Puncte înaintea ochilor?

Probabil că le vedeţi şi voi: mici pete gri exact în câmpul vizual care par să plutească înaintea ochilor. S-ar putea să le observaţi când citiţi sau când priviţi un perete deschis la culoare sau un cer senin.

DACĂ aţi încercat vreodată să focalizaţi una dintre aceste mici pete, ştiţi că nu o puteţi face. Cea mai mică mişcare a ochilor le face să o ia la fugă din câmpul vizual şi, chiar dacă una alunecă din nou sub ochii voştri, nu puteţi stabili cu precizie ce anume este.

Ce sunt aceste pete? Se află oare pe suprafaţa externă a globului ocular sau în interiorul lui? Clipiţi din ochi privind fix. Dacă punctele îşi schimbă poziţia sau dispar, atunci ele se află pe suprafaţa externă a globului ocular, însă nu despre ele vom vorbi în acest articol.

Dar, dacă se deplasează foarte puţin sau deloc, atunci ele se află în interior, plutind în corpul vitros, lichidul care umple camera internă a globului ocular. Întrucât se află în spatele cristalinului, aceste puncte sunt neclare. Şi, deoarece corpul vitros este o substanţă gelatinoasă de o consistenţă nu cu mult mai mare decât cea a apei, acestea alunecă, dansând încoace şi încolo când încerci să focalizezi unul dintre ele. Iată de ce denumirea lor medicală este muscae volitantes, expresie care înseamnă „musculiţe zburătoare“.

Care este originea lor?

Dar care este originea exactă a acestor puncte? Unele sunt rămăşiţe ale proceselor care au avut loc înainte de naştere. În prima perioadă a dezvoltării fetusului, interiorul globului ocular este foarte fibros. Până la momentul naşterii, aceste fibre şi alte celule se transformă, devenind ulterior parte a corpului vitros. Însă este posibil să rămână unele celule şi frânturi de fibre, care plutesc nestingherite. Există şi un canal care leagă nervul optic de cristalin, canal prin care, la fetus, trece o arteră ce alimentează cristalinul. Artera se atrofiază şi, de obicei, înainte de naştere este absorbită, dar mici fragmente din această arteră s-ar putea să rămână.

Aceste puncte pot proveni şi din alte surse. Chiar şi la adulţi, corpul vitros nu este alcătuit numai din substanţă gelatinoasă. El este învelit în delicata membrană hialoidă. Corpul vitros presează retina, ecranul format dintr-un ţesut fotosensibil care căptuşeşte cea mai mare parte a suprafeţei interne a ochiului şi care captează imaginile pe care le vedeţi. Membrana hialoidă este prinsă de retină pe toată lungimea marginii anterioare a acesteia. De la această sudură pornesc spre interiorul corpului vitros mici fibrile.

Pe măsură ce înaintăm în vârstă, aceste fibrile încep să se subţieze. Din această cauză, unele dintre ele se rup. De asemenea, corpul vitros devine mai fluid şi, prin urmare, frânturile de fibrile pot pluti cu mai multă uşurinţă în acest lichid. La rândul lui, şi corpul vitros se micşorează încetul cu încetul şi începe să se desprindă de retină, proces care lasă în urma sa anumite rămăşiţe celulare. Astfel, pe măsură ce înaintaţi în vârstă veţi vedea tot mai multe „musculiţe zburătoare“ mişcându-se încoace şi încolo şi rotindu-se în câmpul vizual.

 Altă sursă a acestor mici plutitori pot fi vasele sanguine din retină. O lovitură puternică la cap sau orice altă presiune foarte mare asupra globului ocular poate cauza eliberarea unui şir de globule roşii dintr-un mic vas sanguin. Globulele roşii sunt lipicioase, aşadar tind să formeze mici îngrămădiri sau lanţuri de globule. În corpul vitros plutesc atât globulele, cât şi îngrămădirile de globule, iar, dacă se află în apropierea retinei, ele pot fi văzute. Globulele roşii pot fi reabsorbite de corp, prin urmare dispar în cele din urmă. Din punct de vedere anatomic însă, acestea nu sunt muscae volitantes, întrucât rezultă în urma unor leziuni minore.

Indică prezenţa acestor muscae volitantes că ceva nu este în regulă? În general, nu. Oamenii ai căror ochi sunt sănătoşi, chiar şi unii tineri, le văd, dar treptat ajung să le ignore. Însă anumite situaţii pot indica un pericol.

