Lamu — O insulă pierdută în negura vremii

DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN KENYA

BRIZA sărată umfla pânzele micuţei corăbii de lemn, care înainta încet pe ape. Deasupra punţii, sus pe catarg, cel care stătea de pază scruta orizontul încercând să zărească un petic de pământ pe întinderea strălucitoare a Oceanului Indian. Era în secolul al XV-lea e.n., iar aceşti marinari căutau insula Lamu.

Africa le oferea de toate: aur, fildeş, mirodenii şi sclavi. Atraşi de comorile Africii şi dornici să exploreze ţinuturi noi, bărbaţi temerari din ţări îndepărtate au navigat până în apropierea coastei de est a Africii. Marinarii au înfruntat plini de curaj mări agitate şi vânturi puternice căutând aceste comori. Înghesuiţi pe corăbii de lemn ticsite, ei au pornit în călătorii lungi.

În dreptul coastei de est a Africii, pe la jumătatea ei, aceşti călători pe mare au găsit pentru corăbiile lor fragile un port adânc şi sigur, ocrotit de recifele de corali, lângă un mic grup de insule, numit arhipelagul Lamu. Aici marinarii au putut să-şi refacă proviziile de apă potabilă şi de alimente.

În secolul al XV-lea, insula Lamu era deja cunoscută ca centru comercial prosper, unde corăbiile se puteau aproviziona. Marinarii portughezi care au sosit aici în secolul al XVI-lea au găsit negustori bogaţi care purtau turbane de mătase şi caftane largi. Pe străzile înguste se plimbau femei date cu parfum, şi care purtau pe braţ şi la gleznă brăţări de aur. De-a lungul docului, cufundate în apă, se aflau corăbii cu velele latine strânse, încărcate la capacitate maximă cu mărfuri destinate altor ţări. Sclavii legaţi unul de altul stăteau îngrămădiţi în grupuri, aşteptând să fie duşi ca nişte animale pe corăbiile arabe.

Primii exploratori europeni au rămas uimiţi când au văzut că pe insula Lamu existau condiţii de igienă foarte bune, iar construcţiile erau de bună calitate. Casele de pe faleză erau construite din blocuri de coral, dăltuite manual în carierele de pe insulă, iar la intrare aveau uşi masive de lemn, sculptate cu multă măiestrie, care le ofereau locatarilor protecţie. Casele erau aşezate rânduri, rânduri, fiind aranjate în aşa fel încât vânturile mai reci care băteau dinspre mare să intre pe străzile înguste şi să le aducă locuitorilor înviorare în zilele toride.

Locuinţele celor bogaţi erau mari şi spaţioase. În baie exista apă potabilă curentă, care era adusă în casă cu ajutorul unor reţele rudimentare de conducte. Modul în care erau evacuate apele reziduale era la fel de impresionant, fiind mult mai avansat decât cel existent în multe ţări europene din acea vreme. Conducte mari, tăiate în piatră, coborau spre mare şi duceau apele reziduale în nişte gropi de îmbibare adânci, care erau săpate departe de orice sursă de apă potabilă. În bazinele din piatră de unde erau alimentate locuinţele cu apă potabilă trăiau nişte peştişori care se hrăneau cu larve de ţânţari, reducând astfel numărul acestor insecte.

În secolul al XIX-lea, pentru corăbiile arabe care străbăteau oceanele, insula Lamu era o sursă bogată de fildeş, ulei, seminţe, piei de animale, carapace de broaşte ţestoase, dinţi de hipopotam şi sclavi. Cu timpul însă, insula Lamu şi-a pierdut din prosperitate. Epidemiile, incursiunile triburilor duşmane şi limitele impuse comerţului cu sclavi au făcut ca Lamu să nu mai fie un centru economic atât de important.

Păşeşti în trecut

Când intri cu o navă în portul Lamu de astăzi este ca şi cum ai păşi în trecut. Vântul bate constant  dinspre întinderea albastră nemărginită a Oceanului Indian. Valuri mici, de culoare turcoaz, spală plajele albe de nisip. Corăbii arabe de lemn, realizate după modelul din vechime, cu pânze albe, triunghiulare, care seamănă cu fluturii în zbor, alunecă uşor pe apele oceanului, de-a lungul coastei. Încărcate cu peşte, fructe, nuci de cocos, vaci, pui şi pasageri, ele se îndreaptă spre portul Lamu.

