Potrivit Bibliei

Un punct de vedere echilibrat cu privire la obiceiurile locale

„N-A EXISTAT VREO LINIE DE CONDUITĂ CARE SĂ NU FI FOST CONDAMNATĂ LA UN MOMENT DAT ŞI ÎNTR-UN LOC ANUME, IAR LA UN ALT MOMENT ŞI ÎN ALT LOC SĂ FIE IMPUSĂ CA OBLIGAŢIE.“

CU ACEST comentariu, istoricul irlandez William Lecky rezumă natura schimbătoare a omului. Cuvintele sale s-ar putea aplica şi la obiceiurile şi tradiţiile pe care le-au avut oamenii de-a lungul secolelor. Într-adevăr, multe practici care cândva fuseseră considerate o parte esenţială a vieţii cotidiene, mai târziu au fost condamnate. Acest lucru nu ne surprinde, deoarece „scena acestei lumi se schimbă“, cum a spus apostolul creştin Pavel. — 1 Corinteni 7:31, NW.

Da, societatea omenească se află într-o continuă schimbare. Aceasta se observă de cele mai multe ori în marile schimbări care au loc în ce priveşte atitudinea oamenilor şi obiceiurile din viaţa socială. Creştinii nu trebuie să facă „parte din lume“ — adică trebuie să rămână separaţi de societatea omenească înstrăinată de Dumnezeu. Totuşi Biblia recunoaşte că creştinii se află „în lume“ şi nu le porunceşte să se izoleze de cei din jur. Aşadar, este absolut necesar să avem un punct de vedere echilibrat cu privire la obiceiuri. — Ioan 17:11, 14–16, NW; 2 Corinteni 6:14–17; Efeseni 4:17–19; 2 Petru 2:20.

Ce sunt obiceiurile?

Obiceiurile sunt practici legate de viaţa socială caracteristice unui loc anume sau comune unei categorii de persoane. Unele obiceiuri, cum sunt bunele maniere la masă şi regulile de etichetă, au apărut, probabil, din necesitatea de a reglementa comportamentul oamenilor în cadrul activităţilor de grup, dându-le astfel posibilitatea de a se purta unii cu ceilalţi într-un mod politicos şi plin de respect. În asemenea cazuri, curtoazia socială poate fi asemănată cu uleiul, în sensul că lubrifiază rotiţele relaţiilor interumane.

Obiceiurile au fost influenţate în mod profund de religie. De fapt, multe obiceiuri au la bază vechi superstiţii şi concepte religioase nebiblice. De exemplu, oferirea de flori persoanelor îndurerate are la bază, probabil, o superstiţie religioasă. * În plus, se credea că culoarea albastră — adesea asociată cu bebeluşii de sex masculin — îi înspăimântă pe demoni, ţinându-i departe de copil. Rimelul era folosit ca protecţie împotriva  deochiului, în timp ce rujul se folosea pentru a-i împiedica pe demoni să intre în gura femeii şi s-o posede. Chiar şi obiceiul inofensiv de a pune mâna la gură când caşti s-a născut, probabil, din ideea că sufletul ar putea ieşi prin gura larg deschisă. Însă, de-a lungul anilor, legăturile religioase au dispărut, iar în prezent aceste practici şi obiceiuri nu mai au nici o semnificaţie religioasă.

Ce este important pentru creştini

Când un creştin trebuie să decidă dacă va respecta sau nu un anumit obicei, cel mai important lucru la care ar trebui să se gândească este următorul: Care e punctul de vedere al lui Dumnezeu exprimat în Biblie? În trecut, Dumnezeu a condamnat anumite practici pe care unele comunităţi probabil că le tolerau. Printre acestea se numărau sacrificarea copiilor, folosirea greşită a sângelui şi diverse practici sexuale (Leviticul 17:13, 14; 18:1–30; Deuteronomul 18:10). În mod asemănător, în prezent, unele obiceiuri cunoscute contravin în mod clar principiilor biblice. Printre aceste obiceiuri sunt şi tradiţiile nebiblice legate de unele sărbători religioase cum ar fi Crăciunul şi Paştile sau superstiţiile legate de spiritism.

