1-4. a) Ce se întâmplă când Pilat îl aduce pe Isus înaintea mulțimii furioase din fața palatului guvernatorului? b) Cum a suportat Isus umilirea și suferința și ce întrebări ne-am putea pune?

 „IATĂ omul!” Așa îl prezintă guvernatorul roman Ponțiu Pilat pe Isus Cristos mulțimii furioase din fața palatului guvernatorului, în dimineața zilei de Paște, din anul 33 e.n. (Ioan 19:5) Cu numai câteva zile înainte, mulțimile îi făcuseră lui Isus o primire triumfală în Ierusalim, aclamându-l ca Rege uns de Dumnezeu. Acum însă mulțimea ostilă nu mai vede în el un rege.

² Isus este înveșmântat într-o mantie purpurie, precum cele purtate de regi, iar pe cap are o coroană. Dar mantia, care-i acoperă carnea sfâșiată și însângerată de pe spatele biciuit și coroana de spini apăsată pe capul plin de sânge îi sunt date în batjocură. Oamenii iau în râs calitatea de rege a lui Cristos. Instigați de preoții principali, îl blamează pe omul biciuit din fața lor. Preoții strigă: „Pe stâlp cu el! Pe stâlp cu el!” Mânată de gânduri ucigașe, mulțimea strigă și ea: „Să moară”! (Ioan 19:1-7)

³ Plin de demnitate și curaj, Isus suportă umilirea și durerea fără să se plângă. a E gata să moară. Tot în acea zi de Paște, ceva mai târziu, își va jertfi viața, murind în chinuri pe stâlpul de tortură. (Ioan 19:17, 18, 30)

 ⁴ Sacrificându-și viața, Isus a demonstrat că este un prieten adevărat al discipolilor săi. „Nimeni nu are iubire mai mare decât cel care își dă viața pentru prietenii săi”, a spus el. (Ioan 15:13) Dar ne-am putea întreba: Chiar era necesar ca Isus să sufere atât de mult și apoi să moară? De ce a fost el dispus să plătească acest preț? Cum îi putem urma exemplul în calitate de ‘prieteni’ și de continuatori ai săi?

5. De unde știa Isus ce încercări îl așteptau?

⁵ Fiind promisul Mesia, Isus știa ce îl așteaptă: cunoștea multele profeții din Scripturile ebraice care vorbeau în detaliu despre suferința și moartea lui Mesia. (Isaia 53:3-7, 12; Daniel 9:26) El și-a pregătit în câteva rânduri discipolii pentru încercările care îl așteptau. (Marcu 8:31; 9:31) Când se îndreptau spre Ierusalim pentru a celebra ultimul lui Paște, el le-a spus clar apostolilor: „Fiul omului va fi predat preoților principali și scribilor. Ei îl vor condamna la moarte și îl vor preda oamenilor națiunilor, iar aceștia îl vor batjocori, îl vor scuipa, îl vor biciui și îl vor omorî”. (Marcu 10:33, 34) Acestea nu erau vorbe goale. Oamenii chiar și-au bătut joc de Isus, l-au scuipat, l-au biciuit și l-au omorât.

6. De ce a trebuit ca Isus să sufere și să moară?

⁶ De ce a fost necesar ca Isus să sufere și să moară? Din câteva motive bine întemeiate. În primul rând, dacă rămânea loial, Isus își demonstra integritatea și sfințea numele lui Iehova. Să ne amintim că Satan pretinsese că oamenii îi slujesc lui Dumnezeu doar din motive egoiste. (Iov 2:1-5) Rămânând fidel „până la moarte . . . pe un stâlp de tortură”, Isus a dat răspunsul suprem la acuzația neîntemeiată a lui Satan. (Filipeni 2:8; Proverbele 27:11) În al doilea rând, suferința și moartea lui Mesia ofereau o bază pentru ispășirea  păcatelor omenirii. (Isaia 53:5, 10; Daniel 9:24) Isus și-a dat „viața ca răscumpărare pentru mulți”, ca să putem fi în relații bune cu Dumnezeu. (Matei 20:28) În al treilea rând, suportând atâtea încercări, Isus a fost „în toate privințele . . . pus la încercare ca noi”. Așadar, este un Mare Preot plin de milă. El ‘ne poate înțelege slăbiciunile’. (Evrei 2:17, 18; 4:15)

