Cum e promovată „cultura morţii“?
Cum e promovată „cultura morţii“?
„Mii de kilometri îi despart pe tinerii refugiaţi din Kosovo, care sunt traumatizaţi, de copiii americani expuşi violenţei şi altor experienţe dureroase, dar pe plan emoţional distanţa dintre aceştia s-ar putea să nu fie atât de mare.“ — Marc Kaufman, The Washington Post.
Indiferent că ne place sau nu, moartea are efect asupra noastră, a tuturor, fie direct, fie indirect, iar aceasta fără a avea importanţă unde trăim: într-o ţară sfâşiată de conflicte violente sau în una care se bucură de o stabilitate relativă.
ÎN ZILELE noastre, manifestarea „culturii morţii“ poate fi observată în frecvenţa ridicată a cazurilor de depresie, dependenţă de droguri, avort, comportament autodistructiv, sinucideri şi ucideri în masă. Profesorul Michael Kearl, de la Facultatea de Sociologie şi Antropologie a Universităţii Trinity din San Antonio (Texas, S.U.A.), a dat următoarea explicaţie cu privire la jonglarea cu subiectul morţii: „Privind prin prisma sfârşitului secolului al XX-lea [anul 1999], ne dăm seama că . . . moartea începe să fie recunoscută ca forţă dinamică centrală care stă la baza vieţii, a vitalităţii şi a ordinii sociale. Moartea este muza religiilor, a filozofiilor, a ideologiilor politice, a artelor şi a tehnologiilor noastre medicale. Ea promovează vânzarea de ziare şi de poliţe de asigurare, însufleţeşte intrigile prezentate de programele noastre de televiziune şi . . . chiar stimulează industriile noastre“. Să examinăm unele forme de manifestare a acestui fenomen, numit „cultura morţii“.
Vânzarea de arme
„Cultura morţii“ se manifestă zilnic în vânzarea de arme. Armele sunt folosite la uciderea soldaţilor, dar cu ele sunt ucişi în primul rând civili, printre care femei şi copii nevinovaţi. În războaie, fie civile, fie de alt tip, viaţa nu are niciodată valoare. Cât costă glonţul unui asasin sau al unui ţintaş?
În multe ţări, faptul că oamenii pot obţine cu uşurinţă arme a avut drept rezultat o creştere constantă şi îngrozitoare a numărului de decese atât la nivel individual, cât şi la nivel comunitar. În urma tragediei de la liceul din Littleton (Colorado), în care s-a folosit arma, s-au făcut proteste cu privire la marea amploare a vânzării de arme şi la marea lor disponibilitate. Este alarmant numărul tinerilor americani care au parte de o moarte violentă: potrivit revistei Newsweek, în fiecare săptămână mor în medie 40 de tineri. Aproximativ 90 la sută dintre aceştia mor împuşcaţi. Acest lucru ar fi echivalentul a 150 de masacre asemănătoare celui din Littleton anual !
Lumea divertismentelor
Filmele exploatează subiectul morţii. De exemplu, intriga unui film s-ar putea să ridice în slăvi imoralitatea, violenţa, traficul de droguri sau crima organizată şi astfel să minimalizeze valoarea vieţii şi principiile morale. Sunt filme în care moartea este idealizată, descriind mitul vieţii de după moarte şi o presupusă reîntoarcere a cuiva pentru a-i vizita pe cei rămaşi în viaţă, lucru care nu face altceva decât să trivializeze moartea.
Acelaşi lucru se poate spune şi cu privire la unele programe de televiziune şi unele genuri de muzică. Potrivit ştirilor, tinerii ucigaşi din Littleton erau admiratori înflăcăraţi ai unui cântăreţ de muzică rock, care a ajuns renumit pentru „prezentări androgine şi satanice“ şi pentru cântecele care aveau ca „temă rebeliunea şi moartea“.
În Statele Unite a fost revizuit modul de clasificare a programelor pentru a-i proteja pe tineri de anumite materiale a căror vizionare i-ar putea influenţa în mod negativ. Reacţia a fost opusă celei scontate. Scriind în revista Newsweek, Jonathan Alter precizează că această metodă „i-ar putea face pe copii să dorească şi mai mult fructul oprit“. El a adăugat că, pentru a-i face să se ruşineze şi a-i obliga pe cei responsabili să reducă violenţa din mass-media, preşedintele Clinton va fi nevoit „să citească în public numele tuturor marilor companii (şi al directorilor lor executivi)“ care nu numai că produc filme ce prezintă înjunghieri şi înregistrări cu „rap gangsta“, dar produc şi programe cu jocuri pe calculator care le dau posibilitatea copiilor să „ucidă oameni «în spaţiul virtual»“.
