Faţa întunecată a frumuseţii
Faţa întunecată a frumuseţii
NU ÎNCAPE nici o îndoială că urmând moda vă puteţi îmbunătăţi aspectul exterior şi puteţi dobândi mai multă siguranţă de sine. O vestimentaţie potrivită ar putea atenua unele defecte fizice şi chiar v-ar putea pune în valoare unele trăsături frumoase. De asemenea, ea poate influenţa modul în care vă privesc ceilalţi.
Însă lumea modei are şi o faţă întunecată, o faţă ce nu poate fi în nici un caz ignorată. Cumpărătorii pot fi prinşi în capcana de a-şi schimba mereu garderoba. În fond, industria modei lansează în permanenţă noi stiluri de vestimentaţie. Iar acest lucru nu e deloc întâmplător, întrucât casele de modă obţin profituri mai mari dacă hainele se demodează rapid. Aşa cum s-a exprimat creatoarea de modă Gabrielle Chanel, „moda e făcută să se demodeze“. Prin urmare, consumatorul neavizat s-ar putea simţi obligat să-şi cumpere haine noi doar ca să fie în pas cu moda.
În plus, există pericolul de a cădea pradă influenţei subtile exercitate de publicitate. Casele de modă cheltuiesc milioane de dolari pentru a-şi promova produsele, prezentând adesea un stil de viaţă lipsit de griji, de care s-ar putea bucura toţi cei ce vor purta haine cu marca lor. Aceste mesaje pot avea un impact extraordinar. „Nimic nu-i face să sufere mai mult pe adolescenţi decât să nu aibă «acea marcă» de pantofi“, declară un profesor din Spania.
Puterea de atracţie a modei
Unele grupuri se îmbracă într-un anume fel pentru a se identifica. Vestimentaţia membrilor acestor grupuri ar putea transmite ideea că ei resping valorile societăţii, că au un stil de viaţă liber sau chiar că sunt adepţii violenţei sau ai ideilor rasiste. Deşi unele dintre aceste stiluri de îmbrăcăminte ar putea fi scandaloase sau chiar şocante, de obicei, aproape toţi membrii grupului se conformează stilului respectiv. Chiar şi unii dintre cei care nu împărtăşesc ideile unui grup se pot simţi atraşi de stilul de îmbrăcăminte promovat de membrii lui. Cei ce adoptă aceste tendinţe în vestimentaţia lor pot lăsa impresia că împărtăşesc şi promovează convingerile grupului.
Stilurile din modă sunt, în general, trecătoare, unele dintre ele dispărând în câteva luni. Ele ar putea fi lansate de vreun cântăreţ celebru sau de vreo altă personalitate care promovează noi tendinţe în modă. Puţine stiluri de vestimentaţie rezistă însă în timp. De exemplu, blue-jeans erau la modă în rândul tinerilor protestatari din anii ’50 şi ’60 ai secolului trecut. Dar acum ei sunt purtaţi în diverse ocazii de oameni de diferite vârste.
În căutarea unui fizic perfect
Cei ce dau prea multă importanţă modei pot ajunge exagerat de preocupaţi de aspectul lor exterior. Manechinele * sunt de obicei înalte şi slabe, iar noi suntem în permanenţă bombardaţi cu imagini ale lor. Fizicul „perfect“ este folosit pentru a vinde orice: de la automobile la bomboane. Centrul de Cercetări privind Problemele Sociale din Marea Britanie estimează că „tinerele de azi văd într-o singură zi mai multe imagini cu femei extraordinar de frumoase decât au văzut mamele noastre în întreaga lor adolescenţă“.
Această avalanşă de imagini poate avea un efect dăunător. De exemplu, în Statele Unite, revista Newsweek a publicat rezultatele unui sondaj arătând că 90% dintre adolescentele albe nu erau mulţumite * Top modelul spaniol Nieves Álvarez, care a suferit de anorexie, recunoaşte: „Mi-era frică de îngrăşat mai mult decât de moarte“.
de corpul lor. Unele dintre ele vor face aproape orice pentru a ajunge să aibă „fizicul ideal“. Cu toate acestea, Centrul de Cercetări privind Problemele Sociale afirmă că mai puţin de 5% din populaţia feminină poate atinge greutatea şi dimensiunile ideale prezentate de mass-media. Totuşi, „venerarea“ siluetei subţiri a făcut din milioane de tinere sclavele curelor de slăbire. Unele dintre ele au căzut pe panta alunecoasă ce duce la anorexie nervoasă.Este adevărat că tulburările de comportament alimentar, cum ar fi anorexia şi bulimia, pot fi cauzate de o mulţime de alţi factori. Totuşi, dr. Anne Guillemot şi dr. Michel Laxenaire declară: „Şi venerarea siluetei subţiri are o parte din vină“.
E clar că moda are o latură benefică, dar şi una dăunătoare. Ea satisface dorinţa firească a omului de a arăta bine şi de a purta ceva nou. Însă
extremele din modă ne-ar putea determina să purtăm haine care le transmit celorlalţi o idee greşită despre noi. Dacă acordăm o importanţă exagerată aspectului nostru, am putea ajunge să credem în mod greşit că valoarea noastră ca persoană depinde de „ambalaj“ şi nu de ceea ce suntem în interior. „Trebuie să începem să preţuim mai mult capacităţile şi personalitatea unei persoane decât «ambalajul»“, spune Nieves Álvarez, ale cărei cuvinte le-am citat mai înainte. Totuşi, e puţin probabil să aibă loc curând o asemenea schimbare a criteriilor de evaluare a persoanei. Aşadar, cum putem dobândi un punct de vedere echilibrat referitor la modă?[Note de subsol]
^ par. 9 În general, se aşteaptă ca top modelele să aibă „cel puţin 1,74 m înălţime, să fie foarte slabe, să aibă buze cărnoase, pomeţi proeminenţi, ochii mari, picioare lungi şi nasul drept, dar nu prea mare“, se spune în revista Time.
^ par. 10 O asociaţie americană care se ocupă de anorexia nervoasă şi tulburările asociate ei estimează că, în Statele Unite, 8 milioane de persoane suferă de anorexie, iar unele cazuri se dovedesc fatale. Marea majoritate dintre acestea (86%) a început să sufere de tulburări de comportament alimentar înainte de a împlini vârsta de 21 de ani.
[Chenarul/Fotografiile de la paginile 8, 9]
Cine ar purta aşa ceva?
În fiecare primăvară şi toamnă, casele de modă din New York, Paris şi Milano prezintă cu ocazia paradelor de modă creaţii ale unor designeri celebri. În afară de preţurile exorbitante, multe dintre aceste creaţii par a fi extrem de nepractice, dacă nu chiar imposibil de purtat. „Produsele vestimentare extravagante, scandaloase chiar, pe care le vedeţi nu sunt de fapt create pentru mase“, declară designerul spaniol Juan Duyos. „Scopul prezentărilor de modă este mai degrabă acela de a atrage atenţia asupra designerului sau a numelui casei, şi nicidecum de a vinde hainele prezentate. De exemplu, o colecţie care impresionează şi dă naştere la foarte multe comentarii în mass-media ar putea promova vânzarea unei mărci de parfum cu numele designerului respectiv.“
[Legenda fotografiei de la pagina 7]
A fi în pas cu moda poate fi destul de costisitor
[Legenda fotografiei de la pagina 7]
Unele tinere au căzut pe panta alunecoasă ce duce la anorexie
[Legenda fotografiei de la pagina 7]
Dacă urmaţi unele tendinţe din modă s-ar putea să vă identificaţi cu un anumit grup