Dezvăluie îmbrăcămintea pe care o port adevărata mea personalitate?
Capitolul 11
Dezvăluie îmbrăcămintea pe care o port adevărata mea personalitate?
„NU ESTE prea scurtă!, a strigat Peggy către părinţii ei. Voi sînteţi demodaţi!“ Apoi a fugit în camera ei — acesta era punctul culminant al unei dispute privind o fustă pe care dorea s-o îmbrace. Şi tu ai fost, probabil, în centrul unei scene asemănătoare cînd un părinte, un profesor sau un patron a criticat vreo haină care ţie îţi plăcea. Tu considerai că este o ţinută lejeră. Ei spuneau că este neglijentă. Pentru tine era elegantă. Pentru ei era de prost gust sau provocatoare.
Desigur, gusturile diferă, iar tu ai dreptul la opinii personale. Înseamnă însă aceasta că ‘merge orice’ atunci cînd este vorba despre modul în care te îmbraci?
Mesajul corect?
„Ceea ce porţi, spune o fată pe nume Pam, arată cine eşti cu adevărat şi ce crezi despre tine.“ Într-adevăr, îmbrăcămintea transmite un mesaj, le vorbeşte altora despre tine. Îmbrăcămintea poate sugera conştiinciozitate, echilibru, înalte norme morale sau poate spune cu tărie că ai un spirit rebel şi nemulţumit. Ea poate servi chiar şi ca modalitate de identificare. Unii tineri poartă haine spintecate stil punk sau haine foarte scumpe avînd o marcă de renume. Alţii se folosesc de vestimentaţie pentru a atrage sexul opus sau pentru a părea mai maturi decît sînt în realitate.
Aşadar, este uşor de înţeles de ce este îmbrăcămintea atît de importantă pentru mulţi tineri. Totuşi, John T. Molloy, autorul cărţii Dress for Success, atenţionează: „Felul
în care ne îmbrăcăm are un impact remarcabil asupra persoanelor pe care le întîlnim, afectînd în mare măsură felul în care ne tratează“.Nu este de mirare că părinţii sînt atît de preocupaţi de felul în care te îmbraci! Pentru ei aceasta este mai mult decît o simplă chestiune de gust personal. Ei vor ca tu să transmiţi mesajul corect, care te prezintă drept o persoană echilibrată şi responsabilă. Modul în care te îmbraci oglindeşte oare acest lucru? După ce te ghidezi în alegerea îmbrăcăminţii?
„Fac tot ce vor prietenii mei să fac“
Pentru mulţi tineri, îmbrăcămintea este o expresie a independenţei şi individualităţii. Ca tînăr însă, personalitatea ta este supusă unor schimbări frecvente, fiind încă în dezvoltare, în transformare. Aşa că, în timp ce vrei să-ţi exprimi propria personalitate, s-ar putea să nu fii prea sigur de ceea ce vrei să exprimi sau de modul în care ar trebui s-o faci. În consecinţă, unii tineri se împodobesc cu veşminte ciudate, extravagante. În loc să-şi afirme „individualitatea“, ei atrag de fapt atenţia asupra lipsei lor de maturitate — fără a mai aminti de ruşinea produsă părinţilor.
Alţi tineri decid, pur şi simplu, să se îmbrace ca prietenii lor; aceasta pare să le ofere un sentiment de siguranţă şi de apartenenţă la un anumit grup. Desigur, nu este neapărat greşit să doreşti să te identifici cu unele persoane (compară cu 1 Corinteni 9:22). Dar ar dori oare cu adevărat un creştin să fie identificat cu tinerii necredincioşi? Şi este oare un lucru înţelept să cauţi cu orice preţ aprobarea colegilor? O tînără a mărturisit: „Fac tot ce vor prietenii mei să fac, doar pentru ca ei să nu aibă nimic de spus“. Dar cum se numeşte o persoană care este la cheremul cuiva, care se supune toanelor şi capriciilor cuiva? Biblia răspunde: „Nu ştiţi că dacă vă supuneţi robi cuiva ca să-l ascultaţi, sînteţi robii aceluia de care ascultaţi?“ — Romani 6:16.
Printre tineri, „importanţa conformării poate deveni atît de mare, încît membrii grupului par a fi prizonieri ai normelor grupului, depinzînd de ei [de colegii lor] pentru sfaturi referitoare la modul în care să se îmbrace, să vorbească, sau ce să facă şi chiar ce să gîndească şi să creadă“. — Adolescence: Transition From Childhood to Maturity.
Cît de competenţi sînt însă prietenii tăi în a da astfel de sfaturi (compară cu Matei 15:14)? Nu au ei oare aceleaşi probleme afective, datorate creşterii, pe care le ai şi tu? Este oare un lucru înţelept să le permiţi în mod docil să-ţi fixeze norme chiar dacă acestea contravin raţiunii tale sau valorilor şi dorinţelor părinţilor tăi?
