Cum să-mi ating obiectivele?
CAPITOLUL 39
Cum să-mi ating obiectivele?
Ce ţi-ai dori cel mai mult?
□ Să ai mai multă încredere în tine
□ Să ai mai mulţi prieteni
□ Să fii mai fericit
ŞTIAI că toate aceste dorinţe pot deveni realitate? Cum anume? Dacă îţi vei fixa obiective şi apoi le vei atinge. Să le analizăm pe rând:
Mai multă încredere. Când îţi stabileşti obiective mici şi le realizezi, câştigi încrederea de care ai nevoie pentru a-ţi fixa şi obiective mai mari. În plus, vei fi mai sigur pe tine când va trebui să faci faţă situaţiilor dificile de zi cu zi, cum ar fi presiunile din partea colegilor.
Mai mulţi prieteni. Oamenilor le place să stea în compania celor care îşi stabilesc obiective rezonabile, cu alte cuvinte a celor care ştiu ce vor să facă şi sunt dispuşi să depună eforturi în acest sens.
Mai multă fericire. Să fim realişti: Când eşti plictisit sau doar aştepţi să se întâmple ceva interesant în viaţa ta, nu eşti fericit. Însă dacă îţi propui obiective şi le atingi te simţi împlinit. Aşadar, eşti gata de acţiune? Iată câteva sfaturi care îţi vor fi de folos. *
✔ 1 IDENTIFICĂ
1. Gândeşte-te ce obiective ţi-ai putea fixa. Dă frâu liber imaginaţiei! Nu sta să analizezi. Scrie pur şi simplu toate ideile care-ţi vin în minte. Vezi dacă reuşeşti să găseşti cel puţin 10 posibilităţi.
2. Evaluează-ţi ideile. Care te încântă cel mai mult? Ce obiectiv ţi se pare cel mai dificil? Pe care ai fi mândru să-l atingi? Nu uita: Este mai uşor să atingi un obiectiv care contează mult pentru tine!
3. Stabileşte-ţi priorităţile. Numerotează obiectivele în ordinea în care ai vrea să le atingi.
✔ 2 PLANIFICĂ
Iată ce ai putea face după ce ţi-ai stabilit un obiectiv:
Notează-ţi obiectivul.
Să învăţ limbajul mimico-gestual pentru a le predica persoanelor cu deficienţe de auz
Fixează un termen-limită. La urma urmei, un obiectiv fără un termen-limită nu e decât un vis!
1 iulie
Planifică etapele pe care trebuie să le parcurgi.
Etape
1. Să-mi fac rost de un manual de limbaj mimico-gestual.
2. Să învăţ zece semne noi în fiecare săptămână.
3. Să-i observ pe alţii comunicând prin semne.
4. Să rog pe cineva să verifice dacă fac semnele corect.
Anticipează obstacolele. Apoi gândeşte-te cum le poţi depăşi.
Posibile obstacole
Nu cunosc pe nimeni care ştie limbajul mimico-gestual.
Ia-ţi un angajament. Promite-ţi că vei face tot posibilul să-ţi atingi obiectivul. După aceea, scrie data şi semnează.
Cum le pot depăşi
Aş putea să-mi descarc înregistrări video în limbajul mimico-gestual de pe site-ul www.dan124.com.
․․․․․ ․․․․․
Semnătura Data
✔ 3 ACŢIONEAZĂ!
Începe imediat. Întreabă-te: „Ce pot face chiar azi pentru a-mi atinge obiectivul?“. Poate că nu te-ai gândit încă la toate detaliile, dar nu lăsa ca asta să te împiedice să faci primul pas. Aşa cum spune Biblia, „cine se uită după vânt nu va semăna şi cine se uită la nori nu va secera“ (Eclesiastul 11:4). Prin urmare, gândeşte-te la ceva ce poţi face azi — chiar dacă e un lucru mic — şi apucă-te de treabă!
Uită-te zilnic peste lista cu obiective. Aminteşte-ţi de ce este important pentru tine fiecare obiectiv. Urmăreşte-ţi progresul şi pune ✔ în dreptul fiecărei etape încheiate sau scrie data la care ai finalizat-o.
Foloseşte-ţi imaginaţia. Priveşte lucrurile în perspectivă şi gândeşte-te că ţi-ai atins obiectivul. Nu-i aşa că te simţi împlinit? Apoi, vizualizează pe rând etapele ce trebuie parcurse. În final, încearcă să te vezi la sfârşitul fiecărei etape şi imaginează-ţi ce sentiment deosebit vei avea când îţi vei atinge obiectivul. Aşa că nu mai sta pe gânduri! Treci la acţiune!
[Notă de subsol]
^ par. 10 Deşi aceste sugestii vizează obiective pe termen scurt, principiile care stau la baza lor se aplică în egală măsură şi obiectivelor pe termen lung.
VERSET-CHEIE
„Planurile celui harnic îi aduc cu siguranţă folos.“ (Proverbele 21:5)
SFAT
Nu intra în panică dacă nu reuşeşti să respecţi cu stricteţe planul iniţial. Fii dispus să faci schimbări pe măsură ce te apropii de atingerea obiectivului tău.
ŞTIAI CĂ . . . ?
Cu cât un obiectiv e mai mare, cu atât te vei simţi mai împlinit când îl vei atinge!
CE PĂRERE AI?
● Este realist să te străduieşti să atingi mai multe obiective în acelaşi timp? (Filipeni 1:10)
● Dacă-ţi stabileşti obiective înseamnă oare că trebuie să-ţi programezi fiecare minut din viaţă? (Filipeni 4:5)
[Text generic pe pagina 283]
„Dacă n-ai un obiectiv clar sau dacă nu faci ceva ca să-l atingi, te poţi descuraja uşor. Dar când îţi fixezi obiective şi le realizezi, te simţi foarte bine.“ (Reed)
[Chenarul/Ilustraţia de la pagina 283]
Exemple
Prietenie Să-mi fac un prieten care nu e de vârsta mea. Să reiau legătura cu un prieten vechi.
Sănătate Să fac mişcare cel puţin o oră şi jumătate în fiecare săptămână. Să dorm opt ore pe noapte.
Şcoală Să iau note mai bune la matematică. Să rezist presiunilor de a face un lucru greşit.
Spiritualitate Să citesc din Biblie 15 minute în fiecare zi. Să vorbesc în această săptămână cu un coleg despre convingerile mele.
[Legenda ilustraţiei de la paginile 284, 285]
Obiectivele sunt asemenea proiectelor — e nevoie de eforturi pentru a le realiza