Salutul drapelului. Martorii lui Iehova consideră că gestul de a se înclina înaintea drapelului sau de a-l saluta, însoţit deseori de intonarea imnului naţional, este un act de închinare prin care meritul de salvator nu i se atribuie lui Dumnezeu, ci statului sau conducătorilor lui (Isaia 43:11; 1 Corinteni 10:14; 1 Ioan 5:21). Un astfel de conducător a fost regele Nebucadneţar al Babilonului antic. Pentru a-i impresiona pe alţii cu măreţia şi cu zelul său religios, acest monarh puternic a ridicat un chip uriaş, obligându-şi supuşii să se plece înaintea acestuia în timp ce muzica se înălţa ca un imn. Însă trei evrei, Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, au refuzat să se plece înaintea chipului, chiar dacă au fost ameninţaţi cu moartea (Daniel, capitolul 3).

În zilele noastre, „drapelul este simbolul principal al credinţei naţionale şi obiectul central de cult al naţionalismului“, a scris istoricul Carlton Hayes. „Când trece drapelul, bărbaţii îşi scot pălăria; în cinstea lui, poeţii compun ode şi copiii cântă imnuri.“ Naţionalismul, a adăugat acest istoric, are „zilele [lui] sfinte“, cum ar fi ziua de 4 iulie în Statele Unite, precum şi „sfinţii şi eroii“ lui, „templele“, sau altarele, lui. Cu ocazia unei ceremonii publice din Brazilia, preşedintele Curţii Militare de Apel a recunoscut: „Drapelului i se acordă veneraţie şi i se aduce închinare . . . aşa cum i se aduce închinare patriei“.  Cu câtva timp în urmă, The Encyclopedia Americana a remarcat: „Drapelul este sacru, aşa cum şi crucea este sacră“.

Aceeaşi enciclopedie consemna mai recent că imnurile naţionale „sunt o expresie a sentimentului patriotic, prin care adesea se invocă divinitatea pentru a îndruma şi a ocroti poporul sau conducătorii lui“. Prin urmare, slujitorii lui Iehova nu exagerează când consideră că ceremoniile patriotice care includ salutul drapelului şi imnurile naţionale sunt de natură religioasă. De fapt, referindu-se la refuzul copiilor Martorilor lui Iehova de a omagia drapelul sau de a rosti jurământul de credinţă în şcolile din Statele Unite, cartea The American Character afirmă: „În cele din urmă, Curtea Supremă a decis într-o serie de cazuri judiciare că aceste obiceiuri zilnice sunt de natură religioasă“.

Chiar dacă nu participă la ceremoniile pe care le consideră nebiblice, slujitorii lui Iehova respectă dreptul altora de a face acest lucru. De asemenea, ei respectă drapelele naţionale ca simboluri şi recunosc guvernele legal constituite ca ‘autorităţi superioare’, care acţionează în calitate de ‘slujitor al lui Dumnezeu’ (Romani 13:1–4). De aceea, Martorii lui Iehova se supun îndemnului de a se ruga „pentru regi şi pentru toţi cei care sunt în poziţii înalte“. Însă motivul pentru care ne rugăm este acela de a putea „duce în continuare o viaţă calmă şi liniştită cu deplină devoţiune sfântă şi demnitate“ (1 Timotei 2:2).

Votarea cu ocazia alegerilor politice. Adevăraţii creştini respectă dreptul altora de a vota. Ei nu organizează acţiuni de protest cu ocazia alegerilor şi se supun autorităţilor care au fost alese, însă rămân absolut neutri în chestiunile politice (Matei 22:21; 1 Petru 3:16). Cum ar trebui să procedeze un creştin în ţările în care votul este obligatoriu sau în situaţiile în care se manifestă ostilitate faţă de cei ce nu merg la centrele de votare? Gândindu-se că Şadrac, Meşac şi Abed-Nego s-au dus în câmpia Dura, un creştin aflat într-o situaţie asemănătoare ar putea decide să meargă la centrul de votare, dacă îi permite conştiinţa. Însă el va fi atent să-şi păstreze neutralitatea. El trebuie să ţină cont de următoarele şase principii:

1.   Continuatorii lui Isus ‘nu fac parte din lume’ (Ioan 15:19).

2. Creştinii sunt reprezentanţii lui Cristos şi ai Regatului său (Ioan 18:36; 2 Corinteni 5:20).

3. Membrii congregaţiei creştine împărtăşesc aceleaşi convingeri şi sunt uniţi prin iubirea creştină (1 Corinteni 1:10; Coloseni 3:14).

4. Cei ce aleg un oficial sunt răspunzători pentru ceea ce face acesta. (Să remarcăm principiile care se desprind din cuvintele consemnate în 1 Samuel 8:5, 10–18 şi 1 Timotei 5:22.)

5. Când israeliţii au vrut să aibă un conducător uman, Iehova a considerat că îl respingeau, de fapt, pe El (1 Samuel 8:7).

6. Creştinii trebuie să aibă libertate de exprimare când le vorbesc semenilor lor despre Regatul lui Dumnezeu, indiferent de convingerile politice ale acestora (Matei 24:14; 28:19, 20; Evrei 10:35).

Serviciul civil. În unele ţări, statul pretinde ca aceia care refuză serviciul militar să efectueze o formă de serviciu civil o anumită perioadă. Când ne confruntăm cu această problemă, trebuie să ne rugăm, poate chiar să discutăm cu un colaborator creştin matur, iar apoi să luăm o decizie pe baza conştiinţei noastre instruite cu ajutorul Bibliei (Proverbele 2:1–5; Filipeni 4:5).

Cuvântul lui Dumnezeu ne sfătuieşte ‘să ascultăm de guverne şi de autorităţi, să fim gata pentru orice lucrare bună, . . . să fim rezonabili’ (Tit 3:1, 2). Având în vedere cuvintele de mai sus, ne-am putea pune următoarele întrebări: Dacă voi accepta serviciul civil ce mi se propune, voi face cumva compromis în ce priveşte neutralitatea creştină sau mă voi implica în religia falsă? (Mica 4:3, 5; 2 Corinteni 6:16, 17) Dacă voi presta această muncă, îmi va fi greu sau chiar imposibil să-mi îndeplinesc responsabilităţile creştine? (Matei 28:19, 20; Efeseni 6:4; Evrei 10:24, 25) De asemenea, dacă voi accepta acest serviciu civil, îmi va permite programul de lucru să-mi extind activităţile spirituale, poate chiar să particip la serviciul cu timp integral? (Evrei 6:11, 12)

 Când un creştin decide pe baza conştiinţei că ar fi mai bine să îndeplinească un serviciu civil decât să meargă la închisoare, colaboratorii creştini trebuie să-i respecte decizia (Romani 14:10). La fel stau lucrurile şi în cazul în care creştinul respectiv consideră că nu poate îndeplini acest serviciu: ceilalţi trebuie să-i respecte poziţia (1 Corinteni 10:29; 2 Corinteni 1:24).