Primul atac a avut loc într-un sat din apropiere de Koindu, unde un grup de bărbaţi studiau Biblia şi asistau cu regularitate la întruniri. La fel ca majoritatea bărbaţilor din tribul kisi, ei făceau parte din Poro, o organizaţie secretă care practica spiritismul. James Mensah, absolvent al Şcolii Biblice Galaad, care a slujit şi în Sierra Leone, a explicat: „Când bărbaţii care studiau Biblia au refuzat să participe la ritualuri demonice, conducătorul Poro s-a înfuriat. El şi susţinătorii lui i-au bătut pe bărbaţi, le-au furat bunurile, le-au incendiat casele, i-au dus într-o pădure, i-au legat cu lanţuri şi i-au lăsat să moară de foame. Şeful local i-a instigat pe toţi membrii Poro. În pofida acestor abuzuri, bărbaţii care studiau Biblia au rămas neclintiţi”.

Când fraţii din Koindu au raportat cazul la poliţie, conducătorul Poro, susţinătorii lui şi şeful local au fost  arestaţi. Au fost judecaţi şi pedepsiţi cu asprime, iar şeful local a fost suspendat din funcţie aproximativ un an. Această victorie juridică a devenit foarte cunoscută, astfel că mulţi oameni au început să asiste la întrunirile noastre. Mai târziu, şeful local şi-a schimbat atitudinea şi a manifestat interes faţă de adevăr. Cu ocazia unui congres de circumscripţie ţinut în zonă, el i-a cazat pe unii delegaţi şi chiar a donat o vacă.

Alţi conducători Poro au încercat alte forme de atac: plini de viclenie, ‘au urzit nenorociri prin decrete’ (Ps. 94:20). Politicienii Poro au înaintat Parlamentului o moţiune pentru interzicerea lucrării Martorilor lui Iehova. Charles Chappell a relatat: „Şeful local ne-a luat apărarea, spunând în plenul adunării că studia de doi ani Biblia cu noi. De asemenea, a explicat că organizaţia noastră este neutră din punct de vedere politic, promovează norme morale înalte şi contribuie la instruirea oamenilor. Apoi şi-a exprimat convingerea că într-o zi va deveni şi el membru al acestei organizaţii. Un alt parlamentar, care mai înainte studiase şi el Biblia cu Martorii, l-a susţinut, iar moţiunea a fost anulată”.

Cei care s-au retras din organizaţiile secrete s-au confruntat cu aspre persecuţii din partea familiei. Să luăm cazul lui Jonathan Sellu, un adolescent din Koindu. Strămoşii lui au fost preoţi juju. Deşi trebuia să ducă mai departe tradiţia familiei, Jonathan a început să studieze Biblia şi a renunţat la ritualurile spiritiste. Opunându-se cu înverşunare, membrii familiei l-au obligat să renunţe la şcoală şi au refuzat să-i dea de mâncare când mergea la întrunirile Martorilor. „Dumnezeu să-ţi dea de mâncare”, îi spuneau ei cu răutate. În pofida presiunilor, Jonathan a rămas ferm. Bineînţeles, n-a murit de foame şi a învăţat să scrie şi să citească. Mai târziu a devenit pionier regular şi, spre marea  lui bucurie, mama lui a acceptat adevărul.

În 1960 existau congregaţii şi grupuri izolate în Bo, Freetown, Kissy, Koindu, Lunsar, Magburaka, Makeni, Moyamba, Port Loko, Waterloo, precum şi în nord, în Kabala. În acel an, numărul vestitorilor a crescut de la 182 la 282. Mulţi pionieri speciali din Ghana şi din Nigeria au venit pentru a sprijini congregaţiile.

Majoritatea celor care acceptaseră adevărul făceau parte din două triburi: krio, care locuia în Freetown şi în jurul acestuia, şi kisi, care locuia în Provincia de Est. Dar, pe măsură ce vestea bună se răspândea, şi alte triburi au început să fie receptive la vestea bună. Printre acestea s-au numărat: kuranko, limba şi temne (din nord), mende (din sud), precum şi alte grupuri etnice.

În 1961 a fost dedicată sala Regatului a Congregaţiei Freetown-Est. Apoi, Congregaţia Koindu a dedicat o sală a Regatului de 300 de locuri, construită din cărămizi de noroi, care poate fi transformată într-o sală de congrese cu o capacitate de 600 de locuri. La puţin timp după aceea, 40 de bătrâni au urmat cursurile primei clase a Şcolii pentru Serviciul Regatului, din Sierra Leone. Acest an remarcabil s-a încheiat cu o campanie plină de succes, în cadrul căreia au fost oferite publicului Sfintele Scripturi – Traducerea lumii noi.

Era limpede că Iehova îşi binecuvânta poporul. În 28 iulie 1962, Asociaţia Internaţională a Studenţilor în Biblie, o entitate juridică folosită de Martorii lui Iehova în multe ţări, a fost înregistrată de guvernul din Sierra Leone.

