LECȚIA 45
Ce este neutralitatea
Isus și-a îndemnat discipolii ‘să nu facă parte din lume’. (Ioan 15:19) Aceasta înseamnă să fim neutri, cu alte cuvinte, să nu ne implicăm în politica și în războaiele acestei lumi. Realist vorbind însă, nu este întotdeauna ușor să fim neutri. Neutralitatea ne-ar putea face ținta ridiculizărilor. În ce situații trebuie să ne păstrăm neutralitatea, rămânându-i astfel loiali lui Iehova Dumnezeu?
1. Cum privesc adevărații creștini guvernele umane?
Creștinii respectă autoritățile guvernamentale. Noi ascultăm de porunca dată de Isus, care a spus: „Dați Cezarului ce este al Cezarului”. Cu alte cuvinte, respectăm legile țării, cum ar fi cele ce pretind plătirea taxelor și a impozitelor. (Marcu 12:17) Biblia ne învață că guvernele umane există doar pentru că Iehova le permite să existe. (Romani 13:1) Înțelegem, așadar, că ele au autoritate relativă, sau limitată, și suntem convinși că numai Dumnezeu și Regatul său ceresc vor rezolva problemele omenirii.
2. Cum putem demonstra că suntem neutri?
Asemenea lui Isus, noi nu ne implicăm în politică. Atunci când oamenii au văzut unul dintre miracolele lui Isus și au încercat să-l facă rege aici, pe pământ, el nu le-a permis. (Ioan 6:15) De ce? Deoarece, așa cum a spus mai târziu, ‘Regatul său nu face parte din această lume’. (Ioan 18:36) Fiind discipoli ai lui Isus, ne demonstrăm neutralitatea în mai multe moduri. De exemplu, nu participăm la războaie. (Citiți Mica 4:3.) Respectăm simbolurile naționale, cum ar fi drapelul, dar nu ne închinăm lor, adică nu le acordăm onoarea care i se cuvine doar lui Dumnezeu. (1 Ioan 5:21) De asemenea, nu susținem și nici nu combatem vreun partid sau candidat politic. În aceste moduri, dar și în altele arătăm că suntem pe deplin loiali guvernului lui Dumnezeu, sau Regatului său.
APROFUNDEAZĂ
Vei analiza câteva situații care ți-ar putea pune la încercare neutralitatea și vei vedea cum poți lua decizii care să-l bucure pe Iehova.
3. Creștinii adevărați sunt neutri
Isus și discipolii săi ne-au lăsat un exemplu. Citiți Romani 13:1, 5-7 și 1 Petru 2:13, 14, vizionați MATERIALUL VIDEO și apoi discutați:
-
De ce trebuie să respectăm autoritățile guvernamentale?
-
Cum putem arăta că suntem supuși autorităților?
Unele națiuni pretind că nu iau parte la războaie, dar susțin părțile aflate în conflict. Ce este, așadar, adevărata neutralitate? Citiți Ioan 17:16, vizionați MATERIALUL VIDEO și apoi discutați:
-
Ce înseamnă a fi neutri?
Dar dacă autoritățile guvernamentale ne-ar cere să facem ceva ce ar intra în conflict cu legile lui Dumnezeu? Citiți Faptele 5:28, 29, vizionați MATERIALUL VIDEO și apoi discutați:
-
Dacă o lege umană ar intra în conflict cu legea lui Dumnezeu, de care lege vei asculta?
-
Îți vin în minte unele situații în care creștinii ar putea decide să nu asculte de autoritățile guvernamentale?
4. Fii neutru în gândire și în fapte
Citiți 1 Ioan 5:21, vizionați MATERIALUL VIDEO și apoi discutați:
-
De ce a refuzat Ayenge să se înscrie într-un partid politic sau să participe la ceremonii naționaliste, cum ar fi salutul drapelului?
-
Crezi că a luat o decizie înțeleaptă?
-
Cum putem rămâne neutri în privința competițiilor sportive internaționale?
-
Cum putem rămâne neutri chiar și atunci când unele decizii politice ne influențează viața în mod direct?
-
Cum ți-ar putea fi influențată neutralitatea de mass-media și de anturaj?
UNII TE-AR PUTEA ÎNTREBA: „Tu de ce nu saluți drapelul și de ce nu cânți imnul național?”.
-
Tu cum le-ai răspunde?
REZUMAT
Creștinii se străduiesc să rămână neutri din punct de vedere politic în gândire, în vorbire și în fapte.
Recapitulare
-
Ce datorie avem față de guvernele umane?
-
De ce trebuie să rămânem neutri din punct de vedere politic?
-
Ce situații ne-ar putea pune la încercare neutralitatea?
CERCETEAZĂ
Ce sacrificii ar putea fi necesare pentru a rămâne neutri?
Cum se pot pregăti familiile pentru situații care le-ar putea pune la încercare neutralitatea?
Să ne păstrăm neutralitatea când participăm la evenimente publice (4:25)
De ce apărarea patriei nu este cea mai mare onoare pe care ar putea s-o aibă un om?
Gândește-te cum poți să rămâi separat de lume când iei decizii cu privire la locul de muncă.
„Fiecare își va purta propria sarcină” (Turnul de veghe, 15 martie 2006)