Salt la conţinut

Salt la cuprins

Ştiţi să răspundeţi?

Ştiţi să răspundeţi?

Ştiţi să răspundeţi?

(Răspunsurile la acest chestionar pot fi găsite în versetele biblice menţionate, iar lista completă cu răspunsuri se află la pagina 14. Pentru informaţii suplimentare, consultaţi enciclopedia „Insight on the Scriptures“ [Perspicacitate pentru înţelegerea Scripturilor], publicată de Martorii lui Iehova.)

1. Cine a ascuns o sută de profeţi ai lui Iehova în peşteri când Izabela a poruncit ca aceştia să fie ucişi (1 Împăraţi 18:3, 4)?

2. Cu ce titlu a fost recunoscut Isus chiar de demonul necurat pe care el l-a scos dintr-un bărbat aflat în sinagoga din Capernaum (Luca 4:34)?

3. Cum se numea soţul lui Naomi (Rut 1:3)?

4. Care sunt cei cinci conducători romani menţionaţi de Luca pentru a indica momentul în care şi-a început ministerul Ioan Botezătorul (Luca 3:1)?

5. Spre ce punct cardinal se aflau intrările atât la tabernacol, cât şi la templu (Numeri 3:38)?

6. Câţi fii avea Iese şi al câtelea dintre ei era David (1 Samuel 17:12, 14)?

7. De ce i-au pus fariseii întrebări lui Isus (Matei 22:15)?

8. În ce oraş filistean s-a dus Samson ca să ia cele 30 de haine de schimb pentru a le da celor care ‘dezlegaseră’ ghicitoarea sa (Judecătorii 14:19)?

9. Cu ce se aseamănă a doua creatură vie din viziunea lui Ioan referitoare la tronul lui Iehova (Revelaţia 4:7)?

10. Ce oraş nu a fost distrus de Iehova deoarece regele şi poporul de aici s-au căit de faptele lor rele (Iona 3:1–10)?

11. De ce suntem sfătuiţi să ‘ascultăm de cei care sunt în fruntea noastră’ în congregaţie (Evrei 13:17)?

12. Care dintre profeţi a prezis că „pe aceia care nu erau poporul meu îi voi numi «poporul meu»“ când a spus că Dumnezeu respinsese Israelul natural în favoarea naţiunii spirituale (Romani 9:25)?

13. Cu ce îl leagă pe Satan îngerul din viziunea lui Ioan (Revelaţia 20:1)?

14. De ce s-au mutat Aquila şi Priscila din Roma în Corint (Faptele 18:2)?

15. De ce nu putem spune niciodată că mânia lui Dumnezeu e nedreaptă (Iosua 7:1)?

16. Cu ce i-a asemănat Isaia pe oamenii răi, înstrăinaţi de Dumnezeu (Isaia 57:20)?

17. Cine a fost ultimul rege iudeu care a domnit la Ierusalim (2 Împăraţi 24:18)?

18. Cum se numeşte instrumentul de scris folosit la gravarea literelor pe tăbliţele de ceară sau de argilă (Psalmul 45:1)?

19. Ce i-a spus Isus scribului care zisese că-l va urma oriunde se va duce el, ca să îi arate că toţi continuatorii lui vor avea parte de necazuri (Luca 9:58)?

20. Care rege rău al Moabului avea un pântece atât de gras, încât sabia pe care i-a înfipt-o în burtă Ehud a intrat până la mâner (Judecătorii 3:17–22)?

21. Ce l-a întrebat Cleopa pe Isus când nu i-a venit să creadă că acesta nu ştia ce se întâmplase de puţin timp în Ierusalim (Luca 24:18)?

Răspunsurile la chestionar:

1. Obadia, administratorul palatului

2. „Sfântul lui Dumnezeu“

3. Elimelec

4. Tiberiu Cezar, Ponţiu Pilat, Irod Antipa, fratele său Filip şi Lisania

5. Spre est

6. Opt; ultimul

7. Ca „să-l prindă în capcană în vorbirea lui“

8. În Ascalon

9. Cu un „taur tânăr“

10. Ninive

11. Pentru ca ei să poată da socoteală „cu bucurie, nu suspinând“, ceea ce ar fi „păgubitor“ pentru noi

12. Osea

13. Cu „un lanţ mare“

14. Deoarece Claudiu dăduse un ordin prin care le interzicea iudeilor să mai locuiască în Roma

15. Ea este întotdeauna justificată, e ţinută sub control şi este în deplină armonie cu iubirea, înţelepciunea şi dreptatea sa

16. Cu o mare înfuriată

17. Zedechia

18. Pană

19. „Fiul omului nu are unde să-şi pună capul“

20. Eglon

21. „Locuieşti de unul singur ca străin în Ierusalim?“