Dar ce se poate spune despre obiceiurile care cândva au fost, probabil, asociate cu practici îndoielnice, dar care în prezent sunt privite doar ca reguli de etichetă? De exemplu, multe dintre obiceiurile de nuntă cunoscute — printre care şi schimbarea verighetelor şi tortul miresei — au, se pare, origini păgâne. Înseamnă acest lucru că creştinilor le este interzis să respecte asemenea obiceiuri? Trebuie oare ca creştinii să cerceteze cu mare atenţie fiecare obicei din comunitatea din care fac parte pentru a vedea dacă acesta a avut cândva sau undeva vreo semnificaţie nescripturală?

Pavel arată că, „unde este Duhul Domnului, acolo este libertate“ (2 Corinteni 3:17; Iacov 1:25). Dumnezeu vrea ca noi să folosim această libertate nu ca motiv pentru pofte egoiste, ci pentru a ne exersa facultăţile de percepţie ca să deosebim binele de rău (Galateni 5:13; Evrei 5:14; 1 Petru 2:16). Prin urmare, în chestiunile în care nu este vorba de o încălcare evidentă a principiilor biblice, Martorii lui Iehova nu fac reguli rigide. Dimpotrivă, fiecare creştin trebuie să evalueze circumstanţele şi să ia o decizie personală.

Să căutăm folosul celorlalţi

Înseamnă oare că este întotdeauna potrivit să respectăm un anumit obicei atâta vreme cât nu încălcăm în mod direct o învăţătură biblică? Nu (Galateni 5:13). Pavel a arătat că un creştin trebuie să caute folosul „celor mai mulţi“, nu propriul folos. El trebuie ‘să facă totul pentru slava lui Dumnezeu’ şi să nu devină o cauză de poticnire (1 Corinteni 10:31–33). Aşadar, o persoană care caută să fie aprobată de Dumnezeu ar fi bine să se întrebe: Cum privesc alţii acest obicei? Îi atribuie cei din comunitate o semnificaţie nepotrivită? Ar însemna oare că sunt de acord cu practici sau idei care nu-i plac lui Dumnezeu dacă respect acest obicei? — 1 Corinteni 9:19, 23; 10:23, 24.

Deşi, în general, sunt inofensive, unele obiceiuri s-ar putea să fie practicate pe plan local într-un mod care contravine principiilor biblice. De exemplu, în anumite ocazii, oferirea de flori s-ar putea să primească o semnificaţie deosebită care este contrară învăţăturilor biblice. Prin urmare, la ce anume ar trebui să se gândească un creştin în primul rând? Deşi poate că există motive pentru a examina originea unui obicei anume, în unele cazuri este mult mai important să se ţină cont de ceea ce semnifică acel obicei în aceste timpuri pentru oamenii din zona în care trăieşte acum persoana respectivă. Dacă într-o anumită perioadă din an sau în anumite situaţii un obicei are o semnificaţie nescripturală sau una nepotrivită dintr-un alt punct de vedere, creştinii ar putea decide în mod înţelept să nu-l practice în acel moment.

Pavel s-a rugat ca creştinii să permită mereu ca iubirea lor să abunde în cunoaştere exactă şi discernământ deplin. Păstrând un punct de vedere echilibrat referitor la obiceiurile locale, creştinii ‘se conving de lucrurile mai importante, aşa încât să fie fără cusur şi să nu-i facă pe alţii să se poticnească’ (Filipeni 1:9, 10, NW). În acelaşi timp, ei vor proceda în aşa fel încât ‘caracterul lor rezonabil să fie cunoscut de toţi oamenii’. — Filipeni 4:5, NW.

[Notă de subsol]

[Legenda fotografiilor de la pagina 26]

Unele obiceiuri străvechi, cum ar fi punerea mâinii la gură când caşti şi oferirea de flori celor îndureraţi, şi-au pierdut semnificaţia originală