Nu cumva chiar soluţia e o parte a problemei?

„Înjosirea şi demoralizarea deţinuţilor e metoda cea mai greşită de a-i pregăti pentru lumea de afară.“ — EDITORIAL APĂRUT ÎN THE ATLANTA CONSTITUTION.

ÎN MULTE cazuri, penitenciarele nu fac decât să-i priveze de libertate pe infractori — şi aceasta doar temporar. Când un deţinut * e eliberat, a plătit el oare pentru infracţiunea comisă? Ce se poate spune despre victime  sau despre cei dragi ai lor? „Sunt mama unui copil ucis. Vă rog să staţi o clipă şi să vă gândiţi. Aţi putea oare să vă imaginaţi ce înseamnă asta?“, implora Rita când ucigaşul fiului ei — care avea 16 ani când fusese omorât — a fost eliberat după doar trei ani de închisoare. Aşa cum reiese şi din acest caz, suferinţa nu dispare după ce instanţa pronunţă sentinţa, iar pe prima pagină a ziarelor nu se mai vorbeşte despre acel eveniment, ci ea persistă adesea ani de zile.

Problema în discuţie prezintă interes pentru toţi oamenii, nu numai pentru cei a căror viaţă a fost afectată de fenomenul infracţional. La urma urmei, faptul că cei care ies din penitenciare au fost reeducaţi sau doar înrăiţi în urma experienţei trăite în spatele gratiilor are o influenţă directă asupra păcii minţii noastre, dacă nu chiar şi asupra siguranţei vieţii noastre, a tuturor.

Şcoli pentru infractori

Sistemul penitenciar nu suprimă comportamentul criminal în toate cazurile. „Alocarea unor sume mari pentru construirea de noi celule, în detrimentul reconstrucţiei, sau al remodelării, imaginii pe care o au deţinuţii despre propria lor persoană, nu face decât să deschidă calea spre noi infracţiuni — unele chiar mai grave“, scrie Jill Smolowe în paginile revistei Time. Peter *, care a stat 14 ani în închisoare, e întru totul de acord cu cele spuse mai înainte. „Majoritatea deţinuţilor cu care am fost la închisoare au început cu delicte minore, apoi au «promovat» la infracţiuni contra proprietăţii private, iar în cele din urmă au «absolvit» la infracţiuni grave contra persoanei“, spune el. „Pentru ei, închisoarea e ca o şcoală profesională. Ies de aici mai răi.“

Chiar dacă pentru un timp îi ia pe infractori de pe stradă, se pare că penitenciarele nu realizează nimic altceva pe termen lung în ce priveşte stoparea fenomenului infracţional. În general, băieţii şi tinerii din zonele centrale dens populate ale oraşelor consideră închisoarea drept un rit de trecere la maturitate. De foarte multe ori ei ajung infractori înrăiţi. „Închisoarea în nici un caz nu te reeducă“, spune Larry, care şi-a petrecut o mare parte din viaţă intrând şi ieşind de la închisoare. „Băieţii ăştia ies şi fac acelaşi lucru de fiecare dată.“

Această asemănare a penitenciarelor cu o „uşă turnantă“ ar putea constitui o explicaţie pentru faptul că jumătate din totalul infracţiunilor grave sunt comise de aproximativ 5% dintre infractori, după cum reiese dintr-un studiu efectuat în Statele Unite. „Când nu-şi petrec timpul cu activităţi constructive, deţinuţii şi-l umplu adesea cu gânduri care le alimentează resentimentele, ca să nu mai vorbim de mulţimea de şmecherii ale infractorilor pe care . . . le iau cu ei când se întorc pe stradă“, se spune în revista Time.

Lucrurile stau aşa nu doar în Statele Unite. John Vatis, medic la un penitenciar militar din Grecia, declară: „Penitenciarele noastre au devenit «foarte eficiente» în producerea de indivizi ameninţători, violenţi şi ticăloşi. Când li se dă drumul, majoritatea deţinuţilor sunt porniţi să se răzbune pe societate“.

