Cum să-i creştem pe copii ca să devină persoane echilibrate?
Cum să-i creştem pe copii ca să devină persoane echilibrate?
„Copiii învaţă să aibă respect de sine şi autocontrol dacă au parte atât de iubire, cât şi de disciplinare din partea părinţilor lor“, se afirmă într-o ştire publicată în ziarul The Gazette din Montreal (Canada). Ce înseamnă acest lucru? Potrivit psihologului Constance Lalinec, din Montreal, este foarte importantă stabilirea unor limite clare cu privire la comportamentul copilului.
Lalinec, care lucrează cu copii şi familii, precizează că, „atunci când îi scutim pe copii de consecinţele acţiunilor lor, de fapt îi privăm de multe ocazii de a învăţa“. Toleranţa poate avea un efect negativ asupra dezvoltării copilului.
Sfatul biblic, care s-a dovedit a fi eficient de-a lungul timpului în privinţa creşterii copiilor, este cel mai potrivit. Biblia spune: „Felul vostru de vorbire să fie: «Da, da; nu, nu»“ (Matei 5:37, sublinierea noastră). Odată ce au fost stabilite anumite reguli rezonabile şi copiii voştri le înţeleg, aplicaţi-le cu promptitudine şi consecvenţă. Susţineţi-vă cuvintele cu acţiuni corespunzătoare. Acest lucru le transmite un mesaj clar copiilor cu privire la regulile şi aşteptările părinţilor, şi anume că ceea „ce seamănă omul, aceea va şi secera“ (Galateni 6:7; Romani 2:6). Menirea disciplinării iubitoare şi corespunzătoare este ca copiii să înveţe să respecte regulile şi să suporte dezamăgirea şi întârzierea recompenselor, astfel încât să poată cultiva calităţi de care au nevoie pentru a deveni adulţi echilibraţi, cu simţul răspunderii.
În cartea Secretul unei familii fericite puteţi găsi mai multe sfaturi cu privire la ce anume le spune Dumnezeu părinţilor referitor la disciplinarea cu iubire a copiilor lor. Puteţi obţine un exemplar al acestei cărţi de 192 de pagini completând şi trimiţând cuponul de mai jos la adresa menţionată pe cupon sau, dacă nu locuiţi în România, la cea mai convenabilă adresă dintre cele menţionate la pagina 5 a acestei reviste.
□ Vă rog să-mi trimiteţi un exemplar al cărţii Secretul unei familii fericite. Precizaţi în ce limbă
□ Vă rog să luaţi legătura cu mine în vederea unui studiu biblic gratuit la domiciliu.