În căutarea apei vieţii

CU PESTE două mii de ani în urmă, un oraş înfloritor cu o populaţie de 30 000 de locuitori a devenit renumit în Deşertul Arabiei. În pofida climei necruţătoare, caracterizată printr-⁠o cantitate medie de precipitaţii de numai 150 de milimetri pe an, cetăţenii din Petra au învăţat să se descurce cu puţină apă. Astfel, Petra a devenit bogată şi prosperă.

 Nabateenii din Petra nu aveau nici un fel de pompe de apă electrice şi nu construiau baraje uriaşe, totuşi ştiau cum să strângă şi să conserve apa. O reţea uriaşă de rezervoare mici, diguri, canale şi bazine le dădea posibilitatea să dirijeze în oraş şi pe micile parcele de pământ apa colectată cu grijă. Nici măcar un strop nu se pierdea. Fântânile şi bazinele lor erau atât de bine construite, încât beduinii le folosesc şi azi.

„Hidrologia este frumuseţea nevăzută a Petrei“, a afirmat plin de fascinaţie un hidrolog. „Acei oameni erau de-⁠a dreptul geniali.“ Recent, specialiştii israelieni au căutat să înveţe din ingeniozitatea nabateenilor, care cultivau pământurile din Negeb, unde precipitaţiile rareori depăşesc 100 de milimetri pe an. Agronomii au examinat ruinele a mii de ferme mici nabateene, ai căror proprietari ingenioşi dirijau spre micile lor câmpuri terasate apa de ploaie ce cădea iarna, folosind un sistem de canale.

Lecţiile învăţate de la nabateeni îi ajută deja pe agricultorii din statele africane situate în Sahelul lovit de secetă. Astfel, metodele moderne de conservare a apei sunt la fel de eficiente. Pe insula Lanzarote, una dintre Insulele Canare, situată în largul coastei Africii, agricultorii au învăţat să planteze grepfrut şi smochini acolo unde precipitaţiile sunt practic inexistente. Ei cultivă viţă de vie sau smochini pe fundul văilor circulare şi apoi acoperă solul cu un strat de cenuşă vulcanică pentru a împiedica evaporarea apei. Roua, care se dovedeşte a fi suficientă, se scurge la rădăcină, asigurând o recoltă bună.

Soluţii rudimentare

Relatări similare despre adaptarea la clima aridă se găsesc în toată lumea, de pildă printre membrii populaţiei bishnoi, care trăiesc în deşertul Thar (India), printre femeile turkana, din Kenya, şi printre indienii navajo, din Arizona (SUA). Metodele lor de colectare a apei de ploaie, învăţate pe parcursul multor secole, sunt mult mai sigure pentru satisfacerea necesităţilor din agricultură decât impresionantele soluţii oferite de tehnologia modernă.

Secolul al XX-⁠lea a fost epoca barajelor. Oamenii au reuşit să stăvilească fluvii mari şi să construiască sisteme de irigaţii impresionante. Un om de ştiinţă a estimat că 60% din râurile şi fluviile de pe pământ sunt, într-⁠un fel sau altul, ţinute sub control. Deşi aceste proiecte au adus anumite foloase, ecologii îndreaptă atenţia spre daunele făcute mediului, ca să nu mai menţionăm efectele răsfrânte asupra a milioane de oameni rămaşi fără locuinţă.

Mai mult decât atât, în pofida bunelor intenţii, de pe urma acestor proiecte rareori trag foloase agricultorii, care au o nevoie disperată de apă. Referindu-⁠se la proiectele de irigare din India, fostul prim-⁠ministru Rajiv Gandhi a spus: „De 16 ani cheltuim o mulţime de bani. Oamenii nu au obţinut nimic în schimb, nici irigaţii, nici apă, nici producţii sporite şi nici vreun alt fel de ajutor în viaţa de zi cu zi“.

