Salt la conţinut

Salt la cuprins

Siria: vestigii ale unui trecut glorios

Siria: vestigii ale unui trecut glorios

Siria: vestigii ale unui trecut glorios

ÎN ANTICHITATE era o răscruce de drumuri, un loc în care se întretăiau rutele caravaniere ce legau Mediterana de China şi Egiptul de Anatolia. Pământul ei a fost bătătorit de armatele Akkadului, ale Babilonului, ale Egiptului, ale Persiei, ale Greciei şi ale Romei. Secole mai târziu, pe aici au trecut turcii şi cruciaţii. Iar, în timpurile moderne, pentru subjugarea ei s-au luptat armatele franceze şi britanice.

O porţiune din această regiune poartă şi astăzi numele cu care a fost cunoscută în urmă cu mii de ani: Siria. Deşi zona a suferit multe schimbări, încă întâlnim vestigii ale trecutului ei. Întrucât a jucat un rol important în istoria biblică, Siria este un ţinut deosebit de interesant pentru cei ce studiază Biblia.

Damasc: un oraş antic

Să ne gândim, de pildă, la Damasc, capitala Siriei. Se spune că este unul dintre cele mai vechi oraşe din lume, care a continuat să fie locuit până în zilele noastre. Situat la poalele lanţului muntos Antiliban şi la marginea marelui Deşert Sirian, Damascul, străbătut de râul Barada, a fost timp de secole o oază foarte preţuită de călători. După toate probabilităţile, patriarhul Avraam a trecut prin acest oraş în drumul său spre sud, spre Canaan, şi de aici l-a luat pe Eliezer, un om „din Damasc“, ca slujitor al familiei sale. — Geneza 15:2.

Aproximativ o mie de ani mai târziu, Saul, primul rege al Israelului, s-a războit cu regii sirieni din Ţoba (1 Samuel 14:47). Şi David, cel de-al doilea rege israelit, a luptat împotriva regilor Aramului (termenul ebraic pentru Siria), i-a înfrânt şi „a pus garnizoane în Siria Damascului“ (2 Samuel 8:3–8). Aceasta a declanşat o duşmănie lungă între Israel şi Siria. — 1 Împăraţi 11:23–25.

În secolul I e.n., se pare că duşmănia dintre sirieni şi evrei nu mai era atât de crâncenă. La acea vreme, în Damasc chiar existau multe sinagogi evreieşti. Probabil vă amintiţi că Saul (ulterior Pavel) din Tars călătorea de la Ierusalim spre Damasc când s-a convertit la creştinism. — Faptele 9:1–8.

În Damascul din zilele noastre nu există dovezi ale trecerii lui Avraam sau ale victoriei lui David. Există totuşi ruine din vechiul oraş roman, precum şi o stradă principală ce traversează oraşul vechi, urmând cursul anticului drum roman Via Recta (Strada Dreaptă). Într-o locuinţă chiar de pe această stradă l-a găsit Anania pe Saul după convertirea miraculoasă a acestuia cu puţin înainte de a intra în Damasc (Faptele 9:10–19). Deşi nu mai arată ca pe vremea romanilor, această stradă este totuşi locul în care apostolul Pavel şi-a început extraordinara carieră. Strada Dreaptă se sfârşeşte cu poarta romană Bab-Sharqi. Zidurile oraşului, deasupra cărora sunt case, ne ajută să înţelegem cum a reuşit Pavel să fugă din cetate coborât cu un coş printr-o deschizătură din zid. — Faptele 9:23–25; 2 Corinteni 11:32, 33.

Palmira: o oază renumită

La nord-est de Damasc, la o distanţă de aproximativ trei ore de mers cu maşina, se află un important sit arheologic, Palmira, numit în Biblie Tadmor (2 Cronici 8:4). Situată la jumătatea distanţei dintre Marea Mediterană şi fluviul Eufrat, această oază e udată de izvoarele subterane ce ies aici la suprafaţă venind din munţii dinspre nord. Anticul drum comercial dintre Mesopotamia şi ţinuturile vestice urma linia Semilunei Fertile şi trecea, prin urmare, pe la nord de Palmira, departe de oraş. Totuşi, în secolul I î.e.n., instabilitatea politică din nord a impus formarea unei rute mai scurte, care să treacă mai pe la sud. Palmira intra acum în perioada ei de glorie.

Folosită de Roma ca zonă-tampon la graniţele estice ale imperiului, Palmira a fost inclusă în provincia romană Siria şi declarată în cele din urmă oraş liber. Temple impunătoare, arcuri monumentale, băi şi un teatru străjuiau o impresionantă stradă cu colonade. Porticurile de pe ambele părţi erau pavate pentru pietoni, dar strada principală era lăsată nepavată pentru caravanele de cămile. Caravanele care parcurgeau drumul comercial ce lega China şi India, aflate în Orient, de lumea greco-romană, aflată în Occident, se opreau în Palmira. Aici ele erau obligate să plătească taxe pentru mătăsurile, mirodeniile şi celelalte produse pe care le transportau.

În perioada ei de apogeu, şi anume în secolul al III-lea e.n., Palmira avea aproximativ 200 000 de locuitori. Atunci, Zenobia, ambiţioasa regină a Palmirei, s-a ridicat împotriva Romei, dar a fost înfrântă în 272 e.n. Astfel, Zenobia a îndeplinit fără să-şi dea seama o parte dintr-o profeţie consemnată de profetul Daniel cu aproximativ 800 de ani mai înainte * (Daniel capitolul 11). După înfrângerea Zenobiei, Palmira a continuat să existe o vreme ca avanpost strategic al Imperiului Roman, fără să-şi mai recapete însă puterea şi splendoarea de odinioară.