Costul social

Criza penitenciarelor a ajuns să fie simţită de cetăţeni chiar şi la buzunar. De exemplu, fiecare deţinut îi costă anual pe contribuabilii americani aproximativ 21 000 de dolari. Deţinuţii care au depăşit vârsta de 60 de ani îi costă de trei ori mai mult. În multe ţări, încrederea oamenilor în  sistemul penal scade şi din alte motive. Oamenii se tem că infractorii fie vor fi eliberaţi înainte de termen, fie vor reuşi chiar să scape de închisoare, deoarece se găseşte vreun avocat isteţ care descoperă anumite prevederi legale ce îi ajută să scape nepedepsiţi. De obicei, victimele infractorilor nu se simt suficient de ocrotite în faţa unor eventuale prejudicii în cazul în care infractorii respectivi sunt eliberaţi, iar la proces se pare că nu au un cuvânt greu de spus.

Îngrijorarea oamenilor creşte

Oamenii nu mai au încredere în sistemul penitenciar nici din cauza condiţiilor inumane în care trăiesc deţinuţii, după cum reiese şi din chenarul alăturat. Deţinuţii care au fost victimele unui tratament nedrept în timpul executării pedepsei nu vor reacţiona favorabil la reeducare. În plus, mai multe grupări care militează pentru drepturile omului sunt preocupate de faptul că în penitenciare există o disproporţie între numărul deţinuţilor aparţinând grupărilor minoritare şi numărul celorlalţi deţinuţi. Ele se întreabă dacă e doar o coincidenţă sau e rezultatul unei discriminări.

Un raport dat publicităţii de Associated Press în 1998 atrăgea atenţia asupra situaţiei jalnice a unor foşti deţinuţi ai Penitenciarului Holmesburg, din Pennsylvania (SUA). Ei cereau să fie despăgubiţi întrucât se pare că, în timp ce se aflau la închisoare, au fost folosiţi drept cobai umani la unele experimente chimice. Dar ce se poate spune despre faptul că în Statele Unite au apărut din nou acele grupuri de deţinuţi legaţi în şir cu lanţuri şi puşi să muncească în afara închisorii? Iată ce se spune într-un comunicat dat publicităţii de Amnesty International: „Muncesc în lanţuri sub soarele arzător timp de 10–12 ore, oprindu-se câteva clipe pentru a bea apă şi făcând o pauză de masă de o oră. . . . Singura toaletă pe care deţinuţii puşi în lanţuri o au la dispoziţie e o oală de noapte aşezată în spatele unui paravan improvizat. Când o folosesc, deţinuţii nu sunt scoşi din lanţuri. Atunci când nu există o astfel de oală, deţinuţii sunt obligaţi să facă pe jos, în văzul tuturor“. Bineînţeles că lucrurile nu stau aşa în toate penitenciarele. Însă un tratament inuman îi dezumanizează şi pe deţinuţi, şi pe cei ce îl aplică.

E oare în folosul comunităţii?

În mod firesc, cei mai mulţi oameni se simt mai în siguranţă dacă infractorii periculoşi se află în spatele gratiilor. Alţii apreciază penitenciarele din cu totul alte motive. Când un penitenciar din micul oraş australian Cooma urma să fie închis, oamenii au protestat. De ce? Deoarece penitenciarul oferea locuri de muncă în această comunitate care se confrunta cu probleme economice.

În ultimii ani, unele guverne au vândut penitenciarele unor societăţi particulare pentru a face economie la bugetul de stat. Din nefericire, e o afacere profitabilă dacă există mai mulţi deţinuţi şi se dau pedepse mai mari. Astfel, justiţia a început să capete un aspect mercantil.