7. La ce a renunțat Isus când a venit pe pământ?

⁷ Ca să înțelegem ce a fost Isus dispus să facă, să ne întrebăm: Cine și-ar lăsa familia și casa și s-ar muta într-o țară străină dacă ar ști că acolo va fi blamat și umilit, va suferi și, în cele din urmă, va fi omorât? Dar ce a făcut de fapt Isus? El avea o poziție înaltă în cer, alături de Tatăl său. Dar a părăsit de bunăvoie casa cerească și a venit pe pământ ca om, deși știa că va fi respins și tratat în cel mai josnic mod posibil, că va îndura suferințe îngrozitoare și va muri în chinuri. (Filipeni 2:5-7) Ce l-a îndemnat pe Isus să facă un asemenea sacrificiu?

8, 9. Ce l-a îndemnat pe Isus să-și sacrifice viața?

⁸ Iubirea profundă pentru Tatăl său a fost motivul suprem. Perseverența a fost o dovadă a iubirii ce i-o purta lui Iehova. Această iubire l-a îndemnat să se gândească profund la sfințirea numelui Tatălui și la reputația lui. (Matei 6:9; Ioan 17:1-6, 26) Isus își dorea mai mult decât orice să înlăture oprobriul adus asupra numelui Tatălui. Așadar, a considerat o mare onoare să sufere de dragul dreptății, deoarece știa că integritatea sa va juca un rol esențial în sfințirea minunatului nume al Tatălui său. (1 Cronici 29:13)

⁹ Dar Isus și-a dat viața și dintr-un alt motiv: iubirea lui pentru oameni. Această iubire este veche, s-a născut la începutul istoriei omenirii. Cu mult înainte de venirea  lui Isus pe pământ, Biblia dezvăluia sentimentele lui față de oameni: „Îmi găseam desfătarea în oameni”. (Proverbele 8:30, 31) Iubirea sa a fost evidentă când a venit pe pământ. Așa cum am văzut în ultimele trei capitole, Isus și-a arătat în multe feluri iubirea pentru oameni și mai ales pentru continuatorii săi. Dar în ziua de 14 nisan 33 e.n., el și-a sacrificat de bunăvoie viața în folosul nostru, al tuturor. (Ioan 10:11) N-a existat nicio modalitate mai puternică de a-și demonstra iubirea pentru noi! N-ar trebui oare să-l imităm în această privință? De fapt, chiar suntem îndemnați să facem acest lucru.

10, 11. Care este porunca nouă dată de Isus continuatorilor săi, ce înseamnă ea și de ce este important să o împlinim?

¹⁰ În seara dinaintea morții sale, Isus le-a spus discipolilor săi apropiați: „Vă dau o poruncă nouă: Să vă iubiți unii pe alții; așa cum v-am iubit eu, așa să vă iubiți și voi unii pe alții. Prin aceasta vor ști toți că sunteți discipolii mei: dacă aveți iubire între voi”. (Ioan 13:34, 35) „Să vă iubiți unii pe alții”. De ce este aceasta „o poruncă nouă”? În Legea mozaică deja se spusese: „Să-l iubești pe semenul [sau pe aproapele] tău ca pe tine însuți”. (Leviticul 19:18) Porunca nouă însă pretinde o dragoste mai mare, o dragoste care ne îndeamnă să ne dăm viața pentru alții. Isus a vorbit clar despre ea: „Iată porunca mea: Să vă iubiți unii pe alții așa cum v-am iubit eu. Nimeni nu are iubire mai mare decât cel care își dă viața pentru prietenii săi”. (Ioan 15:12, 13) Cu alte cuvinte, porunca nouă spune: Să-i iubiți pe alții nu ca pe voi înșivă, ci mai mult decât pe voi înșivă. Isus a arătat o astfel de iubire prin modul său de viață și prin moartea de jertfă.

 ¹¹ De ce este important să împlinim această nouă poruncă? Să ne amintim ce a spus Isus: „Prin aceasta [prin iubirea plină de sacrificiu] vor ști toți că sunteți discipolii mei”. Într-adevăr, iubirea plină de sacrificiu ne identifică drept creștini adevărați. Am putea compara această iubire cu un ecuson, precum cel purtat de Martorii lui Iehova la congresele lor regionale. Ecusonul îl identifică pe purtător, indicând numele și congregația din care face parte. Iubirea plină de sacrificiu pentru alții este „ecusonul” care ne identifică drept creștini adevărați. Cu alte cuvinte, iubirea pe care o arătăm altora trebuie să fie evidentă așa cum este un ecuson. Ea le arată celor ce ne observă că suntem adevărații continuatori ai lui Cristos. Fiecare ar trebui să ne întrebăm: Se vede „ecusonul” meu, am eu o iubire plină de sacrificiu?

