitul timpurilor păgînilor în octombrie 1914 mai degrabă decît la vreo altă dată?

²⁸ Noi putem fi într-adevăr recunoscători lui Iehova că a păstrat în Cuvîntul său inspirat toate aceste informaţii precise şi necesare cu privire la evreii, babilonienii şi medo-perşii din secolul al şaselea î.e.n. Fără acestea, ar fi fost foarte greu să stabilim data  exactă ale acestor evenimente trecute. Scrierile istorice lumeşti privitoare la această perioadă sînt vădit incomplete.

²⁹ Unii care se bazează în esenţă pe aceste scrieri istorice, cred însă că Ierusalimul a fost distrus în 587—586 î.e.n. şi că evreii au căzut sub atacul babilonienilor în anul cînd Nabucodonosor a ajuns la tron, adică după ideea lor, în 605 î.e.n. * Pentru aceste persoane, în anul 605 î.e.n. au început să se împlinească următoarele cuvinte ale lui Ieremia (25:11): „Întreaga ţară va fi o dezolare; şi ei vor servi printre păgîni timp de şaptezeci de ani“ (Septuaginta). Dacă ar fi aşa, şi dacă timpurile păgînilor ar fi început la acea dată, sfîrşitul celor „şapte timpuri“ profetice s-ar situa în 1916, în timpul Primului război mondial. Dar, după cum am văzut deja, credem că avem motive deosebit de temeinice să acceptăm informaţiile date de Cuvîntul divin inspirat, care situează începutul timpurilor păgînilor în octombrie 607 î.e.n., iar sfîrşitul lor în octombrie 1914 e.n.

30. Ce evenimente luate împreună permit identificarea perioadei „zilelor din urmă“ care au început în 1914?

³⁰ Putem fi fericiţi că Dumnezeu a făcut să se consemneze în Cuvîntul său, în urmă cu foarte mult timp, profeţii care să ne permită să discernem cu o asemenea claritate că Isus a venit ca Mesia în anul 29 e.n. şi că „prezenţa“ sa în calitate de Rege ceresc a început în anul 1914 e.n. În timp ce „încheierea sistemului de lucruri“ continuă, noi vedem cum se agravează în jurul nostru condiţiile asupra cărora Isus ne-a atras atenţia. Războaiele mondiale, foametea, epidemiile, cutremurele de pămînt, dispreţul faţă de lege, lipsa iubirii, persecutarea celor ce apără principiile biblice, ura faţă de ei; toate aceste lucruri luate  laolaltă ne-au permis să identificăm „zilele din urmă“. — 2 Timotei 3:1; Matei 24:3–12; Marcu 13:7–13.

CÎND ÎNCEPE MILENIUL?

31. (a) Ce sfat a dat Isus pentru timpul nostru, şi de ce? (b) Ce întrebare sîntem poate înclinaţi să punem, şi care este răspunsul lui Iehova?

³¹ Cît timp va dura această situaţie înfricoşătoare? Acum cînd Isus Cristos a fost întronat pentru a fi Regele războinic noi avem serioase motive să credem că nu va mai trebui să aşteptăm mult timp pînă ce el va executa judecata lui Dumnezeu asupra duşmanilor săi. „Cît despre ziua aceea, sau despre ora aceea, nimeni nu ştie.“ N-ar folosi deci la nimic să speculăm o anumită dată. Dar, noi trebuie să urmăm sfatul lui Isus: „Fiţi vigilenţi“ (Marcu 13:32; Matei 24:42). Dat fiind că pe pămînt condiţiile merg din rău în mai rău şi că oamenii în general se arată indiferenţi faţă de vestea bună a Regatului, poate vom fi înclinaţi să imităm pe profetul lui Dumnezeu şi să ne punem această întrebare în legătură cu predicarea noastră: „Pînă cînd o Iehova?“ Dumnezeu răspunde:

„Pînă cînd oraşele se vor prăbuşi realmente în ruine, pentru a fi fără nici un locuitor şi casele vor fi fără om pămîntesc şi solul însuşi va fi ruinat pînă va fi o pustietate“ (Isaia 6:10–12).

La momentul stabilit, Iehova va executa judecata sa, mai întîi asupra creştinătăţii, apoi asupra tuturor celorlalte elemente ale lumii lui Satan. Domnia milenială de pace a lui Cristos va începe imediat după aceea. — Apocalips 20:1–3, 6.

CARE ESTE „ACEASTĂ GENERAŢIE“?

32. Ce întrebare se pune în legătură cu Matei 24:34?

³² În marea sa profeţie a „semnului“, Isus ne-a dat asigurarea: „Adevărat vă spun că această generaţie nu  va trece nicidecum pînă nu se întîmplă toate aceste lucruri“ (Matei 24:34). Dat fiind că el nu fixează durata precisă a unei generaţii, ce trebuie să se înţeleagă prin expresia „această generaţie“?

33. (a) Care este „această generaţie“ în timpul lui Isus? (b) Ce se poate spune cu privire la „generaţia“ anilor 1914—1918?

³³ În zilele lui Isus, discipolii care au auzit cuvintele sale ca şi un anumit număr dintre contemporanii săi au supravieţuit „necazului“ final care s-a abătut asupra sistemului iudeu. Ei constituiau „generaţia“ pentru vremea lui Isus. În momentul cînd scriem aceste rînduri, există încă, numai în Statele Unite, circa 10 milioane de oameni în vîrstă care au fost martori ai „începutului durerilor strîmtorării“ în 1914—1918. O parte dintre ei vor mai trăi încă poate ani de zile. Or, Isus ne asigură că înainte de dispariţia „acestei generaţii“, el va veni în calitatea sa de „Fiu al omului“ pentru a executa judecata divină asupra sistemului de lucruri al lui Satan (Matei 24:8, 21, 37–39). Trebuie să rămînem treji aşteptînd ’venirea‘ Regatului.

[Note de subsol]

[Întrebări de studiu]

[Chenarul de la pagina 135]

CALCULUL CELOR „ŞAPTE TIMPURI“

7 „timpuri“ = 7 x 360 = 2 520 ani

(un „timp“ sau un an biblic fiind durata medie dintre un an lunar de 354 de zile şi un an solar de 365 zile ¹/₄)

Din 607 î.e.n. pînă în 1 î.e.n. = 606 ani

Din 1 î.e.n. pînă în 1 e.n. = 1 an

Din 1 e.n. pînă în 1914 e.n. = 1 913 ani

Din 607 î.e.n. pînă în 1914 e.n. = 2 520 ani

[Chenarul de la pagina 140]

„GENERAŢIA ANULUI 1914“

Într-o carte ce poartă acest titlu, Robert Wohl „lasă să se înţeleagă că nu se pot determina matematic generaţiile în număr de ani, ci ele se raportează mai degrabă la principalele crize istorice, între care primul război mondial este cel mai mare exemplu.“ — The Economist‚ 15 martie 1980.