Prins în vâltoarea sentimentelor

„DUPĂ ce mi s-⁠a spus că am o boală ce îmi ameninţă viaţa, am încercat să las deoparte temerile, dar sentimentele de nesiguranţă m-⁠au doborât“, îşi aminteşte un bărbat în vârstă. Cuvintele sale scot în evidenţă faptul că, după ce o boală dă lovitura pe plan fizic, ea mai dă una şi pe plan afectiv. Dar, chiar şi în această situaţie, există persoane care reuşesc să facă faţă unor asemenea lovituri. Multe dintre ele ar dori să te asigure că există modalităţi de a înfrunta cu succes o boală cronică. Însă, înainte de a vorbi despre ceea ce poţi face, să vedem mai întâi care sunt câteva sentimente pe care le-ai putea avea la început.

Surpriză, negare, disforie

S-⁠ar putea ca sentimentele tale să fie foarte diferite de cele ale celorlalţi. Cu toate acestea, specialiştii în domeniul sănătăţii şi bolnavii au constatat că persoanele care se confruntă cu o problemă gravă de sănătate trec, de obicei, printr-⁠o serie de stări sufleteşti întâlnite în mod frecvent. Şocul şi surpriza de la început, când pur şi simplu nu-⁠ţi vine să crezi, pot fi urmate de negare: „Nu poate fi adevărat“. „Trebuie să fie o greşeală.“ „Poate că au încurcat analizele de laborator.“ Iată cum a descris o femeie reacţia ei când a aflat că avea cancer: „Te simţi ca şi cum ţi-⁠ai trage pătura peste cap şi speri ca, atunci când vei scoate capul afară, să nu fie nimic adevărat“.

Însă, pe măsură ce devii tot mai conştient de realitate, negarea poate lăsa loc disforiei, un sentiment de nefericire ce te învăluie ca un nor negru, ameninţător. „Cât voi mai trăi?“ „Sunt condamnat să-⁠mi petrec restul vieţii suferind?“ Probabil că eşti asaltat şi de alte întrebări asemănătoare. Ai vrea să dai timpul înapoi şi să te afli înainte de stabilirea diagnosticului, dar nu poţi. După puţin timp te trezeşti copleşit de o mulţime de alte sentimente puternice şi dureroase. Care sunt câteva dintre ele?

Nesiguranţă, anxietate, teamă

O boală gravă aduce cu sine o mare nesiguranţă şi multă anxietate în viaţă. „Caracterul imprevizibil al bolii face ca viaţa să devină uneori foarte frustrantă“, spune un bărbat care are boala Parkinson. „În fiecare zi nu fac decât să aştept să văd ce-⁠mi aduce ziua respectivă.“ Boala pe care o ai s-⁠ar putea şi să te înspăimânte. Dacă ai aflat de boală fără să fi avut vreun simptom avertizator, probabil că eşti cuprins de o teamă zdrobitoare. Însă, dacă diagnosticul a fost pus după ce ani de zile ai fost neliniştit în legătură cu simptomele ce fuseseră greşit diagnosticate, s-⁠ar putea ca teama să se acumuleze încetul cu încetul. La început s-⁠ar putea chiar să te simţi puţin uşurat la gândul că, în sfârşit, ceilalţi vor crede că eşti cu adevărat bolnav şi că nu ai inventat nimic. Dar, nu peste mult timp, toată această uşurare este urmată, probabil,  de teamă, deoarece devii conştient de ceea ce implică acel diagnostic.

În plus, teama că vei pierde controlul asupra vieţii te face să te nelinişteşti. Eşti îngrijorat la gândul că vei deveni tot mai dependent de alţii, mai ales dacă preţuieşti o oarecare independenţă în viaţă. Ţi-⁠ai putea face griji că boala începe să-⁠ţi controleze viaţa şi să-⁠ţi dicteze orice mişcare pe care să o faci.

Mânie, ruşine, singurătate

Înţelegerea faptului că pierzi tot mai mult controlul asupra vieţii poate declanşa sentimente de mânie. „De ce tocmai mie? Ce am făcut să merit asta?“, poate că te întrebi. Această lovitură asupra sănătăţii tale ţi se pare nedreaptă şi lipsită de sens. Ruşinea şi disperarea pun şi ele stăpânire pe tine. Iată ce îşi aminteşte un bărbat paralizat: „M-⁠am simţit atât de ruşinat că toate acestea mi se întâmplau din cauza unui accident stupid!“

Mai mult decât atât, probabil că, încetul cu încetul, ajungi să te izolezi. Izolarea fizică duce cu uşurinţă la izolare socială. Dacă boala te obligă să stai în casă, probabil că nu vei mai putea să ieşi cu vechii tăi prieteni. Însă, acum, mai mult ca oricând, tu tânjeşti după companie. Dacă la început a fost o „explozie“ de vizite şi telefoane, acum din ce în ce mai puţini trec pe la tine sau îţi telefonează.

Întrucât te doare să vezi cum prietenii se îndepărtează, s-⁠ar putea să reacţionezi la această situaţie dureroasă închizându-⁠te în tine. E de înţeles că, probabil, ai nevoie de ceva timp să fii singur înainte de a te vedea din nou cu ceilalţi. Dar, dacă, ajuns aici, nu faci nimic şi te îndepărtezi şi mai mult de ceilalţi, s-⁠ar putea să te închizi şi mai mult în tine, trecând de la izolare socială (când ceilalţi nu vin să te vadă) la izolare afectivă (când tu nu vrei să-⁠i vezi pe ceilalţi). În ambele cazuri, te vei lupta, probabil, cu puternice sentimente de singurătate. * Uneori chiar te vei întreba dacă vei mai reuşi să vezi zorii zilei următoare.

Învaţă de la alţii

Dar poţi trage speranţe. Dacă recent te-⁠ai simţit copleşit de o problemă gravă de sănătate, există câţiva paşi utili pe care îi poţi întreprinde şi care te vor ajuta să-⁠ţi recapeţi, într-⁠o oarecare măsură, controlul asupra vieţii.

E adevărat, această serie de articole nu-⁠ţi va rezolva problema cronică de sănătate, oricare ar fi ea. Totuşi, informaţiile prezentate aici te pot ajuta să afli câteva modalităţi de a accepta boala şi de a-⁠i face faţă. O femeie care are cancer a rezumat astfel „călătoria“ ei interioară: „La început n-⁠am vrut să accept boala, apoi m-⁠am înfuriat foarte tare, după care am început să caut resursele necesare“. Şi tu poţi începe această căutare îndreptându-⁠te spre cei care au parcurs acelaşi drum înaintea ta şi învăţând de la ei cum te poţi folosi de resursele ce îţi sunt la îndemână.

[Notă de subsol]

[Text generic pe pagina 5]

Probabil că te întrebi: „De ce tocmai mie? Ce am făcut să merit asta?“