Antarctica:  un continent în pericol

CÂND astronauţii privesc pământul din spaţiu, cel mai remarcabil lucru de pe planeta noastră este calota Antarcticii, se spune în cartea Antarctica: The Last Continent. Aceasta „radiază lumina ca un uriaş far alb la extremitatea sudică a planetei“, au declarat astronauţii.

Având aproximativ 30 000 000 km³ de gheaţă, Antarctica este o „maşină de făcut gheaţă“ de proporţii continentale. Zăpada care cade pe continent se compactizează, formându-se astfel gheaţa. Forţa gravitaţională obligă gheaţa să curgă încet spre coastă, de unde alunecă în mare şi iau naştere uriaşi gheţari de şelf. — Vezi chenarul de la pagina 18.

Retragerea gheţarilor de şelf

Însă, în ultimii ani, ca urmare a topirii gheţii într-un ritm accelerat, s-a redus dimensiunea mai multor gheţari de şelf, dintre care unii au dispărut complet. Într-un raport se spunea că, în 1995, o bucată de 1 000 km² din Gheţarul de şelf Larsen, lung de aproape 1 000 km, s-a prăbuşit în mare şi s-a rupt în mii de aisberguri.

Regiunea care a fost afectată până în prezent de retragerea gheţii este Peninsula Antarctică. Fiind o prelungire a lanţului muntos andin din America de Sud, această peninsulă în formă de S a cunoscut în ultimii 50 de ani o creştere a temperaturii cu 2,5°C. Ca urmare, Insula James Ross, cândva înconjurată de gheaţă, în prezent poate fi circumnavigată. Retragerea gheţii a cauzat şi o creştere rapidă a vegetaţiei.

Întrucât o topire considerabilă a avut loc numai în regiunea Peninsulei Antarctice, unii oameni de ştiinţă nu sunt pe deplin convinşi că topirea gheţii este un semn al încălzirii globale. Însă, potrivit unui studiu condus de norvegieni, se reduce şi gheaţa din regiunea arctică. (Deoarece Polul Nord nu se află pe o masă continentală, o mare parte din gheaţa de aici este apă de mare îngheţată.) Toate aceste schimbări corespund cu ceea ce s-a prevăzut că va putea fi observat odată cu încălzirea globală, se arată în acest studiu.

Dar Antarctica nu este doar un continent ce reacţionează la schimbările de temperatură. El a fost descris şi ca „motorul vital ce pune în mişcare o mare parte din clima întregului glob“. Dacă aşa stau lucrurile, atunci modelele meteorologice viitoare ar putea fi afectate în cazul în care pe acest continent vor avea loc în continuare schimbări.

Între timp, la mare înălţime deasupra Antarcticii, în stratul de ozon al atmosferei, s-a format o gaură mare cât de două ori suprafaţa Europei. Ozonul, o formă de oxigen, protejează pământul de radiaţia ultravioletă, care este periculoasă, întrucât distruge ochii şi duce la apariţia cancerului de piele. Din cauza creşterii acestei radiaţii, cercetătorii din Antarctica trebuie să-şi protejeze pielea de soare şi să poarte ochelari de protecţie sau ochelari de soare cu un strat reflex special, care să le protejeze ochii. Numai cu trecerea timpului vom şti în ce măsură este afectată fauna sezonieră a Antarcticii.

Continent delicat! Păşiţi uşor!

Subtitlul de mai sus ar putea fi o urare de bun venit potrivită adresată celor care vin să viziteze Antarctica. De ce? Din mai multe motive, precizează Unitatea Antarctică Australiană. În primul rând, deoarece mediul este extrem de sensibil la dereglări, relaţiile dintre organismele din Antarctica şi mediu fiind un element fundamental. În al doilea rând, plantele cresc atât de încet, încât o urmă de picior lăsată pe stratul de muşchi poate fi văzută şi după zece ani. Plantele afectate se află la discreţia vânturilor puternice din Antarctica, vânturi care pot distruge vegetaţia. În al treilea rând, din cauza temperaturilor foarte scăzute trebuie să  treacă zeci de ani pentru ca gunoaiele să se descompună. În al patrulea rând, oamenii ar putea aduce fără să vrea forme de viaţă microscopice străine acestui continent izolat, şi ca urmare vulnerabil în faţa lor. În sfârşit, zonele pe care turiştii şi oamenii de ştiinţă le frecventează de obicei sunt zonele de coastă — regiunile cu cele mai favorabile condiţii pentru viaţa animală şi vegetală. Deoarece aceste regiuni constituie doar aproximativ 2% din masa continentală, nu e greu să înţelegem de ce Antarctica ar putea deveni în curând supraaglomerată. Ca urmare, se pune următoarea întrebare: Cine administrează acest continent uriaş?

Cine guvernează Antarctica?

Deşi şapte state cer dreptul asupra unor zone din Antarctica, continentul ca întreg se distinge printr-un aspect unic: Antarctica nu are un stat suveran şi nici cetăţeni. „Antarctica este singurul continent de pe pământ guvernat în totalitate de un acord internaţional“, precizează Unitatea Antarctică Australiană.

