Uluitoarea midie îşi dezvăluie secretele
Uluitoarea midie îşi dezvăluie secretele
CE PRODUCE un lipici foarte puternic, rezistent la apă, şi funcţionează asemenea unui aspirator, ba chiar îi învaţă pe oamenii de ştiinţă despre modul cum pot fi reparate genele? Nimeni alta decât umila şi mica moluscă pe care o cunoaştem sub numele de midie!
Pe tot globul există midii. Unele trăiesc în mare, iar altele populează râurile şi lacurile cu apă dulce. În interiorul cochiliei lor bivalve se găseşte un corp moale, care este acoperit cu un organ asemănător pielii numit manta. La fel ca în cazul tuturor moluştelor, mantaua formează cochilia amestecând bioxidul de carbon şi calciul, pe care midia le extrage din hrană şi din apă. Această capacitate a midiei ar corespunde în cazul nostru, al oamenilor, cu a mânca bucăţi de piatră, a le prelucra în interiorul nostru şi apoi a le elibera sub formă de materiale de construcţii prefabricate care să formeze automat pereţi şi acoperişuri! Însă nu cochilia le-a stârnit interesul cercetătorilor, ci piciorul midiei marine.
Puternicul lipici fabricat de midie
Încercaţi să desprindeţi o midie de pe o stâncă şi veţi constata cât de bine este fixată — un lucru absolut necesar pentru ca midia să reziste valurilor mării ce lovesc cu putere ţărmul sau ciocului ascuţit al vreunei păsări înfometate. Dar cum reuşeşte midia să se fixeze atât de bine? După ce îşi alege un loc unde să stea, molusca îşi scoate afară din cochilie piciorul în formă de limbă şi îl aşază bine pe suprafaţa solidă. Nişte glande speciale secretă un amestec lichid de proteine într-o crestătură de-a lungul piciorului. Acest lichid se întăreşte rapid, rezultând un fir elastic foarte subţire, lung de aproape 2 cm. Apoi, la capătul acestui fir, dintr-o micuţă structură asemănătoare unei pernuţe ţâşneşte un pic de adeziv natural; după aceea midia îşi ridică piciorul, şi astfel e gata prima coardă de fixare. Toate aceste fire plasate în mod strategic formează un mănunchi numit byssus, care fixează midia de noua ei locuinţă la fel cum este fixat un cort cu ajutorul frânghiilor de ancorare. Tot acest proces nu durează decât 3 sau 4 minute. — Vezi figura.
Imaginaţi-vă că am dispune de un lipici foarte puternic, netoxic şi care este atât de elastic, încât poate pătrunde până în cele mai mici colţuri, aderând la orice tip de suprafaţă, chiar şi sub apă. Constructorii de nave ar fi bucuroşi să-l folosească la repararea navelor, fără a mai cheltui bani pentru a le aduce la un doc uscat. Carosierii şi-ar dori o vopsea cu adevărat rezistentă la apă, care să împiedice ruginirea. Chirurgii ar aprecia mult un adeziv inofensiv, care să fixeze oasele rupte şi să închidă rănile. Stomatologii ar putea umple cariile şi ar reface dinţii ciobiţi cu acest material. Şi lista cu utilizări ar putea continua la nesfârşit!
Însă oamenii de ştiinţă nu se gândesc să folosească midiile pentru a produce acest lipici foarte puternic. Pentru a obţine doar un gram de lipici ar fi necesare aproximativ 10 000 de moluşte. Prin urmare, dacă ar fi să se strângă suficiente midii pentru a se satisface cererea mondială de astfel de lipici s-ar extermina întreaga populaţie de midii existentă — multe specii de midii fiind deja pe cale de dispariţie. Dimpotrivă, cercetătorii americani au izolat şi au clonat genele necesare pentru obţinerea a cinci proteine cu proprietăţi adezive pe care le produce midia, iar acum sunt pe punctul de a le produce în masă în laborator, astfel încât să poată fi testate în industrie. Oamenii de ştiinţă britanici
efectuează şi ei cercetări legate de una dintre aceste proteine cu proprietăţi adezive. Totuşi, midia e mult mai avansată decât oamenii de ştiinţă. Numai midia ştie în mod instinctiv amestecul exact de proteine necesar pentru fiecare tip de suprafaţă. Cuprins de admiraţie, specialistul în biologie moleculară Frank Roberto a pus următoarea întrebare: „Oare cum vom putea copia acest lucru?“Aspiratorul
Midiile se hrănesc filtrând apa absorbită. În cazul majorităţii speciilor, o midie absoarbe zilnic câţiva litri de apă şi reţine nu numai hrana şi oxigenul, ci şi agenţi poluanţi cum ar fi bacteriile dăunătoare şi substanţele chimice toxice. Datorită acestei capacităţi, midiile sunt excelenţi agenţi de purificare a apei. Ba mai mult, ele sunt nişte detectori convenabili ai nivelului de contaminare a apei. De exemplu, în largul coastei Norvegiei au fost aduse sute de midii pentru a popula apele mării din apropierea terenului petrolifer Ekofisk. În fiecare lună, oamenii de ştiinţă desprind midii de pe stânci şi măsoară nivelul de poluare din cochiliile lor pentru a vedea dacă substanţele chimice deversate în mare pun în pericol viaţa marină. Începând din 1986, midiile şi stridiile au fost folosite în cadrul Proiectului de Supraveghere a Midiilor aplicat în apele de coastă şi în apele continentale ale Americii de Nord. Cercetătorii au putut să observe toate fluctuaţiile în ce priveşte calitatea apei verificând anual cantitatea de substanţe chimice acumulate în interiorul moluştelor. Cât de utile se dovedesc a fi ele!
