Persoanele vârstnice — concepţii greşite şi adevăruri
Persoanele vârstnice — concepţii greşite şi adevăruri
Există o mulţime de concepţii greşite despre vârsta a treia. „Ageing — Exploding the Myths“, o publicaţie lansată de Programul privind Sănătatea şi Îmbătrânirea al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), dezvăluie câteva dintre erorile ce au dat naştere acestor concepţii greşite. Să vedem câteva exemple.
Concepţie greşită: Majoritatea oamenilor în vârstă trăiesc în ţările industrializate.
Adevăr: De fapt, peste 60% dintre cele 580 de milioane de persoane vârstnice din lume trăiesc în ţările în curs de dezvoltare. Un număr tot mai mare de locuitori ai acestor ţări ajung la o vârstă înaintată ca urmare a unei mai bune îngrijiri medicale, a unei alimentaţii mai bune, precum şi a îmbunătăţirii salubrizării şi a condiţiilor de locuit.
Concepţie greşită: Cei în vârstă nu au nici o contribuţie la bunul mers al comunităţii.
Adevăr: Vârstnicii au o contribuţie substanţială efectuând munci pentru care nu sunt plătiţi. De exemplu, se estimează că 2 milioane de copii din Statele Unite se află în grija bunicilor lor, iar 1,2 milioane dintre aceşti copii locuiesc chiar cu bunicii. Aşadar, cei în vârstă le oferă nepoţilor lor adăpost, hrană şi instruire şi le transmit valori culturale, dându-le astfel mamelor şi taţilor lor posibilitatea să aibă în continuare un loc de muncă. În mod asemănător, multe dintre organizaţiile care fac voluntariat în ţările industrializate n-ar funcţiona fără contribuţia celor în vârstă. Tot ei efectuează munca atât de necesară de îngrijitori. În unele ţări în curs de dezvoltare, unde până la 30% din populaţia adultă a contractat virusul HIV, cei în vârstă se îngrijesc de copiii lor adulţi infectaţi, iar după moartea acestora ei îi vor creşte pe nepoţii lor rămaşi orfani.
Concepţie greşită: Vârstnicii îşi părăsesc locul de muncă din cauza incapacităţii de muncă.
Adevăr: De foarte multe ori, ei îşi părăsesc locul de muncă din cauza unei instruiri sau pregătiri insuficiente ori din cauza prejudecăţilor faţă de vârstnici, nicidecum din cauza vârstei în sine.
Concepţie greşită: Cei în vârstă nu vor să muncească.
Adevăr: Vârstnicii sunt adesea daţi deoparte de la muncile salariate chiar dacă pot şi doresc să muncească în continuare. Mai ales în perioadele de şomaj, argumentul cel mai adesea invocat este că vârstnicii trebuie să părăsească locurile de muncă salariate ca să poată fi ocupate de cei tineri care îşi caută de lucru. Însă dacă cei în vârstă sunt pensionaţi înainte de termen nu înseamnă neapărat că locurile de muncă rămase vor fi ocupate de tineri. Un şomer tânăr care caută un loc de muncă s-ar putea să nu aibă calificarea necesară pentru a-l înlocui pe lucrătorul vârstnic. Angajaţii vârstnici cu experienţă contribuie la menţinerea productivităţii şi a stabilităţii forţei de muncă.
Având în vedere aceste adevăruri, comunitatea internaţională ar trebui să considere populaţia vârstnică drept o sursă de cunoştinţe valoroase şi de experienţă ce poate fi de mare folos, atrage atenţia OMS. Alexandre Kalache, coordonatorul Programului privind Sănătatea şi Îmbătrânirea al OMS, precizează că „ţările . . . ar trebui să privească populaţia care îmbătrâneşte nu ca pe o problemă, ci ca pe o posibilă soluţie la problemele existente“. Iar acest lucru e un adevăr.