Când sunteţi în pericol

Dacă observaţi dintr-o dată mult mai multe puncte în câmpul vizual decât înainte, acesta ar putea fi un indiciu că ceva nu e în regulă. Acest lucru este adevărat îndeosebi dacă vedeţi şi mici străluciri de lumină venind din interiorul ochiului. Aceste fenomene provin de la retină, unde lumina este transformată în impulsuri nervoase. Mulţimea de plutitori şi numeroasele străluciri de lumină se datorează, în general, dezlipirii retinei. Cum are loc acest lucru?

Retina are consistenţa şi grosimea unei foiţe umede şi este aproape la fel de delicată. Stratul ei fotosensibil este fixat de stratul aflat în spatele acestuia şi de corpul vitros doar la marginea anterioară a retinei şi la nervul optic, în depresiunea centrală (fovea centralis) existând o fixare mai slabă. Corpul vitros ajută retina să rămână la locul ei. Ochiul  este atât de rezistent, încât, de obicei, nici chiar loviturile puternice nu reuşesc să rupă sau să desprindă retina de baza de care este prinsă.

Însă o lovitură puternică poate cauza leziuni, care slăbesc retina într-o anumită zonă ori produc o mică ruptură sau gaură în retină. O astfel de gaură poate fi cauzată şi de aderarea corpului vitros la retină: o mişcare bruscă sau o leziune fac corpul vitros să tragă de retină, consecinţa fiind o mică ruptură. Fluidul din camera vitroasă se poate scurge în spatele retinei, dezlipind-o de bază. Această tulburare poate produce excitarea celulelor fotosensibile, care este percepută ca străluciri de lumină.

Uneori, această dezlipire este însoţită de hemoragii, mici sau mari, deoarece suprafaţa internă a retinei este prevăzută cu o reţea proprie de vase sanguine. Celulele sanguine ajung în corpul vitros, iar prezenţa lor este percepută ca o rafală bruscă de plutitori în câmpul vizual. La scurt timp după aceasta, pe măsură ce retina se dezlipeşte, orbirea se instalează asemenea unui voal, sau unei perdele, în câmpul vizual.

Prin urmare, dacă observaţi vreodată o creştere rapidă a numărului de pete, în special dacă sunt însoţite de străluciri de lumină, consultaţi un medic oftalmolog sau mergeţi la spital imediat! S-ar putea să fie vorba despre o dezlipire a retinei. După ce retina se dezlipeşte într-o mare măsură, corectarea poate fi imposibil de efectuat.

Aţi văzut puncte înaintea ochilor ani de zile, dar fără ca acestea să fie însoţite de străluciri de lumină? Probabil, nu e cazul să vă îngrijoraţi. Aproape toată lumea vede aceste puncte. Dacă le ignoraţi, ele nu vor dispărea, însă creierul se obişnuieşte să le excludă din imagine în timp ce vă desfăşuraţi activităţile zilnice. Faptul că punctele pot exista fără să afecteze vederea este o dovadă a rezistenţei ochiului şi a adaptabilităţii creierului.

Cu toate acestea, înainte de a spune că nu există nici un motiv de îngrijorare, persoanele care văd muscae volitantes ar trebui examinate de un oftalmolog sau de un optometrist.

[Chenarul/Ilustraţia de la pagina 25]

Originea metodelor moderne de corectare a anomaliilor de refracţie oculară

Dacă purtaţi ochelari sau lentile de contact pe baza unei prescripţii medicale, acest lucru se datorează într-o oarecare măsură „musculiţelor zburătoare“. Curiozitatea l-a determinat pe Frans Cornelis Donders, un remarcabil medic olandez din secolul al XIX-lea, să înceapă cercetările ştiinţifice asupra fiziologiei şi a patologiei ochiului. Pe lângă identificarea anumitor surse ale acestor muscae volitantes, el a descoperit că hipermetropia este datorată unei scurtări a globului ocular şi că imaginile neclare în cazul astigmatismului sunt cauzate de suprafaţa neregulată a corneei şi a cristalinului. Datorită studiilor lui s-au făcut mari progrese în domeniul prescripţiei de ochelari.

[Legenda ilustraţiei]

Donders

[Provenienţa]

Cu amabilitatea National Library of Medicine

[Diagrama de la pagina 24]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

Retină dezlipită

Globule roşii

Ruptură a retinei

Membrana hialoidă

Cristalinul

Pupila

Irisul

Corpul ciliar

Corpul vitros

Vase sanguine

Nervul optic care merge spre creier