O specie de midie de apă dulce, numită scoica-migratoare (Dreissena polymorpha), este adesea considerată un dăunător. Această midie de mărimea unghiei degetului mare de la mână, originară din Europa de
Est, a fost adusă în America de Nord, probabil din întâmplare, pe la mijlocul anilor ’80, când un transatlantic a descărcat apa folosită ca balast de la bord. Departe de duşmanii ei naturali, scoica-migratoare s-a înmulţit rapid în Marile Lacuri şi în canalele din apropiere, producând pagube în valoare de milioane de dolari deoarece a înfundat ţevile prin care se aspira apa şi a acoperit bărcile, digurile şi podurile. În plus, a cauzat scăderea numărului unor specii de midii care trăiesc aici.Există însă şi o latură bună a lucrurilor. Întrucât scoica-migratoare se hrăneşte mai ales cu particule organice filtrate din apă, ea limpezeşte imediat apele tulburi ale lacurilor înghiţind cu lăcomie algele ce plutesc prin apă. Plantele verzi subacvatice pot să se dezvolte din nou, oferindu-le o locuinţă celorlalţi locatari ai lacurilor. În prezent, oamenii de ştiinţă vor să vadă dacă nu se pot folosi de această capacitate a midiilor de a filtra apa pentru a elimina bacteriile dăunătoare din sursele de apă folosite de oameni şi chiar pentru a înlătura reziduurile din apele tratate în staţiile de epurare.
Alte performanţe
Ştiaţi că anumite midii de apă dulce produc perle naturale, unele dintre ele fiind foarte valoroase? Dacă aţi purtat vreodată bijuterii cu încrustaţii de sidef sau aţi folosit nasturi de sidef, probabil că ei au fost făcuţi din midii. Sideful, strălucitor şi cu irizaţii, cunoscut şi sub numele de nacru, este obţinut din stratul interior al cochiliei midiilor şi e folosit adesea la obţinerea perlelor de cultură. O mărgea foarte mică de sidef, tăiată din cochilia unei midii, este introdusă într-o stridie. Stimulată în acest mod, stridia începe să îmbrace mărgeaua, care o irită, cu straturi de nacru, rezultând în cele din urmă o perlă.
Bineînţeles, unele midii marine constituie un aliment şi pentru noi, oamenii! De secole, oamenii au savurat carnea fină şi hrănitoare a midiilor, consumând-o într-o varietate de feluri. În Franţa aţi putea gusta moules marinière, adică midii fierte în vin alb, cu ceapă-franţuzească. Spaniolii preferă să le mănânce în paella, o mâncare cu tot felul de ingrediente, în timp ce belgienii le servesc într-un vas mare în care le fierb, cu garnitură de cartofi pai. Recoltarea midiilor constituie o afacere profitabilă în întreaga lume, chiar dacă în unele ţări europene această activitate este desfăşurată încă de asociaţii familiale. Atenţie însă: Dacă aveţi de gând să gustaţi aceste mâncăruri gustoase, asiguraţi-vă că moluştele provin din surse de încredere. Nu adunaţi niciodată midii de la ţărm dacă nu sunteţi absolut siguri că apa nu e poluată.
Cine ştie ce alte secrete ne va mai dezvălui midia! De fapt, se spune că unele dintre aceste vieţuitoare trăiesc peste 100 de ani! Midia are o inimă micuţă care pompează un sânge transparent, însă nu are creier. Aşadar, cum realizează ea aceste lucruri uimitoare despre care am vorbit până acum? Biblia ne răspunde: „Vorbeşte pământului, şi te va învăţa; şi peştii mării îţi vor povesti. Cine nu vede în toate acestea dovada că mâna DOMNULUI a făcut asemenea lucruri?“ — Iov 12:8, 9.
[Chenarul/Fotografia de la pagina 24]
Reparatoare de gene
Midia Bathymodiolus trăieşte într-unul din mediile cele mai ostile de pe glob, şi anume dorsala medio-oceanică de tip atlantic, unde orificiile hidrotermale aruncă în ocean apă supraîncălzită şi substanţe extrem de toxice, care în permanenţă distrug structura genetică a acestei vieţuitoare. Însă midia se foloseşte de nişte enzime speciale pentru a-şi reface încontinuu ADN-ul. Oamenii de ştiinţă studiază aceste enzime în speranţa că vor descoperi cum să repare ADN-ul uman distrus de boli sau de bătrâneţe.
[Diagrama/Fotografiile de la pagina 23]
(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)
Metoda de fixare folosită de multe midii
Picior
Tulpină
Mănunchi de fire
Fir
Placă
[Legenda fotografiei de la pagina 22]
Midiile au o capacitate extraordinară de a purifica apa
[Provenienţa fotografiei]
Ontario Ministry of Natural Resources/Michigan Sea Grant
[Legenda fotografiilor de la pagina 23]
Midia verde asiatică (Perna viridis)
Midia (Mytilus edulis)
Scoica-migratoare (Dreissena polymorpha)
Midia californiană (Mytilus californianus)
Midia villosa iris
(Midiile nu sunt prezentate în mărime naturală)
[Provenienţa fotografiilor]
Midia verde asiatică: Prin amabilitatea Mote Marine Laboratory; scoica-migratoare: S. van Mechelen/University of Amsterdam/Michigan Sea Grant; midia villosa iris şi stânga jos: © M. C. Barnhart
[Legenda fotografiei de la pagina 24]
Paella, o mâncare spaniolă cu tot felul de ingrediente, conţine adesea şi midii