Astăzi „la modă“ — mîine „demodat“
Alţi tineri se lasă conduşi de capriciile modei. Dar cît de schimbătoare sînt ele! Aceasta ne aminteşte de cuvintele biblice: „Chipul lumii acesteia trece“ (1 Corinteni 7:31). Astfel, ce este astăzi „la modă“, mîine poate deveni demodat cu o surprinzătoare (ca să nu mai spunem şi costisitoare) rapiditate. Tivurile urcă şi coboară, pantalonii se lărgesc sau se strîmtează, toate pentru profitul fabricanţilor şi al creatorilor de modă, care obţin profituri uriaşe de la un public uşor de manevrat.
Să luăm de exemplu, voga de acum cîţiva ani a jeanşilor de diferite mărci. Ei au ajuns dintr-o dată ultimul strigăt al modei. Oamenii plăteau sume exorbitante pentru a deveni panouri publicitare purtînd nume cum ar fi Calvin Klein şi Gloria Vanderbilt. „Oamenii vor un nume“, explica Eli Kaplan, preşedintele companiei producătoare de jeanşi „Sergio Valente“. Cine este însă acest domn Valente, al cărui prestigios nume este cusut în mod vizibil pe buzunarele jeanşilor? „El nu există“, afirmă Newsweek. Iar ca explicaţie, Kaplan însuşi pune întrebarea: „Cine ar fi cumpărat jeanşi Eli Kaplan?“
‘Dar este ceva rău în faptul de a fi la modă?’, ai putea întreba. Nu neapărat. Slujitorii din antichitate ai lui Dumnezeu s-au îmbrăcat, şi ei, conform stilului local. De exemplu, Biblia spune că Tamar purta o tunică vărgată, „căci aşa era haina pe care o purtau fiicele împăratului, atîta timp cît erau fecioare“ în zilele acelea. — 2 Samuel 13:18.
Dar ar trebui să devii sclav al modei? O tînără se plîngea: „Vezi într-un magazin nişte pantaloni grozavi, de care poartă toată lumea şi spui: «Mamă, cumpără-mi, te rog, pantalonii aceia»,
iar ea răspunde: «Nu, pe aceştia ţi-i pot face eu, acasă». Eu îi spun: «Dar tu nu înţelegi. Eu îi vreau pe aceştia»“. În realitate, faptul de a fi o marionetă a creatorilor de modă nu te dezbracă oare de propria-ţi identitate şi nu îţi ascunde propriul „eu“? De ce să fii dirijat de reclame, slogane ademenitoare şi de numele unor creatori de modă?La Romani 12:2 Biblia ne spune: „Să nu vă conformaţi veacului acestuia, ci să fiţi transformaţi, prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi înţelege care este voia lui Dumnezeu, cea bună, plăcută şi desăvîrşită“. Ce înseamnă ‘voia plăcută a lui Dumnezeu’ cînd este vorba de a-ţi alege vestimentaţia?
‘Modestă şi cuviincioasă’
Întîia epistolă către Timotei 2:9 îi îndeamnă pe creştini „să se gătească, avînd o îmbrăcăminte cuviincioasă, cu modestie şi bun simţ“. „O îmbrăcăminte cuviincioasă“, natural că va fi îngrijită şi curată. ‘Modestia’ ţine seama de împrejurări. Un costum bine croit poate fi potrivit pentru a merge la serviciu, dar nicidecum la plajă! Şi invers, ar fi ridicol să mergi la birou în costum de baie.
Prin urmare, tinerii Martori ai lui Iehova vor fi atenţi ca ceea ce îmbracă la întrunirile creştine sau în lucrarea de predicare să nu fie prea sport, ci să-i identifice ca tineri miniştri ai lui Dumnezeu. Să ne amintim de cuvintele lui Pavel de la 2 Corinteni 6:3, 4: „Noi nu dăm nimănui nici un prilej de poticnire, pentru ca slujba să nu fie defăimată. Ci, în toate privinţele, arătăm că sîntem nişte slujitori ai lui Dumnezeu“.
Modestia ia în considerare şi sentimentele altora. După cum s-a exprimat apostolul Pavel, acţiunile unui creştin trebuie să ţină seama nu numai de propria sa conştiinţă, ci şi „de conştiinţa altuia“ (1 Corinteni 10:29). Nu ar trebui, oare, să fii preocupat în mod special de conştiinţa părinţilor tăi?
