De la cititorii noştri
De la cititorii noştri
Vasco da Gama Mi-a plăcut foarte mult articolul intitulat „Memorabila călătorie a lui Vasco da Gama“ (22 martie 1999). A fost frumos ilustrat şi informativ. Aţi afirmat că avea trei nave mici în călătoria sa, dar în realitate au fost patru. De asemenea, aţi spus că Vasco da Gama s-a întors la Lisabona în 8 septembrie 1499. El a ajuns însă spre sfârşitul lui august.
P. N., Kenya
Este adevărat că Vasco da Gama şi-a început călătoria cu patru nave. Însă în introducerea articolului era descrisă acea parte a călătoriei efectuată după ce a patra navă a fost distrusă. În ce priveşte data sosirii sale la Lisabona, majoritatea lucrărilor de referinţă o plasează la începutul lui septembrie. Este demn de reţinut ce afirmă lucrarea „Portugal and the Discoveries“ (Portugalia şi descoperirile): „Vasco da Gama a sosit la 29 august, sau în jurul acestei date, fiind primit de rege cu tot fastul cuvenit în ziua de 8 septembrie“. Această afirmaţie ar putea fi o explicaţie la ceea ce pare a fi o neconcordanţă. — ED.
Cuvinte încrucişate Doresc să vă scriu în legătură cu rubrica „Cuvinte încrucişate“ din Treziţi-vă! Îmi place mult această rubrică pentru că mă ajută să-mi folosesc creierul, iar la vârsta de 78 de ani trebuie să-ţi ţii mintea activă. Când citim Biblia, de obicei nu reţinem amănunte de genul celor prezentate în careu. Prin urmare, îmi fac timp să caut toate versetele menţionate. Vă mulţumesc pentru această rubrică.
J. W., Statele Unite
Comenius Îi învăţ pe mai mulţi adulţi să citească. Excelentul vostru articol „Comenius: fondatorul educaţiei moderne“ (8 mai 1999) m-a ajutat să înţeleg de ce unii învaţă greu. Informaţiile din chenarul „Câteva principii de predare formulate de Jan Comenius“, prezentat în cadrul articolului, îmi vor fi foarte utile.
N. A. F., Brazilia
Vă mulţumesc pentru acest articol informativ. Din patru pagini ale revistei Treziţi-vă! am aflat mai multe lucruri despre Comenius decât din zece cursuri de economie politică ţinute la facultate.
H. P., Germania
Biblia americanilor indigeni Când am citit articolul „Americanii indigeni şi Biblia“ (8 mai 1999), interesul meu a fost stârnit în mod deosebit de cuvintele referitoare la Biblia lui John Eliot pentru indienii massachusett. Eu şi soţul meu am văzut un exemplar al acestei Biblii când am vizitat Biblioteca Huntington, din San Marino (California). Această Biblie era deschisă la cartea Psalmilor, iar numele Iehova putea fi văzut în mai multe locuri. Ce emoţionaţi am fost să vedem numele lui Dumnezeu în această Biblie din secolul al XVII-lea!
B. J., Statele Unite
Copii care muncesc Vă mulţumesc pentru seria de articole „Copii care muncesc: În curând, nu vor mai fi exploataţi!“ (22 mai 1999). Când am văzut prima oară coperta, să vă spun sincer, mi-am zis că aceste articole n-au nici o legătură cu ţara mea. Însă, după ce am început să citesc articolele, nu m-am mai putut opri. Să spun drept, am fost îngrozită. Nu demult, am cumpărat un ursuleţ de pluş, cusut de mână, la un preţ mult mai mic decât cel al unui ursuleţ făcut în Japonia. Te doare când te gândeşti că în spatele acestui preţ mic s-ar putea să fie nişte copilaşi trataţi cu cruzime.
S. O., Japonia
Greutate Am 10 ani. Vă mulţumesc pentru articolul „Tinerii se întreabă . . . Ce să fac ca să nu mă mai obsedeze greutatea corporală?“ (22 mai 1999). Întotdeauna am considerat că sunt prea grasă. După ce am citit acest articol am înţeles că cel mai important lucru nu este silueta. Mult mai importante sunt calităţile pe care le ai.
M. S., Rusia