CAPITOLUL 19
E bine să te baţi?
CUNOŞTI băieţi sau fete care încearcă să fie duri şi să-şi dea importanţă? — Te simţi bine în compania lor? Sau preferi mai degrabă compania unei persoane bune şi împăciuitoare? — Marele Învăţător a spus: „Fericiţi sunt cei împăciuitori, deoarece ei vor fi numiţi «fii ai lui Dumnezeu»“. — Matei 5:9.
Uneori însă se întâmplă ca oamenii să facă lucruri care ne supără, nu-i aşa? — Poate că atunci simţim nevoia să ne răzbunăm. Odată, când călătoreau împreună cu Isus spre Ierusalim, discipolii lui s-au aflat în această situaţie. Dar să vedem ce s-a întâmplat.
După ce străbătuseră o distanţă destul de mare, Isus i-a trimis pe câţiva dintre discipolii săi înaintea lui într-un sat samaritean pentru a găsi un loc de odihnă. Dar oamenii din satul acela n-au vrut să-i găzduiască. Samaritenii aveau altă religie şi nu-i simpatizau deloc pe cei ce mergeau să se închine la Ierusalim.
Este adevărat că, uneori, oamenii se vor purta urât cu tine. Poate că unii copii n-or să vrea să se joace cu tine, ba chiar îţi vor spune: „Pleacă de-aici! Nu vrem să stai cu noi“. Dacă s-ar întâmpla aşa ceva, nu ţi-ar plăcea deloc şi te-ai putea simţi tentat să te răzbuni. Dar ar fi corect să faci asta? —
Să vedem ce spune Biblia. Să deschidem la Proverbele, capitolul 24, versetul 29. Aici citim: „Nu zice: «Cum mi-a făcut el, aşa am să-i fac şi eu, îi voi răsplăti după faptele lui»“.
După părerea ta, ce idee transmite acest verset? — Aici se spune că nu trebuie să ne răzbunăm. Nu trebuie să ne purtăm urât cu cineva numai pentru că aşa s-a purtat şi el cu noi. Dar, dacă încearcă să te provoace să vă luaţi la bătaie? Poate că vrea să te supere vorbindu-ţi urât sau te ia peste picior spunându-ţi că eşti un fricos. Să presupunem că te face laş. Cum vei reacţiona? Vei sări la bătaie? —
Să vedem din nou ce spune Biblia. Deschide la Matei, capitolul 5, versetul 39. Aici Isus zice: „Nu vă împotriviţi celui ce este rău; ci, cui îţi dă o palmă peste obrazul drept, întoarce-i-l şi pe celălalt“. Ce crezi că a vrut să spună Isus cu aceste cuvinte? A vrut oare să spună că, dacă cineva îţi trage o palmă peste un obraz, ar trebui să-l laşi să te lovească şi peste celălalt? —
Nu, Isus n-a vrut să spună asta. O palmă nu este ca lovitura unui pumn. Mai degrabă este ca un ghiont sau ca un brânci. Cel care ne pălmuieşte o face cu intenţia de a ne provoca la bătaie. Iar dacă ne
enervăm şi-l îmbrâncim şi noi, ce se va întâmpla? — Probabil că ne vom lua la bătaie.Dar Isus nu dorea ca discipolii lui să se ia la bătaie. De aceea, a spus că, dacă cineva ne dă o palmă, nu trebuie să-l pălmuim şi noi. N-ar trebui să ne supărăm şi să ne luăm la bătaie. Dacă facem aşa, arătăm că nu suntem cu nimic mai buni decât cel care a provocat bătaia.
Când apar astfel de situaţii, cel mai bine este să pleci de acolo cât mai repede. Poate că cealaltă persoană te mai împinge de câteva ori. Dar cu asta se va încheia, probabil, totul. Dacă pleci, nu înseamnă că n-ai curaj. Înseamnă că rămâi neclintit de partea binelui.
Dar dacă te iei la bătaie şi câştigi? Ce s-ar mai putea întâmpla? — Copilul pe care l-ai bătut ar putea să se întoarcă însoţit de câţiva prieteni şi să te lovească cu o bâtă sau să te rănească cu un cuţit. Înţelegi acum de ce a spus Isus că nu e bine să ne luăm la bătaie? —
Dar ce-ar trebui să facem când îi vedem pe alţii bătându-se? Ar trebui să-i luăm apărarea vreunuia dintre ei? — Biblia ne spune care este cel mai bun mod de a proceda. Deschide la Proverbele, capitolul 26, versetul 17. Aici citim: „Un trecător care se amestecă într-o ceartă care nu-l priveşte este ca unul care apucă un câine de urechi“.
Ce s-ar întâmpla dacă ai apuca un câine de urechi? De durere, câinele va sări la tine ca să te muşte, nu? Cu cât câinele va încerca să se elibereze din strânsoare, cu atât va trebui să-l strângi mai tare şi-l vei întărâta şi mai mult. Dacă îi dai drumul, te va muşca rău. Dar poţi să-l strângi de urechi o veşnicie? —
Ei bine, cam asta am păţi dacă ne-am amesteca într-o bătaie. Poate că nici nu ştim cine a început bătaia sau de ce s-a ajuns la ea. Probabil că cineva primeşte bătaie pentru că a furat ceva. Dacă l-am ajuta, am ajuta un hoţ. Şi n-ar fi deloc bine, nu?
Ce-ar trebui deci să faci când vezi o încăierare? — Dacă eşti la şcoală, poţi să mergi
repede să-i spui învăţătoarei sau unui profesor. Dacă nu eşti la şcoală, l-ai putea chema pe unul dintre părinţii tăi sau pe un poliţist. Într-adevăr, trebuie să fim împăciuitori chiar şi atunci când alţii vor să se bată.Adevăraţii discipoli ai lui Isus fac tot ce pot pentru a nu se amesteca în bătăi. În felul acesta demonstrăm că rămânem neclintiţi de partea binelui. Biblia spune că un discipol al lui Isus nu trebuie să se bată, ci trebuie să fie „blajin faţă de toţi“. — 2 Timotei 2:24.
Să mai citim câteva sfaturi, care ne vor ajuta să nu ne luăm la bătaie: Romani 12:17–21 şi 1 Petru 3:10, 11.