Salt la conţinut

Salt la cuprins

O întâlnire fascinantă cu balenele cenuşii

O întâlnire fascinantă cu balenele cenuşii

O întâlnire fascinantă cu balenele cenuşii

DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN MEXIC

Când te apropii de o balenă cenuşie adormită te impresionează în special mărimea ei. Prezenţa ei fizică te copleşeşte. Din când în când îi auzi respiraţia, care, probabil, creează jeturile de apă. În astfel de momente, realizezi că te afli în faţa unei creaturi ce depăşeşte înţelegerea omenească, în faţa unei vietăţi misterioase cu un corp uluitor, asemenea unui cilindru de culoare neagră. — Jacques-Yves Cousteau, explorator marin.

CUVINTELE de mai sus descriu bine ce-am simţit când bărcuţa noastră cu motor s-a apropiat de balenele cenuşii din apele strălucitoare ale Golfului Magdalena, Baja California (Mexic). Ne doream de mult timp să vedem creaturile acestea impresionante, care migrează în fiecare an în lagunele din Baja pentru a se împerechea şi pentru a da naştere la pui.

Ghidul a oprit motorul şi, vâslind în linişte, s-a apropiat de ele. Balenele păreau că nu ne observă. Priveam ritualul lor de împerechere: cum se rotesc, cum fac să ţâşnească jeturi de vapori de apă şi cum se scufundă pe neaşteptate, etalându-şi înotătoarele dorsale (cozile). Unele „spionau“ — ridicându-şi capetele deasupra apei şi scrutând împrejurimile.

Ghidul ne-a spus că, deşi regulamentul nu ne permite să fim la o distanţă mai mică de 30 m de balene, balenele-mamă şi puii lor, fiind curioşi, vin destul de des pe lângă bărcile cu motor şi se lasă mângâiaţi!

Lupta pentru supravieţuire

Această întâlnire ne-a îndemnat să facem câteva cercetări. Aşa am aflat că în secolul al XIX-lea, vânătorii lacomi aproape că au distrus populaţia de balene din estul Pacificului. După un timp, cererea de ulei şi de oase de balenă a scăzut, iar numărul de balene a crescut din nou. Apoi, pe la începutul secolului al XX-lea, când bărcile au devenit „fabrici plutitoare“ unde vânătorii puteau prelucra carnea de balenă, vânătoarea de balene a luat din nou avânt. Balenele cenuşii din estul Pacificului au fost încă o dată pe punctul de a dispărea.

În 1947, Comisia Internaţională de Vânătoare a Balenelor a decis protejarea totală a balenelor cenuşii. În ultimii ani, guvernul mexican chiar a înfiinţat rezervaţii pentru balene, precum şi Vizcaíno Biosphere Reserve. * Acum există 26 000 de balenele cenuşii; deci nu mai sunt pe cale de dispariţie.

Uluitoarea migraţie

În timpul verii, balenele cenuşii găsesc hrană în nordul îndepărtat, în mările Bering şi Chukchi. Aici, balenele se îndoapă cu crustacee mici, acumulând grăsimea atât de necesară pentru călătoria de 16 000 km spre sud, către lagunele Baja şi înapoi. Înotând cu o viteză de circa 5–10 km/h, balenelor le trebuie între două şi trei luni pentru a ajunge la destinaţie. Ele pierd mult în greutate în timpul migraţiei şi în lunile petrecute în Baja California, deoarece trăiesc aproape în totalitate din propriile rezerve de grăsime.

Femelele gestante ajung primele în lagune. Acolo dau naştere la pui în ape liniştite; puii ies cu coada şi trebuie împinşi cât mai repede la suprafaţă ca să poată respira. Naşterea e asistată de două femele, numite mătuşe, care au rol de moaşe. Perioada de gestaţie este de 12–13 luni, deci, la doi sau la trei ani se naşte un pui. Imaginaţi-vă ce ar însemna să se nască un copil de 680 kg şi de 5 m lungime!

Puii sunt alăptaţi circa opt luni, laptele conţinând 53% grăsime — de zece ori mai gras decât laptele de vacă! Balenele stau în lagune două-trei luni, din ianuarie până la jumătatea lui martie, timp în care puii pot să pună pe ei un strat gros de grăsime care-i va susţine în călătoria lor spre ţinuturile nordice şi le va ţine de cald în apele reci ale Oceanului Îngheţat.

Toate aceste lucruri despre balena cenuşie ne-au fascinat şi s-au adăugat la experienţa de neuitat de a vedea cu ochii noştri balenele în habitatul lor natural. Aceste creaturi ne îndeamnă să reflectăm la cuvintele din Psalmul 148:7: „Lăudaţi pe DOMNUL de pe pământ, voi, balauri de mare şi adâncuri toate“.

[Notă de subsol]

^ par. 9 Comisia Internaţională de Vânătoare a Balenelor le permite locuitorilor din Alaska şi din Siberia să vâneze balene doar cât să-şi asigure necesarul de hrană. Aceste măsuri au fost salutare, acum balena cenuşie fiind considerată de populaţia locală un animal prietenos, după cum ne-a spus ghidul nostru.

[Chenarul/Fotografia de la pagina 17]

CUM SE HRĂNEŞTE

În loc de dinţi, balena cenuşie are fanoane de culoare crem — nişte formaţiuni asemenea unor plăci (vezi imaginea); acestea măsoară între 5 şi 25 cm lungime şi se află pe fiecare parte a maxilarului superior. Plăcile sunt din cheratină — acelaşi material care intră şi în structura unghiilor omului. Balena cenuşie se hrăneşte la adâncime — „sapă“ pe fundul oceanului şi apoi „aspiră“ sedimente şi crustacee. Apoi, filtrează apa cu ajutorul unor prelungiri ale fanoanelor în formă de perie, ce acţionează ca o sită.

[Provenienţa fotografiei]

Prin amabilitatea Gray whales with Winston

[Chenarul/Fotografia de la pagina 18]

BALENA CENUŞIE — SCHIŢĂ

▪ Balena cenuşie are pete albe — cauzate de crustacee (ciripide) şi de paraziţi.

▪ Masculii pot atinge 14 metri — sunt mai lungi decât un autobuz —, iar femelele sunt puţin mai mari decât ei.

▪ Balena cenuşie are la gâtlej două până la patru încreţituri, care permite gâtului să se lărgească în timp ce se hrăneşte.

▪ Greutatea medie a unei balene cenuşii este de 16 tone, însă unele pot atinge chiar 30–40 de tone.

▪ Balena cenuşie iese la suprafaţă la fiecare trei sau cinci minute ca să respire, dar poate rămâne sub apă chiar până la 15 minute.

[Provenienţa fotografiei]

© Richard Herrmann/Seapics.com

[Legenda fotografiei de la paginile 16, 17]

„Spionând“

[Provenienţa fotografiei]

© Michael S. Nolan/Seapics.com

[Provenienţa fotografiei de la pagina 16]

© Howard Hall/Seapics.com