Salt la conţinut

Salt la cuprins

Partea a VI-a

De la nașterea lui Isus până la moartea sa

De la nașterea lui Isus până la moartea sa

Îngerul Gabriel a fost trimis la o tânără deosebită al cărei nume este Maria. El îi spune Mariei că va avea un copil care va domni ca rege pentru totdeauna. Acest copil, Isus, s-a născut într-un grajd, unde a fost vizitat de păstori. Mai târziu, o stea i-a călăuzit pe niște bărbați din Orient până la copilaș. Aflăm cine i-a făcut să vadă steaua aceea și cum a fost împiedicată uciderea lui Isus.

Apoi îl găsim pe Isus la vârsta de 12 ani, vorbind în templu cu învățătorii. Optsprezece ani mai târziu, Isus a fost botezat și apoi a început lucrarea pentru care Dumnezeu îl trimisese pe pământ, și anume lucrarea de predicare a Regatului și de instruire. Isus a ales 12 bărbați și i-a făcut apostolii săi, pentru a-l ajuta în această lucrare.

De asemenea, Isus a înfăptuit numeroase miracole. El a hrănit mii de persoane cu numai câțiva peștișori și câteva pâini. El a vindecat bolnavi și chiar a înviat morți. În sfârșit, aflăm multe lucruri care s-au petrecut în ultima zi a vieții lui Isus, precum și modul în care a fost omorât. Isus a predicat timp de aproape trei ani și jumătate, astfel PARTEA a ȘASEA cuprinde o perioadă ce depășește cu puțin 34 de ani.

 

ÎN ACEASTĂ PARTE

RELATAREA 84

Un înger o vizitează pe Maria

El îi transmite Mariei un mesaj de la Dumnezeu: ea va da naștere unui copil care va fi rege pentru totdeauna.

RELATAREA 85

Isus se naște într-un grajd

De ce se naște prezisul rege într-un loc în care sunt hrănite animalele?

RELATAREA 86

Bărbații călăuziți de o stea

Cine i-a condus pe magi la Isus? Răspunsul te-ar putea surprinde.

RELATAREA 87

Băiatul Isus în templu

Până și bătrânii care predau la templu sunt uimiți de acest tânăr.

RELATAREA 88

Ioan îl botează pe Isus

Ioan îi boteza pe cei care se căiau de păcate. Dacă Isus nu a păcătuit niciodată, de ce a fost el botezat de Ioan?

RELATAREA 89

Isus curăță templul

Întrucât îl iubește foarte mult pe Dumnezeu, Isus se înfurie când vede ce se petrece în templu.

RELATAREA 90

Isus și femeia de la fântână

Isus îi spune femeii că celui ce bea apa pe care i-o dă el nu-i va mai fi sete niciodată. Cum este posibil acest lucru?

RELATAREA 91

Isus predică pe un munte

Principiile înțelepte din Predica de pe munte sunt valabile și astăzi.

RELATAREA 92

Isus învie morți

Isus a înviat-o pe fiica lui Iair cu ajutorul puterii primite de la Dumnezeu.

RELATAREA 93

Isus hrănește mulți oameni

Ce a dovedit Isus hrănind în mod miraculos mii de oameni?

RELATAREA 94

El îi iubește pe copilași

Isus le arată apostolilor că mai au multe de învățat despre copii, dar și că pot desprinde lecții valoroase din exemplul celor mici.

RELATAREA 95

Modul lui Isus de a-i învăța pe alții

Ilustrările, precum cea despre bunul samaritean, au fost principala metodă de a-i învăța pe alții folosită de Isus.

RELATAREA 96

Isus vindecă bolnavi

Ce demonstrează Isus prin toate miracolele pe care le face?

RELATAREA 97

Isus vine ca rege

Deși Isus este întâmpinat de o mare mulțime de oameni, nu toată lumea îl dorește ca rege.

RELATAREA 98

Pe Muntele Măslinilor

Isus le spune celor patru apostoli ce evenimente vor avea loc în zilele din urmă.

RELATAREA 99

Într-o cameră de sus

De ce le poruncește Isus discipolilor să ia această cină specială în fiecare an?

RELATAREA 100

Isus în grădina Ghetsimani

De ce l-a trădat Iuda pe Isus cu o sărutare?

RELATAREA 101

Isus este omorât

Când se afla pe stâlpul de tortură, Isus a făcut o promisiune cu privire la paradis.