Girafele: mamifere înalte şi pline de graţie

DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN KENYA

BOLOVANII cenuşii de granit erau umezi şi reci în zorii acelei dimineţi. Ne-⁠am cuibărit printre pietrele mari, cu câte-⁠o cană de ceai cald în mână şi cu ochii aţintiţi asupra veldului african ce se întindea înaintea noastră. * Răbdarea ne-⁠a fost răsplătită. În lumina slabă a dimineţii, o ceată de girafe — înalte şi pline de graţie datorită picioarelor lor lungi — traversau agale câmpia. Mişcându-⁠se parcă cu încetinitorul, girafele înaintau graţios, cu paşi mari de parcă ar fi mers pe catalige, legănându-⁠şi gâtul lung şi încovoiat asemenea catargelor unor corăbii purtate de vânt. Abia ne mai ţineam respiraţia. Priveliştea era încântătoare!

Nestingherite de prezenţa noastră, girafele au intrat toate deodată într-⁠o pădurice luxuriantă de arbori acacia şi au început să se întindă spre vârfurile ramurilor spinoase. Cu delicateţe şi grijă, aceşti uriaşi graţioşi culegeau frunzuliţele verzi cu limba lor lungă. Acolo, la o mare înălţime, girafele şi-⁠au vârât capul printre cuiburile unei colonii de ţesătoare şi rupeau nestânjenite frunzele. Păsările au certat aspru intruşii cu gâtul lung. Intrigată de această gâlceavă, ceata s-⁠a mutat liniştită şi cu demnitate la alţi arbori.

Rapide şi graţioase

Oricui a văzut aceste creaturi scoţându-⁠şi capul, cu gâtul lui lung, deasupra îngrăditurii unei grădini zoologice îi poate fi greu să-⁠şi imagineze adevărata frumuseţe şi graţie a acestor animale alergând libere în sălbăticie prin savana africană. Mişcările girafelor sunt graţioase şi line. În timp ce galopează pe câmpiile întinse, din cauza aspectului lor delicat, aproape fragil, ai impresia că ar putea să se împiedice şi să se rostogolească la cel mai mic obstacol ce le apare în cale. Însă un mascul mare ce cântăreşte aproximativ 1 300 de kilograme este un alergător agil care se ţine bine pe picioare şi care poate atinge o viteză de aproape 60 de kilometri pe oră.

Această creatură încântătoare se găseşte doar în  Africa. Datorită blândeţii şi naturii ei paşnice, îţi face plăcere să o priveşti. Faţa girafei poate fi descrisă ca fiind unică, chiar fascinantă. Girafa are urechi lungi şi subţiri şi două corniţe ce au în vârf un smoc catifelat de păr negru. Ochii ei sunt foarte mari şi negri, protejaţi de nişte gene lungi şi încovoiate. Când girafa scrutează orizontul de la înălţimea avantajoasă a capului, faţa ei exprimă o curiozitate inocentă.

În antichitate, girafa era preţuită atât pentru frumuseţea ei, cât şi pentru timiditatea şi caracterul ei paşnic şi lipsit de agresivitate. Girafele tinere erau oferite conducătorilor sau regilor ca daruri ce simbolizau pacea şi înţelegerea dintre naţiuni. În picturile rupestre antice din Africa se pot observa chiar şi acum imagini estompate reprezentând girafe.

La înălţime

Girafa este cel mai înalt animal. De la copită până la corniţe, masculii ajunşi la maturitate pot atinge o înălţime de peste 5,5 metri. În antica scriere egipteană cu hieroglife, girafa reprezenta verbul „a prezice“, sau „a prevesti“, acest lucru având legătură cu înălţimea ei deosebită şi cu capacitatea ei de a vedea în depărtare.

Când se află într-⁠un grup mixt, alcătuit din zebre, struţi, pala şi alte animale ale câmpiilor africane, girafa preia rolul de „turn de pază“. Înălţimea şi vederea excelentă a girafei o ajută să vadă până la mare distanţă şi să sesizeze din timp orice pericol. Prin urmare, prezenţa ei impozantă le dă, fără îndoială, celorlalte animale o măsură de siguranţă.

