Salt la conţinut

Salt la cuprins

Este justificabilă minciuna în vreo situaţie?

Este justificabilă minciuna în vreo situaţie?

Potrivit Bibliei

Este justificabilă minciuna în vreo situaţie?

„UNEORI, O MICĂ INEXACTITATE TE SCAPĂ DE NENUMĂRATE EXPLICAŢII.“

ACEASTĂ afirmaţie arată cum consideră mulţi oameni minciuna. Filozofia lor este că minciuna nu este condamnabilă dacă nu face rău nimănui. Această justificare chiar a primit o denumire convenţională, şi anume etica situaţională, potrivit căreia unica lege pe care trebuie să o urmezi este aşa-numita lege a iubirii. Cu alte cuvinte, scriitoarea Diane Komp dă explicaţia că „dacă ai o motivaţie şi o intenţie bună, atunci . . . nu este mare lucru că ai minţit“.

Acest punct de vedere este larg răspândit în lumea de azi. Scandalurile pe tema unor minciuni spuse de mari politicieni şi de alţi conducători ai lumii zguduie societatea. Sub influenţa unui astfel de climat, hotărârea multor oameni de a spune adevărul a slăbit. În unele domenii, minciuna chiar a devenit politica oficială. „Sunt plătit să mint. Dacă mint, câştig concursurile de vânzări şi mi se fac revizuiri anuale ale salariului extraordinare. . . . Peste tot, aceasta pare să fie esenţa pregătirii în vânzările cu amănuntul“, se lamentează un agent de vânzări. Mulţi cred că aşa-zisele minciuni inofensive nu prezintă nici un pericol real. Aşa să fie oare? Există situaţii în care creştinii se pot justifica dacă mint?

Normele înalte ale Bibliei

Biblia condamnă cu tărie toate tipurile de minciuni. ‘[Dumnezeu] pierde pe cei ce vorbesc minciuni’, declară psalmistul (Psalmul 5:6; vezi Apocalipsa 22:15). În Proverbele 6:16–19, Biblia enumeră şapte lucruri pe care Iehova le detestă. „Limba mincinoasă“ şi „martorul fals care spune minciuni“ sunt două dintre elementele de bază ale acestei liste. De ce? Deoarece Iehova urăşte consecinţele falsităţii. Acesta este un motiv pentru care Isus l-a numit pe Satan mincinos şi ucigaş. Minciunile lui au aruncat omenirea în suferinţă şi moarte. — Geneza 3:4, 5; Ioan 8:44; Romani 5:12.

Din ceea ce li s-a întâmplat celor doi soţi, Anania şi Safira, reiese foarte clar cu câtă seriozitate priveşte Iehova minciuna. Cei doi i-au minţit în mod deliberat pe apostoli cu scopul de a părea mai generoşi decât erau în realitate. Acţiunea lor a fost deliberată şi premeditată. Prin urmare, apostolul Petru i-a spus unuia dintre ei: „N-ai minţit pe oameni, ci pe Dumnezeu“. Din acest motiv, au murit amândoi de mâna lui Dumnezeu. — Faptele 5:1–10.

După mai mulţi ani, apostolul Pavel i-a sfătuit astfel pe creştini: „Nu vă minţiţi unii pe alţii“ (Coloseni 3:9). Acest îndemn este de importanţă vitală în congregaţia creştină. Isus a spus că iubirea principială avea să fie semnul de identificare a adevăraţilor lui continuatori (Ioan 13:34, 35). Această iubire lipsită de ipocrizie poate creşte şi înflori doar într-un climat în care există cinste şi încredere absolute. Este greu să iubeşti o persoană în care nu ai încrederea că îţi va spune întotdeauna adevărul.

Deşi toate minciunile sunt condamnabile, unele minciuni sunt mai grave decât altele. De exemplu, cineva s-ar putea să mintă din cauza jenei sau a fricii. Altcineva ar putea, în mod răutăcios, face din minciună o practică cu intenţia de a face rău sau de a prejudicia. Având o motivaţie maliţioasă, mincinosul cu voia constituie un pericol pentru alţii şi ar putea fi chiar exclus din congregaţie dacă nu se căieşte. Întrucât nu toate minciunile sunt spuse cu rea intenţie, dacă cineva a spus o minciună, trebuie să fim atenţi să nu condamnăm în mod inutil, ci să fim siguri că cunoaştem toţi factorii implicaţi. Trebuie luate în considerare mobilurile şi circumstanţele atenuante. — Iacov 2:13.

„Prudenţi ca şerpii“

Bineînţeles, faptul de a spune adevărul nu înseamnă că suntem obligaţi să divulgăm toate informaţiile oricui ni le-ar cere. „Să nu daţi câinilor ce este sfânt şi să nu aruncaţi perlele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva . . . să se întoarcă să vă sfâşie“, a avertizat Isus în Matei 7:6. De exemplu, persoanele rău intenţionate nu pot avea nici un drept să cunoască anumite lucruri. Creştinii înţeleg că trăiesc într-o lume ostilă. Astfel, Isus şi-a sfătuit discipolii să fie „prudenţi ca şerpii“, dar, în acelaşi timp, „fără răutate ca porumbeii“ (Matei 10:16; Ioan 15:19). Isus nu a destăinuit întotdeauna întregul adevăr, îndeosebi când dezvăluirea tuturor lucrurilor i-ar fi putut expune unui risc inutil atât pe el, cât şi pe discipolii săi. Totuşi, chiar şi în aceste cazuri, el nu a minţit. Dimpotrivă, el a ales fie să nu spună nimic, fie să schimbe subiectul discuţiei. — Matei 15:1–6; 21:23–27; Ioan 7:3–10.

Femeile şi bărbaţii fideli menţionaţi în Biblie, cum ar fi Avraam, Isaac, Rahab şi David, au fost şi ei plini de tact şi precauţi când au avut de a face cu posibili duşmani (Geneza 20:11–13; 26:9; Iosua 2:1–6; 1 Samuel 21:10–14). Biblia îi situează pe aceşti bărbaţi şi femei în rândul închinătorilor fideli a căror viaţă a fost caracterizată de ascultare. Acest lucru îi face exemple demne de imitat. — Romani 15:4; Evrei 11:8–10, 20, 31–39.

În unele situaţii, minciuna pare a fi o cale de scăpare uşoară. Dar, în prezent, creştinii procedează corect dacă imită atitudinea lui Isus şi îşi urmează conştiinţa instruită biblic când se confruntă cu situaţii deosebit de dificile. — Evrei 5:14.

Biblia ne încurajează să spunem adevărul şi să fim sinceri. Minciuna este condamnabilă, iar noi ar trebui să urmăm sfatul Bibliei: „Fiecare din voi să spună aproapelui său adevărul“ (Efeseni 4:25). Făcând aşa, vom avea o conştiinţă curată, vom promova pacea şi iubirea în congregaţie şi vom continua să-i aducem onoare ‘Dumnezeului adevărului’. — Psalmul 31:5; Evrei 13:18.

[Legenda ilustraţiei de la pagina 20]

Anania şi Safira şi-au pierdut viaţa din cauză că au minţit