Ce înseamnă toate acestea?
Ce înseamnă toate acestea?
DACĂ ar trebui să analizaţi normele morale din ultimii ani, aţi observa o tendinţă evidentă. Fără îndoială, tot mai mulţi oameni desconsideră din ce în ce mai mult normele morale. Care este adevărata semnificaţie a acestui lucru?
Înseamnă aceasta că, aşa cum susţin unii, întreaga civilizaţie şi toată omenirea sunt condamnate, aflându-se în faţa unei distrugeri iminente? Sau sunt aceste schimbări doar o parte a urcuşurilor şi a coborâşurilor istoriei?
Mulţi oameni sunt de acord cu ultima idee menţionată. Ei consideră decăderea morală din timpurile noastre o simplă tendinţă, una dintre numeroasele tendinţe care au apărut şi au dispărut de-a lungul istoriei. Ei aşteaptă cu nerăbdare ca, în cele din urmă, pendulul să se încline înspre revenirea normelor morale mai înalte. Au ei dreptate?
„Zilele din urmă“
Dar să analizăm lucrurile în lumina unei cărţi care, timp de secole, a fost larg acceptată ca autoritate în privinţa chestiunilor legate de moralitate, şi anume Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu. Este deosebit de util să comparăm lumea de azi cu descrierea profetică pe care o face Biblia celei mai importante perioade din istoria omenirii. Este vorba despre perioada pe care Biblia o numeşte „zilele din urmă“ sau „sfârşitul veacului“ (2 Timotei 3:1; Matei 24:3). Aşa cum sugerează aceste expresii, această perioadă marchează sfârşitul stabilit al unei epoci şi începutul alteia noi.
Cuvântul lui Dumnezeu a prezis că zilele din urmă vor fi marcate de „timpuri grele“. Pentru a-i ajuta pe observatorii atenţi să identifice zilele din urmă, Biblia oferă mai multe detalii care, la un loc, constituie o descriere clară, sau un semn compozit, a acestei perioade unice.
Trăsături negative ale oamenilor
Observaţi unul dintre aspectele acestui semn care iese în evidenţă în prezent: ‘oamenii vor avea o formă de evlavie, dar îi vor tăgădui puterea’ (2 Timotei 3:2, 5). Nici o altă perioadă din istoria omenirii nu a fost caracterizată de un proces de secularizare atât de puternic şi de cuprinzător. La scară largă, Dumnezeu a fost respins ca unică autoritate, iar majoritatea oamenilor nu acceptă Biblia ca fiind singura sursă a adevărului. Bineînţeles, religiile continuă să existe, dar multe exercită o slabă influenţă. Sunt doar o faţadă.
Biblia menţionează alt aspect al semnului: „Oamenii vor fi . . . neînfrânaţi, neîmblânziţi“ şi, „din cauza înmulţirii fărădelegii, dragostea celor mai mulţi se va răci“ (2 Timotei 3:2, 3; Matei 24:12). Termenul grecesc tradus prin „neîmblânziţi“ înseamnă, printre altele, „lipsiţi de empatie şi sentimente umane“. În prezent, copii tot mai mici se dovedesc a fi „neîmblânziţi“ şi comit delicte din ce în ce mai violente.
Mai mult decât atât, progresul rapid în domeniul tehnologiei şi al economiei şi lăcomia pe care a adus-o cu sine acest progres i-au făcut pe tot mai mulţi oameni să renunţe la vechile valori. Fără să ţină cont de alţii, ei se folosesc de orice mijloace disponibile, chiar şi de cele necinstite, pentru a obţine tot ce pot ca să-şi satisfacă dorinţele egoiste. Marea amploare pe care au luat-o jocurile de noroc şi statisticile cu privire la delictele din ultimele câteva decenii sunt dovezi în plus ale egoismului.
Un aspect caracteristic în special timpurilor în care trăim este acesta: ‘Oamenii sunt . . . iubitori mai mult de plăceri decât 2 Timotei 3:2, 4). Un exemplu în această privinţă este faptul că oamenii tânjesc după plăceri senzuale, dar nu doresc să-şi asume responsabilitatea de a trăi alături de un partener conjugal toată viaţa. Consecinţa poate fi valuri uriaşe de familii destrămate, copii nefericiţi şi lipsiţi de ataşament faţă de familie, părinţi fără partener şi boli transmisibile sexual.
iubitori de Dumnezeu’ (Alt aspect al semnului este că „oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani“ (2 Timotei 3:2). Potrivit revistei germane Die Zeit, „forţa motrice care stă la baza sistemului [economic din zilele noastre] este egoismul“. În prezent, mai mult ca oricând, pentru mulţi oameni goana după bani este cel mai important lucru din viaţă. În această goană egoistă, alte valori sunt ignorate.
Evenimente mondiale
Pe lângă menţionarea decăderii valorilor umane, Biblia a mai profeţit că zilele din urmă aveau să fie marcate de tulburări neobişnuite care urmau să afecteze familia umană. De exemplu, Biblia spune că „un neam se va scula împotriva altui neam şi o împărăţie împotriva altei împărăţii. Pe alocuri vor fi mari cutremure de pământ, foamete şi epidemii“ (Luca 21:10, 11).
