CAPITOLUL 4
Maria este însărcinată, dar necăsătorită
-
IOSIF AFLĂ CĂ MARIA ESTE ÎNSĂRCINATĂ
-
IOSIF O IA PE MARIA DE SOŢIE
Maria este în luna a patra de sarcină. Aşa cum am văzut, în primele luni de sarcină, ea a fost în vizită la ruda ei, Elisabeta, în regiunea deluroasă a Iudeii, situată la sud de Nazaret. Dar acum Maria s-a întors acasă. În scurt timp se va vedea că este însărcinată. Să ne gândim în ce situaţie delicată se află Maria.
Ea este logodită cu un tâmplar din Nazaret, pe nume Iosif. Maria ştie că, potrivit Legii date de Dumnezeu Israelului, o femeie logodită care are relaţii sexuale cu un alt bărbat este omorâtă cu pietre (Deuteronomul 22:23, 24). Deşi nu a comis imoralitate, probabil că Maria se întreabă cum îi va explica lui Iosif că a rămas însărcinată şi ce se va întâmpla după aceea.
Întrucât Maria a fost plecată trei luni, Iosif este, cu siguranţă, nerăbdător să o vadă. Când se întâlnesc, probabil că Maria îi spune lui Iosif despre situaţia ei, încercând să-i explice că a rămas însărcinată prin intermediul spiritului sfânt al lui Dumnezeu. Însă, aşa cum vă puteţi imagina, lui Iosif îi este greu să înţeleagă şi să creadă ce-i zice Maria.
Iosif ştie că Maria este o femeie morală şi că are o reputaţie bună. El o iubeşte foarte mult. Dar, în ciuda celor spuse de ea, Iosif se gândeşte că doar un alt bărbat ar fi putut să o lase însărcinată. El nu vrea ca Maria să fie ucisă cu pietre sau să fie făcută de ruşine; de aceea, hotărăşte să divorţeze de ea în secret. Pe timpul acela, cei logodiţi erau consideraţi ca fiind căsătoriţi şi trebuiau să divorţeze pentru a rupe logodna.
Mai târziu, Iosif merge la culcare, gândindu-se încă la aceste lucruri. Îngerul lui Iehova îi apare Matei 1:20, 21).
într-un vis şi-i spune: „Nu te teme s-o iei la tine pe Maria, soţia ta, fiindcă ce s-a conceput în ea este prin spiritul sfânt. Ea va naşte un fiu şi îi vei pune numele Isus, căci el îşi va scăpa poporul de păcatele lui” (Cât de recunoscător este Iosif când se trezeşte deoarece situaţia s-a clarificat! El face fără întârziere ce i-a spus îngerul, luând-o pe Maria acasă. Acest act public echivalează cu o ceremonie de nuntă, de acum Iosif şi Maria fiind consideraţi un cuplu căsătorit. Însă Iosif nu are relaţii sexuale cu Maria cât timp este însărcinată cu Isus.
Câteva luni mai târziu, Iosif şi Maria, care este în ultimele luni de sarcină, trebuie să se pregătească pentru o călătorie spre un loc aflat departe de casa lor din Nazaret. Unde sunt nevoiţi ei să meargă acum, când Maria este aproape gata să nască?