12, 13. a) Până unde trebuie să meargă iubirea noastră pentru alții? b) Ce înseamnă a avea spirit de sacrificiu?

¹² Întrucât îl urmăm pe Isus, noi trebuie să ne iubim unii pe alții așa cum ne-a iubit el. Așadar, trebuie să fim gata să facem sacrificii pentru colaboratorii noștri în credință. Până unde trebuie să meargă spiritul nostru de sacrificiu? Biblia spune: „Noi am ajuns să cunoaștem iubirea fiindcă el și-a dat viața pentru noi; și noi avem obligația să ne dăm viața pentru frații noștri”. (1 Ioan 3:16) Ca și Isus, noi trebuie să fim gata să murim unii pentru alții dacă este necesar. În persecuții, mai degrabă ne dăm viața decât să ne trădăm frații de credință și să le punem în pericol viața. În țări sfâșiate de conflicte etnice și rasiale, ne punem viața în joc ca să ne ocrotim frații, indiferent de rasa sau de etnia lor.  În vreme de război, preferăm să fim arestați sau să murim decât să punem mâna pe armă și să o îndreptăm împotriva colaboratorilor în credință sau împotriva oricărui alt om. (Ioan 17:14, 16; 1 Ioan 3:10-12)

¹³ Dar a fi gata să ne dăm viața pentru frații noștri nu este singura cale de a ne demonstra iubirea. În fond, puțini dintre noi vor trebui să facă un asemenea sacrificiu. Dar, dacă ne iubim frații atât de mult încât să murim pentru ei, nu ar trebui să fim dispuși să facem sacrificii mai mici, străduindu-ne din răsputeri să-i ajutăm? A avea spirit de sacrificiu înseamnă a renunța la confortul și la avantajele proprii în favoarea celorlalți. Astfel, vom pune necesitățile și bunăstarea altora mai presus de ale noastre, chiar dacă nu ne este comod. (1 Corinteni 10:24) Cum putem arăta iubire plină de sacrificiu?

14. a) Ce sacrificii trebuie să facă bătrânii de congregație? b) Ce simțiți când vă gândiți la munca grea a bătrânilor din congregația voastră?

¹⁴ Bătrânii de congregație fac multe sacrificii pentru ‘a păstori turma lui Dumnezeu’. (1 Petru 5:2, 3). Pe lângă faptul că se îngrijesc de necesitățile familiei lor, ei trebuie să-și rezerve timp seara sau la sfârșit de săptămână ca să se îngrijească de problemele congregației, să se pregătească pentru întruniri, să facă vizite de păstorire și să se ocupe de cazuri judiciare. Mulți bătrâni fac și alte sacrificii, muncind din greu la congrese și slujind ca membri ai Comitetelor de Asistență Sanitară sau ai Grupurilor de Vizitare a Pacienților. Alții slujesc ca voluntari în construcții. Bătrâni, nu uitați că slujind cu spirit de dăruire, dând din timpul, energia și resursele voastre pentru a păstori turma, demonstrați iubire plină de sacrificiu. (2 Corinteni 12:15) Iar eforturile  voastre pline de altruism sunt apreciate nu doar de Iehova, ci și de congregația pe care o păstoriți! (Filipeni 2:29; Evrei 6:10)

15. a) Ce sacrificii fac soțiile bătrânilor de congregație? b) Ce simțiți când vă gândiți la soțiile loiale care „își împart” soții cu congregația?

¹⁵ Dar ce putem spune despre soțiile bătrânilor? Oare nu fac sacrificii și aceste femei loiale pentru ca soții lor să se îngrijească de turmă? Evident că pentru o soție este un sacrificiu când soțul ei trebuie să dedice timp problemelor congregației, timp pe care, altminteri, l-ar petrece cu ea. Dar să ne gândim și la soțiile supraveghetorilor itineranți și la sacrificiile pe care le fac ele ca să fie alături de soții lor când vizitează congregație după congregație sau circumscripție după circumscripție. Ele nu mai știu ce înseamnă să ai propriul cămin, pentru că, probabil, trebuie să doarmă în fiecare săptămână în altă casă. Soțiile care pun de bunăvoie interesele congregației mai presus de propriile interese trebuie lăudate pentru marea lor iubire plină de sacrificiu. (Filipeni 2:3, 4)