Moartea în jocuri video şi pe Internet
În cartea sa The Deathmatch Manifesto, Robert Waring analizează popularitatea de care se bucură aşa-numitele jocuri cu lupte pe viaţă şi pe moarte * în rândul adolescenţilor. Dl Waring este de părere că în jurul acestui fenomen s-a format o societate clandestină de jucători. De fapt, efectul acestor jocuri nu este acela de a-i educa pe jucători, ci de a-i învăţa să ucidă. „Faptul de a te juca cu un adversar viu de undeva din lume şi de a încerca să dovedeşti de ce eşti în stare este o experienţă ce îţi dă senzaţii tari. Este într-adevăr foarte uşor să te laşi absorbit de joc“, precizează Waring. Adolescenţii sunt atraşi de forţa pe care o exercită scenariile tridimensionale, proiectate ca fundal pentru luptele sângeroase. Neavând acces la aceste jocuri prin Internet, unii îşi cumpără programe cu jocuri video care pot fi jucate la televizorul pe care îl au acasă. Alţii au obiceiul de a frecventa locurile publice unde pot închiria aparate cu jocuri video şi poartă lupte „virtuale“ pe viaţă şi pe moarte cu alţi adversari.
Deşi jocurile cu „lupte pe viaţă şi pe moarte“ sunt clasificate potrivit vârstei jucătorului, adevărul este că nu există o supraveghere corespunzătoare. Eddie, un tânăr de 14 ani din Statele Unite, a făcut următorul comentariu: „De obicei, ţi se spune că nu eşti destul de mare, dar nu eşti împiedicat să cumperi [jocul]“. Lui îi place un joc în care luptele cu arme de foc sunt orgiace.
Deşi cunosc şi nu le place situaţia, părinţii lui rareori îl controlează să vadă dacă îl joacă. Un adolescent a ajuns la următoarea concluzie: „Generaţia noastră este cu mult mai desensibilizată în ce priveşte violenţa decât oricare altă generaţie. Televizorul joacă un rol mai important în creşterea copiilor decât părinţii şi satisface fantezia violentă a copiilor“. Scriind în revista Newsweek, John Leland a afirmat: „Întrucât aproximativ 11 milioane de adolescenţi au în prezent acces la Internet [în Statele Unite], un adolescent îşi petrece tot mai mult timp din viaţă într-un spaţiu inaccesibil multor părinţi“.Stiluri de viaţă care duc la moarte
Ce se poate spune despre comportamentul din afara lumii jocurilor cu „lupte pe viaţă şi pe moarte“ şi a filmelor pline de violenţă? Deşi în viaţa de zi cu zi nu trebuie să ne luptăm pe viaţă şi pe moarte cu creaturi hidoase, stilul de viaţă al multor oameni este marcat de un comportament autodistructiv. De exemplu, în pofida influenţei familiei, a sistemelor de asistenţă medicală şi a altor autorităţi care avertizează cu privire la riscul la care expune fumatul şi consumul de droguri, aceste practici continuă să ia amploare. În multe cazuri, ele duc la o moarte prematură. Pentru a-şi mări câştigurile ilicite, marile concerne şi traficanţii de droguri continuă să profite de neliniştea, deznădejdea şi sărăcia spirituală a oamenilor.
Cine este în spatele tuturor acestor lucruri?
Este oare prezentată moartea în Biblie ca un subiect potrivit ca divertisment? Sunt justificate stilurile de viaţă care pot duce la moarte? Nu. Pentru adevăraţii creştini, asemenea apostolului Pavel, moartea nu este altceva decât un „duşman“ (1 Corinteni 15:26, NW). Creştinii nu consideră moartea ceva atrăgător şi distractiv, ci, dimpotrivă, o consideră un fenomen împotriva firii, o consecinţă directă a păcatului şi a rebeliunii împotriva lui Dumnezeu (Romani 5:12; 6:23). Moartea nu a făcut niciodată parte din scopul iniţial al lui Dumnezeu cu privire la om.
Despre Satan se spune că are „mijloacele de a cauza moartea“. El este numit „ucigaş“ nu neapărat deoarece cauzează moartea în mod direct, ci deoarece face acest lucru folosindu-se de înşelătorie, atrăgându-i pe oameni în păcat, promovând o conduită care duce la depravare şi la moarte şi făcându-i pe bărbaţi, pe femei şi chiar şi pe copii să cultive în minte şi în inimă atitudini criminale (Evrei 2:14, 15, NW; Ioan 8:44; 2 Corinteni 11:3; Iacov 4:1, 2). Totuşi, de ce sunt tinerii ţinta principală? Ce anume putem face pentru a-i ajuta?
[Notă de subsol]
^ par. 13 În carte se spune că, în jocurile cu „lupte pe viaţă şi pe moarte“, „jucătorii [sunt] încurajaţi să se ucidă unii pe alţii în reţele de jocuri tridimensionale“.
[Legenda fotografiilor de la pagina 7]
„Generaţia noastră este cu mult mai desensibilizată în ce priveşte violenţa decât oricare altă generaţie“