Spre deosebire de aceste proiecte, soluţiile rudimentare se dovedesc a fi mai eficiente şi mai puţin dăunătoare mediului. În China, micile eleştee şi baraje construite de comunităţile locale sunt foarte bune, numărul lor ridicându-⁠se la şase milioane. În Israel, oamenii au constatat că, doar cu puţină ingeniozitate, aceeaşi apă poate fi folosită mai întâi pentru spălat, apoi pentru igienă şi, în final, pentru irigaţii.

O altă soluţie practică este irigarea cu ajutorul aspersoarelor, care protejează solul şi necesită doar 5% din apa folosită de metodele tradiţionale. A folosi apa cu înţelepciune înseamnă şi a alege culturi care se potrivesc climei uscate, cum ar fi sorgul sau meiul, nu culturi care necesită irigări intense, cum ar fi trestia-⁠de-⁠zahăr sau porumbul.

Cu puţin efort, consumatorii casnici şi cei industriali pot reduce şi ei consumul de apă. Un kilogram de hârtie, de exemplu, poate fi obţinut cu aproximativ un litru de apă dacă întreprinderea respectivă reciclează apa,  economisindu-⁠se astfel peste 99% din apă. În Ciudad de Mexico, toaletele tradiţionale au fost înlocuite cu toalete ce necesită numai o treime din cantitatea de apă folosită înainte. De asemenea, oraşul a sponsorizat o campanie de informare, care a contribuit la reducerea semnificativă a consumului de apă.

Cum putem avea succes

Soluţiile la problema lipsei de apă, şi la cele mai multe probleme ecologice, presupun schimbarea atitudinii. Oamenii trebuie să coopereze, nu să fie egoişti, să facă sacrificii rezonabile când e necesar şi să fie hotărâţi să aibă grijă de pământ pentru viitorii lui locuitori. În acest sens, Sandra Postel a explicat următoarele în cartea sa Last Oasis — Facing Water Scarcity (Ultima oază — înfruntarea problemei lipsei de apă): „Avem nevoie de un set de principii privind folosirea apei, un ghid care să ne ajute să adoptăm o conduită corectă în faţa deciziilor complexe ce trebuie luate când e vorba de sistemele naturale pe care nu le înţelegem şi nici nu avem capacitatea de a le înţelege pe deplin“.

Bineînţeles, acest „set de principii privind folosirea apei“ necesită mai mult decât o aplicare locală. Este nevoie de cooperare între ţări, pentru că râurile nu ţin cont de graniţe. „În prezent, preocupările legate de cantitatea şi calitatea apei — care în trecut erau tratate separat — trebuie privite ca o problemă globală“, a spus Ismail Serageldin în lucrarea sa Beating the Water Crisis.

Totuşi, nu este uşor pentru naţiuni să rezolve problemele existente la nivel mondial, după cum a recunoscut secretarul general ONU, Kofi Annan. „În actuala societate globalizată“, a spus el, „mecanismele existente pentru o acţiune globală sunt doar în fază embrionară. E timpul să dăm un sens mai concret noţiunii de «comunitate internaţional㻓.

Bineînţeles, pentru a ne bucura de o viaţă sănătoasă şi fericită nu avem nevoie doar de resurse suficiente de apă bună — deşi apa este un element vital. Oamenii trebuie mai întâi să fie conştienţi de obligaţia pe care o au faţă de Cel ce a furnizat atât apa, cât şi viaţa însăşi (Psalmii 36:9; 100:3). Şi, în loc să exploateze pământul şi resursele sale în mod nechibzuit, ei trebuie să-⁠l ‘lucreze şi să-⁠l păzească’, aşa cum Creatorul le-⁠a poruncit primilor noştri părinţi. — Geneza 2:8, 15; Psalmul 115:16.

O apă de calitate superioară

Întrucât apa este atât de necesară vieţii, nu e surprinzător că în Biblie i se acordă o semnificaţie simbolică. Într-⁠adevăr, pentru a ne bucura de viaţă aşa cum ar trebui, e important să ştim cine este sursa acestei ape simbolice. De asemenea, trebuie să învăţăm să reflectăm atitudinea femeii din secolul I care i-⁠a adresat lui Isus Cristos următoarea cerere: „Domnule, dă-⁠mi această apă“ (Ioan 4:15). Să vedem ce s-⁠a întâmplat.