În doc, palmierii foşnesc sub adierea brizei fierbinţi, umbra lor fiind prea mică pentru bărbaţii care descarcă produsele de pe corăbiile de lemn. Piaţa freamătă de oameni gălăgioşi care fac schimb de mărfuri. Aceşti negustori nu caută aur, fildeş sau sclavi, ci banane, nuci de cocos, peşte şi coşuri de nuiele.

La umbra unui mango uriaş, câţiva bărbaţi împletesc frânghii lungi din fibră de sisal şi repară pânzele care le împing corăbiile de lemn pe apele oceanului. Străzile sunt înguste şi pline de oameni care merg în toate direcţiile. Negustori îmbrăcaţi în veşminte albe, lungi şi largi, strigă din magazinele lor pline de lucruri aruncate de-a valma, îmbiindu-i pe clienţi să intre şi să le privească mărfurile. Un măgar, care se chinuieşte să tragă o căruţă de lemn încărcată cu saci grei de cereale, îşi croieşte drum prin mulţimea de oameni ce umblă încoace şi-ncolo. Locuitorii insulei Lamu străbat pe jos insula dintr-un capăt în altul deoarece aici nu există autovehicule care să le asigure transportul. Pe insulă se ajunge numai cu vaporul.

La amiază, când soarele ajunge la zenit, timpul parcă se opreşte în loc. În căldura toropitoare, doar câţiva oameni mai merg de colo, colo. Chiar şi măgarii stau nemişcaţi, cu ochii  strânşi, aşteptând să scape de chinul de a sta în căldură.

Când soarele începe să coboare, iar temperaturile scad, insula ce părea că doarme prinde viaţă. Negustorii îşi deschid larg uşile masive, sculptate şi-şi reiau activitatea, ţinând felinarele aprinse până noaptea târziu. Femeile le fac baie copilaşilor lor, după care îi freacă cu ulei de cocos până când le străluceşte pielea. Şezând pe rogojini împletite din frunze de cocos, ele se apucă şi de pregătit masa. Pe această insulă se găteşte pe pirostrii chiar şi-n zilele noastre, pregătindu-se nişte mese delicioase, de exemplu, peşte condimentat cu mirodenii şi orez fiert în lapte de cocos. Localnicii sunt prietenoşi, ospitalieri şi liniştiţi.

Deşi insula Lamu şi-a pierdut din strălucirea de altădată, cultura africană tradiţională aparţinând secolelor trecute este şi azi înfloritoare. Sub razele calde ale soarelui tropical, viaţa îşi continuă cursul la fel ca pe parcursul multor secole. Aici se pot vedea trecutul şi prezentul stând alături. Într-adevăr, Lamu poate fi considerată un supravieţuitor unic al epocilor demult apuse, o insulă pierdută în negura vremii.

[Chenarul/Fotografiile de la paginile 16, 17]

O vizită pe insula Lamu

Nu cu mult timp în urmă, câţiva dintre noi am vizitat insula Lamu, dar nu cu scopul de a cumpăra sau vinde vreun produs. Noi am mers să-i vizităm pe fraţii şi surorile noastre creştine, colaboratorii noştri, adică pe Martorii lui Iehova de aici. Am zburat cu un mic avion spre nord, deasupra coastei kenyene accidentate. Dedesubt, la mare distanţă, valurile mici se spărgeau pe ţărmul cu păduri tropicale verzi, luxuriante, mărginite de o fâşie de nisip alb. Apoi, ca şi cum ar fi răsărit brusc din ape, am zărit insulele arhipelagului Lamu strălucind ca nişte nestemate pe întinderea turcoaz a mării. Asemenea unui uriaş vultur african, am coborât din înaltul cerului descriind câteva cercuri şi am aterizat pe o mică pistă aflată pe continent. Am coborât din avion şi am mers pe jos până la ţărm, după care ne-am îmbarcat pe o corabie arabă de lemn, continuându-ne călătoria spre insula Lamu.

Era o zi frumoasă, însorită, iar vântul care sufla pe mare era călduţ şi plăcut. În timp ce ne apropiam de insulă, am remarcat că debarcaderul fremăta de lume. Bărbaţi puternici ridicau în spate pachetele grele de pe nave, iar femeile îşi duceau mărfurile pe cap, într-un echilibru destul de instabil. Ne-am luat bagajele şi ne-am croit cu greu drum prin mulţime, oprindu-ne la umbra unui palmier. După câteva minute, fraţii noştri creştini ne-au zărit şi ne-au întâmpinat cu căldură, urându-ne bun venit pe insula lor.