Ţinând cont de tot ce s-a spus până acum, rămâne să mai răspundem la următoarea întrebare fundamentală: Constituie penitenciarele un mijloc de reeducare a infractorilor? Chiar dacă răspunsul e, în general, negativ, probabil că veţi fi surprinşi să aflaţi că unii deţinuţi au fost ajutaţi să se schimbe. Haideţi să vedem în ce mod.

[Note de subsol]

[Chenarul/Fotografia de la paginile 6, 7]

 O privire aruncată dincolo de gratii

SUPRAAGLOMERAŢIE: O problemă gravă a penitenciarelor din Marea Britanie este supraaglomeraţia. Şi nu e deloc surprinzător! Această ţară se află pe locul al doilea în Europa Occidentală în ce priveşte numărul de deţinuţi raportat la numărul de locuitori, având 125 de deţinuţi la 100 000 de locuitori. În Brazilia, cel mai mare penitenciar din São Paulo a fost construit pentru a primi 500 de deţinuţi. Aici însă sunt închişi 6 000 de infractori. În Rusia, în celule de 28 de persoane sunt puşi între 90 şi 110 deţinuţi. Situaţia e atât de critică, încât deţinuţii trebuie să doarmă în schimburi. Într-o ţară din Asia, 13 sau 14 deţinuţi au fost înghesuiţi într-o celulă de 3 m². Până se va găsi o soluţie la problema lipsei de spaţiu, conducerea penitenciarelor din vestul Australiei a decis să apeleze la containere.

VIOLENŢĂ: Săptămânalul german Der Spiegel semnalează că, în penitenciarele din Germania, deţinuţi plini de cruzime ucid şi torturează ca urmare a izbucnirii unui „război între bandele rivale ce îşi dispută controlul asupra comerţului ilegal cu alcool şi narcotice şi asupra relaţiilor sexuale şi a cametei“. Adesea violenţa din penitenciare e alimentată de tensiuni interetnice. „Condamnaţii provin din 72 de ţări“, precizează Der Spiegel. „Fricţiunile şi conflictele care generează actele de violenţă nu pot fi evitate.“ Conducerea unui penitenciar din America de Sud a declarat că în fiecare lună sunt ucişi, în medie, 12 deţinuţi. Condamnaţii au spus că numărul e, de fapt, de două ori mai mare, preciza ziarul londonez Financial Times.

ABUZURI SEXUALE: În articolul „Violurile şi criza din spatele gratiilor“, apărut în paginile ziarului The New York Times, se spune că în Statele Unite „peste 290 000 de bărbaţi din închisori sunt agresaţi sexual în fiecare an“, şi aceasta potrivit unor estimări prudente. Articolul continuă: „Îngrozitorul fenomen al violenţei sexuale nu se limitează, de obicei, la un singur incident, ci devine o agresiune zilnică“. O organizaţie estimează că în penitenciarele americane au loc zilnic aproximativ 60 000 de acte sexuale nedorite.

SĂNĂTATE ŞI IGIENĂ: Există dovezi incontestabile că în rândul deţinuţilor se răspândesc boli transmisibile sexual. Cazurile de tuberculoză din rândul deţinuţilor din Rusia şi din mai multe ţări africane au fost mediatizate în toată lumea. La fel au stat lucrurile şi cu privire la cazurile de neglijenţă în aplicarea tratamentelor medicale şi în domeniul igienei şi al alimentaţiei din multe penitenciare de pe întregul glob.

[Legenda fotografiei]

Penitenciar supraaglomerat din São Paulo (Brazilia)

[Provenienţa fotografiei]

AP Photo/Dario Lopez-Mills

[Legenda fotografiei de la paginile 4, 5]

Penitenciarul de maximă siguranţă La Santé din Paris (Franţa)

[Provenienţa fotografiei]

AP Photo/Francois Mori

[Legenda fotografiei de la pagina 6]

Femei dintr-un penitenciar din Managua (Nicaragua)

[Provenienţa fotografiei]

AP Photo/Javier Galeano