Cu excepţia secolului al XX-lea, niciodată în istorie nu au fost afectaţi atât de mulţi oameni în atât de multe catastrofe mondiale zguduitoare pe parcursul unei perioade atât de scurte. De pildă, în această perioadă au fost ucişi în războaie cu mult peste 100 de milioane de oameni, un număr mult mai mare decât numărul victimelor de război din mai multe secole precedente la un loc. Secolul al XX-lea a fost marcat de două războaie care s-au deosebit de oricare alt război într-o aşa măsură, încât au fost numite războaie mondiale. Niciodată înainte nu au mai existat conflicte mondiale, de asemenea proporţii.
O forţă motrice rea
Biblia vorbeşte şi despre existenţa unei creaturi spirituale rele, puternice, ‘numită Diavolul şi Satan’, al cărei scop este acela de a-i îndepărta pe oameni de adevăratele valori şi de a-i atrage în degradare morală. Biblia spune că, pe parcursul zilelor din urmă, Satan a coborât pe pământ, fiind „cuprins de o mânie mare, fiindcă ştie că are puţin timp“. — Apocalipsa 12:9, 12.
Diavolul este descris în Biblie ca fiind „domnul puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării“ (Efeseni 2:2). Aceasta înseamnă că Diavolul exercită o mare influenţă asupra multor oameni, de obicei fără ca aceştia să-şi dea seama, exact aşa cum şi noi, uneori, s-ar putea să nu ne dăm seama de prezenţa în aer a unui agent poluant invizibil.
De exemplu, influenţa lui Satan se face simţită în multe mijloace moderne de comunicare, cum ar fi videocasetele, filmele, programele TV, Internetul, publicitatea, cărţile, revistele şi ziarele. O mare parte a materialelor, în special cele dedicate tinerilor care nu bănuiesc nimic, prezintă orientări extremiste şi respingătoare, cum ar fi rasismul, ocultismul, imoralitatea şi violenţa sadică.
Mulţi oameni sinceri sunt uimiţi de asemănările care există între descrierea pe care o face Biblia zilelor din urmă şi situaţiile reale din lumea de azi. Este adevărat, înainte de secolul al XX-lea au avut loc unele evenimente în istorie care păreau să se potrivească descrierii biblice într-o măsură mai mică. Însă numai pe parcursul secolului al XX-lea şi acum al secolului al XXI-lea se pot observa toate elementele semnului.
Viitoarea epocă nouă
Nu au dreptate nici cei ce cred că omenirea va fi distrusă, nici cei ce pretind că lucrurile vor merge aşa cum au mers întotdeauna. Dimpotrivă, Biblia arată cu claritate că actuala societate care stăpâneşte pământul va fi înlocuită cu ceva complet nou.
După ce Isus a enumerat mai multe aspecte ale semnului zilelor din urmă, el a spus: „Tot aşa, când veţi vedea întâmplându-se aceste lucruri, să ştiţi că împărăţia lui Dumnezeu este aproape“ (Luca 21:31). Principala temă a predicării efectuate de Isus a fost Regatul ceresc al lui Dumnezeu (Matei 6:9, 10). Iar Dumnezeu l-a uns pe Isus Rege al acestui Regat, care este un guvern ce va domni în curând asupra întregului pământ. — Luca 8:1; Apocalipsa 11:15; 20:1–6.
La sfârşitul zilelor din urmă, Regatul ceresc al lui Dumnezeu încredinţat lui Cristos îi va înlătura pe toţi cei care îi sunt duşmani — Diavolul şi cei care-l susţin — şi va înlocui societatea actuală, ruinată din punct de vedere moral, cu o lume nouă dreaptă (Daniel 2:44). În această lume nouă, oamenii drepţi se vor bucura de viaţă veşnică pe un pământ transformat în paradis. — Luca 23:43; 2 Petru 3:13; Apocalipsa 21:3, 4.
Cei care detestă decăderea morală din prezent şi care discern că semnul compozit al zilelor din urmă se împlineşte în evenimentele actuale pot aştepta cu nerăbdare un viitor minunat. De aceea, îi mulţumim Atotputernicului Dumnezeu, care se interesează de noi, oamenii, şi care are un scop glorios pentru creaţia sa, pământul. — Psalmul 37:10, 11, 29; 1 Petru 5:6, 7.
Martorii lui Iehova vă invită să învăţaţi mai multe lucruri despre iubitorul nostru Creator şi despre perspectiva de a trăi într-o lume curată din punct de vedere moral, pe care el le-o rezervă tuturor celor ce-l caută. Aşa cum spune Biblia, „viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu“. — Ioan 17:3.
[Legenda ilustraţiei de la pagina 10]
Oamenii drepţi se vor bucura de viaţă veşnică pe un pământ transformat în paradis