Să ne îndreptăm acum atenţia spre Guineea (numită în trecut Guineea Franceză). Înainte de 1958, câţiva fraţi care se aflau în trecere prin Guineea, la data aceea colonie franceză, le-au depus mărturie unor locuitori, dar autorităţile s-au împotrivit lucrării de predicare. Cu toate acestea, în 1958, când Guineea a devenit republică independentă, situaţia s-a schimbat.

Mai târziu, în acelaşi an, Manuel Diogo, un frate din Dahomey (în prezent, Benin), care avea în jur de 35 de ani şi era vorbitor de limbă franceză, a venit să lucreze la o mină de bauxită din Fria, oraş situat la aproximativ 80 de  kilometri nord de Conakry, capitala Guineei. Nerăbdător să predice în acest teritoriu nelucrat, Manuel a scris la Filiala din Franţa, solicitând literatură şi ajutor din partea pionierilor speciali. Scrisoarea lui se încheia astfel: „Mă rog ca Iehova să binecuvânteze lucrarea deoarece mulţi oameni de aici sunt interesaţi de adevăr”.

Filiala din Franţa i-a trimis lui Manuel o scrisoare încurajatoare şi l-a îndemnat să rămână în Guineea cât mai mult posibil. De asemenea, filiala a trimis un pionier special care să-l instruiască pe Manuel în lucrarea de predicare. El a predicat cu zel în Fria până când a murit, în 1968.

În 1960, când Wilfred Gooch a vizitat Conakry ca supraveghetor de zonă, a găsit alţi doi fraţi africani care predicau acolo. Fratele Gooch a propus ca lucrarea din Guineea să nu mai fie supravegheată de Filiala din Franţa, ci de Filiala din Sierra Leone. Această schimbare a avut loc la 1 martie 1961. După o lună, în Conakry s-a înfiinţat prima congregaţie din Guineea.

Vestea bună s-a răspândit şi în sudul Guineei. Falla Gbondo, care era din tribu kisi şi locuia în Liberia, s-a întors în satul natal, Fodédou, situat la aproximativ 13 kilometri vest de Guékédou. Falla a dus cu el cartea De la Paradisul pierdut la Paradisul recâştigat. Deşi nu ştia să citească, el le explica celorlalţi membri ai tribului imaginile din carte. El îşi aminteşte: „Cartea a fost foarte apreciată. Oamenii îi spuneau cartea Adam şi Eva”.

Apoi Falla s-a întors în Liberia, unde s-a botezat şi, în cele din urmă, a devenit pionier special. De două ori pe lună, el mergea în Fodédou pentru a studia cu un grup de aproximativ 30 de persoane. După puţin timp i s-a alăturat Borbor Seysey, un alt pionier special kisi din  Liberia. Împreună au început să studieze cu alt grup, în Guékédou. Cele două grupuri au devenit congregaţii.

Pe măsură ce numărul Martorilor kisi creştea, conduita lor exemplară n-a trecut neobservată de şefii locali. Martorii erau conştiincioşi, cinstiţi şi paşnici. De aceea, când au cerut permisiunea să construiască o sală a Regatului în Fodédou, şefii le-au dat imediat un teren de trei hectare. Lucrările la această sală a Regatului, prima din Guineea, s-au încheiat la începutul anului 1964.

Între timp, în Conakry a început o perioadă de frământări politice. Din această cauză, oficialii guvernamentali îi priveau cu suspiciune pe străini. Patru misionari de la Galaad n-au primit vize permanente şi au fost expulzaţi. Doi fraţi din Ghana au fost arestaţi pe baza unor acuzaţii false şi închişi aproximativ două luni.

După eliberare, unul dintre fraţi, Emmanuel Awusu-Ansah, a fost arestat din nou şi ţinut în condiţii inumane. În timp ce se afla într-o celulă insalubră, el a scris: „Sunt sănătos din punct de vedere spiritual, însă am febră încontinuu. Cu toate acestea, reuşesc să predic. Luna trecută am dedicat 67 de ore în lucrarea de predicare, iar două persoane interesate de adevăr au început să predice împreună cu mine”. Unul dintre elevii lui s-a botezat. După cinci luni, fratele Awusu-Ansah a fost eliberat şi deportat în Sierra Leone. Astfel, în Conakry a rămas un singur vestitor.

În 1969, când situaţia politică s-a detensionat, în Conakry au sosit câţiva pionieri speciali. Cu permisiunea autorităţilor, ei au construit o sală a Regatului pe care au pus şi o inscripţie cu denumirea clădirii. La puţin timp după aceea, aproximativ 30 de persoane interesate asistau cu regularitate la întruniri.

 Întrucât puteau fi arestaţi, fraţii au predicat la început cu precauţie. Dar, pe măsură ce au câştigat încrederea oamenilor, ei şi-au intensificat eforturile. În 1973, acea congregaţie mică a distribuit 6 000 de pliante. Ulterior, vestitorii au oferit reviste în clădirile cu birouri şi în centrele comerciale. Încet-încet, oficialii guvernamentali şi publicul larg au înţeles în ce consta lucrarea noastră şi au apreciat-o. În 15 decembrie 1993, acele eforturi timide, dar susţinute au fost încununate de succes, „Asociaţia Creştină a Martorilor lui Iehova din Guineea” fiind recunoscută oficial.