O minune a creaţiei

Girafa are un corp superb, proiectat pentru a culege frunze până şi din vârful arborilor falnici, depăşind cu mult înălţimea la care pot ajunge toate celelalte animale, cu excepţia elefantului. Forma unică a buzei superioare prehensile şi limba flexibilă ajută girafa să rupă în mod delicat frunze de pe ramurile care sunt acoperite cu mustăţi şi cu spini ascuţiţi.

 După cât se pare, girafele consumă în jur de 34 de kilograme de verdeaţă pe zi. Deşi se pot hrăni cu multe tipuri de plante, girafele preferă spinoşii arbori acacia care punctează câmpiile africane. Un mascul îşi poate întinde limba în căutare de hrană până la 42 de centimetri. Gâtul girafei este de o flexibilitate extraordinară. Acesta îi permite girafei să-⁠şi întoarcă şi să-⁠şi încline capul lung într-⁠un mod uimitor în timp ce se mişcă printre ramurile înalte ale arborilor.

Girafei îi este uşor să ajungă la ramurile de sus ale arborilor, însă cu totul altfel stau lucrurile cu băutul apei. Când se apropie de un ochi de apă, girafa trebuie să-⁠şi îndepărteze picioarele anterioare unul de celălalt, iar apoi să-⁠şi îndoaie ambii genunchi ca să poată ajunge la apă. În această poziţie incomodă, girafa îşi întinde la maximum gâtul lung ca să se poată adăpa. Din fericire, nu are nevoie să bea prea des, deoarece extrage suficient lichid din frunzele suculente ce îi alcătuiesc alimentaţia.

Pe gâtul şi flancurile girafei este trasată o frumoasă reţea de linii înguste deschise la culoare, care formează un desen reticulat de pete asemănătoare unor frunze. Culorile variază de la un cafeniu-⁠auriu la un maro-⁠castaniu intens sau chiar negru. Pe măsură ce girafa înaintează în vârstă, pielea se închide la culoare.

Viaţa de familie

Girafele sunt creaturi sociabile, deplasându-⁠se în cete mici, alcătuite din 2 până la 50 de indivizi. Gestaţia poate dura între 14 şi 15 luni, după care femela va naşte un pui înalt de 2 metri. La naştere, viţelul efectiv cade la pământ de la o înălţime de peste 2 metri, cu capul înainte! Dar, în numai 15 minute, puiul, teafăr şi nevătămat, se ridică în picioare clătinându-⁠se şi se pregăteşte să sugă. După două sau trei săptămâni, viţelul începe instinctiv să rupă uşor din vârfurile fragede ale ramurilor de acacia şi, nu după mult timp, are suficientă putere ca să ţină pasul cu mama sa în plimbările lungi pe care le fac împreună.

Un pui de girafă este o splendidă imitaţie miniaturală a părinţilor lui. Deşi e scund în raport cu standardele girafelor, puiul este mai înalt decât majoritatea oamenilor. Puiul, curios şi neînfricat sub privirile atente ale mamei sale înalte, este o privelişte încântătoare.

În perioada naşterilor, puii sunt adunaţi în „creşe“, în care petrec toată ziulica odihnindu-⁠se, jucându-⁠se şi observând ce se întâmplă în jurul lor. Un viţel nou-⁠născut creşte într-⁠un ritm incredibil. În şase luni, un pui poate creşte aproximativ un metru, iar într-⁠un an îşi dublează înălţimea. În numai o săptămână, viţelul poate creşte în jur de 23 de centimetri! O girafă-⁠mamă are un spirit protector foarte dezvoltat şi, deşi îi permite puiului să hoinărească la o oarecare distanţă, datorită vederii ei agere puiul rămâne mereu sub observaţia sa.

Având dimensiuni, agilitate şi viteză extraordinare, precum şi o vedere deosebită, în afară de lei puţini sunt duşmanii girafei când se află în sălbăticie. Totuşi, omul este cel care a vânat şi a ucis multe exemplare ale acestei frumoase creaturi. Hăituit fără încetare pentru pielea atrăgătoare, pentru  carnea gustoasă şi pentru părul lung şi negru al cozii — despre care unii cred că are puteri mistice —, acest mamifer paşnic are în faţă o perspectivă nesigură. Cândva foarte numeroase în multe zone ale Africii, girafele se bucură acum de o siguranţă relativă doar în rezervaţiile de animale, unde sunt protejate.

