RELATAREA 52
Ghedeon și cei 300 de oameni ai săi
OBSERVI ce se întâmplă aici? Toți aceștia sunt războinici din Israel. Bărbații care se apleacă beau apă. Judecătorul Ghedeon este bărbatul care stă în picioare lângă ei. El privește cum beau ei apă.
Privește cât de diferit beau aceștia apă. Unii se apleacă cu fața chiar până la apă. Însă unul își ia apă cu mâna, astfel încât poate privi ce se întâmplă în jurul său. Acest lucru este important, deoarece Iehova i-a spus lui Ghedeon să-i aleagă numai pe cei care continuă să vegheze în timp ce beau apă. Ceilalți, a spus Dumnezeu, trebuie trimiși acasă. Să vedem de ce?
Israeliții au din nou o mulțime de necazuri. Motivul este că ei nu au ascultat de Iehova. Madianiții au pus stăpânire peste ei și-i asupresc. De aceea, israeliții strigă către Iehova după ajutor, iar Iehova le ascultă strigătele.
Iehova îi spune lui Ghedeon să pregătească o armată, iar Ghedeon adună 32 000 de războinici. Însă împotriva Israelului se află o armată de 135 000 de oameni. Totuși, Iehova îi spune lui Ghedeon: ‘Ai prea mulți oameni’. De ce a spus Iehova acest lucru?
Deoarece, dacă israeliții vor câștiga războiul, ar putea crede că l-au câștigat prin propriile lor forțe. Ei ar putea crede că nu au avut nevoie de ajutorul lui Iehova pentru a câștiga. De aceea, Iehova îi spune lui Ghedeon: ‘Spune-le tuturor acelora care se tem să se întoarcă acasă’. Când Ghedeon le spune aceasta, 22 000 dintre războinici se întorc acasă. Rămân astfel numai 10 000 de oameni pentru a lupta împotriva celor 135 000 de soldați.
Ascultă însă! Iehova zice: ‘Încă sunt prea mulți oameni’. Atunci, el îi spune lui Ghedeon să-i ducă pe oameni să bea apă din acest râu și apoi să-i trimită acasă pe toți cei care se apleacă cu fața până la apă ca să bea. ‘Îți voi da victoria cu cei 300 de oameni care au continuat să vegheze în timp ce au băut apă’, promite Iehova.
Sosește momentul bătăliei. Ghedeon își împarte cei 300 de oameni în trei grupuri. El îi dă fiecărui om câte un corn și un urcior cu o torță în interiorul lui. Când este aproape miezul nopții, ei se adună în jurul taberei soldaților dușmani. Apoi, toți în același timp, sună din corn, își sparg urcioarele și strigă: ‘Sabia lui Iehova și a lui Ghedeon!’ Când soldații dușmani se trezesc, sunt buimăciți și înspăimântați. Ei o iau cu toții la fugă, iar israeliții câștigă bătălia.