Pe Eufrat

La nord-est de Palmira, la o distanţă de trei ore de drum prin deşert, se află oraşul Dayr az Zawr, de unde se poate vedea marele fluviu Eufrat. Acest renumit curs de apă izvorăşte din munţii situaţi în estul Anatoliei (Turcia asiatică), intră în Siria pe la nord de Karkemiş şi se îndreaptă spre sud-est străbătând Siria şi intrând în Irak. Nu departe de graniţa cu Irakul se găsesc vestigiile a două oraşe antice aparţinând Siriei.

La 100 de kilometri spre sud-est, la un cot al Eufratului, se află ruinele anticului oraş-fortăreaţă Dura-Europos. Mergând încă 25 de kilometri spre sud-est întâlnim ruinele oraşului Mari. Cândva un prosper oraş comercial, el a fost distrus în secolul al XVIII-lea î.e.n. de regele Hammurabi al Babilonului. Arhivele palatului regal adăposteau cel puţin 15 000 de tăbliţe de lut cu inscripţii — documente care au adus multă lumină asupra istoriei.

Când au devastat oraşul, trupele lui Hammurabi au dărâmat zidurile superioare şi au umplut camerele inferioare cu cărămizi şi pământ, ceea ce a contribuit la conservarea picturilor murale, a statuilor, a obiectelor de ceramică şi a nenumăratelor obiecte artizanale până la descoperirea lor de către o echipă de arheologi francezi în 1933. Aceste articole pot fi admirate la muzeele din Damasc şi Alep, precum şi la muzeul Luvru din Paris.

Oraşe antice în nord-vestul Siriei

Călătorul care urmează cursul Eufratului spre nord-vest ajunge la Alep (Halab). Asemenea Damascului, Alepul pare a fi unul dintre cele mai vechi oraşe din lume locuite neîntrerupt de-a lungul mileniilor. Souk-urile, sau bazarurile acoperite, din Alep sunt printre cele mai pitoreşti din Orientul Mijlociu.

Chiar la sud de Alep se află Tell Mardikh, situl anticului oraş-stat Ebla, un puternic centru comercial ce domina nordul Siriei în a doua jumătate a mileniului al III-lea î.e.n. Săpăturile au scos la iveală ruinele unui templu dedicat zeiţei babiloniene Iştar. Tot aici s-a descoperit un palat regal ale cărui arhive adăposteau peste 17 000 de tăbliţe de lut. Obiectele artizanale din Ebla sunt expuse la muzeul din Idlib, un orăşel situat la 25 de kilometri de Ebla.

La sud de Damasc este Hama, adică localitatea biblică Hamat (Numeri 13:21). Şerpuind prin Hama, fluviul Oronte dă oraşului o frumuseţe unică în Siria. Apoi urmează Ras Shamra, în antichitate Ugarit. În mileniul al III-lea şi al II-lea î.e.n., Ugarit era un port comercial prosper unde se practica închinarea la Baal şi la Dagon. În 1929, arheologii francezi au scos la iveală nenumărate tăbliţe de lut şi sculpturi sau obiecte artizanale de bronz cu inscripţii, care au dezvăluit multe aspecte ale degradantei închinări la Baal. Aceste informaţii ne ajută să înţelegem mai bine de ce a decretat Dumnezeu exterminarea canaaniţilor, nişte închinători la Baal. — Deuteronomul 7:1–4.

Într-adevăr, în Siria de azi se pot vedea vestigiile unui trecut glorios.

[Notă de subsol]

^ par. 12 Vezi articolul „Suverana cu părul negru a deşertului sirian“, apărut în numărul din 15 ianuarie 1999 al revistei Turnul de veghe, publicată de Martorii lui Iehova.

[Harta de la paginile 24, 25]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

MAREA MEDITERANĂ

‐‐ Graniţe disputate

EGIPT

ISRAEL

IORDANIA

LIBAN

SIRIA

DAMASC

Barada

Oronte

Hama (Hamat)

Ugarit (Ras Shamra)

Ebla (Tell Mardikh)

Alep (Halab)

Karkemiş (Jerablus)

Eufrat

Zenobia

Dayr az Zawr

Dura-Europos

Mari

Palmira (Tadmor)

IRAK

TURCIA

[Legenda fotografiilor de la pagina 24]

Damasc (jos) şi Strada Dreaptă (sus)

[Legenda fotografiei de la pagina 25]

Locuinţe ţuguiate

[Legenda fotografiei de la pagina 25]

Ugarit

[Legenda fotografiei de la pagina 25]

Hama

[Legenda fotografiei de la pagina 26]

Mari

[Legenda fotografiei de la pagina 26]

Alep

[Provenienţa fotografiei]

© Jean-Leo Dugast/Panos Pictures

[Legenda fotografiei de la pagina 26]

Palatul regal din Ebla

[Legenda fotografiei de la pagina 26]

Păstori în Zenobia

[Legenda fotografiilor de la pagina 26]

Palmira

[Legenda fotografiei de la pagina 26]

Eufratul, la Dura-Europos

[Provenienţa fotografiilor de la pagina 25]

Copii: © Jean-Leo Dugast/Panos Pictures; locuinţe ţuguiate: © Nik Wheeler