Numit Tratatul Antarctic, acest acord a fost semnat de 12 state şi a intrat în vigoare la 23 iunie 1961. De atunci, numărul statelor participante a crescut la peste 40. Obiectivul tratatului este acela de a „se asigura, în interesul întregii omeniri, că Antarctica va continua să fie folosită în exclusivitate în scopuri paşnice şi că nu va deveni scena sau obiectul unor neînţelegeri internaţionale“.

În ianuarie 1998, în cadrul Tratatului Antarctic a intrat în vigoare Protocolul pentru protecţia mediului. Acest protocol interzice orice exploatare a minereurilor şi a mineralelor din Antarctica timp de cel puţin 50 de ani. În plus, protocolul declară continentul şi ecosistemele marine dependente de el „rezervaţie naturală consacrată păcii şi ştiinţei“. Sunt interzise activităţile militare, testarea armelor şi depozitarea deşeurilor nucleare. Este interzisă chiar şi folosirea câinilor de sanie.

Tratatul Antarctic a fost aclamat drept „un exemplu fără precedent de cooperare internaţională“. Cu toate acestea, persistă multe alte probleme ce trebuie rezolvate, printre care se numără şi problema suveranităţii. De exemplu, cine va impune aplicarea tratatului şi în ce mod? Şi cum vor putea statele membre să rezolve problema creşterii rapide a turismului — ce ar putea ameninţa delicatele ecosisteme ale Antarcticii? În ultimii ani, peste 7 000 de nave care aveau la bord turişti au vizitat anual Antarctica şi se aşteaptă ca această cifră să se dubleze în scurt timp.

În viitor ar putea apărea alte probleme. De exemplu, ce se va întâmpla dacă oamenii de ştiinţă vor găsi minerale preţioase sau rezerve de petrol? Va împiedica tratatul exploatările comerciale şi poluarea cauzată deseori de acestea? Tratatele pot fi schimbate, iar Tratatul Antarctic nu face excepţie. De fapt, articolul 12 prevede că tratatul poate fi „modificat sau amendat în orice moment pe baza acordului unanim între părţile contractante“.

Bineînţeles că nici un tratat nu poate ocroti Antarctica de „emanaţiile“ lumii industrializate de azi. Ce păcat ar fi dacă frumosul „far alb“ de la extremitatea sudică a globului va fi „murdărit“ de consecinţele de proporţii ale lăcomiei şi ignoranţei omului! A face rău Antarcticii înseamnă a face rău omenirii. Dacă Antarctica ne învaţă ceva, atunci lecţia ar fi următoarea: întregul pământ — ca şi corpul uman — este un sistem ale cărui elemente sunt în strânsă legătură unele cu altele, un sistem perfect coordonat de Creator atât pentru a susţine viaţa, cât şi pentru a ne da motive de bucurie.

[Chenarul/Fotografia de la pagina 18]

CE ESTE UN GHEŢAR DE ŞELF?

În interiorul Antarcticii, pe înălţimi, în urma căderilor de zăpadă se formează curenţi de gheaţă care coboară spre coastă — unii se deplasează cu o viteză de peste un kilometru pe an, după cum reiese din unele fotografii radar făcute recent din satelit. Mulţi dintre aceşti curenţi de gheaţă se unesc asemenea afluenţilor şi formează uriaşe râuri de gheaţă. Când ajung în mare, acestea plutesc pe apă şi formează gheţari de şelf, cel mai mare fiind Gheţarul de şelf Ross (pe care îl vedeţi în imaginea de mai jos). Alimentat de cel puţin şapte curenţi de gheaţă sau gheţari, acest gheţar de şelf ocupă o suprafaţă cât cea a Franţei şi atinge în unele locuri o grosime de până la un kilometru. *

În condiţii normale, gheţarii de şelf nu se retrag. Pe măsură ce gheţarii alimentează şelful cu mai multă gheaţă, extremitatea exterioară este împinsă tot mai mult în mare, la fel cum se întâmplă cu pasta de dinţi când strângeţi tubul. În cele din urmă, gheaţa se rupe în bucăţi uriaşe, proces numit despicare, iar aceste bucăţi de gheaţă devin aisberguri. Unele aisberguri au „o su­prafaţă de până la 13 000 km²“, precizează The World Book Encyclopedia. În ultimii ani însă, acest proces de despicare s-⁠a accelerat, iar unii gheţari de şelf s-⁠au retras, alţii chiar dispărând complet. Dar, chiar şi aşa, nivelul mării nu s-⁠a ridicat. De ce? Deoarece gheţarii de şelf plutesc deja pe apă, ceea ce înseamnă că ei dezlocuiesc un volum de apă egal cu al lor. Însă, dacă s-⁠ar topi gheaţa de pe continentul antarctic, ar fi ca şi cum s-⁠ar goli în mare un rezervor de 30 000 000 km³ de apă! Nivelul mării s-⁠ar ridica atunci cu aproximativ 65 m!

[Notă de subsol]

[Legenda fotografiei]

Blocuri masive de gheaţă se desprind din Gheţarul de şelf Ross. Gheţarul de şelf din imagine are aproximativ 65 m deasupra nivelului mării

[Provenienţa fotografiei]

Tui De Roy

[Legenda fotografiei de la pagina 20]

Un pui de focă Weddell

[Provenienţa fotografiei]

Foto: Comandantul John Bortniak, NOAA Corps