16. Ce sacrificii fac părinții creștini pentru copiii lor?

¹⁶ Cum putem arăta iubire plină de sacrificiu în familie? Părinți, voi faceți multe sacrificii pentru a le purta de grijă copiilor voștri și pentru a-i crește „în disciplina și în învățătura lui Iehova”! (Efeseni 6:4) Poate că lucrați ore în șir doar pentru a pune ceva pe masă și pentru a le asigura copiilor voștri îmbrăcămintea și adăpostul de care au nevoie. Mai degrabă vă sacrificați pe voi înșivă decât să vedeți că le lipsește lor ceva. Depuneți multe eforturi pentru a studia cu ei, pentru a-i lua la întrunirile creștine și în lucrarea de predicare. (Deuteronomul 6:6, 7) Dar nu uitați: Cel ce a întemeiat familia apreciază iubirea voastră plină de sacrificiu, care poate însemna viață veșnică pentru copiii voștri! (Proverbele 22:6; Efeseni 3:14, 15)

17. Cum pot soții creștini să imite atitudinea plină de altruism a lui Isus?

 ¹⁷ Soților, cum puteți imita iubirea plină de sacrificiu a lui Isus? Biblia spune: „Soților, continuați să vă iubiți soțiile, așa cum și Cristos a iubit congregația și s-a dat pe sine pentru ea”. (Efeseni 5:25) Să nu uităm că Isus și-a iubit discipolii atât de mult încât și-a dat viața pentru ei. Soțul creștin imită atitudinea plină de altruism a lui Isus, care „nu și-a plăcut lui însuși”. (Romani 15:3) El pune cu dragă inimă necesitățile și binele soției mai presus de ale sale. Nu ține cu tot dinadinsul ca lucrurile să se facă așa cum vrea el, ci este gata să cedeze dacă nu e în joc un principiu biblic. Soțul care arată iubire plină de sacrificiu câștigă aprobarea lui Iehova, precum și iubirea și respectul soției și al copiilor săi.

18. Ce ne îndeamnă să împlinim porunca nouă de a ne iubi unii pe alții?

¹⁸ Nu este ușor să dăm ascultare noii porunci de a ne iubi unii pe alții, dar avem un motiv deosebit pentru care ar trebui să facem așa. Pavel a scris: „Iubirea lui Cristos ne obligă, deoarece am înțeles că un singur om a murit pentru toți, fiindcă toți erau morți. Și el a murit pentru toți, pentru ca aceia care trăiesc să nu mai trăiască pentru ei înșiși, ci pentru cel care a murit pentru ei și a fost sculat din morți”. (2 Corinteni 5:14, 15) Dacă Isus a murit pentru noi, oare nu ar trebui să ne simțim îndemnați să trăim pentru el? Vom trăi pentru el numai dacă vom imita iubirea sa plină de sacrificiu.

19, 20. Ce dar prețios ne-a oferit Iehova și cum putem arăta că-l acceptăm?

¹⁹ Isus nu a exagerat când a spus: „Nimeni nu are iubire mai mare decât aceea în care cineva își dă viața pentru  prietenii săi”. (Ioan 15:13) De fapt, fiind gata să-și dea viața pentru noi, el și-a demonstrat în chip desăvârșit iubirea. Dar există cineva care a arătat o iubire și mai mare. Isus explică: „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său unic-născut, pentru ca oricine manifestă credință în el să nu fie distrus, ci să aibă viață veșnică”. (Ioan 3:16) Dumnezeu ne iubește atât de mult încât l-a dat pe Fiul său ca răscumpărare, oferindu-ne astfel șansa de a fi eliberați din păcat și moarte. (Efeseni 1:7) Deși răscumpărarea este un dar prețios de la Iehova, El nu ne obligă să-l acceptăm.

²⁰ De noi depinde dacă vom beneficia de el. În ce sens? Vom beneficia de acest dar numai dacă ‘vom manifesta credință’ în Fiul. Credința însă nu se exprimă doar prin vorbe. Ea se demonstrează prin fapte, prin modul de viață. (Iacov 2:26) Vom arăta că avem credință în Isus Cristos dacă vom călca zi de zi pe urmele sale. Astfel, vom avea parte de bogate binecuvântări în prezent și în viitor, după cum vom vedea și în ultimul capitol al acestei cărți.