În prezent, turiştii care fac safari în Africa sunt şi acum cuprinşi de emoţie la vederea girafelor cu gâtul lor lung, alergând în libertate în lungul şi-⁠n latul întinselor câmpii. Ele pot fi zărite culegând frunze din vârfurile spinoşilor arbori acacia sau doar scrutând orizontul în stilul lor caracteristic. Această creatură splendidă, cu forma ei neobişnuit de frumoasă şi cu caracterul ei blând, este cu adevărat o minune a creaţiei, încă o dovadă a geniului creator şi a personalităţii unice a Atotputernicului Dumnezeu, Iehova. — Psalmul 104:24.

[Notă de subsol]

[Chenarul/Fotografia de la pagina 18]

UN MIRACOL CU GÂTUL LUNG

Forma neobişnuită a corpului unei girafe şi dimensiunile sale impresionante ar putea crea anumite dificultăţi, sau cel puţin aşa cred unii. Având o înălţime atât de mare şi un gât atât de lung, reglarea fluxului sanguin în toate părţile corpului ar putea părea imposibilă. De exemplu, când girafa îşi coboară capul până la pământ, forţa gravitaţională ar trebui să cauzeze un aflux de sânge în cap, provocând inundarea creierului. În timp ce girafa îşi înalţă capul, sângele ar trebui să năvălească din nou la inimă, făcând ca animalul să-⁠şi piardă cunoştinţa. Totuşi, acest lucru nu se întâmplă. De ce?

Sistemul circulator al girafei este o adevărată minune a creaţiei, fiind proiectat cu ingeniozitate potrivit necesităţilor acestui animal şi slujind formei şi dimensiunilor unice ale corpului. Inima în sine este extraordinar de mare şi trebuie să pompeze din greu ca să trimită sângele la creier, aflat la o distanţă de aproximativ 3,5 metri. Bătând de 170 de ori pe minut, pereţii groşi de 7 centimetri ai muşchiului inimii produc o tensiune arterială maximă de aproape trei ori mai mare decât cea a omului. Pentru a face faţă fără probleme acestei forţe, atât artera carotidă, care transportă sângele la creier, cât şi vena jugulară, care readuce sângele la inimă, trebuie să fie mari. Într-⁠adevăr, aceste vase de sânge depăşesc 2,5 centimetri în diametru şi sunt căptuşite cu un ţesut elastic dur, fiind astfel flexibile şi rezistente.

Când girafa îşi lasă capul în jos, valvele venei jugulare împiedică sângele să inunde creierul. La baza creierului, marea arteră carotidă irigă o reţea minunat alcătuită, aşa-⁠numita „reţea extraordinară“ (rete mirabile). Aici fluxul sanguin abundent care merge spre creier când girafa îşi lasă capul în jos este încetinit, fiind îndreptat înspre o reţea specială de vase sanguine mai mici care reglează tensiunea arterială şi protejează creierul de un aflux mare de sânge. „Reţeaua extraordinară“ se lărgeşte când capul este lăsat în jos şi se contractă când girafa îşi înalţă capul, aducând astfel la normal tensiunea arterială foarte scăzută şi anulând pericolul pierderii cunoştinţei.

Şi gâtul girafei este o minune a creaţiei. Oamenii de ştiinţă au rămas surprinşi când au descoperit că gâtul neobişnuit de lung al girafei conţine acelaşi număr de vertebre ca şi gâtul unui şoarece sau al majorităţii mamiferelor! Totuşi, spre deosebire de cele mai multe mamifere, girafa are vertebre alungite ce formează articulaţii de tip enartroză, asigurându-⁠i o deosebită flexibilitate. Prin urmare, girafa poate să-⁠şi îndoaie şi să-⁠şi contorsioneze gâtul pentru a-⁠şi curăţa orice parte a corpului sau poate să şi-⁠l întindă plină de graţie spre vârful ramurilor unui copac pentru a se hrăni.