A doua zi dimineaţa ne-am trezit cu mult înainte de răsăritul soarelui şi ne-am întâlnit cu fraţii şi surorile noastre pe ţărmul mării. Pentru a asista la întrunirile congregaţiei, fraţii trebuie să facă o călătorie lungă, de câteva ore. Ne-am luat cu noi apă de băut, pălării cu boruri largi şi o încălţăminte comodă. În timp ce soarele răsărea în spatele nostru, noi eram deja pe mare în drum spre continent, unde se ţineau întrunirile.

Fraţii s-au folosit de această ocazie pentru a le depune mărturie pasagerilor  de pe vapor. În timpul călătoriei am purtat câteva discuţii biblice plăcute şi am oferit mai multe reviste. După ce am acostat a trebuit să străbatem un drum pustiu, plin de praf, sub razele fierbinţi ale soarelui. Deoarece mergeam printr-o zonă de savană, pustie, am fost sfătuiţi să fim cu ochii-n patru, adică să fim atenţi la animalele sălbatice, chiar şi la elefanţii care, din când în când, traversau drumul. Fraţii erau veseli şi fericiţi, în timp ce ne îndreptam încet cu toţii spre destinaţie.

Nu după mult timp am ajuns într-un sat mic unde ne-am întâlnit cu ceilalţi fraţi din congregaţie, care veniseră pe jos din localităţi îndepărtate. Deoarece distanţele ce trebuie parcurse sunt mari, în această zi se ţin patru întruniri ale congregaţiei.

Ne-am întrunit într-o mică şcoală, construită din piatră neprelucrată şi care nu avea încă uşi şi ferestre. Excelentul program bazat pe Biblie s-a ţinut într-o sală de clasă, unde toţi cei 15 fraţi am şezut pe nişte bănci de lemn înguste. Programul a fost încurajator şi instructiv. Se părea că pe nici unul dintre noi nu-l deranja căldura sufocantă care iradia din acoperişul de tablă aflat deasupra capetelor noastre. Cu toţii eram fericiţi că ne aflam împreună. După patru ore, cât au durat întrunirile, ne-am luat rămas bun unii de la alţii şi am plecat în direcţii diferite. Când am ajuns pe insula Lamu, soarele strălucitor asfinţea la orizont.

În acea seară am servit o masă simplă cu familiile de Martori care locuiesc pe insula Lamu, bucurându-ne de răcoarea nopţii. În zilele ce au urmat, am mers cu ei în predicare pe străzile înguste şi şerpuite, căutându-i pe cei care flămânzesc după adevărul biblic. Zelul şi curajul acestor fraţi şi surori, puţini la număr, au fost o încurajare pentru noi.

În cele din urmă a sosit şi ziua plecării. Fraţii ne-au condus la doc şi, cu părere de rău, ne-am luat rămas bun. Ei ne-au spus că vizita noastră i-a încurajat. Ne întrebam dacă îşi dădeau seama cât de mult ne încurajaseră ei pe noi! După ce ne-am întors pe continent, ne-am urcat imediat la bordul micului nostru avion. În timp ce ne înălţam spre cer, am privit în jos spre frumoasa insulă Lamu. Ne-am gândit pentru o clipă la credinţa tare pe care o au fraţii de aici, la distanţele mari pe care trebuie să le parcurgă pentru a asista la întruniri şi la zelul şi dragostea pe care o au pentru adevăr. Cu mult timp în urmă, în Psalmul 97:1 a fost consemnată următoarea profeţie: „DOMNUL împărăţeşte! Să se înveselească pământul şi să se bucure insulele cele multe!“ Într-adevăr, chiar şi locuitorilor îndepărtatei insule Lamu li s-a oferit ocazia să se bucure, nutrind minunata speranţă de a trăi într-un viitor paradis sub guvernarea Regatului lui Dumnezeu. — De la un colaborator.

[Hărţile/Fotografia de la pagina 15]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

AFRICA

KENYA

LAMU

[Provenienţa fotografiei de la pagina 15]

© Alice Garrard

[Provenienţa fotografiei de la pagina 16]

© Alice Garrard