Avantajele unei vestimentaţii adecvate
Biblia relatează despre o situaţie în care regina Estera trebuia să apară în faţa soţului ei, regele. Totuşi, o astfel de prezenţă nepoftită ar fi putut însemna o ofensă capitală! Fără îndoială că Estera s-a rugat fierbinte lui Dumnezeu pentru ajutor. Ea a dat însă atenţie şi aspectului exterior prin faptul că „s-a îmbrăcat cu hainele împărăteşti“ — într-o manieră adecvată ocaziei! „Şi îndată ce împăratul a văzut pe împărăteasa Estera în picioare în curte, ea a căpătat trecere înaintea lui.“ — Estera 5:1, 2.
Faptul de a te îmbrăca într-un mod plăcut, dar modest te poate ajuta să faci o impresie bună atunci cînd te prezinţi pentru a obţine un loc de muncă. Vicki L. Baum, directoarea unui centru de orientare profesională, face următoarea remarcă: „Unele femei confundă lucrurile cînd se prezintă pentru un loc de muncă. Ele cred că este ca şi cînd mergi la o întîlnire şi se îmbracă seducător“. Rezultatul? „Îţi micşorează prestigiul profesional.“ Ea sfătuieşte împotriva purtării unor „haine strîmte sau provocatoare“.
Bărbaţii tineri, de asemenea, ar trebui să se străduiască să poarte îmbrăcăminte cuviincioasă cînd caută un loc de muncă. John T. Molloy face observaţia că oamenii de afaceri „au părul pieptănat şi pantofii lustruiţi. Ei le pretind acelaşi lucru şi celorlalţi oameni“.
O îmbrăcăminte lipsită de modestie îţi poate periclita însă relaţiile cu alţii. Psychology Today, referindu-se la un sondaj efectuat asupra unor adolescenţi, conchide că „decolteurile pronunţate, pantalonii scurţi, jeanşii strîmţi sau lipsa sutienului“ sînt considerate de către bărbaţi drept o provocare sexuală. Un tînăr a mărturisit: „Mie, personal, îmi vine cam greu să am numai gînduri curate faţă de femeile tinere cînd văd cum se îmbracă“. O vestimentaţie modestă le permite oamenilor să aprecieze calităţile tale lăuntrice. Dacă nu eşti sigur că o anumită haină este modestă, apelează la sfatul părinţilor tăi.
Îmbracă „omul lăuntric“
Apostolul Petru îi îndeamnă pe creştini ca podoaba lor să fie „omul ascuns al inimii, în frumuseţea nepieritoare a unui duh blînd şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu“ — da, înaintea lui şi a altora (1 Petru 3:4)! Îmbrăcămintea la modă ar putea lua ochii unora dintre colegii tăi. Hainele însă nu au puterea de a cuceri inima şi de a face prieteni adevăraţi. Acestea se obţin îmbrăcînd „omul lăuntric“ — lucrînd la persoana din interiorul tău (2 Corinteni 4:16, The Jerusalem Bible). Omul frumos în interior va fi întotdeauna plăcut altora, chiar dacă hainele lui nu sînt după ultima modă sau dacă nu au etichetele ridicole ale fabricanţilor.
Cine ştie ce noi capricii ale modei îi va mai împinge pe tineri să asalteze magazinele. Pentru tine însă poţi gîndi tu însuţi. Aderă la normele superioare ale vestimentaţiei. Evită vestimentaţia fantezistă şi hainele provocatoare. Adoptă o atitudine moderată, nu fi tu primul — nici neapărat ultimul — care se alătură celui mai popular curent al modei. Alege-ţi o îmbrăcăminte de calitate, care va dura — nu care se demodează repede. Asigură-te că îmbrăcămintea ta transmite un mesaj corect, care arată nu o anumită imagine promovată de mass media sau de prieteni, ci ceea ce eşti în realitate!
Întrebări pentru discuţie
◻ Cum poate îmbrăcămintea să transmită un mesaj?
◻ De ce sînt unii tineri înclinaţi spre extravaganţă în alegerea vestimentaţiei?
◻ Ce influenţă au asupra ta colegii atunci cînd trebuie să-ţi alegi vestimentaţia?
◻ Care sînt unele dezavantaje cînd încerci să fii întotdeauna la modă?
◻ Cum poţi stabili dacă stilul de a te îmbrăca este ‘modest şi cuviincios’?
[Text generic pe pagina 94]
„Ceea ce porţi arată cine eşti cu adevărat şi ce crezi despre tine“
[Legenda fotografiei de la pagina 91]
Adesea, părinţii nu sînt de acord cu copiii în ce priveşte vestimentaţia. Sînt părinţii pur şi simplu demodaţi?
[Legenda fotografiei de la pagina 92]
Mulţi tineri încearcă să-şi afirme individualitatea printr-o ţinută excentrică?
[Legenda fotografiilor de la pagina 93]
Îmbracă-te potrivit ocaziei. Îmbrăcămintea transmite un anumit mesaj despre tine!