Isus s-⁠a oprit la o fântână adâncă din apropierea actualului oraş Nablus, după cât se pare la aceeaşi fântână pe care oameni din întreaga lume vin adesea să o viziteze chiar şi în zilele noastre. La fântână venise şi o femeie samariteană. Ca multe femei din secolul I, ea venea cu regularitate la fântână ca să ia apă. Totuşi, Isus i-⁠a spus că el putea să-⁠i dea „apă vie“, o sursă de apă care nu avea să se epuizeze niciodată. — Ioan 4:10, 13, 14.

Evident, aceste cuvinte au făcut-⁠o curioasă pe samariteană. Dar, bineînţeles, ‘apa vie’ despre care i-⁠a vorbit Isus nu era literală. El se referea la ajutoarele de natură spirituală care le permit oamenilor să trăiască pentru totdeauna. Există însă o legătură între apa simbolică şi cea literală, deoarece, pentru a ne bucura din plin de viaţă, avem nevoie de amândouă.

Când membrii poporului lui Dumnezeu s-⁠au confruntat cu problema lipsei de apă, Dumnezeu le-⁠a oferit în nenumărate rânduri o soluţie. El a furnizat în mod miraculos apă mulţimii uriaşe de refugiaţi israeliţi care traversau deşertul Sinai în drumul lor spre Ţara Promisă (Exodul 17:1–⁠6; Numeri 20:2–⁠11).  Elisei, un profet al lui Dumnezeu, a curăţat fântâna din Ierihon, a cărei apă fusese contaminată (2 Împăraţi 2:19–⁠22). Când o rămăşiţă a israeliţilor penitenţi s-⁠a întors din Babilon în ţara natală, Dumnezeu a condus-⁠o la ‘ape în deşert’. — Isaia 43:14; 19–⁠21.

În prezent, planeta noastră are nevoie urgent de o sursă de apă inepuizabilă. Dacă în trecut Iehova Dumnezeu, Creatorul nostru, a furnizat o soluţie la problema apei, nu ne va furniza el o soluţie şi în viitor? Biblia ne asigură că da. Descriind condiţiile ce vor exista sub Regatul său promis, Dumnezeu a spus: „Voi face să ţâşnească râuri pe dealurile uscate şi izvoare în mijlocul văilor; voi preface pustia în iaz şi pământul uscat în izvoare de ape; . . . ca să vadă cu toţii şi să ştie, să priceapă şi să înţeleagă că mâna DOMNULUI a făcut aceste lucruri“. — Isaia 41:18, 20.

Biblia ne promite că, atunci când vor veni aceste timpuri, oamenilor „nu le va fi foame, nici nu le va fi sete“ (Isaia 49:10). Datorită unei noi administraţii care îşi va exercita autoritatea asupra întregului glob, va exista o soluţie definitivă la criza apei. Această administraţie — Regatul, pentru care Isus ne-⁠a învăţat să ne rugăm — va acţiona „prin judecată şi cu dreptate, de acum şi-⁠n veci de veci“ (Isaia 9:6, 7; Matei 6:9, 10). În consecinţă, oamenii de pe tot pământul vor forma în final o adevărată comunitate internaţională. — Psalmul 72:5, 7, 8.

Dacă vom căuta acum apa vieţii, vom putea aştepta cu nerăbdare ziua când va exista cu adevărat suficientă apă pentru toţi.

[Legenda fotografiilor de la pagina 10]

Sus: Locuitorii antici ai Petrei ştiau cum să conserve apa

Jos: Un canal de apă nabateean din Petra

[Provenienţa fotografiei]

Garo Nalbandian

[Legenda fotografiei de la pagina 10]

Agricultorii de pe una dintre Insulele Canare au învăţat să cultive plante acolo unde precipitaţiile sunt aproape inexistente

[Legenda ilustraţiilor de la pagina 13]

Ce a avut Isus în vedere când i-⁠a promis samaritenei ‘apa vie’?